Validare poprire. Sentința nr. 6959/2015. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 6959/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 618/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 05 Mai 2015

Președinte - S. F.

Judecător M. M.

Grefier E. D. B.

DECIZIA CIVILĂ NR. 618/2015

Pe rol fiind judecarea apelul promovat de . Iași împotriva sentinței civile nr. 6959/15.05.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, cauzei civile privind pe apelanta . și pe intimații C. L. GOLAIESTI, P. C. GOLAIESTI, D. R. A FINANTELOR PUBLICE IAȘI, TREZORERIA IASI, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 07.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 05.05.2015, când,

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 6959 pronunțată de Judecătoria Iași la data de 15.05.2014, s-a dispus următoarele:

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit D. Generala R. a Finantelor Publice Iasi Trezorerie si contabilitate Publica a Mun. Iasi.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă având ca obiect validare poprire formulată de creditorul ., cu sediul in Iasi, . si Sfânt, nr. 49d, in contradictoriu cu debitorii P. C. Golaiesti si C. L. Golaiesti si tertul poprit D. Generala R. a Finantelor Publice Iasi, cu sediul in Iasi, .. 26.

S-a desființat poprirea infiintata de executorul judecătoresc S. C. I. in dosarul nr. 1165/2013 prin adresa emisa la 20.01.2014 catre tertul poprit Trezoreria Iasi.

S-a obligă creditoarea sa plateasca suma de 27,28 lei cheltuieli de fotocopiere catre executorul judecatoresc S. C. I..

S-a respins cererea creditoarei privind cheltuieli de judecata

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria a reținut în considerentele sentinței: că titlul executoriu în cauză este reprezentat de sentința civilă ordonanța nr. 411 din 21 martie 2013 prin care a fost admisă cererea creditoarei . și obligați debitorii C. L. Golăești și primăria Golăești să plătească în solidar creditoarei suma de_,64 lei reprezentând debit neachitat, în conformitate cu facturile fiscale nr. 128 din 31.08.2009 și nr. 182 din 31.05.2012 și suma de 344 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. La data de 12.06.2013 s-a înregistrat la executorul judecătoresc S. C. I. cererea de executare silită formulată de creditoarea . prin care s-a solicitat executarea silită a debitorilor menționați în titlul executoriu cu privire la obligația de plată a sumei de_,64 lei, a sumei de 344 lei cheltuieli de judecată, a cheltuielilor de executare.

În baza încheierii de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc S. C. I. a somat la 21.06.2013 ambii debitori pentru plata sumelor indicate în cererea de executare silită. Ulterior, prin adresa din 20.01.2014, în dosar de executare 1165/2013, în conformitate cu dispozițiile art. 782 și urm N. C.pr.civ, a declarat înființată poprirea asupra veniturilor obținute de debitori de la terțul poprit Trezoreria Iași, adresa fiind comunicată terțului poprit la data de 21.01.2014, așa cum reiese din procesul verbal de comunicare, din dosarul de executare.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit, invocată de acesta, instanța urmează a dispune respingerea excepției. Terțul poprit este parte a raportului juridic execuțional atât timp cât executorul judecătoresc a comunicat acestuia înființarea popririi, astfel cum rezultă din copia dosarului de executare. Mai mult decât atât, analiza existentei raportului juridic obligational concret dintre terț poprit și debitor privește fondul cauzei si nu calitatea procesuală pasivă a persoanei ce deține această calitate în adresa de înființare a popririi și în procesul de validare a popririi.

În drept, instanța reține incidența dispozițiilor art. 780 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Preliminar, pentru a se dispune înființarea și validarea popririi, este necesar ca între debitor și terțul poprit să existe raporturi juridice de creanța, ce derivă dintr-un contract, din lege, plata unei creanțe bugetare sau dintr-un fapt juridic.

Potrivit titlului executoriu, debitorii sunt C. L. Golăiești și Primăria C. Golăiești, debitori care nu au patrimoniu propriu și nici conturi deschise la Trezoreria Iași. C. local este un organ deliberativ iar primăria este o structură funcțională, ambele fiind finanțate de bugetul unității administrativ teritoriale la nivelul căreia funcționează, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 215 din 2001.

În cadrul executării silite, raportul juridic obligațional direct care dă justificarea emiterii unei adrese de înființare a popririi privește alte persoane, neputându-se în nici un caz afirma că terțul poprit Trezoreria Iași ar datora vreo sumă de bani debitorilor C. L. Golăiești sau Primăria C. Golăiești.

În aceste condiții, dând eficiență prevederilor art. 789 al. 4 din Noul Cod Procedură Civilă, instanța a respins acțiunea, cu consecința desființării popririi înființate de executorul judecătoresc S. C. I. cu referire la debitorii C. L. Golăiești, Primăria C. Golăiești și terțul poprit Trezoreria Municipiului Iași.

Întrucât cererea creditoarei a fost respinsă, se va respinge și cererea acesteia privind cheltuieli de judecată, conform art. 452 din NCPC.

De asemenea, raportat la dispozițiile art. 716 din NCPC, instanța a obligat creditoarea să suporte cheltuielile ocazionate de fotocopierea dosarului de executare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel . criticând-o ca nelegală și netemeinică. A precizat în sinteză apelanta că instanța de fond a apreciat în mod total greșit noțiunea de terț poprit. Acesta înseamnă o persoană fizică sau juridică ce datorează o sumă de bani debitorului urmărit și de la care creditorul poate obține direct plata creanței sale pe calea popririi. A invocat disp. art. 1 din OUG 146/2002, art.1 din HG nr.78/1992, precizând că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză, Trezoreria fiind singura abilitată să realizeze operațiunile cu credite bugetare dispuse de instituțiile publice locale ( art. 59 din Legea nr. 273/2006). DGF respectiv Trezoreria Iași are calitatea de terț poprit în cauză, nefiind necesare dovedirea raporturilor juridice de creanță între debitoarea din prezenta cauză și terțul poprit. A invocat apelanta dreptul de a îi fi executată hotărârea judecătorească, încălcarea cestui drept fiind o încălcare a art. 6 din CEDO ( cauza S. contra României). În cauza de față, cu toate că reclamanta a obținut o hotărâre judecătorească prin care autoritățile administrative au fost obligate la o acțiune specifică, aceasta nu este nici acum executată din cauza refuzului debitorului de a respecta asemenea hotărâre. Or, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției..

A solicitat în consecință admiterea apelului, casarea sentinței de fond, admiterea cererii de validare a popririi în dosarul de executare nr. 1165/2013( B. Asociați I. D. și S. C. I.) până la concurența sumei de 263.523 lei.

C. L. și Primăria . prin întâmpinare respingerea apelului cu motivarea în esență că terțul poprit nu datorează absolut nimic debitorilor .

În cauză a formulat întâmpinare și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat. A precizat în esență că pentru a se dispune validarea popririi este obligatoriu ca între debitori ș terțul poprit să existe raporturi juridice de creanță, raporturi care nu există în cauza de față. Debitorii sunt C. L. Golăești și Primăria C. Golăiești care nu au nici un patrimoniu propriu asupra căreia să se îndrepte executarea silită.

Prin răspunsul la întâmpinare apelantul a arătat că trezoreria este singura abilitată să realizeze operațiunile cu credite bugetare dispuse de instituțiile publice locale conform legii nr. 273/2006 și nu este necesară dovedirea raporturilor juridice de creanță între debitoare și terțul poprit.

În această fază procesuală s-au depus la dosar înscrisuri iar la solicitarea instanței părțile au făcut precizări privind stadiul executării silite, precizare necesară în cauză, întrucât după emiterea adresei de poprire terțul porpit a înștiințat executorul judecătoresc că s-a înființat poprirea solicitată. Astfel, creditoarea . a precizat instanței de apel că i-a fost achitată o parte din datorie, restul pentru care solicită validarea popririi fiind de_, 27 lei.

Analizând apelul formulat și dispozițiile legale aplicabile, Tribunalul reține următoarele:

Titlul executoriu al creditoarei . îl reprezintă hotărârea judecătorească – Ordonanța nr. 411/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în cadrul procedurii ordonanței de plată prin care debitorii C. L. Golăești și Primăria C. Golăești sunt obligate la plata către societatea reclamantă din prezenta cauză a sumei de 242.993 lei reprezentând debit neachitat. Acești debitori sunt instituții publice, chiar dacă legea administrației publice locale conferă statutul de persoană juridică numai C. nu și Consiliului L.. În ceea ce privește Primăria, titulatura acestei instituții se identifică cu însăși persoana juridică pe care o reprezintă, respectiv .. Din actele dosarului reiese că prin intermediul Trezoreriei Iași se derulează operațiunile financiare pentru bugetul C. Golăești ca instituție publică. Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a recunoscut că la Trezoreria Iași are cont deschis . că a fost înființată poprirea asupra conturilor debitoarei deschise la Trezoreria Iași.

Relațiile dintre debitor - Primăria C. Golăești și terțul poprit Trezoreria Iași sunt asemănătoare cu cele dintre un debitor oarecare care are cont deschis la o bancă, cont prin intermediul cărora se derulează operațiunile sale financiare ( plăți, depuneri sau retrageri). În cazul popriri înființate asupra conturilor unui debitor deschise la o bancă nu este necesar ca aceasta să datoreze ea însăși bani debitorului fiind suficientă, pentru înființarea popririi, existența disponibilului bănesc în contul debitoarei. De altfel noul Cod de procedură civilă, prevede în mod expres la art. 780 că sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani …..datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană, ceea ce reprezintă chiar cazul în speță.

Potrivit art. 789 NCPC „ dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, ……creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, poate sesiza instanța de executare în vederea validării popriri. Având în vedre poziția oscilantă a terțului poprit care după ce a precizat că a fost înființată poprirea, își neagă calitatea de terț poprit cu toate că a făcut plăți către debitoare, reiese că cererea de validare este întemeiată pentru restul sumei de_, 27 lei, așa cum a fost precizată de către creditoare.

În consecință, instanța va admite apelul și va dispune validarea popririi până la concurența acestei sume.

Vor fi păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii

Văzând și disp. art. 451 NCPC

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul promovat de . Iași împotriva sentinței civile nr. 6959/15.05.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă în parte.

Dispune validarea popririi înființată la terțul poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Trezoreria Iași în dosarul de executare nr.1165/2013 al B. I. D. și S. C., până la concurența suma de_,27 lei.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate privind respingerea excepției lipsei calității procesuale active a terțului poprit.

Obligă intimații Primăria C. Golăiești, C. L. Golăiești și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Trezoreria Iași la plata

( în solidar) către apelantă a sumei de 67,28 de lei cheltuieli de judecată la fond și în apel.

Pronunțată azi 5.05.2015 și pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Judecător, Grefier,

F. S. M. M. B. E. D.

Red. M.M/ tehnored. B.E.D.

2 ex. /06.10.2015

Jud. fond L. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 6959/2015. Tribunalul IAŞI