Poprire asigurătorie. Decizia nr. 1103/2012. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1103/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-05-2012 în dosarul nr. 1103/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 07 Mai 2012

Președinte - M. S.

Judecător O. L.

Judecător M. A.

Grefier D. B.

DECIZIA CIVILĂ NR. 1103/2012

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind contestația în anularea formulată împotriva deciziei civile nr. 1598 din 1.06.2011 de către contestator B. C. R.. L. Pt. B. L. C. în contradictoriu cu intimata P. M. (F. B.), având ca obiect poprire asigurătorie.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererii de fata, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iasi la data de 18.01.2012, B. C. a formulat contestație in anulare împotriva deciziei civile nr. 1598/01.06.2011 pronunțata de Tribunalul Iași, in dosarul nr._ .

In motivarea contestației se arată că instanța a respins recursul formulat de contestator împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Iași la data de 07.02.2011 prin care s-a respins cererea de înființare a popririi asiguratorii formulate de B. C. în contradictoriu cu P. M., deși cererea era întemeiată.

Contestatorul nu a indicat temeiul în drept al contestației în anulare formulate.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine ca prin decizia civila nr. 1598/01.06.2011 pronunțata de Tribunalul Iași s-a respăins recursul formulat de B. C. împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Iași la data de 07.02.2011, pe care a menținut-o.

Prin contestația în anulare formulată contestatorul critică decizia instanței de recurs pentru motive de temeinicie.

Contestația in anulare este o cale extraordinara de atac, admisibilă numai in cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de stricta interpretare.

Aceasta cale de atac este admisibila numai in cazurile limitativ prevăzute de art. 317 ( lipsa de procedura si necompetenta a instanței) si art. 318 (greseala materiala si omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de casare) din Codul de procedura civila.

Așa fiind, motivele invocate nu constituie temei de exercitare a contestației in anulare, care este o cale extraordinara de atac, admisibila numai pentru motivele limitativ prevăzute de textele mai sus enunțate.

Pentru aceste considerente urmează a se respinge contestația în anulare formulată de B. C. și a se menține decizia civilă nr. 1598/01.06.2011 pronunțata de Tribunalul Iași ca legală și temeinică

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația in anulare formulata de contestatorul B. C. împotriva deciziei civile nr. 1598 din 01.06.2011 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțata in sedință publica azi, 07.05.2012.

P., JUDECATOR, JUDECĂTOR,

S. M. L.O. A.M. GREFIER,

B.D.

Red. S.M./S.M. – 2 ex.

10.07.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Poprire asigurătorie. Decizia nr. 1103/2012. Tribunalul IAŞI