Contestaţie la executare. Decizia nr. 1811/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1811/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-09-2012 în dosarul nr. 1811/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 10 Septembrie 2012
Președinte - G. Țapliuc
Judecător M. S.
Judecător G. C.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1811/2012
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent C. NAȚIONALĂ DE A. DE S. - C. DE A. DE S. IAȘI și pe intimat M. T. A.. LA M. T. A.. FAMILIALĂ, intimat M. R. F. A.. LA M. T. A.. FAMILIALĂ, având ca obiect contestație la executare suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul M. T. asistată de av.A., cu delegație și pentru intimată, lipsă reprezentantul recurentei.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul intimaților arată că nu mai au alte cereri.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.
Apărătorul intimaților solicită respingerea recursului formulat, cu concluzile din întâmpinare. Solicită să se constate recursul nelegal și netemeinic, și menținerea hotărârii de fond, cu cheltuieli de judecată, conform chitanțelor pe care le depune la dosar. Cu privire la primul aspect invocat solicită să se constate că CNAS nu a făcut dovada celor două decizi de impunere și nu există încheiat nici un contract de asigurat, iar cu privire la expertiza efectuată de I. ileana, solicită să se constate că este nelegală, având în vedere că firma nu are salariați.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr._/29.11.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, s-au admis contestațiile formulate de debitorii M. T. și M. R. -F., în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. Iași, împotriva formelor de executare efectuate de intimată în dosarele nr. 7053/2010 și 7052/2010.
S-a dispus anularea formelor de executare efectuate în aceste dosare.
Intimata a fost obligată să le plătească contestatorilor suma de 1900 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorarii de expert și avocat.
Pronunțându-se astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte de fapt și de drept:
Executarea și colectarea creanțelor fiscale trebuie să înceapă, conform art. 216 din Legea nr. 95/2006 și art. 36 din ordinul C.N.A.S. nr. 617/2007, cu un titlul de creanță care devine titlu executoriu, potrivit art. 141 Cod procedură civilă.
Din documentația comunicată de către intimată, fac parte și deciziile de impunere nr. 2995/11.10.2010, emisă pe numele contestatorului M. T. și nr. 2994/11.01.2010, emisă pe numele contestatoarei M. R. - F., decizii care prevăd calea de atac a contestației, în termen de 30 zile de la data comunicării.
Intimata nu a făcut însă dovada comunicării acelor decizii de impunere, chiar dacă tinde să dovedească acest lucru cu anunțul publicitar depus la dosar.
Calea comunicării poate fi cea publicitară, conform art. 44, alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dar, prin modificarea acestui cod, actului administrativ – decizie de impunere îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la comunicare în vigoare la data de 11.10.2010, când aceste acte au ost emise.
În acest caz anunțul trebuie să menționeze numele contribuabilului și el trebuie publicat în cazul în care la domiciliul fiscal al contribuabilului nu a fost găsit nici acesta, nici o altă persoană îndreptățită să îl primească.
Chiar și așa, din alineatul 4 al art. 44, alineatul 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată și modificată, rezultă că acest act normativ se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea, această comunicare nefiind la liberul arbitru al organului fiscal.
Astfel, sunt prioritare modalitățile de comunicare specificate la literele a) – d) și doar în situația excluderii ca imposibile, a acestora, intimata ar fi trebuit să recurgă la publicitate.
În aceste condiții, titlurile executorii și somațiile comunicate celor doi contestatori nu au la bază câte un titlu de creanță care să fi devenit scadent pentru a putea fi executor, conform art. 141 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente dar și în considerarea concluziilor raportului de expertiză I. I., care au constatat că cei doi contestatori nu datorează contribuții de asigurări de sănătate și prin urmare nici dobânzi și penalități de întârziere, contestațiile au fost admise cu consecința anulării formelor de executare atacate, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată către contestatori.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. de A. de S. Iași, prin reprezentanții legali, considerând-o nelegală și netemeinică, cu invocarea următoarelor motive:
O.G.nr.92/2003 în forma în care a fost publicată în mod inițial, precum și în forma republicată în anul 2004, prevedea la art.39 alin.2 faptul că actul administrativ fiscal se comunică „a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, telefon, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, iar data comunicării va fi dovedită prin semnătura destinatarului”. Tot la art.39, dar la alin.3 era prevăzut faptul că „În cazul în care se constată lipsa contribuabilului sau a oricărei persoane îndreptățite să primească actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal ala acestuia, comunicarea se face prin publicarea unui anunț într-un cotidian național de largă circulație și într-un cotidian local sau în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menționează că a fost emis actul pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat în a cincia zi de la data publicării anunțului”.
Forma art. 39 a fost modificată integral odată cu republicarea din anul 2005, acest articol primind un nou conținut și fiind renumerotat, devenind astfel art.44 al O.G. nr. 92/2003. forma și conținutul art.44 a fost menținută și după republicarea din anul 2007 a Codului de procedură fiscală.
Conform art.44 al O.G.92/2003 republicată comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport de celelalte căi de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului alin.3 al art.39 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate doar în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective. Mai mult, tocmai pentru că s-a înlăturat subsecvența modalității de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare, legiuitorul a reglementat-o mai amănunțit, înserând prevederea specială de la alin.3 a art.44 referitoare la faptul că „Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a A.N.A.F., a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”. Nu se poate asimila actul administrativ fiscal cu un act de executare silită propriu-zis, cele două noțiuni fiind absolut distincte și supuse unor proceduri și căi de atac distincte.
Arată faptul că modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Astfel, dispozițiile codului de procedură fiscală cu privire la comunicarea actelor administrativ fiscale sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea. Atunci când a avut în vedere întregirea dispozițiilor fiscale cu cele de drept comun, legiuitorul s-a referit la anumite modalități efective de comunicare și mai amănunțit descrise în Codul de procedură civilă, cum ar de exemplu: cine ar trebui să semneze o eventuală confirmare de primire pentru ca actul procedural să fie valabil; imposibilitatea îndeplinirii actelor de procedură în zilele de sărbătoare legală, afară de cazurile grabnice; obligativitatea comunicării schimbării domiciliului.
Având în vedere aceste dispoziții legale, cu respectarea tuturor principiilor înscrise în aceste norme imperative, C.A.S. Iași a ales procedura prin publicitate, sens în care a respectat prevederile alin.3 al art.44 din O.G.92/2003 și a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal prin afișarea concomitentă la sediul instituției și pe pagina de internet a C.A.S. Iași a unui anunț colectiv cu nr._/11.10.2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Totodată, concomitent cu publicarea pe site-ul instituției, în „Ziarul de Iași” din data de 12.10.2010, C.A.S. Iași a publicat un anunț în atenția persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități independente (liber profesioniști, membri în întreprinderi familiale, titulari întreprinderi individuale) prin care li se aducea la cunoștință emiterea deciziilor de impunere conform anunțului colectiv nr._/11.10.2010.
Aspectele de legalitate ale comunicării Deciziei de impunere sunt evidențiate și prin emiterea Deciziei nr.XIV/05.02.2007 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în M.O. nr.733/30.10.2007, în conformitate cu care „posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ.”. pe de altă parte, conform art.110 alin.2 Cod procedură fiscală „titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală…”, în speță fiind vorba despre Decizia de impunere. Din coroborarea acestor prevederi, rezultă că atâta timp cât nu a fost contestat vreun aspect privind decizia de impunere în termenul prevăzut de 30 de zile indicat în aceasta la organul fiscal competent și, în caz de respingere a contestației respective, la instanța de judecată de contencios administrativ a Tribunalului Iași, în fața instanței investite cu judecarea prezentei contestații la executare nu mai pot fi invocate aspecte de fond ale acestui titlu de creanță fiscală.
Astfel, limitele posibilității de analiză a instanței de executare sunt doar cele ce țin de respectarea condițiilor de fond și de formă ale actelor de executare emise în baza titlului de creanță, respectiv doar aspecte referitoare la Somație și la Titlu executoriu. Orice fel de apărări de fond sau formă împotriva conținutului deciziei de impunere, inclusiv modul de calcul al datei scadenței și modul de calcul a sumelor datorate țin exclusiv de competența organului jurisdicțional competent să soluționeze contestația formulată conform art.205, 207 Cod procedură fiscală împotriva deciziei de impunere, respectiv Tribunalul Iași.
Spre deosebire de Ordinul nr. 94/2006 al Ministerului Finanțelor Publice prin care se arată expres că pentru comunicarea actelor administrativ fiscale emise de A.N.A.F. procedura de comunicare prin publicitate va fi subsidiară primelor trei variante. Ordinul nr. 617/2007 emis de C.N.A.S. nu mai distinge în mod expres asupra modalității de comunicare a acestor acte. Având în vedere faptul că legea specială se aplică doar în cazurile limitative pe care le vizează, iar codurile sunt de generală aplicare, instanța va putea lesne constata că în cazul comunicării deciziilor de impunere emise de C.A.S. Iași conform Ordinului nr. 617/2007 nu se aplică prevederile speciale le Ordinului Ministerului Finanțelor Publice, întrucât în cadrul acestuia se arată fără echivoc care sunt instituțiile care trebuie să îl aplice, enumerare limitativă din care nu face parte și C.N.A.S. sau C.A.S.
Judecătoria Iași mai reține și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, expert I. I., care a constatat că cei doi contestatori nu datorează contribuții de asigurări de sănătate, nici penalități și nici dobânzi.
Judecătoria Iași în mod greșit, bazându-se pe un raport de expertiză neegal a constatat că reclamanții nu datorează contribuții, majorări și penalități la FNUASS.
Expertul neefectuând un calcul în mod independent și de sine stătător și cu interpretarea greșită a legii, a concluzionat că „ firma M. T. Asociație Familială nu datorează contribuții de asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere deoarece nu are salariați”.
De altfel expertul într-o frază formată din 6 rânduri înserată atât pe pagina 2 la obiectivul 1 cât și pe pagina 3 la Obiectivul 1 rezolvă chestiunea dedusă expertizei. Mai mult, conținutul Cap. II desfășurarea expertizei este absolut identic cu cel al Cap.III concluzii.
Este principal faptul că instanța de executare analizează conținutul și temeinicia actelor de executare, competența acestei instanțe neputând fi extinsă, astfel încât, Judecătoria Iași nu poate aprecia că cei doi contestatori nu datorează sumele înscrise în titlul de creanță reprezentat de decizia de impunere în baza căreia au fost emise titlu executoriu și somația. Exonerarea de la plată nu poate fi pronunțată decât de Tribunalul Iași – secția de contencios administrativ și fiscal ca urmare a analizării conținutului și temeiniciei actului administrativ fiscal în cadrul procedurii contenciosului administrativ. Este vorba despre două categorii de acte distincte care sunt supuse unor proceduri judiciare reglementate individual, neexistând nici o prorogare de competență în mod legal.
Solicită modificarea în tot a sentinței civile nr._/2011 și pe fondul cauzei să se respingă contestația la executare.
În drept, invocă art. 299 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În faza procesuală a recursului, intimații M. T. și M. R. – F. au formulat întâmpinare formulând apărări cu concluzia respingerii recursului declarat în cauză și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond.
Nu s-a solicitat administrarea de noi probatorii.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, raportat la motivarea cererii de recurs, văzând și apărările invocate de intimați prin întâmpinare, raportat și la prevederile legale aplicabile cauzei deduse judecății, instanța constată că recursul nu este întemeiat cu reținerea următoarelor considerente:
În fapt, recursul formulat vizează două aspecte, care nu au temei legal și anume:
Primul aspect se referă la legalitatea comunicării actelor de executare, iar al doilea aspect se referă la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expertiza I. I., că este nelegală și că a fost efectuată ci interpretarea greșită a legii.
Cu privire la punctul 1 al recursului, legalitatea comunicării actului de executare silită se reține:
În mod nelegal, C.A.S. Iași a ales procedura prin publicitate, sens în care nu s-a respectat disp. Codului de procedură civilă i a procedat în mod nelegal, la comunicarea actului administrativ fiscal, prin afișarea, concomitentă, la sediul instanței și pe pagina de internet a C.A.S. Iași a unui anunț colectiv cu nr._/11.10.2010 în care se menționează că a fost emis actul administrativ pe numele contribuabililor.
Executarea intimaților este nelegală și intimații - contestatori nu datorează aceste sume, deoarece M. T. a achitat aceste contribuții atât cât a fost salariat la două societăți comerciale, iar contestatoarea M. R. – F., ca salariată actuală la Universitatea „ Gh. B.” B., achita contribuția de asigurări de sănătate.
De asemenea, Asociația Familială M. T. a fost radiată conform certificatului nr._/23.04.2009.
În dovedirea celor afirmate, intimații au solicitat proba cu înscrisuri ce au fost depuse la dosar, expertiza contabilă. Din înscrisurile depuse și expertiza contabilă efectuată rezultă că firma nu datorează contribuții la CNAS Iași, dobânzi și penalități de întârziere în valoare de 7317 RON pentru fiecare dintre cei doi contestatori, nu au depus nici o declarație la C.A.S. Iași, fiindcă aveau statut de salariați, conform deciziei de impunere nr. 2995/11.10.2010.
Între C.A.S. Iași și intimații M. nu este încheiat un contract de asigurat.
Recurenta C.N.A.S. Iași nu a făcut dovada comunicării celor două decizii de impunere nr. 2995/2010 emisă pe numele lui M. T. și nr. 2994/2010 emisă pe numele lui M. R. F., aceste titluri de creanță devenind titlu executoriu potrivit art. 141 Cod procedură civilă.
Prin modificarea Codului de procedură fiscală, actului administrativ de impunere îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la comunicarea în vigoare la data de 11.10.2010, când au fost emise aceste acte.
Ori, conform art. 44 alin. 4 și alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, rezultă că acest act normativ se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă – privind comunicarea.
Deci, recurenta ar fi trebuit să recurgă la publicitate doar în situația excluderii ca imposibilă modalitățile de comunicare specifice la lit. a-d Cod procedură civilă.
În acest caz, titlurile executorii și somațiile comunicate celor doi contestatori nu au la bază câte un titlu de creanță, care să fie scadent pentru a putea fi executor, conform art. 141 Cod procedură civilă.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs se rețin următoarele:
Expertiza contabilă efectuată de I. I. este legală, efectuându-se și răspunsul la obiecțiunile formulate de recurentă depuse la dosar pentru termenul din 11.10.2011, deoarece firma M. nu datorează contribuții de asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere, deoarece nu are salariați.
Instanța de fond, în baza actelor depuse la dosar, a expertizei contabile efectuată și la răspunsurile la obiecțiunile solicitate de C.N.A.S. Iași și admise de instanță și a disp. art. 141 Cod procedură civilă, a dat o soluție legală și temeinică, cu privire la contestația formulată de debitori, împotriva formelor de executare efectuată de recurentă în dosar, dispunând anularea formelor de executare efectuate în acest dosar.
Conform disp. art. 274 Cod procedură civilă, urmează a fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
Văzând și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de C.N.A.S.- C.A.S. Iași împotriva sentinței civile nr._ din 29.11.2011 pronunțată de Judecătoria Iași sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimaților suma de 500 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat (redus).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.09.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Ț.G. S.M. C.G. M.A.
Red.Ț.G.
L.V.//11.10.2012
Judecător fond: R. M.
2 ex.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1794/2012. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1351/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
