Contestaţie la executare. Decizia nr. 1826/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1826/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-09-2012 în dosarul nr. 1826/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Septembrie 2012
Președinte - E. C. F.
Judecător M. C.
Judecător G. Țapliuc
Grefier M. P.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1826/2012
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta P. Mun. P. -S. de T. si I. împotriva sentinței civile nr. 286/31.01.2012 pronunțată de Judecătoria P., intimați I. A. și M. V. prin mandatar - C. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Cauza a rămas în pronunțare la data de 5.09.2012, când, din lipsă de timp pentru deliberări s-a amânat pronunțare pentru azi, când
TRIBUNALUL,
Deliberand asupra recursului de fața,
P. sentința civila nr. 286/31.01.2012 ponunțată de Judecătoria pașcani în dosar_ s-au dispus următoarele:
Respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, invocate de aceasta, ca neîntemeiate.
Admite contestația la executare formulată de contestatorii Mituleț V. și I. A., ambele prin mandatara C. M., cu domiciliul procedural ales la mandatara C. M. din mun. P., ., ., ., în contradictoriu cu intimata Primăria mun. P. – S. de T. și I..
Anulează actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 2517/09.06.2011.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanța a reținut următoarele:
„Privitor la excepția lipsei capacității de folosință, instanța reține că capacitatea procesuală reprezintă abilitatea persoanei în cauză de a fi parte într-un proces, pe latura activă sau pasivă, fiind vorba de fapt de aplicarea capacității de exercițiu a persoanelor în plan procesual. Nu are capacitatea procesuală decât persoana juridică, or, fiind lipsită de personalitate juridică, - cel puțin la nivel teoretic în astfel de spețe – Primăria mun. P. – S. T. și I. Locale nu are capacitate procesuală.
Cu toate acestea, conform dispozițiilor art. 136 alin. 2 li 5, art. 141 alin. 1 și art. 174 alin. 1 C.proc.fiscală (OG 92/2003) Organele fiscale care administreazã creanțe fiscale sunt abilitate sã ducã la îndeplinire mãsurile asigurãtorii și sã efectueze procedura de executare silitã, pentru efectuarea procedurii de executare silitã este competent organul de executare în a cãrui razã teritorialã se gãsesc bunurile urmãribile, coordonarea întregii executãri revenind organului de executare în a cãrui razã teritorialã își are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, dupã caz. La judecarea contestației, instanța va cita organul de executare în a cãrui razã teritorialã se gãsesc bunurile urmãrite ori, în cazul executãrii prin poprire, își are sediul sau domiciliul terțul poprit.
Interpretând textele legale citate, instanța reține că în procedura contestației la executare reglementată de OG 92/2003, prin derogare de la regulile de drept comun, Primăria mun. P. – S. T. și I. Locale în a cãrei razã teritorialã se gãsesc bunurile urmãribile are calitate procesuală pasivă, instanța fiind obligată să o citeze în această calitate.
Astfel, cu toate că este lipsită de personalitate juridică, Primăria mun. P. – S. T. și I. Locale are calitate procesuală în cauză, în calitatea sa de organ de executare în a cărui rază teritorială se află atât bunurile urmăribile cât și domiciliul contestatorilor, în baza abilitării legale.
Întrucât capacitatea procesuală de exercițiu reprezintă doar una dintre condițiile de îndeplinit pentru a fi parte în procesul civil, o astfel de analiză nu prezintă relevanță în astfel de spețe există calitatea procesuală „de la lege”.P. urmare, instanța va respinge excepția invocată ca fiind neîntemeiată.
Privitor la excepția lipsei capacității de folosință, instanța reține că obiectul cererii contestatoarei vizeaza actele de executare silită emise de compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei mun. P.. In drept, are calitatea procesuala pasiva in raportul juridic dedus judecății acea persoană care a emis actele de executare silită, ce formează obiectul cererii contestatorilor. Pentru aceste considerente, întrucât s-au pus în dicuție acte de executare silită emise de intimata Primăria mun. P. – S. T. și I. Locale, instanta va respinge excepția ca neintemeiată, în astfel de spețe există calitatea procesuală „de la lege”.
Pe fondul cauzei, în fapt, în 28.01.2011, intimata a emis pe numele debitorului Paner G., autorul contestatorilor, decizia de impunere nr. 1916 (fila 16) pentru stabilirea impozitelor taxelor în cazul contribuabililor persoane fizice pentru anul 2011. Decizia stabilește în sarcina autorului contestatorilor obligația de plată a impozitului teren agricol extravilan.
Decizia de impunere menționată care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, a fost comunicată mandatarei autorului contestatoarei prin borderou posta timbre simple (fila 93).
În baza deciziei de impunere nr. 1916 din 28.01.2011 au fost emise în sarcina debitorului Paner G., autorul contestatorilor somația de plată nr._/09.06.2011 și titlul executoriu nr._/09.06.2011, cu titlu de impozit teren agricol extravilan.
În drept, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. P. art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere nr. 1916/28.01.2011 reprezintă titlu de creanță. Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, iar în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Analizând modul în care intimata a comunicat contestatorului decizia de impunere în baza căreia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța observă că acesta nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
P. urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin borderou a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise somația și titlul executoriu, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
F. de cele expuse anterior, instanța apreciază că modul de comunicare a titlului de creanță fiscală s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 din Codul de procedură fiscală și, în consecință, va admite contestația la executare și va anula somația de plată și titlul executoriu nr._/09.06.2011 emise de intimată în sarcina contestatorului.
În virtutea principiului disponibilității, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.”
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Municipiul P. –S. taxe și I. Locale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac exercitate s-a arătat că Judecătoria P., cu încălcarea normelor de competența, s-a pronunțat asupra sferei titlului de creanța fiscala (decizie de impunere nr.1916/28.01.2011) deși O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala cu modificări și completări ulterioare prevede explicit calea de atac administrativă împotriva actului de creanța fiscala. Sentința civilă nr.286/31.01.2012 nu ține cont de prevederile legale invocate, iar contestația la executare este soluționata printr-o interpretare inadecavata a legislației fiscale. Titlul de creanța fiscala nu a fost contestat nici la organul fiscal emitent, nici la instanța de contencios administrativ competenta, iar instanța a introdus în cauza alte două persoane care nu s-au constituit ca părți la executarea silita I. A. și Nitulet V.. În ceea ce priveste comunicarea actelor de executare a arătat recurenta că singura adresa de corespondența indicata este cea a contestatoarei C. M.. Declarația depusă în numele contribuabilului Paner G. de către contestatoarea C. M. în calitatea de împuternicit a fost întocmită voluntar, fără nici un fel de constrângere, depunătoarea semnând și declinându-și identitatea de împuternicit și indicând și adresa de corespondența la domiciliu din P., tr. Moldovei, ., . fost depusă la data de 07.02.2003 și înregistrata la nr. 3807/07.02.2003 indicand ca document doveditor al dreptului de proprietate adeverința Comisiei de Fond Funciar nr.6598/12.08.1991 care atesta că persoanei Paner G. i s-a stabilit dreptul de proprietate prin Hotărârea Comisiei Județene nr.53/09.08.1991 asupra suprafeței de 1, 14 ha. Fața de prevederile art.11 din OG 36/2002, art.256 și art.259 din Legea 571/2003, având în vedere actul voluntar de depunere a declarației, suprafața de 1,114 ha a fost supusă impunerii. În consecință, pentru motivele arătate s-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate.
Intimatele M. V. și I. A., prin mandatar C. M., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.
În motivare, s-a arătat că recurenta nu a ridicat problema nici un moment problema competenței în fața primei instanțe. Pe fondul contestației, s-a arătat în principal că fiind de buna credința s-a depus declarația 3807/0.02.2003, în baza adeverinței nr.6598/12.08.1991 pe numele Paner G. G., însă fără a avea în vedere ipoteza că punerea în posesie nu se va face efectiv. În aceste condiții, nu se poate pretinde plata unui impozit pentru o suprafața de teren pe care nu o deține, în condițiile în care în ciuda tuturor demersurilor autoritățile nu au procedat la punerea în posesie. În acest sens, deși s-a depus la S. T. și I. adresa nr.6591/12.03.2012 prin care se solicit radierea din evidewnțe ca plătitor de taxe și impozite a numitului Paner G. G., nici în prezent nu s-a primit răspuns. Dispozițiile legislației fiscale obligă la plata impozitului doar pe contribuabilii care dețin în proprietate terenuri agricole situate în municipii și comune în intravilanul sau extravilanul localităților. Or condițiile legale nu sunt îndeplinite în prezenta cauza în condițiile în care nu dețin terenul pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de recurs invocate și dispozițiile legale incidente, Tribunalul apreciază recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Obiectul învestirii primei instanțe s-a limitat la contestare actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 2517/09.06.2011 de recurentul Municipiul P. –S. taxe și I. Locale . În cauza nu s-a pus în discuție legalitatea și temeinicia actului de impunere, ce putea face obiectul contestării doar în procedura specială administrativ fiscala, aspect reținut corect de instanța fondului. Din aceasta perspectivă criticile recurentului referitoare la încălcarea normelor de competența de prima instanța nu au suport real, instanța neantamând problema titlului de creanța fiscală, reținând exclusiv viciile titlului executoriu.
Pe fondul contestației, în limitele motivelor de recurs formulate, Tribunalul apreciază legală și temeinică soluția primei instanțe.
Pe de o parte, eronate sunt susținerile recurentului referitoare la greșita introducere în cauza a numitelor I. A. și M. V., în condițiile în care potrivit certificatului de moștenitor nr.6/07.02.2000 emisă de BNP Liuba A. acestea sunt succesoarele debitorului G. G. (Paner).
Pe de alta parte, din punct de vedere formal, Tribunalul reține că potrivit art. 141 alin.4 din OG 92/2003 titlul executoriu emis de organul de executare competent va conține, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului. Or, potrivit art.43 alin.2 din același act normativ elementele obligatorii ale actului administrativ fiscal sunt: a) denumirea organului fiscal emitent; b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele; c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz; d) obiectul actului administrativ fiscal; e) motivele de fapt; f) temeiul de drept;g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; h) ștampila organului fiscal emitent;i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația; j) mențiuni privind audierea contribuabilului.
Din dispozițiile legale imperative rezultă că identificare contribuabilului este un element esențial de valabilitate formală a titlului executoriu. Or, în cauza titlul executoriu nr._/09.06.2011 a fost emis de recurent pe numele debitorului Paner G., deși acesta era decedat din data de 04.10.1999, deces transcris sub nr. 2890/06.10.1999. În consecință, întrucât capacitatea de folosință a debitorului încetase prin deces, în sarcina acestuia nu mai puteau fi instituite valabil obligații cu caracter patrimonial. Potrivit art.398 C.proc.civ., aplicabil ca drept comun în materie, daca executarea nu începuse inca la decesul debitorului, hotărârile si titlurile executorii nu se vor putea executa contra moștenitorilor, sub pedeapsa de nulitate, decat 8 zile după ce li s-a făcut o incunostiintare colectiva a acestor titluri sau hotărâri la domiciliul deschiderii succesiunii pe numele moștenirii, fara a se arata numele si calitatea fiecărui moștenitor.
În consecință, cu atât mai mult este mai justificata soluția primei instanțe de anulare a titlului executoriu și a a actelor subsecvente, în condițiile în care procedura de comunicare a actelor administrativ fiscale a fost realizata cu încălcarea prevederilor legale. Organul de executare nu se poate prevala de lipsa cunoașterii unui alt domiciliu fiscal, în condițiile în care îi revine în sarcină stabilirea oricăror date de identificare fiscala, fața de prevederile art.141 alin.4 din OG 92/2003.
Așa cum a arătat și prima instanța prin dispozițiile art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, alin. 2 al aceluiași articol stabilind modalitățile de comunicare ale actul administrativ fiscal .
P. decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
În consecință, instanța de recurs constată că în mod corect s-a reținut că către instanța de fond faptul că modul de comunicare a deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, titlul executoriu fiind emis pe numele unei persoane decedate, astfel încât executarea este nulă.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, având în vedere că celelalte soluții procesuala nu au fost recurate, Tribunalul, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de intimata Primăria Municipiului P. - S. T. și I. Locale împotriva sentinței civile nr. 286/31.01.2012 pronunțată de Judecătoria P. pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2012.
Președinte, Judecător, Judecător Grefier FEC MC TG MP
Red./ tehnored. FEC
Jud. fond O. A. C.
2 EX./15.10.2012
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1764/2012. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 1806/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
