Contestaţie la executare. Decizia nr. 340/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 340/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-02-2012 în dosarul nr. 340/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 06 Februarie 2012
PREȘEDINTE - O. L.
Judecător I. D.
Judecător M. S.
Grefier D. C.
DECIZIA Nr. 340/2012
Pe rol fiind soluționarea recursului privind pe recurent C. NAȚIONALĂ DE A. DE S. - C. DE A. DE S. IAȘI și pe intimat BĂBUȚANU C. I., având ca obiect contestație la executare suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. S. C., pentru intimat, lipsă fiind reprezentantul legal al apelantei.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată a au fost înaintate la dosar, prin serviciul de Registratură, precizări din partea apelantei în două exemplare.
Instanța comunică un exemplar al precizărilor, intimatului, prin apărător, acesta nesolicitând termen pentru studierea lor.
nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:
Av. S., pentru intimat, solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune la dosar.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 7050/12.04.2011 pronunțată de Judecătoria Iași s-a admis contestația la executare formulată de Băbuțanu C. I. domiciliat în Iași, .. 9D în contradictor cu C. Națională de A. de S. – C. de A. de S. Iași, cu sediul în Iași, .. 18-20.
S-a dispus anularea formelor de executare somație, titlu executor din dosarul de executare 4872/2010.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin contestația la executare promovată la această instanță Băbuțanu C. I. solicită în contradictor cu intimata C. de A. de S. Iași anularea titlului executor 5072 din 21.12.2010 și a somației prin care a fost obligat la plata sumei de 1934 lei, cu titlu de preț contribuție asigurări de sănătate, suma de 1623 lei dobânzi, suma de 284 lei – penalități aferente anului 2005-2010 și suspendarea executării.
Potrivit art. 44 a.3 din O.G. 92/2003, comunicarea somației și a titlului executor s-a realizat în disprețul dispozițiilor legale invocate, respectiv prin poștă cu scrisoare recomandată și confirmare de primire, procedându-se nelegal la comunicarea prin publicitate.
Se poate observa că nu rezultă calitatea de asigurat a contestatorului prin existența unui contract de asigurare și potrivit O.G. 92/2003 C. de A. de S. nu are calitatea de organ fiscal competent să emite acte administrativ fiscale, având doar calitatea de colector, administrator al fondurilor de sănătate.
Întrucât nu există un titlu executor, emis de un organ competent, instanța constată întemeiată contestația, a admis-o, dispunând anularea somației și a titlului executor.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata C. de A. de S. Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a invocat prevederile art. 39 din O.G. nr. 92/2003 în forma inițială și în forma republicată în anul 2004 și a susținut că, raportat la fostul art. 39 și la actualul art. 44 din O.G. nr. 92/2003, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal în raport cu celelalte moduri de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului art. 39 alin. 3 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate numai în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective. Mai mult, tocmai pentru că s-a înlăturat subsecvența modalității de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare, legiuitorul a reglementat-o amănunțit, inserând prevederea specială de la art. 44 alin. 3. de altfel, însăși instanța de fond reține că legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora.
Recurenta mai susține faptul că modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Astfel, dispozițiile Codului de procedură fiscală sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea.
În consecință, recurenta învederează faptul că a ales procedura prin publicitate, sens în care a respectat prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 și a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal prin afișarea concomitentă la sediul instituției și pe pagina de internet a CAS Iași a unui anunț colectiv, nr._/11.10.2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Totodată, și într-un ziar local din data de 13.10.2010 a fost publicat un anunț prin care se aducea la cunoștința persoanelor fizice autorizate ce desfășoară activități independente emiterea deciziilor de impunere conform anunțului colectiv.
Potrivit art. 215 din Legea 95/2006 se prevede că în cazul neachitării la termen, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, CNAS prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere4 în condițiile O.G. 92/2003 privind Cod procedură fiscală.
Pe fond, recurenta a susținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006, persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin și dovada plății contribuțiilor. Or, în urma verificărilor efectuate în baza de date a ANAF – Administrația Finanțelor Publice Iași, conform protocolului încheiat cu ANFP, au fost identificate persoane care avea declarate deschise activități independente, dar care nu au comunicat acest aspect și CAS Iași.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 11.10.2010 C. de A. de S. Iași a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr. 903/2010 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Pentru comunicarea deciziei de impunere, recurenta a ales doar procedura publicității, fapt recunoscut și prin cererea de recurs.
În baza deciziei de impunere nr. 903/2010, au fost emise somația din 21.12.2010 și titlul executoriu nr. 5072/21.12.2010 pentru suma de 3841 lei.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale decizia de impunere nr. 903/2010 constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, raportat la decizia Curții Constituționale, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la faptul că art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 nu instituie o ordine de prioritate și la faptul că modalitatea de comunicare a actelor prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci este o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.
În consecință, instanța de recurs constată că în mod corect s-a reținut că către instanța de fond faptul că modul de comunicare a deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Tot astfel, reținând că decizia de impunere nu a fost legal comunicată intimatei, în mod corect instanța de fond a dispus anularea somației și a titlului executoriu nr. 4922/21.12.2010 emise în baza titlului de creanță.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile nr.7050/12.04.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă..
Pronunțată în ședința publică azi, 06.02.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L.O. D.I. S.M.
GREFIER,
C.D.
Red. S.M.
Tehn. A.G.
2 ex./19.03.2012
Jud. fond: Acrâșmăriței C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 311/2012. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 281/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
