Contestaţie la executare. Decizia nr. 371/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 371/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 08-02-2012 în dosarul nr. 371/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 08 Februarie 2012
PREȘEDINTE - E. C.
Judecător - A. M. C.
Judecător - C. P.
Grefier - N. E.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 371/2012
Pe rol judecarea recursului declarat de C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile nr._/12.08.2011 a Judecătoriei Iași, în contradictoriu cu intimatul M. I. V., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, intimatul a depus concluzii scrise.
Fiind primul termen de judecată în recurs, raportat la prevederile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța reține că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei căi de atac. Constată recursul declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu s-a solicitat administrarea altor probe, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr._/12.08.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, s-a dispus:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. Națională de A. de S..
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. I.-V., în contradictoriu cu intimata C. Națională de A. de S., fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul M. I.-V., în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. Iași.
Anulează executarea silită însăși ce formează obiectul dosarului de executare nr. 6786 din 2010 al Casei de A. de S. Iași.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Îndeplinirea condițiilor de exercitare a acțiunii civile existența calității procesuale, alături de cea a interesului și capacității procesuale trebuie să rezulte în mod neîndoielnic, derivând pentru reclamant din calitatea de titular a dreptului subiectiv încălcat sau a interesului ocrotit, iar pentru pârât din calitatea de titular a obligației corelative acelui drept sau interes.
Potrivit art. 266 din Legea nr.95/2006 actualizată :” (1) CNAS este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor și programelor Guvernului în domeniul sanitar și are sediul în municipiul București, Calea Călărașilor nr.248, sectorul 3.
(2) CNAS are ca principal obiect de activitate asigurarea funcționării unitare și coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România și are în subordine casele de asigurări de sănătate județene și C. de A. de S. a Municipiului București, C. Asigurărilor de S. a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, precum și C. Asigurărilor de S. a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pânã la reorganizarea acesteia….”
În același timp art. 267 din textul de lege prevede: (1) Casele de asigurări sunt instituții publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS. (2) Casele de asigurări colectează contribuțiile persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, și gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, și pot derula și dezvolta și activități pentru valorizarea fondurilor gestionate.”
Pe de altă parte, prin art.36 din Ordinul nr.617/2007 actualizat, se arată că:” CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscală și ale prezentelor norme metodologice.”
Astfel, reiese din textele de lege menționate că CNAS București nu are atribuții de colectare a sumelor de bani datorate de asigurați la Fondul unic național al asigurărilor sociale de sănătate și nici de aplicare a măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bufetului fondului și majorărilor de întârziere datorate, neintrând în relații contractuale cu persoanele fizice, în calitate de contribuabili, astfel că nu are legitimare procesual pasivă pentru a sta în judecată în calitate de intimată, aceasta aparținând în mod evident CAS Iași.
Așadar, instanța va admite excepția și va respinge contestația în contradictoriu cu CNAS București, întrucât este lipsită de calitate procesual pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Intimata C. de A. de S. Iași a emis la data de 11.10.2010 decizia de impunere nr. 2723 prin care, pe baza comunicărilor din partea ANAF, a calculat contribuția datorată de către contestatorul M. I. I.-V., cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, în cuantum de 1333 lei, dobânzi de 1880 lei și penalități de întârziere de 203 lei, calculate în anexa la decizie, pentru perioada august 2005 – oct. 2010.
Conform mențiunilor deciziei de impunere, aceasta reprezintă titlu de creanță conform disp. art. 110 din OG 92/2003. se instituie obligația achitării sumelor din titlu până pe data de 5 a lunii următoare dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună respectiv până pe data de 20 a lunii dacă data comunicării este cuprinsă între 16 – 31 din lună.
A invocat contestatorul faptul că nu a fost înștiințat despre existența obligației de plată iar decizia de impunere nu i-a fost comunicată.
Reține instanța din dosarul de executare că intimata a comunicat actul administrativ fiscal către contribuabil prin publicitate, respectiv publicare pe pagina de internet, la 11.10.2010 și prin afișare la sediul acesteia la data de 28.10.2010.
Conform disp. art. 141 Cod proc. fiscală: ”Executarea silitã a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii.
Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevãzut de lege. Modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.”
Conform disp art. 43 Cod proc. fiscală, actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:
a)denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ștampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;
j) mențiuni privind audierea contribuabilului.
Decizia de impunere emisă de intimată la 11.10.2010 constituie conform disp. art.85 din OG 92/2003 un act administrativ fiscal cuprinzând un drept de creanță al acesteia împotriva contestatorului.
Conform disp. art. 87 cod procedură fiscală decizia de impunere dar și decizia privind accesoriile trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 43 și pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), și categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă.
Înscrisul denumit titlu executoriu întocmit de către intimată la data de 21.12.2010 nu îndeplinește condițiile de formă impuse de codul de procedură fiscală, acesta neputând sta la baza executării silite a contestatorului.
În ce privește decizia de impunere ce cuprinde creanța împotriva contestatorului, acesta devine titlu executoriu conform disp. art. 141 alin. 3 Cod proc. fiscală, la scadență, care este indisolubil legată de comunicarea actului către contribuabil.
În conformitate cu prevederile art. 45 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte numai din momentul în care este comunicat contribuabilului, obligativitatea comunicării acestuia, în condițiile legii, fiind instituită prin art. 44 alin. (1).
Codul de procedură fiscală reglementează, prin art. 44 alin. (2), mai multe modalități de comunicare a actelor administrativ fiscale, de natură să asigure confirmarea primirii acestora, precum și comunicarea prin publicitate (lit. d), care se efectuează în condițiile prevăzute la alin. (3).
Același text de lege dispune, prin alin. (4), că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Potrivit art. 95 alin. (1) Cod procedură civilă, citarea prin publicitate se dispune atunci când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului.
Prin Decizia nr.536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.44 alin.3 din O.G. nr.92/2003, dispoziția legală fiind neconstituțională în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrative fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art.44 alin.2 lit. a) - d) din aceeași ordonanță.
Rezultă cu evidență din cuprinsul dosarului de executare că intimata cunoștea domiciliul contestatorului dar aceasta nu a procedat la comunicarea deciziei de impunere la domiciliul acestuia, „din lipsa resurselor financiare”.
În raport cu aceste prevederi legale, precum și cu rațiunea și efectele comunicării actului administrativ fiscal, este indiscutabil faptul că nu este lăsată la latitudinea organului fiscal alegerea modalității de comunicare a actului administrativ fiscal, comunicarea prin publicitate fiind doar ultima alternativă de încercare de aducere la cunoștința contribuabilului a deciziilor organelor de impunere, atunci când orice altă modalitate de comunicare nu a fost posibilă.
Reține instanța, pentru motivele mai sus arătate că prezenta executare silită are loc în lipsa unui titlu executoriu care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi pus în executare, motiv pentru care va admite contestația la executare formulată, va anula executarea silită însăși, în temeiul disp. art. 174 alin. 3 Cod proc. fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata C. de A. de S. Iași, solicitând modificarea în parte a hotărârii, iar pe fondul cauzei respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și menținerea actelor de executare.
În motivarea recursului intimata – recurentă a invocat prevederile art. 39 din O.G. nr. 92/2009 în forma inițială și în forma modificată și republicată în 2005, susținând că raportat la fostul art. 39, actual art. 44 din O.G. nr. 92/2003, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal în raport cu celelalte moduri de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului art. 39 alin. 3 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate numai în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective. Mai mult, tocmai pentru că s-a înlăturat subsecventa modalității de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare, legiuitorul a reglementat-o amănunțit, înserând prevederea specială de la art. 44 alin. 3. de altfel, însăși instanța de fond reține că legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora.
Recurenta mai arată faptul că modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Astfel, dispozițiile Codului de procedură fiscală sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea.
În consecință, recurenta învederează faptul că a ales procedura prin publicitate, sens în care a respectat prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 și a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal prin afișarea concomitentă la sediul instituției și pe pagina de internet a CAS Iași a unui anunț colectiv, nr._/11.10.2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Totodată, și într-un ziar local din data de 13.10.2010 a fost publicat un anunț prin care se aducea la cunoștința persoanelor fizice autorizate ce desfășoară activități independente emiterea deciziilor de impunere conform anunțului colectiv.
În drept se invocă disp. art. 299 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Contestatorul M. I. V., prin apărător a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, dispozițiile legale incidente în cauză dar și din oficiu, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
La data de 11.10.2010 C. de A. de S. Iași a emis pe numele contestatorului – intimat M. I. V. decizia de impunere nr. 2723 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010.
Din cuprinsul acestei decizii rezultă că intimatul datorează recurentei suma totală de 3.416 lei,cu titlu de contribuție, dobânzi și penalități de întârziere.
Pentru comunicarea deciziei de impunere, recurenta a ales doar procedura publicității, fapt recunoscut și prin cererea de recurs.
În baza deciziei de impunere nr. 2723/11.10.2010 au fost emise somația din 21.12.2010 și titlul executoriu nr. 6986/21.12.2010 pentru suma de 3.416 lei.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță
este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că decizia de impunere nr. 2723/11.10.2010 constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a-d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. In fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate ... In mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs retine că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, raportat la decizia Curții Constituționale, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la faptul că art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 nu instituie o ordine de prioritate și la faptul că modalitatea de comunicare a actelor prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci este o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.
În consecință, pentru considerentele reținute, tribunalul, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de intimată și va menține sentința atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C. de A. de S. Iași, împotriva sentinței civile nr._/12.08.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 08.02.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
C.E. C.A.M. P.C. E.N.
Red.C.E.
L.V./22.03.2012
Judecător fond: T. M. G.
2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 281/2012. Tribunalul IAŞI | Reziliere contract. Decizia nr. 315/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
