Acţiune în constatare. Sentința nr. 29/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 09-05-2012 în dosarul nr. 322/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 09 Mai 2012
Președinte - E. C. F.
Judecător M. C.
Grefier M. P.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 322/2011
Pe rol judecarea apelului civil formulat de pârâta . sentinței civile nr._/29.08.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat U. P. A. I., având ca obiect acțiune în constatare radiere privilegiu C.F..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă C. V. pentru recurentă, av. D. D. F. pentru intimată.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța supune dezbaterilor calificarea căii de atac incidente în cauză, fața de dispozițiile art.282 ind.1 C.pr.civ, având în vedere că prin cererea introductivă s-a solicitat radierea privilegiului înscris pentru suma de 181.388 euro.
Apărătorii aleși ai părților arată că este apel calea de atac incidentă în cauză.
Instanța califică apel calea de atac incidentă în cauză în temeiul dispozițiilor art. 2811 Cod procedură civilă având în vedere obiectul litigiului și faptul că prin acțiunea introductivă se urmărește protejarea unui drept patrimonial. Litigiul va fi judecat de primii doi membrii ai completului de judecată.
Interpelate fiind părțile, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la concluzii.
Apărătorii aleși ai părților arată că își mențin concluziile formulate la termenul anterior, consemnate în încheierea de ședință din data de 11.04.2012.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de fața,
Prin sentința civilă nr._/29.08.2011 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
„Ia act cu privire la pozitia pârâtei de renunțare la invocarea excepțiilor netimbrării actiunii si lipsei calității procesuale active.
Admite acțiunea formulată de reclamanta U. P. A. din I., cu sediul in I., .. 6, ., jud Iași și sediul didactic in I., ., nr. 13, jud Iași în contradictoriu cu pârâtul . sediul in I., ., jud Iași.
Dispune radierea privilegiului - rest de preț pentru suma de 181.388 euro rezervat in favoarea pârâtei asupra imobilului situat in I., .. 6, . Iași-notat in partea a III a număr criteriu 1 a Cărtii Funciare nr_ a mun Iași, număr cadastral 3009/1/p/2,3009/1/p/3,3009/1.
Constata ca pârâta nu mai este titulara privilegiului mentionat anterior.
Obligă pârâtul la plata sumei de 4019,3 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată compuse din taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Respinge cererea pârâtului având ca obiect obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.”
Pentru a pronunța aceasta soluție prima instanța a reținut următorele:
„Prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul acestei instante la data de 13.01.2011, sub numărul mentionat mai sus, reclamanta U. P. A. IAȘI a solicitat chemarea in judecata a pârâtei S.C. T. S.A solicitând radierea privilegiului - rest de preț pentru suma de 181.388 euro rezervat in favoarea pârâtei asupra imobilului situat in I., .. 6, . Iași-notat in partea a III a număr criteriu 1 a Cărtii Funciare nr_ a mun Iași, număr cadastral 3009/1/p/2,3009/1/p/3,3009/1.
În motivarea actiunii, a mentionat ca deși s-a achitat restul de pret mentionat in contractul încheiat cu pârâta, aceasta nu si-a îndeplinit obligațiile sale in sensul ca nu a dispus radierea privilegiului.
În sustinerea actiunii, a arătat ca intelege să se foloseasca de proba cu inscrisuri.
În drept, a invocat prev art 111 Cpd proc civ, și ale Legii nr 7/1996.
Reclamanta a atașata inscrisurile doveditoare la filele 6-13 ds, depunând si ulterior inscrisuri la filele 53 ds.
Pârâta, legal citata, a formulat intâmpinare prin care invocat excepțiile netimbrării actiunii si lipsei calității procesuale active, cu privire la care a renuntat la ultimul termen de judecata, termen la care si-a si manifestat pozitia de acord fata de actiunea formulata, solicitând doar respingerea cererii de obligare a ei la plata cheltuielilor de judecata.
Astfel, instanta va lua act cu privire la pozitia pârâtei de renuntare la invocarea excepțiilor netimbrării actiunii si lipsei calității procesuale active.
Analizând actele si lucrările dosarului, raportat la prev art 111 Cod proc civ, coroborat cu prev Legii nr 7/1996, la inscrisurile depuse din care rezulta ca reclamanta si-a indeplinit obligatiile contractuale referitoare la achitarea restului de pret ( a se vedea chiatantele de la filele 12-13 ds), inclusiv pozitia pârâtei exprimata la ultimul termen de acord fata de admiterea actiunii formulate de reclamanta, instanta va admite acțiunea formulată de reclamanta U. P. A. în contradictoriu cu pârâtul . dispune radierea privilegiului - rest de preț pentru suma de 181.388 euro rezervat in favoarea pârâtei asupra imobilului situat in I., .. 6, . Iași-notat in partea a III a număr criteriu 1 a Cărtii Funciare nr_ a mun Iași, număr cadastral 3009/1/p/2,3009/1/p/3,3009/1 și va constata ca pârâta nu mai este titulara privilegiului mentionat anterior.
În tem art 274 Cod proc civ, va obliga pârâtul la plata sumei de 4019,3 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată compuse din taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat, conform chitantelor de la dosar, constatând ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile aplicării prevederilor art 275 Cod proc civ, nefiind vorba de o recunoaștere a pretentiilor la primul termen de judecata. In plus, pârâta a si fost notificata anterior introducerii actiunii cu privire la indeplinirea obligatiilor sale ( se vedea notificarea de la fila 53 ds).
În temeiul aceluiași text legal, va respinge cererea pârâtului având ca obiect obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.”
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta .>criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greșitei admitere a cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că este exclusiv culpa reclamantei care nu a anexat la notificarea trimisă și nici la cererea de chemare în judecata contractul de donație care făcea dovada calității sale. Având în vedere culpa exclusivă a reclamantei, dar și dispozițiile art.275 C.pr.civ, conform cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și respingerea cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare, dar a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fața de dispozițiile art.274 C.pr.civ și întrucât nu sunt îndeplinite prevederile art.275 C.pr.civ.
În ședința publică din 09.05.2012, având în vedere obiectul acțiunii principale, fața de prevederile art. 282 ind.1 C.pr.civ, instanța, după punerea în discuție a părților, a calificat calea de atac incidentă în cauza ca fiind apel.
În cauza nu au fost administrate probe noi.
* * *
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Apelanta critică sentința primei instanțe exclusiv sub aspectul greșitei soluționări a cererii privind acordarea cheltuieli de judecata.
Prima instanța a reținut că sub acest aspect cererea reclamantei este întemeiată fața de dispozițiile art. 274 Cod proc civ, nefiind întrunite prevederile art.275 C.pr.civ, nefiind vorba de o recunoaștere a pretentiilor la primul termen de judecata.
Pe de o parte, instanța de apel reține că potrivit art.275 C.pr.civ pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata. În acest sens, este greșită trimiterea făcută de prima instanța la „primul termen de judecată”, în condițiile în care textul legal face referire „la prima zi de înfățișare”, iar din punct de vedere procedural cele două momente nu sunt identice. Or, în cauza nici unul termenele din 17.03.2011, 21.04.2011 și 30.05.2011 nu a reprezentat în sensul art.134 C.pr.civ prima zi de înfățișare, în condițiile în care au fost încuviințate succesiv trei cereri de amânare. În consecință, doar termenul din 29.08.2011 a reprezentat în sens procesual prima zi de înfățișare, părțile legal citate putând formula concluzii în cauza. În consecință, în cauza erau aplicabile dispozițiile art.275 C.pr.civ, în condițiile în care la termenul din 29.08.2011, pârâta, prin reprezentant a achiesat la pretențiile reclamantei, iar punerea în întârziere nu fusese realizata de creditoarea contractuala.
Mai mult, chiar dacă s-ar aprecia că nu sunt incidente prevederile art.275 C.pr.civ, pentru acordarea cheltuielilor de judecata era necesar a se reține culpa procesuală a pârâtei, în raport de prevederile art.274 C.pr.civ.
Or, întreaga apărare a pârâtei s-a întemeiat pe susținerea procesual corectă a necesității ca reclamanta să-și dovedească calitatea procesuală activă. Or, deși sarcina acestei probe incumba reclamantei, conform art.1169 C.civ din 1864 și art.112 C.pr.civ, reclamanta a depus abia la termenul din 30.05.2011 dovada dobândirii cu titlul particular, prin contractul de donație autentificat sub nr. 6858/30.11.2010 la BNP Ș. și Asociații a bunului imobil situat în Municipiul Iași, ..6, . Iași. În condițiile în care, la următorul termen după depunerea de către reclamanta a tuturor înscrisurilor pe care își întemeia pretențiile, pârâta a recunoscut pretențiile deduse judecății, nu se poate reține în sarcina acesteia vreo culpă procesuală. În acest sens, Tribunalul reține că doar culpa procesuală a reclamantei constând în nerespectarea prevederilor art.112 alin.2 C.pr.civ a condus la prelungirea inutilă a procesului civil.
În consecință, pentru considerentele expuse, se va admite apelul formulat de pârâta . sentinței civile nr._/29.08.2011 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o va schimba în parte și în consecință se va respinge cererea reclamantei U. P. A. Iași, având ca obiect obligarea pârâtei . plata cheltuielilor de judecată.
Se vor păstra restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul formulat de pârâta . sentinței civile nr._/29.08.2011 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o schimbă în parte și în consecință:
Respinge cererea reclamantei U. P. A. Iași, având ca obiect obligarea pârâtei . plata cheltuielilor de judecată.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.05.2012
PREȘEDINTE JUDECĂTORGREFIER
FECCM PM
RED/FEC/4ex/08.06.2012
Jud fond Z. I.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Fond funciar. Decizia nr. 1163/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|








