Fond funciar. Hotărâre din 20-01-2015, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 43/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Ianuarie 2015
Președinte - M. M.
Judecător S. F.
Grefier E. D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 473/2015
Pe rol fiind judecarea apelul promovat de S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1381/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în contradictoriu cu intimații A. Prințul P. Philipe al României, C. Județeană De Fond Funciar Iași, C. L. De Fond Funciar C., având ca obiect fond funciar plângere împ. hot. .> La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 13.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 20.01.2015, când,
TRIBUNALUL
P. sentința civilă nr.1381/27.11.2013, Judecătoria Hîrlău a dispus următoarele:
„Respinge plângerea formulată de reclamantul Prințul P. Philippe al României, cu sediul ales pentru comunicare la S. Țuca Z. & Asociații cu sediul în București, .. 4 – 8, America House, Aripa de Vest, sector 1, împotriva Hotărârii Comisiei Județene de fond funciar Iași nr. 793/13.12.2012 în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași, cu sediul în Iași, .. 60, jud. Iași, și C. L. de fond funciar C., cu sediul în C., jud. Iași, ca nefondată.
Respinge cererea reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate asupra fostei moșii regale denumită „Via regală C.” și construcțiilor accesorii aferente, inclusiv castelul devenit sediul administrativ al . obligarea pârâtei C. L. la punerea în posesie, ca nefondată.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor menționate mai sus, ca nefondată.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren echivalent, situat pe un alt amplasament, fie la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în cazul în care nu se poate acorda teren echivalent, ca nefondată.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în discuție, ca nefondată.
Admite cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenienta . sediul în C., jud. Iași, în interesul pârâtelor C. Județeană de fond funciar Iași și C. L. de fond funciar C..
Obligă reclamantul la plata către pârâta C. L. de fond funciar C. a sumei de 2.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea intervenientei . obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.”
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii:
„P. cererea înregistrată la Primăria .. 1108/29.11.2005 (f. 266), reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra fostei moșii regale MS Regele C. II denumită „Via regală C.” din ., respectiv: teren arabil, plantație viticolă și construcțiile accesorii aferente acestora, inclusiv Castelul devenit sediu administrativ al . a solicitat ca reconstituirea să se realizeze pe același amplasament sau pe un alt amplasament de aceeași valoare economică sau prin echivalent bănesc.
În motivare s-a arătat că „Via regală C.” a fost în patrimoniul privat al MS Regele C. al II-lea și, apoi, a fost naționalizată, intrând în mod ilegal și abuziv în patrimoniul Statului român prin acte de naționalizare a bunurilor private ale membrilor fostei familii regale.
P. adresa nr. 1108/03.02.2010 depusă în copie al f. 265 verso, pârâta C. L. C. a adus la cunoștința reclamantului faptul că cererea a fost analizată în ședința de lucru a Comisiei și s-a propus invalidarea întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 alin. 4 și 5 din Legea 18/1991 în sensul că, la cerere, nu s-au atașat înscrisuri care să facă dovada calității de proprietar pentru suprafața solicitată.
Împotriva măsurilor comunicate prin adresa nr. 1108/03.02.2010 reclamantul a formulat contestație (f. 261 – 262) în care s-a arătat că pârâta C. L. avea obligația de a solicita date și informații suplimentare, în cazul în care actele depuse erau insuficiente. De asemenea, se mai arată că prin Decretul Lege din 04.11.1937 Statul Român a cedat Cooperativei vinicole C. suprafața de circa 15 ha. din proprietățile sale denumite Plagino și Slatina, precum și alte suprafețe de terenuri și vii. P. procesul-verbal din 10.12.1937 Adunarea Generală a Cooperativei Viticole C. hotărăște să fie donate Regelui C. al II-lea suprafața de 15 ha. vie împreună cu palatul viei, aspecte care se regăsesc atât în arhiva fostei Cooperative Viticole C., cât și în registrele agricole ale . altă parte, este de notorietate faptul că Regele C. II a deținut în proprietate în ., aproximativ 15 ha. vie împreună cu Palatul Viei, astăzi sediul .>
P. Hotărârea nr. 793/13.12.2012 (f. 248) C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a validat propunerea Comisiei Locale de fond funciar C. și a respins cererea și contestația reclamantului privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra fostei moșii regale denumită „Via regală C.”, motivând că nu se face dovada faptului că aceasta ar fi fost în proprietatea autorului Regele C. II sau că ar fi fost preluată de către stat, aspect care ar fi conferit calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire.
P. urmare, instanța reține că niciuna dintre pârâte nu a contestat calitatea de moștenitor a reclamantului - respectiv de nepot de fiul al regelui C. al II-lea, precum și de cesionar al drepturilor succesorale primite de Monique Urdărianu (contract vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1489/02.08.2001 de BNP I. M. depus în copie la f. 66) în calitate de succesoare testamentară a Prințesei E. a României (copie certificat de moștenitor, f. 68 dosar), moștenitoare legală a Regelui C. al II-lea (copie certificat de căsătorie, f. 69)–, ci au menționat faptul că acesta nu a depus acte în dovedirea dreptului de proprietate pentru care s-a solicitat reconstituirea.
În acest context instanța amintește că, potrivit art. 6 alin. 1 ind. 1 și 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, „titlurile de proprietate obținute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 si existenta liberă a vechilor amplasamente fac dovada absoluta a proprietății, obligând comisiile de fond funciar sa procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate”; de asemenea, “consemnările efectuate între anii 1945 si 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producție, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate”.
Astfel, în dovedirea temeiniciei cererii sale de reconstituire reclamantul depune, între altele, copia unui Act de împărțeală (f. 249 – 255) din care nu rezultă data acestuia și în care nu se face nici o referire la moșia denumită „Via regală C.” pentru niciunul dintre loturile formate. De altfel, în cadrul interogatoriului (f. 300 pct. 6), reclamantul arată că acest act este anterior intrării imobilului cunoscut drept Via Regală C. în patrimoniul familiei regale.
De asemenea, analizând copia Monitorului Oficial din 27.05.1948 în care figurează enumerate bunurile fostei familii regale ce au trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 38/27.05.1948, instanța reține că nu se regăsește nici o referire la moșia denumită „Via regală C.” și nici măcar la „Castelul C.”, imobile ce fac obiectul cererii de reconstituire.
Mai mult decât atât, nici din adresa nr. 7540/10.01.2006 emisă de MAI – Direcția Județeană Iași a Arhivelor Naționale (f. 270) nu rezultă date care să conducă la ideea că „Via regală C.” ar fi fost preluată de stat în baza Decretului nr. 38/27.05.1948, așa cum susține reclamantul în cadrul interogatoriului (f. 299, pct. 3).
Cât privește Nota informativă din 01.07.1946 (f. 305 dosar) referitoare la averea MS C. al II-lea la data de 07.09.1940 și în care, la pagina 2 (f. 306 dosar) se menționează și „Via de la C.” între alte bunuri imobile trecute în proprietatea statului pe bază de ordonanță președințială, instanța reține că acest act, care nu rezultă că ar avea dată certă și din care nu reiese nici emitentul și nici contextul în care a fost redactat, nu poate face dovada dreptului de proprietate și nici nu se încadrează în înscrisurile enumerate de art. 6 alin. 1 ind. 1 și 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000.
Dimpotrivă, înscrisul în discuție este de natură chiar a contrazice susținerile reclamantului în sensul că imobilul solicitat ar fi fost trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 38/27.05.1948 de vreme ce figurează ca redactat în anul 1946 și în el se menționează că „via de la C.” a fost dată statului ca schimb în locul creanței de 90.880.374 și, deci, pentru stingerea unei datorii către stat.
Pe cale de consecință, având în vedere că reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor pentru care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate conform disp. art. 6 alin. 1 ind. 1 – alin. 1 ind. 3 din Legea nr. 1/2000, instanța reține că în mod corect C. Județeană de fond funciar a validat propunerea Comisiei Locale de fond funciar C. și a respins cererea și contestația reclamantului, iar prezenta plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene nr. 793/13.12.2012 apare ca nefondată și urmează a fi respinsă în consecință.
De asemenea, față de soluția dată capătului principal de cerere, instanța va respinge ca nefondate atât capetele de cerere referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate și la obligarea Comisiei Locale de fond funciar la punerea în posesie, precum și capetele de cerere subsidiare având ca obiect obligarea pârâtelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren echivalent, situat pe un alt amplasament, fie la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în cazul în care nu se poate acorda teren echivalent și obligarea pârâtelor la soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în discuție de vreme ce această cerere a fost soluționată prin Hotărârea contestată în prezenta cauză.
Totodată, față de soluția pronunțată cu privire la cererea principală, instanța va admite cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenienta . interesul pârâtelor C. Județeană de fond funciar Iași și C. L. de fond funciar C..
Nu în ultimul rând, față de disp. art. 453 alin. 1 NCPC instanța va obliga reclamantul la plata către C. L. de fond funciar a sumei de 2.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător, conform facturii fiscale nr. 203/12.11.2013 și ordinului de plată aferent nr. 590/20.11.2013. Instanța nu are în vedere și bonurile de transport depuse la dosarul cauzei întrucât acestea nu corespund datei în care a avut loc ședința de judecată.
Instanța va respinge, însă, cererea intervenientei . obligare a reclamantului la plata sumei de 12.400 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător întrucât nici din factura fiscală depusă la dosar (f. 20) și nici din extrasul de cont (f. 21) nu rezultă că suma ar fi fost achitată pentru prezentul dosar.”
Împotriva acestei sentințe a promovat apel S.C. C. S.A. cu privire la cheltuielile de judecată suportate la judecata în primă instanță. A precizat apelanta că în mod greșit instanța de fond a respins cererea S.C. C. S.A. de obligarea a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată motivat de faptul că nu s-a dovedit că factura depusă la dosar este aferentă prezentului dosar.
Astfel, din factura depusă la dosar (fila 20 dosar fond) rezultă faptul că acest înscris nr. 1169/02.07.2013 pentru suma de 12.400 lei RON reprezintă consultanța juridică conform contractului de asistență juridică nr. 30 000 156/18.06.2013. Acest număr de contract se regăsește și pe împuternicirea avocațială depusă la dosar alăturat întâmpinării formulate de societate. Coroborând aceste acte rezultă clar că societatea de avocați a reprezentat interesele S.C.C. S.A. în temeiul contractului de asistență juridică nr. 30 000 156/18.06.2013.
În baza acestui contract, pentru serviciile de reprezentare juridică, s-a emis factura nr. 1169/02.07.2013, factură în care se face referire expresă la numărul contractului de asistență juridică. Suma de 12.400 lei reprezentând onorariul de avocat a fost achitată pentru prezentul dosar în vederea reprezentării intereselor intervenientului S.C. C. S.A..
A invocat apelanta dispozițiile art. 453 alin. 1 NCPC și a solicitat obligarea reclamantului la plata acestei sume.
În cauză a promovat apel și reclamantul Alteța Sa Regală Prințul P. Philippe al României împotriva aceleiași sentințe și a încheierii de ședință din data de 02.10.2013 solicitând:
a) admiterea apelului împotriva încheierii de ședință, modificarea în tot a acesteia și, pe cale de consecință, admiterea cererii de efectuare a unei expertize tehnice în specialitatea topografică și a unei expertize tehnice în specialitatea construcții cu obiectivele indicate prin nota de probe depusă la termenul din 19.06.2013;
b) admiterea apelului împotriva sentinței civile nr. 1381/27.11.2013 și modificarea sentinței apelate în sensul admiterii plângerii împotriva Hotărârii nr. 793/13.12.2012 emisă de C. județeană Iași;
c) obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de apel s-a prezentat un scurt istoric al proprietății ce se solicită a fi reconstituită și al demersurilor efectuate de reclamant în acest sens, pe fond motivând apelantul următoarele:
În mod greșit instanța de fond a respins cererea de efectuare a unei expertize tehnice în specialitatea topografică și a unei expertize tehnice în specialitatea construcții deoarece probele solicitate sunt utile, concludente și pertinente cauzei, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată.
În mod greșit, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată reținând că reclamantul nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate al Regelui C. al II-lea asupra imobilului cunoscut drept „Via Regală C.”.
Arată apelantul că această dovadă reiese, fără putință de tăgadă, din:
- Decretul Lege din 04.11.1937 în baza căruia Statul Român a cedat Cooperativei viticole C. suprafața de aproximativ 15 ha din proprietatea Plagina și Slatina, precum și alte suprafețe de terenuri și vii;
- autorizația acordată Ministerului Cooperativei să acorde subvențiile necesare în vederea plantării celor 15 ha cu soiuri de viță de vie;
- procesul verbal din 10.12.1937 prin care Adunarea Generală a Cooperativei Viticole C. hotărăște să fie donate Regelui C. al II-lea suprafața de 15 ha vie, împreună cu Palatul Viei și
- faptul că este de notorietate că Regele C. al II-lea a deținut în proprietate, în . 15 ha vie, împreună cu Palatul Viei.
În mod greșit instanța de fond a dispus obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 lei către C. locală C..
Apreciază reclamantul că în cauză, se impunea cenzurarea cheltuielilor de judecată, în baza art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă. Instanțele de judecată sunt îndreptățite să reducă onorariul avocatului în cadrul operațiunii de determinare a cheltuielilor de judecată. Instanța de fond, în temeiul rolului activ trebuia să analizeze cuantumul onorariului avocatului în raport de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, după caz. Criteriul valorii pricinii nu este aplicabil în speță astfel încât, în aprecierea cheltuielilor de judecată, instanța trebuia să aibă în vedere activitățile prestate de avocatul intimatei C. locală C. și să dispună cenzurarea acestora având în vedere că acestea sunt disproporționate în raport de munca prestată de avocat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 și urm. Cod procedură civilă.
Intimata C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași a formulat întâmpinare cu privire la apelul introdus de Alteța Sa Regală Prințul P. Philippe al României.
A arătat intimata că soluția pronunțată de instanță este corectă, pentru că aprecierea probatoriului se face după dovedirea dreptului de proprietate invocat. În speță, în mod corect instanța a apreciat că reclamantul apelant nu a dovedit dreptul pretins în conformitate cu dispozițiile legii.
P. cererea formulată de apelant se susține că imobilele au fost naționalizate abuziv și atunci ar fi fost incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 care reglementează restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940.
Din actele depuse în susținerea contestației rezultă că prin Decretul Lege nr. 38/1948, art. 1, s-a trecut în proprietatea statului toate bunurile ce constituiau domeniul Coroanei.
Nici un înscris depus nu atestă proprietatea și întinderea dreptului pretins prin cererea nr. 1108; invocă dispozițiile art. 221 din Legea nr. 1/2000.
„Suprafețe proprietate de stat formate din terenuri realizate pe seama îndiguirilor, desecărilor și altor lucrări de îmbunătățiri funciare, din terenurile fermelor de stat existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, din cele preluate de la Domeniile Coroanei sau de la Ministerul Apărării Naționale, rămân în domeniul public al Statului și nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate”.
Raportat la cele de mai sus, în mod corect comisia județeană a respins contestația, motivat de faptul că cererea nu face obiectul Legii nr. 18/1991.
Apelanta intimată S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare față de apelul promovat de Alteța Sa Regală Prințul P. Philippe al României, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
A precizat în sinteză intimata apelantă că proba cu expertiza tehnică topografică și evaluatorie solicitată de către reclamant a fost respinsă în mod corect de către instanța de fond întrucât reclamantul nu a identificat la modul specific, ci doar la modul foarte general imobilele ce solicită a fi expertizate, nefiind posibil, din punct de vedere tehnic, evaluarea unor imobile care nu sunt identificate decât prin referiri generale.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut, în esență, că reclamantul nu a identificat terenul și construcția solicitată, nu a depus nici un fel de acte de proprietate concrete cu privire la aceste imobile și nu a dovedit modul în care aceste imobile ar fi fost preluate de stat.
Înscrisurile depuse de reclamant nu fac referiri concrete la moșia denumită Via Regală C. și nu demonstrează că imobilele pentru care a fost solicitată reconstituirea ar fi fost preluate de Stat în mod abuziv. Dimpotrivă, nota informativă din 01.07.1946 vine chiar să contrazică susținerile reclamantului de vreme ce se menționează că Majestatea Sa C. al II-lea ar fi dat așa numita „Vie de la C.” Statului, în schimbul unei creanțe, deci pentru stingerea unei datorii către stat.
Construcțiile solicitate reprezintă actualul sediu al societății S.C. C. S.A.; cererea de reconstituire cu privire la acest imobil nu a avut nici un fel de temei legal în textul legilor de fond funciar. Legea nr. 1/2000 respectiv Legea nr. 247/2005 nu permit și nu prevăd reconstituirea dreptului decât cu privire la construcțiile accesorii terenurilor agricole și silvice (art. 1 și art. 33 care nu se aplică speței de față, nefiind vorba de un teren forestier). Construcția solicitată este situată în intravilanul comunei C., terenul aferent ei are categoria de curți construcții, astfel că orice cerere cu privire la această clădire trebuia formulată în temeiul altor acte normative speciale, nu în temeiul Legii nr. 1/2000.
Imobilul construcție și teren aferent acestuia este proprietatea societății, înscrisă în Cartea Funciară, nu este în proprietatea publică și nici în administrarea autorităților locale ori la dispoziția comisiei locale de fond funciar.
A mai precizat apelanta intimată că în acest moment, S.C. C. S.A., nu mai are terenuri în administrare care să mai poată face obiectul reconstituirii dreptului în temeiul legilor de fond funciar. Suprafața de 15 ha vie solicitată nu a fost identificată în nici un fel din punct de vedere al amplasamentului său și nici nu s-a prezentat vreun act de proprietate în susținerea cererii de reconstituire a dreptului. Investiția cu vie este proprietatea S.C. C. S.A. urmare a contractului de privatizare a societății, cu privire la acest teren aplicându-se dispozițiile art. 4 alin. 13 din Legea nr. 1/2000, neputându-se pune oricum problema restituirii terenului pe vechiul amplasament.
În cauză a formulat întâmpinare și C. locală de fond funciar C. la apelul formulat de către Alteța Sa Regală Prințul P. Philippe al României solicitând respingerea, ca neîntemeiat, a apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 1381/27.11.2013 a Judecătoriei H. și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la expertizele solicitate în cauză, a precizat intimata că utilitatea unei asemenea probe se justifică doar în măsura în care apelantul ar fi făcut dovada existenței în patrimoniul său sau al autorilor săi a bunurilor revendicate sau, cel puțin, a faptului preluării acestora, în orice mod, de către statul român.
Probele solicitate de către reclamantul apelant nu sunt de natură a dovedi tocmai aspectul esențial al cauzei, respectiv calitatea de proprietar al bunurilor revendicate. Instanța de fond a urmărit evitarea tergiversării cauzei prin administrarea unui probatoriu complex și greoi și care nu era util în soluționarea dosarului în lipsa dovezii principale pe care reclamantul trebuia să o facă și anume proprietatea bunurilor revendicate.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel, respingerea pe fond a cererii principale, apelul este neîntemeiat. Precizează intimata că obiectul reconstituirii (în temeiul Legii nr. 18/1991, Lg. Nr. 1/2000și Legii nr. 247/2005) îl pot face numai terenurile în echivalent arabil care au fost preluate în orice mod de către Statul Român în perioada comunistă.
Pentru construcții, indiferent de natura și destinația lor, sunt și rămân aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu legile în materia fondului funciar.
Propunerea Comisiei locale C. de respingere a cererii petentului s-a datorat împrejurării că acesta nu a specificat suprafața solicitată și nici amplasamentele terenurilor.
În ceea ce privește al treilea motiv de apel – caracterul excesiv al cheltuielilor de judecată acordate la fond către C. locală de fond funciar C. în sumă de 2500 lei, a precizat în esență intimata că onorariul de avocat este proporțional și corespunzător nivelului de muncă depus de către acesta (redactarea întâmpinării, as notei de probe, reprezentarea juridică la fiecare dintre cele 5 termene de judecată, dezbaterea profundă a argumentelor invocate, etc.). rezultă astfel caracterul real, necesar, proporțional și extrem de rezonabil al onorariului de 2500 lei.
P. răspunsul la întâmpinarea Comisiei locale de fond funciar C., apelantul Alteța Sa Regală Prințul P. Philippe al României a precizat că expertizele solicitate erau utile, concludente și pertinente cauzei; în privința dovedirii dreptului de proprietate, acesta rezultă din:
– Decretul Lege din 04.11.1937 prin care Statul Român a cedat Cooperativei viticole C. aproximativ 15 ha din proprietățile denumite Plagina și Slatina;
- autorizația acordată Ministerului Cooperativei să acorde subvențiile necesare în vederea plantării celor 15 ha cu soiuri de viță de vie;
- procesul verbal din 10.12.1937 prin care Adunarea Generală a Cooperativei Viticole C. hotărăște să fie donate Regelui C. al II-lea suprafața de 15 ha vie, împreună cu Palatul Viei.
Cu privire la cheltuielile de judecată în cuantum de 250 lei, se impunea cenzurarea acestora în baza art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate, motivele de apel invocate și dispozițiile legale aplicabile, Tribunalul reține următoarele:
Cu privire la apelul formulat de reclamantul Alteța Sa Regală Prințul P. Philippe al României, acesta se impune a fi respins, ca nefondat.
Critica vizând greșita respingere a probei cu expertiza topo-cadastrală și expertiza tehnică în construcții (încheierea de ședință din 02.10.2013) este neîntemeiată.
Astfel, așa cum au precizat și celelalte părți implicate în cauză, aprecierea probatoriului util și concludent cauzei se face după dovedirea dreptului de proprietate invocat. Utilitatea unor asemenea probe se justifică doar în măsura în care apelantul ar fi făcut dovada existenței în patrimoniul sau al autorilor săi a bunurilor solicitate sau a faptului preluării acestora de către Statul Român.
Un aspect edificator, remarcat de apelanta intimată S.C. C. S.A., însușit în totalitate de către instanță, este faptul că expertizele solicitate nu pot dovedi tocmai aspectul esențial al cauzei, respectiv calitatea de proprietar al bunurilor solicitate.
Ori, o expertiză tehnică de specialitate (de identificare a anumitor terenuri și construcții) trebuie să se grefeze pe dovada indubitabilă a existenței acestora în patrimoniul solicitantului (sau al autorilor săi – dovada dreptului de proprietate) și nu să tindă la dovedirea acestui drept prin ea însăși. Este o operațiune logică și normală în orice demers procesual, conformă cu principiul potrivit căruia probele susțin faptul juridic dedus judecății și nu invers.
De asemenea, în aprecierea utilității și concludenței expertizelor solicitate, trebuie luat în considerare și faptul că în contextul Legilor fondului funciar (Lg. nr. 18/1991, Lg. nr. 1/2000 și Lg. nr. 247/2005), nu se prevede reconstituirea dreptului de proprietate decât cu privire la construcțiile accesorii terenurilor agricole și silvice, ceea ce nu e cazul în speța de față.
Obiectul reconstituirii în temeiul legilor mai sus enunțate îl pot face numai terenurile (arabile sau forestiere) preluate în orice mod de către Statul Român conform dispozițiilor art. 1 din Lg. Nr. 1/2000 și art. 11 din Lg. Nr. 18/1991.
Cu privire la fondul cauzei Tribunalul, în acord cu cele reținute de instanța de fond, constată că apelantul-reclamant nu a făcut dovada existenței în proprietatea autorilor săi a bunurilor solicitate: terenuri (vie) și construcții.
Astfel, înscrisurile depuse de către reclamant în dovedirea acestui fapt au fost judicios analizate de către Judecătoria Hîrlău, care a ajuns la concluzia corectă că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor pentru care a solicitat reconstituirea.
În motivele de apel, apelantul Alteța Sa Regală Prințul P. Philippe al României, consideră că dovada dreptului de proprietate pentru terenul și construcțiile solicitate reiese, fără putință de tăgadă, din:
– Decretul Lege din 04.11.1937 prin care Statul Român a cedat Cooperativei viticole C. aproximativ 15 ha din proprietățile denumite Plagina și Slatina;
- autorizația acordată Ministerului Cooperativei să acorde subvențiile necesare în vederea plantării celor 15 ha cu soiuri de viță de vie;
- procesul verbal din 10.12.1937 prin care Adunarea Generală a Cooperativei Viticole C. hotărăște să fie donate Regelui C. al II-lea suprafața de 15 ha vie, împreună cu Palatul Viei.
- faptul că este de notorietate că Regele C. al II-lea a deținut în proprietate, în . 15 ha vie, împreună cu Palatul Viei.
La dosar au fost depuse înscrisurile evocate, împreună cu:
- Actul de împărțeală (fără dată) între Majestatea sa Regina M. a României, A.S.R. M. E. a României, Majestatea Sa Regele M., Al. C. C., Majestatea Sa Regina E. a Greciei, Majestatea Sa Regina M. a Iugoslaviei, Alteța Sa Regală Principele N. al României, Alteța Sa Regală Principesa I. a României, privind împărțeala moștenirii Regelui F., act în care nu se regăsește nici o referire la moșia denumită „Via regală C.”.
Decretul nr. 38 publicat în Monitorul Oficial nr. 121/27.05.1948 prin care au trecut în „deplina proprietate” a Statului Român toate bunurile ce constituiau Domeniul Coroanei și a celor ce erau folosite sau administrate sub denumirea de Casa Regală (art. 1), precum și toate bunurile mobile și imobile, care la data de 6 martie 1945 se aflau în proprietatea fostului rege M. I ori a altor membri ai fostei familii regale (art. 2), decret în cuprinsul căruia, de asemenea, nu se face nici o referire la imobilele solicitate de către reclamant.
- Decizia Consiliului de Miniștri publicată în Monitorul Oficial din 19 iunie 1948, referitor la trecerea în administrația și folosința autorităților și instituțiilor (arătate) a bunurilor fostului Rege M. I și a membrilor fostei familii regale, în care de asemenea nu se regăsesc imobilele care fac obiectul prezentei judecăți;
- înscrisuri ce atestă preocuparea autorităților din anii 1941 – 1942 pentru consolidarea terenurilor viei din .;
- un memoriu descriptiv efectuat de un inginer agronom care face referire la Via Ministerului Agriculturii și Domeniilor, „fostă regală”, din . și care nu atestă proprietatea autorilor reclamantului asupra moșiei C. (se află inserată mențiunea „fostă regală”, memoriul fiind întocmit, probabil în anul 1942, deci anterior preluării de către Statul comunist a bunurilor familiei regale);
- Nota informativă din 1 iunie 1946 privind averea Majestății Sale Regale C. al II-lea la data de 07.09.1940 în care se menționează Via de la C. cu precizarea că aceste bunuri urmau a fi date ca schimb Statului în locul creanței de 90.880.374, înscris care prin el însuși, așa cum a reținut și instanța de fond, nu poate face dovada proprietății asupra bunurilor solicitate.
În apel au mai fost depuse la dosar:
- Decretul Lege nr. 3767 privind administrația bunurilor aparținând Familiei Regale sau fostului Rege C. al II-lea, publicat în Monitorul Oficial nr. 266/12.11.1940;
- Decretul Lege nr. 3681/1918 publicat în Monitorul Oficial nr. 214/15.12.1918 privind „exproprierea pentru cauză de utilitate națională și în scop de a se vinde țăranilor cultivatori de pământ” a unor terenuri;
- Decretul Majestății Sale Regale C. al II-lea dat la 2.11.1937, prin care a fost autorizat Statul Român, să cedeze „în plină proprietate comunei C., jud. Iași, proprietățile sale Plagina și Slatina, în suprafață totală de 8 ha și 6100 mp”;
- Decizii ale Ministerului Justiției privind administrarea bunurilor familiei Regale din anii 1940 și 1941.
Din analiza acestor înscrisuri, Tribunalul nu poate constata ca dovedit dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la imobilele solicitate, singurele înscrisuri ce pot fi coroborate într-o oarecare măsură fiind acel al Majestății Sale Regale C. al II-lea dat la 2.11.1937, prin care a fost autorizat Statul Român, să cedeze „Cooperativei viticole C.” anumite terenuri cu vii, memoriul descriptiv întocmit, probabil în anul 1942 în care face referire la Via din . cu mențiunea „fostă regală”, cât și nota informativă din 1 iunie 1946 privind averea Majestății Sale Regale C. al II-lea în care se menționează Via de la C..
Instanța constată însă că aceste înscrisuri nu fac dovada dreptului de proprietate pentru imobilele revendicate în condițiile art. 6 alin. 11 – 13 din Lg. nr. 1/2000, aspect reținut în mod corect și de către instanța de fond cu privire la înscrisurile administrate în prima fază procesuală.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul promovat de Alteța Sa Regală Prințul P. Philippe al României împotriva sentinței civile nr. 1381/27.11.2013 a Judecătoriei H..
În ceea ce privește apelul formulat de S.C. C. S.A., acesta va fi admis, întrucât prin înscrisurile atașate cererii de apel (contractul de asistență juridică, delegația de avocat, factura fiscală nr._/02.07.2013) s-a dovedit achitarea onorariului de avocat, în prezenta cauză, contrar celor reținute de către instanța de fond.
În privința cuantumului onorariului solicitat – 12.400 lei – instanța va face însă aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 și va dispune reducerea acestui onorariu la suma de 5000 lei, apreciată de către instanță ca fiind corectă în raport de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat în dosar.
În consecință, instanța va admite apelul promovat de S.C. C. S.A., va schimba în parte sentința Judecătoriei Hîrlău și va obliga reclamantul Alteța Sa Regală Prințul P. Philippe al României la plata către S.C. C. S.A. a sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată pentru fond.
Ca urmare a admiterii cererii de apel a S.C. C. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 451 NCPC instanța urmează a obliga reclamantul Alteța Sa Regală Prințul P. Philippe al României la plata către intimata S.C. C. S.A. a sumei de 3000 lei și către intimata C. locală de fond funciar C. a sumei de 2500 lei (onorarii de avocat reduse în temeiul dispozițiilor art. 451 alin. 2 NCPC în considerarea acelorași argumente privind complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de către avocați).
Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite apelul promovat de S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1381/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, pe care o schimbă în parte:
Obligă reclamantul A. Prințul P. Philippe al României la plata către intervenienta S.C. C. S.A. a sumei de 5000 lei cheltuieli de judecata pentru fond (onorariu avocat redus).
Respinge apelul promovat de reclamantul A. Prințul P. Philippe al României împotriva aceleiași sentințe.
Obligă apelantul la plata către intimata S.C. C. S.A. a sumei de 3000 lei și către intimata C. L. de Fond Funciar C. a sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată în apel (onorarii avocat reduse).
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
Definitivă
Pronunțată azi 20.01.2015 și pusă la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
Președinte, M. M. | Judecător, S. F. | |
Grefier, E. D. B. |
Red. M.M.
Tehn. M.M.D.
7 ex./15.06.2015
Judecător fond O. M.
| ← Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 59/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
