Acţiune în constatare. Sentința nr. 2464/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2464/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-10-2012 în dosarul nr. 2464/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 10 Octombrie 2012
Președinte - A. M. C.
Grefier R. R.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2464/2012
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. DE M. ȘI NATURALIȘTI IAȘI și pe pârât S. R. prin M. FINANȚELOR reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE a JUD. IAȘI, pârât M. IAȘI - P. P., pârât C. L. al M. IAȘI, pârât INSTITUȚIA P. M. IAȘI, intervenient U. "AL.I.C." IAȘI, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.09.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru data de 26.09.2012 și apoi din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 03.10.2012 și apoi pentru azi, 10.10.2012, când
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
P. cererea înregistrată la Judecătoria Iași sub nr._, reclamanta S. de M. și Naturaliști Iași a chemat în judecată pârâții M. Iași, reprezentat prin Primarul Mun. Iași, C. L. al Mun. Iași, Instituția P. mun. Iași, S. R. prin M. Economiei și Finanțelor, reprezentat de ANAF, prin Direcția Finanțelor Publice Iași, solicitând instanței să dispună constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune cu privire la imobilul situat în bld. Independenței nr. 16, mun. Iași
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că S. de M. și Naturaliști Iași datează din 11 ianuarie 1830, funcționând de-a lungul timpului sub diverse denumiri. În 1835 s-a încheiat o înțelegere între societatea reclamantă, pe de o parte și vornicul C. S. și soția Agripina pentru cumpărarea imobilului din Ulița Hagioaiei din Târgu de Sus, înțelegere aprobată prin Inalta Rezoluție din 22 mai 1835 de către domnitorul M. S. V.. De la acel moment, societatea a exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și neviciată, fiind îndeplinite astfel condițiile de la 1846 și urm C.civ.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, expertiză, martori.
În drept au fost invocate disp. art. 1860 și urm C.civ și 111 C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 2549 de lei și timbru judiciar de 5 lei.
P. întâmpinarea depusă prin serviciul Registratură și aflată la filele 29-32 din dosar, pârâtul S. R., prin M. Economiei și Finanțelor, reprezentat în teritoriu de Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. Iași, a invocat în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că imobilul ce face obiectul litigiului nu este din categoria celor „fără stăpân”, nefiind cuprins prin urmare în proprietatea privată sau publică a statului. Pârâtul a arătat că, potrivit disp. Legii nr. 108/2004, pentru aprobarea OUG nr. 45/2003, consiliile locale au în posesie și în administrare imobilele de natura celor ce fac obiectul cauzei de față. P. urmare, se apreciază că respectivul imobil se află în administrarea Consiliului local Iași. S-a invocat de către pârât și excepția insuficientei timbrări a cererii, întrucât reclamanta nu a arătat valoarea imobilului, în raport de care urma să se stabilească și timbrajul.
Pe fond, pârâtul a arătat că incumbă reclamantei sarcina să dovedească regimul juridic al imobilului asupra căruia solicită să se constate dreptul acesteia de proprietate, respectiv dacă imobilul face parte din domeniul public sau privat, fiind de esența uzucapiunii ca aceasta să se soluționeze în contradictoriu cu adevăratul proprietar.
P. întâmpinarea depusă prin serviciul Registratură în data de 08.05.2008 și aflată la filele 34-35 din dosar, pârâții C. L. Iași și M. Iași, reprezentat prin P. au invocat lipsa calității procesual pasive a Consiliului L. Iași și a P. M. Iași. Aceștia au învederat instanței că municipiul este reprezentat în justiție prin P.. C. local, având doar calitatea de a administra domeniul public și privat al municipiului, nu poate figura ca pârât, nefiind titular al dreptului de proprietate.
Pe fondul cauzei, pârâții au arătat că posesia exercitată de către reclamantă nu a fost una sub nume de proprietar, deoarece prin Înalta Rezoluție din 22 mai 1835, semnată de către domnitorul M. S. V. se arată că imobilele cumpărate vor fi ale statului, așa că reclamanta a posedat pentru alții. În plus, imobilele aparțin Muzeului de Istorie Naturală care, potrivit disp. Anexei I, pct. 28 din legea nr. 213/1998, acestea fac parte din domeniul public al statului.
În drept au fost invocate disp. art. 115-118 C.proc.civ.
P. încheierea de ședință din data de 25 septembrie 2008, instanța a încuviințat, pentru reclamantă, administrarea probei cu înscrisuri și cu expertiză în specialitățile topografie și construcții.
În data de 14.01.2009, U. A. I. C., prin reprezentanți legali, a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, depusă în ședința publică din 15.01.2009 (filele 100-102), prin care a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale active, în condițiile în care reclamanta arată că este succesoarea în drepturi a Societății Istorico-Naturale din M. și că, în această calitate, solicită instanței constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, fără a face dovada celor susținute. Pe fondul cauzei, intervenienta a solicitat constatarea calității lor de proprietari ai imobilului care face obiectul litigiului și, pe cale de consecință, să respingă cererea formulată de către reclamantă. Astfel, aceasta a învederat instanței că până în 1952, Muzeul de Istorie Naturală,care funcționează în prezent în ., a fost o instituție patronată direct de către M. cultelor și Instrucțiunii Publice sau de M. învățământului. Din anul 1952, prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 351 din 07.03.1952, Muzeul, cu tot cu patrimoniul său, este transferat „Universității Al. I. C.” Iași, dată de la care este înscris în inventarul acesteia, ca bază materială. P. urmare, de la această dată U. deține în mod public și neîntrerupt imobilul și, ținând cont de faptul că acesta constituie baza materială a Universității, potrivit disp. Legii 84/1995, devine de drept proprietatea acestora. S-a arătat că către intervenientă că posesia invocată de către reclamantă nu este una utilă, respectiv continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și neviciată, conform disp. art. 1846 Cod civil.
În dovedire, intervenienta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Intervenienta a solicitat și judecarea în lipsă a cererii, în raport de disp. art. 272 alin. 2 C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 2549 lei și timbru judiciar de 5 lei.
P. cererea precizatoare depusă la dosar prin Serviciul Registratură, în data de 15.01.2009, pârâții C. L. și M. Iași, reprezentat prin P., au invocat faptul că imobilul în litigiu aparține Muzeului de Istorie Naturală, care potrivit Registrului Posesorilor, figurează înscris în posesia particulară a Muzeului de Științe Naturale- U. Al. I. C. Iași, motiv pentru care a solicitat introducerea în cauză și a Muzeului de Științe Naturale- U. Al. I. C. Iași. Pârâții învederează instanței necesitatea ca reclamanta să dovedească faptul posesiei prin depunerea de acte fiscale pentru întreaga perioadă în care au exercitat posesia și nu pentru o anumită perioadă de timp. Se arată că actul translativ de proprietate invocat de către reclamantă stipula că „imobilele vor fi ale statului și lăsate în administrația societății”, posesia exercitată de reclamantă nefiind una sub nume de proprietar, ci o detenție precară.
S-a solicitat și judecarea în lipsă a cererii, față de disp. art. 272 C.proc.civ.
P. răspunsul formulat de cererea de intervenție în interes propriu, reclamanta, S. de M. și Naturaliști Iași a arătat faptul că Muzeul de Științe Naturale se află doar sub patronajul Universității A. I. C. și nu în proprietatea acesteia. S-a prezentat de asemenea evoluția istorică a celor două instituții, din care transpare faptul că aceasta este proprietara de drept a imobilului din . i s-a învederat instanței că diferitele acte ale organismelor statale emise în perioada nu au relevanță probatorie și nu pot constitui acte de proprietate. Se mai invocă faptul că decizia prin care U. a primit în administrare Muzeul de Științe Naturale nu face nici o referire la imobilul în sine și nici la terenul aferent.
Ulterior, prin precizări depuse la dosar la filele178 -180 dosar, intervenienta a mai invocat excepțiile inadmisibilității cererii și nulitatea cererii de chemare în judecată, arătând că întrucât prin trecerea imobilului în discuție în proprietatea statului dreptul societății asupra acestuia a încetat, acesta ar fi putut fi revendicat de cei interesați doar în temeiul art. 3 lit. c din Legea 10/2002, precum și faptul că cererea de chemare în judecată ar fi nulă dat fiind că lipsesc elemente de identificare a reclamantei: Cod fiscal și număr de înregistrare a societății în registrul persoanelor juridice.
La rândul său reclamanta a răspuns acestor excepții, arătând că potrivit adresei nr. 24 892/25.09.2009 emisă de DAPPP Iași, rezultă că imobilul nu aparține domeniului public sau privat, precum și faptul că art. 133 C. pr. civ. nu prevede sancțiunea nulității pentru lipsurile menționate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta S. de M. și Naturaliști Iași, cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și intervenienta U. Al. I. C. Iași.
P. decizia civilă nr. 1816/27.09.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, s-au admis recursurile, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași și s-a reținut cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Iași – Secția Civilă.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că la termenul de judecată din data de 12.07.2010 instanța, față de valoarea imobilului în litigiu de 1._ lei (stabilită prin raportul de expertiză Suhan M. efectuat la Judecătoria Iași ), a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași, raportat la disp. art. 2 alin. 1 lit. b din Codul de procedură civilă, rămânând în pronunțare pe această excepție.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. b din codul de procedură civilă „tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare mai mare de 500.000 lei”.
Potrivit doctrinei, competența materială procesuală este determinată în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe. În materie civilă, competența tribunalelor se întinde asupra tuturor litigiilor a căror valoare depășește suma de 500.000 lei (RON), cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a celor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar potrivit art. 2 alin. 1 lit. b din Codul de procedură civilă.
D. urmare, competența în primă instanță revine Tribunalului Iași.
La Tribunalul Iași – Secția Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
În raport de valoarea obiectului litigiului stabilită prin expertiza Ș. și reținută în decizia de casare sus-menționată, instanța a pus în vedere reclamantei să achite o diferență de taxă de timbru de 17._,4 lei.
Reclamanta a formulat cerere de reducere și eșalonare a taxei de timbru, cerere admisă prin încheierea nr. 170 din 17 mai 2011. În acest sens instanța a dispus reducerea taxei de timbru pusă în sarcina reclamantei de la suma de 17._,4 lei la 100.000 lei, eșalonată în 24 tranșe lunare, câte 4167 lei lunar. Împotriva acestei încheieri a formulat reclamanta cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea nr. 194/14.06.2011. până la soluționarea litigiului, reclamanta a făcut dovada achitării a 16 rate din cele 24 sus-menționate, corespunzătoare intervalului iunie 2011 – septembrie 2012; în conformitate cu prevederile art. 212 alin. 3 din Legea 146/1997, încheierea de acordare a facilităților la plata taxei de timbru a fost înaintată D.G.F.P. Iași în vederea urmăririi executării obligației de plată.
Urmare a dispoziției instanței, reclamanta a formulat precizări relative la obiectul litigiului (fila 228), arătând că solicită să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, asupra imobilului situat în Iași, ., compus din: teren îngrădit în suprafață de 2871 mp format din două suprafețe distincte respectiv 1356 mp aferentă construcției cu destinația muzeu și 1515 mp neconstruită; construcția amplasată pe teren, formată din parter – în suprafață de 745,5 mp și etaj – 846,47 mp.
Ca urmare a casării sentinței civile nr. 6850/14.05.2009 a Judecătoriei Iași, motivat de admiterea excepției de necompetență materială a acestei instanțe, Tribunalul a repus în discuția părților admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de U. „Al. I. C.” Iași, punându-i în vedere să formuleze precizări relative la pretenția dedusă judecății, conform art. 49 și următoarele Cod procedură civilă.
P. precizările formulate, U. „Al. I. C.” Iași a arătat că în temeiul disp. art. 166 din Legea Învățământului nr. 84/1995 și art. 226 alin. 7 din Legea 1/2011 („Universitățile de stat au drept de proprietate asupra bunurilor existente în patrimoniul lor la data intrării în vigoare a prezentei legi; M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este împuternicit să emită certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru universitățile de stat pe baza documentației înaintate de acestea înaintate de acestea”), are un drept de proprietate cu privire la imobilul situat în Iași, ., imobil ce face obiectul prezentului dosar.
Ca efect al prevederilor art. 166 pct. 2 din Legea 84/1995, potrivit cărora baza materială a unităților de învățământ cuprinde: „spații pentru învățământ și cercetare științifică, mijloace de învățământ și de cercetare aferente…, precum și orice alt obiect de patrimoniu destinat învățământului și salariaților din învățământ”, coroborate cu dispozițiile pct. 4 din același articol, potrivit căruia baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat și de cercetare științifică universitară este de drept proprietatea acestora, U. „A. I. C.” Iași a devenit proprietara imobilului în speță. Acest lucru rezultă și din Anexa nr. 2 la Legea nr. 311/2003 a muzeelor și a colecțiilor publice, care conține Lista muzeelor de importanță regională. La poziția 10 din această listă figurează Muzeul de Istorie Naturală al Universității Iași.
În subsidiar, a solicitat să se constate că U. are un drept de administrare a imobilului situat în Iași ., având în vedere faptul că Muzeul de Istorie Naturală face parte din domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile Anexei 1, pct. 28 din Legea 213/1998.Muzeul de Istorie Naturală este monument istoric, acesta figurând în lista monumentelor istorice a Ministerului Culturii și Cultelor la poziția 1100 și face parte din domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile Anexei 1, pct. 28 din Legea 213/1998.
Se cunoaște regimul domeniului public, inclusiv din perspectiva definiției domnului prof. univ. dr. A. I. din „Tratat de drept administrativ” vol. II, Editura Nemira, București 1996: „P. domeniu public înțelegem acele bunuri, publice sau private, care prin natura sau dispoziția expresă a legii trebuie păstrate și transmise generațiilor viitoare, reprezentând valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public și suspuse un ui regim mixt, în care regimul de putere este determinant, fiind în proprietatea sa, după caz, în paza persoanelor juridice de drept public”, sau din perspectiva calității de titular al domeniului public. Învățământul, ca serviciu public, are rațiunea de a satisface interesul general, pentru asigurarea dreptului la învățătură. U. a exercitat și exercită un drept real de administrare directă a unei componente din domeniul public de interes național.
Potrivit disp. art. 11 din Legea 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, astfel încât nu pot fi dobândite prin prescripție achizitivă.
În raport de precizarea cererii de intervenție în sensul arătat (filele 351-352 dosar), Tribunalul a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu.
Tribunalul notează că pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, C. L. al M. Iași și Primarul M. Iași și-au exprimat poziția procesuală relativ la acțiunea reclamantei prin întâmpinările depuse în dosarul nr._ al Judecătoriei Iași, astfel că, atât excepțiile, cât și chestiunile de fond invocate de aceștia, vor fi avute în vedere la soluționarea prezentului litigiu.
În dovedirea acțiunii și în contradovadă, părțile au depus înscrisuri.
În virtutea rolului activ consacrat de art. 129 Cod procedură civilă, instanța a supus dezbaterii contradictorii a părților, necesitatea refacerii expertizei topo – cadastrale efectuată în dosarul Judecătoriei Iași, în vederea identificării sub acest aspect, atât a terenului, cât și a construcției edificate pe acesta. În aceste condiții a fost efectuată și depusă la dosar expertiza R. P..
De asemenea, instanța, din oficiu, a dispus efectuarea de verificări la OCPI Iași relative la situația juridică a imobilului în litigiu și suplimentarea obiectivelor la expertiza R. cu indicarea situației posesiei asupra imobilului.
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, Tribunalul va analiza cu prioritate excepțiile invocate în cauză.
Se reține că prin precizările formulate în dosarul Judecătoriei Iași, intervenienta U. „A. I. C.” Iași a susținut nulitatea cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că aceasta nu cuprinde atributele de identificare ale reclamantei – codul fiscal și numărul de înregistrare în Registrul persoanelor juridice.
Tribunalul notează că art. 133 Cod procedură civilă stabilește expres și limitativ care lipsuri ale cererii de chemare în judecată sunt sancționate cu nulitatea absolută a acesteia – numele reclamantului sau pârâtului, obiectul cererii sau semnătura, ori, elementele indicate de intervenientă nu se regăsesc în cele enumerate de textul menționat. P. urmare, excepția nulității cererii de chemare în judecată nu poate fi primită, astfel că va fi respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, și aceasta urmează a fi respinsă. Aspectul invocat de intervenientă – faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului putea fi recunoscut doar în procedura Legii nr. 10/2001, nu poate fi primit atât timp cât pretențiile reclamantei sunt fundamentate pe uzucapiunea de 30 de ani, instanța fiind ținută astfel să verifice în prezentul litigiu condițiile impuse de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate în modul arătat.
Relativ la excepția lipsei calității procesual active, aceasta a fost argumentată de intervenientă pe lipsa unei dovezi privind faptul că reclamanta este continuatoarea Societății Istorico – Naturale din 1830. Tribunalul va respinge și această excepție considerând că analiza situației invocate vizează temeinicia pretențiilor reclamantei, în cauză impunându-se a se verifica, astfel cum s-a arătat deja, îndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru a uzucapa, situația relevată urmând a fi cercetată în determinarea perioadei posesiei (sub aspectul joncțiunii posesiei).
În ce privește excepția lipsei calității procesual pasive, aceasta a fost invocată de toți pârâții arătați în cererea de chemare în judecată. Deci, importantă pentru soluționarea cauzei este în principal determinarea situației juridice a imobilului în litigiu, respectiv dacă acesta aparține domeniului public sau privat al statului sau unității administrativ teritoriale sau unei alte entități juridice; nu se justifică, în niciuna dintre situații, judecarea cauzei în contradictoriu cu Primarul M. Iași – autoritate a administrației publice locale investit să soluționeze și să gestioneze, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii (art. 3 din Legea 215/2001) și nici cu C. L. al M. Iași care este doar administrator al domeniului public sau privat al unității administrativ teritoriale (art. 36 alin. 2 lit. c din Legea 215/2001).
Constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune nu poate opera decât în contradictoriu cu proprietarul nediligent ori, nici Primarul M. Iași și nici C. L. al M. Iași nu pot avea această calitate. P. urmare, excepția lipsei calității procesual pasive va fi admisă în raport cu cei doi pârâți, iar acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu aceștia va fi respinsă pe excepția arătată.
În ce privește apartenența imobilului, se impune a se preciza că niciunul din ceilalți doi pârâți rămași în cauză nu a revendicat-o. În vederea determinării acesteia, se impune analiza probelor administrate în cauză și cu privire la fondul litigios.
S. de M. și Naturaliști din Iași a fost fondată la 29.06.1832 și aprobată prin Înaltul Decret nr. 279 din 18 martie 1833 (filele 108 – 112 dosar nr._ al Tribunalului Iași).În imobilul în litigiu funcționează Muzeul de Istorie Naturală, înființat în 1834, din inițiativa unui grup de membri ai Societății Istorico – Naturale din M. care, în 1840, achiziționează special pentru Muzeu, prin zapisul de vânzare – cumpărare avizat de D. cu nr. 454 din 1 februarie 1844 și nr. 4955 și 4956 din 31 octombrie 1844, iscălit de membrii Divanului: Gh. B., M. M., A. Mavrocordat, T. Aslan, Director L. și Șef Scorpan, casa (și terenul aferent) Agripinei Rosetti de pe Ulița Hagioaiei, azi Bulevardul Independenței nr. 16 (fost .. 72), pentru care s-au plătit din visteria Statului suma de 3000 galbeni.
Înscrisurile depuse la dosar de reclamantă demonstrează fără putință de tăgadă că imobilul sus-menționat s-a aflat în proprietatea Societății de M. și Naturaliști din Iași fondată în 1832, până în anul 1941 și în parte din el a funcționat în mod continuu, până în prezent, Muzeul de Științe Naturale.La dosarul cauzei nu au fost produse dovezi care să evidențieze situația imobilului ulterior anului 1941.
Cert este că în martie 1952, Comitetul pentru Învățământul Superior de pe lângă C. de Miniștri emite decizia nr. 351(fila 106 dosarul Judecătoriei Iași) prin care trece sub „directa conducere didactică, științifică și administrativă a Universității Al. I. C. Iași”, Muzeul de Științe Naturale din Iași. Din adresa nr._/25.02.1958 emisă de M. Învățământului și Culturii – Direcția Generală a Învățământului Superior reiese existența, la nivelul anului 1958, a unui conflict între Muzeul Istorico – Natural și Filiala Iași a Societății de Științe Medicale din R.P.R., emitentul adresei comunicând Universității Al. I. C. faptul că destinația muzeului nu poate fi schimbată și nici nu poate trece în altă proprietate în considerarea Hotărârii Consiliului de Miniștri din 1953, iar S. de Științe Medicale din R.P.R., ca organizație obștească, nu poate tutela Muzeul (fila 110 dosarul Judecătoriei Iași).
În mod evident, cel puțin din 1952, există evidențe clare că imobilul nu se mai afla în proprietatea Societății de M. și Naturaliști din Iași fondată în 1832, fiind la dispoziția Ministerului Învățământului și Culturii care, prin Ordinul nr. 327 din martie 1960 dă în folosința Societăților Medicale din R.P.R. – Filiala Iași, parterul clădirii, restul acesteia rămânând în folosința Universității (fila 258 dosar).
Reclamanta S. de M. și Naturaliști Iași a luat naștere prin sentința civilă nr. 178/7 mai 1990 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 233/PJ/1990, în baza art. 2 alin. 3, 4 și art. 3 din Decretul – Lege nr. 8/31.12.1989, a art. 28 și 31 din Decretul nr. 31/1954 și a dispozițiilor Legii nr. 31/1954 (filele 93 – 94 dosar nr._ al Tribunalului Iași), fiind înființată în scopul asigurării creșterii nivelului profesional și științific al cadrelor medico – sanitare și celor care activează în domeniul biologiei, al asigurării progresului științelor medicale prin cercetare științifică, creșterea nivelului profesional al cadrelor medico – sanitare, creșterea calității asistenței sanitare asigurate populației, stimularea relațiilor profesional științifice cu institute, organizații și asociații, similară, din țară și străinătate, informării curente a membrilor săi prin publicații proprii, abonamente la reviste, bibliotecă, asigurarea continuității tradiției „Revistei Medicale Ieșene”.
Nu se poate concluziona din cele expuse decât că reclamanta este o persoană juridică nou înființată, distinctă de S. fondată în 1833, identitatea de titulatură neputându-i conferi reclamantei și calitatea de continuatoare a personalității juridice a Societății fondate în 1832. Temeiurile legale care stau la baza înființării societății reclamante, potrivit sentinței civile sus – menționate, dovedesc fără putință de tăgadă concluzia instanței (tribunalul notează că prevederile art. 28, 31 din Decretul 31/1954 reglementează înființarea persoanei juridice, ori, dacă reclamanta ar fi fost continuatoarea Societății din 1832 s-ar fi reținut dispozițiile relative la alcătuirea unei noi persoane juridice în condițiile art. 41, 46 din același decret.).P. urmare ,aserțiunile reclamantei în sensul că S. de M. și Naturaliști Iași înființată în 1990 ar fi continuatoare ,din punct de vedere juridic, a Societății de M. și Naturaliști din Iași fondată în 1832 ,sunt lipsite de fundament și nu pot fi reținute .
Expertiza efectuată de expert R. P., după investirea Tribunalului ca instanță de prim grad, a stabilit că imobilul în litigiu, situat în Iași, ., este compus din teren în suprafață de 2872 mp și construcțiile C1 – cu destinația muzeu, în suprafață de 858 mp și C2 – anexa, este identificat topo – cadastral în cvartal 4, parcelele Cc – 195 (pe care se află și construcțiile) și respectiv Cc – 196. Totodată, suplimentul la expertiză (fila 401 dosar) a evidențiat faptul că din întreg imobilul reclamanta ocupă la parterul construcției 4 încăperi cu următoarele destinații: 2 săli de conferințe, 1 sală bibliotecă, 1 sală de birou, restul imobilului fiind în posesia Universității Al. I. C. Iași.
Fiind înființată în 1990 și având doar folosința unei părți din imobil, reclamanta nu îndeplinește nici sub aspectul termenului de prescripție achizitivă (30 de ani) și nici al caracteristicilor posesiei, condițiile impuse de lege pentru a uzucapa imobilul în litigiu. Dar ceea ce este mai important, imobilul nu poate face obiectul dreptului de proprietate prin uzucapiune, dat fiind regimul juridic al acestuia, aspect ce se impune a fi clarificat pentru soluționarea excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârâții S. R. și M. Iași, dar și a fondului litigios care vizează atât pretențiile reclamantei cât și ale intervenientei.
Potrivit adresei nr._/23.04.2012, emisă de OCPI Iași, imobilul situat în mun. Iași, . pe care se află amplasat Muzeul de Biologie și Științele Naturii, nu are alocat număr cadastral și în consecință nu este înscris în Cartea Funciară (fila 348 dosar).
Intervenienta U. Al. I. C. Iași este singura care a pretins existența bunului în patrimoniul său, însă nu a produs nicio dovadă în acest sens. De altfel, din chiar cererea de intervenție, astfel cum a fost precizată, rezultă îndoiala manifestată de însăși intervenientă relativ la acest aspect întrucât solicită să se constate că este proprietara bunului sau titulara unui drept de administrare asupra acestuia.
În ce privește dreptul de proprietate, acesta este invocat în baza art. 166 pct. 2 din Legea 84/1995, însă susținerea nu este confirmată de înscrierea dreptului în Cartea Funciară și nici de exhibarea unui titlu de proprietate, motiv pentru care nu poate fi reținută calitatea intervenientei de proprietar asupra imobilului. Totodată, intervenienta susține că imobilul ar aparține domeniului public al Statului R., făcând trimitere în acest sens la anexa 2 la Legea nr. 311/2003 a muzeelor și colecțiilor publice . Legat de acest aspect se reține că într-adevăr, în varianta publicată în M.O. nr. 528/23.07.2003, Legea nr. 311/2003 clasifica Muzeul de Istorie Naturală al Universității Iași ca fiind un muzeu de importanță regională. Această listă a fost abrogată întrucât, prin Ordinul nr. 2185/02.04.2007 emis pentru aprobarea Normelor de clasificare a muzeelor și a colecțiilor publice, s-au stabilit criterii și condiții de clasificare a muzeelor ca fiind de importanță națională, regională, județeană sau locală.
Consultând site-ul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, instanța a reținut că Muzeul de Istorie Naturală Iași nu figurează pe lista muzeelor de interes național. Potrivit art. 3 alin. 2 cu referire la anexa I din Legea nr. 213/1998, muzeele declarate de interes public național aparțin domeniului public al statului. Având în vedere că în cauză Muzeul de Istorie Naturală Iași nu îndeplinește această condiție, nu poate fi considerat prin efectul legii, bun aparținând domeniului public al Statului. Cum imobilul în care funcționează acest muzeu nu se regăsește nici în inventarul domeniului public sau privat al Statului R., instanța reține că acesta nu are calitate procesual pasivă în prezenta cauză, astfel că va admite excepția și va respinge ca atare acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât.
Potrivit art. 3 alin. 4 cu referire la anexa III pct. 5 din Legea nr. 213/2008, sunt considerate bunuri aparținând domeniului public al unităților administrativ teritoriale, „terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile de interes public local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și alte asemenea”.
Rezultă din dispozițiile legale enunțate, că imobilul în litigiu face parte din domeniul public al M. Iași. Această apartenență este stabilită prin efectul legii, astfel că este irelevant că pârâtul M. Iași nu a efectuat formalitățile necesare pentru inventarierea acestui imobil în domeniul public al unității administrativ – teritoriale.În aceste condiții, va fi respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. Iași.
Potrivit art. 11 din Legea 213/1998 și art. 136 din Constituție, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.
Așa fiind, imobilul în litigiu nu poate face obiectul uzucapiunii, astfel că și din această perspectivă se impune respingerea acțiunii reclamantei.
Raportat la aceste considerente, instanța va respinge acțiunea reclamantei S. de M. și Naturaliști Iași formulată în contradictoriu cu pârâtul M. Iași.
În ce privește cererea de intervenție, se impune a se preciza că, potrivit dispozițiilor art. 49 și următoarele Cod procedură civilă, obiectul acesteia trebuie să vizeze dreptul litigios dedus judecății inițiale. Astfel cum s-a arătat anterior, cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului, intervenienta nu a produs nici o dovadă că ar fi titulara acestuia, iar probatoriul administrat a fundamentat instanței convingerea că imobilul în litigiu aparține domeniului public al unității administrativ – teritoriale. Referitor la solicitarea subsidiară de a se constata că asupra imobilului intervenienta are un drept de administrare, instanța consideră că nu se impune constatarea acestuia pe cale judiciară atât timp cât nu a fost contestat de titularul dreptului de proprietate și există posibilitatea efectuării demersurilor legale pentru obținerea unui titlu în acest sens.
În considerarea celor expuse, instanța va respinge și cererea de intervenție în interes propriu formulată de U. „Al. I. C.” Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesual active și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de intervenienta în interes propriu U. „Al. I. C. ” Iași.
Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților C. L. al M. Iași, Primarul M. Iași și S. R. .
Respinge pe excepția lipsei calității procesual pasive acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S. de M. și Naturaliști Iași cu sediul în Iași, ., prin reprezentanți legali în contradictoriu cu pârâții C. L. al M. Iași, Primarul M. Iași și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași.
Respinge acțiunea,astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S. de M. și Naturaliști Iași cu sediul în Iași, ., prin reprezentanți legali în contradictoriu cu pârâtul M. Iași.
Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de U. „Al. I. C. ” Iași cu sediul în Iași, .. 11 prin reprezentanți legali.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2012.
Președinte, Grefier,
A. M. C. R. R.
Red. A.M.C.
Tehnored. M.M.D.
8 ex./01.04.2013
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2086/2012.... | Evacuare. Decizia nr. 510/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|








