Contestaţie la executare. Decizia nr. 413/2012. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 413/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-10-2012 în dosarul nr.

Dosar nr._

ROMANIA

TRIBUNALUL IASI, JUDETUL IASI

SECTIA II COMERCIALA SI C. ADMINISTRATIV

SEDINTA PUBLICA DIN 03.10.2012

P.-T. S.

JUDECATOR-C. A.

JUDECATOR-P. E.

GREFIER-A. L.

DECIZIA NR. 413 CA/2012

La ordine fiind judecarea recursului privind pe recurent U. L. C. I. SA si intimată . avand ca obiect cointestatie la executare- suspendare executare silita.

La apelul nominal lipsesc partile.

Procedura completa.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta publica din data de 26.09.2012 sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data cand din lipsa de timp pentru deliberare a fost amanata pronuntarea asupra cauzei pentru azi 3.10.2012, cand

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin încheierea de ședință din data de 7.10.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ în baza art 403 alin.1 C.p.civ. a fost admisă cererea formulată de ., dispunându-se suspendarea executării silite începută in dosarul 554/2011 al B. M. L. până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii privind contestația la executare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că având in vedere cererea de suspendare executare formulată de contestatoare și dispozițiile art. 403 alin.1 C.p.civ. care prevede că ˝până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune in cuantumul fixat de instanță, in afară de cazul in care legea dispune altfel˝, iar criticile din prezenta contestație vizează analiza dispozițiilor art. 379 alin. (3) si (4) C.p.c, și faptul că debitul contestat urmează a fi probat in judecarea pe fond a contestației la executare, se justifică luarea acestei măsuri pe care instanța o consideră întemeiată .

Încheierea a fost recurată de . I. SA, solicitând modificarea și respingerea cererii de suspendare, arătând că măsura suspendării nu este o măsură imperativă impusă instanței de judecată de către legiuitor.

În speța dedusă judecății, suspendarea tuturor actelor de executare creează o situație inechitabilă recurentei care deține împotriva intimatei contestatoare un titlu executoriu pe care nu îl poate pune în executare datorită suspendării dispuse nejustificat de prima instanță.

Cele două facturi invocate de intimată prin care încearcă să inducă ideea eronată a achitării la termen și integral a ratelor de leasing reprezintă în fapt o încercare nereușită de a achita debitul cu care figura în evidențele U. L. și pentru a cărui neachitare au fost reziliate ambele contracte de leasing.

S-a mai arătat că intimata nu a achitat o cauțiune în conformitate cu prevederile legale, cuantumul acestei cauțiuni fiind derizoriu raportat la valoarea bunului supus executării.

De asemenea, încheierea recurată nu este motivată în fapt și în drept.

Intimata . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că instanța de fond a reținut în mod corect existența unui debit neachitat de către intimată.

Cauțiunea a fost depusă în cuantumul calculat de instanța de fond conform art. 403 al. 1 C.p.civ. raportat la suma pentru care s-a dispus începerea executării silite.

S-a mai arătat că un eventual prejudiciu cauzat creditoarei de suspendarea executării silite urmează a fi acoperit din cauțiunea depusă de debitorul contestator conform art. 404 al. 2 C.p.civ.

Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului de fond și încheierea recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă reține următoarele:

În dosarul de executare al B. M. L. nr. 554/2011 a fost emisă somație către intimata . pentru suma de 1260 lei reprezentând debit neachitat față de creditoarea recurentă . I. SA și 174,04 lei reprezentând onorariul executor judecătoresc și cheltuieli de executare.

Instanța de recurs mai constată că potrivit art. 403 alin. 1 C.pr.civ. „Până la soluționarea contestației la executare instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță”.

Măsura suspendării executării silite are caracter excepțional, putându-se dispune doar în cazuri temeinic justificate, față de necesitatea ca titlul executoriu să fie adus la îndeplinire într-un termen cât mai scurt.

Referitor la plata cauțiunii, se constată că aceasta a fost achitată în cuantumul stabilit de instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 29.07.2011, prin raportare corectă la suma menționată în somația emisă de executorul judecătoresc.

Prin întâmpinarea depusă la fond creditoarea confirmă efectuarea plăților de către debitoare în cuantum de 8500 lei, susținând însă și în recurs că aceste plăți nu ar fi acoperit întreg debitul restant, constituit nu doar din ratele neachitate până la momentul rezilierii, ci și din suma rămasă de achitat până la finalizarea contractului, adică 38.104,41 lei.

Față de aceste susțineri, având în vedere sumele achitate de intimată, împrejurarea că suma indicată în somație diferă de cea invocată de creditoare, precum și faptul că în cuantumul debitului creditoarea a inclus ratele ulterioare rezilierii contractului de leasing, obligația plății ratelor respective nefiind prevăzută de art. 15 din OG nr. 51/1997, instanța de recurs reține că se prefigurează o îndoială asupra caracterului cert, lichid și exigibil al creanței care justifică admiterea cererii de suspendare a executării silite.

Se mai constată că încheierea atacată, deși succint redactată, cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază suspendarea dispusă.

Pentru motivele expuse, se constată că soluția instanței de fond privind admiterea cererii de suspendare a executării silite este legală și temeinică, urmând ca în baza art. 312 al. 1 C.p.civ. să fie respins prezentul recurs.

Va fi respinsă ca nedovedită cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de creditoarea . I. SA, în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect încheierea de ședință de la 07.10.2011, prin care Judecătoria Iași a suspendat executarea silită începută în dosarul nr. 554/2011 al B.E.J. M. L..

Respinge cererea intimatei . privind cheltuielile judiciare în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2012.

Președinte,

S. T.

Judecător,

A. C.

Judecător,

E. P.

Grefier,

L. A.

Red.C.A.

2 ex./2.11.2012

Judecător fond:G. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 413/2012. Tribunalul IAŞI