Contestaţie la executare. Decizia nr. 851/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 851/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 851/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 08 Septembrie 2015
Președinte - A. M. C.
Judecător E.-C. P.
Judecător P. T.
Grefier F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 851/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent P. L. și pe intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. IAȘI, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită - rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de 05.02.2014, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C., nefiind solicitată repunerea cauzei pe rol.
Instanța, văzând că procedura de citare este legal îndeplinită, reține cauza spre deliberare și pronunțare sub aspectul excepției perimării cererii de recurs.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr._/24.09.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, s-au dispus următoarele:
S-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea P. L., domiciliată în Iași, .. 5 în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a M. Iași.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea reînregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data 26.06.2013, sub nr. de dosar_, ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare contestatorul P. L. a formulat în contradictoriu cu intimatul ADMINISTRAȚIA FIANȚELOR P. A MUNICPIULUI IAȘI contestație la executare, solicitând anularea actelor de executare emise în dosarul nr._ al AFP IAȘI.
Prin sentința civilă nr._/01.06.2012 a fost admisă contestația la executare și anulate actele de executare silită.
Prin decizia civilă nr. 461/27.02.2013 Tribunalul Iași a admis recursul declarat de ANAF – AFP, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare reținând că instanța de fond a analizat și s-a pronunțat în mod exclusiv pe aspectele referitoare la comunicarea actelor din dosarul de executare, comunicare care a fost legal efectuată civilă, astfel că se impunea cercetarea fondului.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că i-a fost comunicată adresa de înființare a popririi înregistrată sub numărul 271/X/21/2012, pentru suma de 8648 lei, reținându-se că ar datora bugetului de stat impozite pe profit realizat din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor, precum și dobânzi și penalități de întârziere calculate prin raportare la debitul principal.
Intimata susține că debitul datorat s-a înregistrat începând cu luna septembrie 2006 din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor.
Contestatorul arată că din data de 01.03.2006 exercită funcția de procuror în cadrul Ministerului Public, funcție care este incompatibilă cu orice altă activitate independentă și, pe cale de consecință, nu avea posibilitatea de a realiza venituri din activități independente.
Cu privire la veniturile provenite din cedarea folosinței bunurilor, contestatorul arată că a avut un contract de închiriere pentru a parte din locuința pe care o deține în proprietate, contract ce a fost înregistrat la AFP IAȘI în vederea impozitării, dar care s-a desfășurat doar pe o perioadă de 3 luni, motivul rezilierii fiind reprezentat de împrejurarea că locatarii s-au mutat în Statele Unite. Cu privire la acest aspect a fost înștiințată intimata, astfel încât sumele datorate cu titlu de impozit pe profit nu mai erau datorate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 399 și urm. din Codul de procedură civilă.
Alăturat cererii contestatoarea a depus înscrisuri.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației le executare.
Arată intimata că, în fapt, contestatoarea figurează cu obligații fiscale neachitate la bugetul consolidat al statului, motiv pentru care s-a demarat procedura de executare silită. Procedura a fost efectuată în temeiul titlurilor executorii emise potrivit Codului de Procedură Fiscală, în care sunt înscrise toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozitul pe venitul din activități independente, venituri din cedarea folosinței bunurilor precum și accesoriile fiscale aferente. Executarea silită a debitorului a început prin comunicarea somaților, însoțite de un exemplar al titlurilor executorii.
Întrucât nu au fost executate plăți în contul obligaților fiscale, în baza prevederilor art. 149 din O.G. nr. 92/2003 a fost emisă și comunicată debitoarei și terțului poprit, P. de pe lângă Tribunalul Iași, adresa de înființare a popririi nr._/09.12.2011.
În perioada 2000- 2006 contestatoarea a obținut venituri din activități independente. În această perioadă s-au emis decizii privind venitul estimat, comunicate acesteia potrivit Codului de procedură fiscală. Ulterior anului 2006 contestatorului nu i s-au mai stabilit plăți anticipate pentru veniturile din activități independente. Începând cu anul 2007 s-au emis titluri executorii pentru accesoriile datorate la impozitul neachitat.
Cu privire la impozitul din cedarea folosinței bunurilor, contestatorul a încheiat cu S.C. UNDER P. S.R.L. contract de închiriere pentru perioada 01.06.2006 – 31.05.2007. În baza documentelor depuse a fost emisă decizia de impunere nr._/23.05.2006, confirmată de contestator în data de 23.05.2006 și decizia de impunere pentru plăți anticipate nr._/01.02.2007, emisă din oficiu, în baza prevederilor art. 83 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003.
La data de 29.07.2011 contestatorul depune la AFP IAȘI adresa înregistrată sub nr._/23.06.2011, prin care aduce la cunoștință faptul că contractul de închiriere a fost reziliat, începând cu data de 21.08.2006.
Din verificările efectuate în baza de date a ONRC rezultă că S.C. UNDER P. S.R.L. are punct de lucru deschis la adresa din Iași, .. 5, jud. Iași. Intimata prin adresa nr._/29.07.2011 a solicitat contestatoarei înscrisuri din care să rezulte rezilierea contractului de închiriere nr. 31.08.2006.
Intimata a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată reține următoarele:
Prin cerere contestatoarea a solicitat anularea actelor de executare emise în dosarul nr._ al AFP IAȘI.
Tribunalul Iași a reținut că instanța de fond a analizat și s-a pronunțat în mod exclusiv pe aspectele referitoare la comunicarea actelor din dosarul de executare, comunicare care a fost legal efectuată civilă, astfel că se impunea cercetarea fondului.
Însă în ceea ce privește contestația împotriva actelor de executare - titlu executoriu și somație, reglementată de art. 172 C.proc.fiscală, instanța constată că argumentele invocate de către contestatoare privesc exclusiv aspecte legate de titlul de creanță, în sensul că sunt motive de fond și nu motive care să vizeze neregularitățile actelor de executare silită. Aspectele privind existența și întinderea obligației de plată astfel cum aceasta a fost stabilită prin deciziile de impunere emise de intimata sunt susceptibile a fi analizate exclusiv în procedura prevăzută de art. 205-207 C.proc.fiscală și nu în procedura contestației la executare, procedură în cadrul căreia instanța este chemată să verifice exclusiv dacă executarea silită a fost declanșată și derulată cu respectarea prevederilor legale.
Prin urmare față de cele mai sus expuse constată că cererea este neîntemeiată și pe cale de consecință o va respinge ca atare.
La data de 07.01.2014, reclamanta P. E. a formulat recurs.
La data de 05.02.2014, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C., a fost suspendată cauza pentru lipsa părților.
Prin rezoluție, instanța a dispus citarea părților în ședință publică, cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării cererii de recurs, pentru termenul din 08.09.2015.
Părțile nu au răspuns excepției invocate de instanță.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 05.02.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă și că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantului,
Văzând că în conformitate cu dispoziția art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată ,apel,recurs, se perimă de drept,chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă,perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimarea cererii de recurs de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurenta P. L. împotriva sentintei civile nr._/24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Iasi sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.09.2015
Președinte, A. M. C. | Judecător, E.-C. P. | Judecător, P. T. |
Grefier, F. L. I. |
Red./tehnored.: P.E.C./I.F.L.
2 ex./24.09.2015
Jud. fond: M. B.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1043/2015. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 898/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








