Contestaţie la executare. Decizia nr. 999/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 999/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 999/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 19 Octombrie 2015

Președinte - M. S.

Judecător G. C.

Judecător O. L.

Grefier A. M.

DECIZIE CIVILĂ Nr. 999/2015

Pe rol cererea de recurs formulată de recurentul M. C. împotriva sentinței civile nr.9330 din 09.07.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimații M. C. N. prin Cabinet de Avocat M. C. N. și T. V. B. reprezentat prin B. Executorilor Judecătorești Asociați D. Și Asociații D. C., T. V. B. și N. G., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită; întoarcere executare silită - SESIZARE PERIMARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsă reprezentanții legali ai intimaților.

Procedura este completă..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Recurentul depune la dosar un nou extras cu privire la dosarul penal și arată că nu mai are alte cereri dar solicită să se constate că în cererea de suspendare nu este menționat intimatul Moșuți și nici în încheierea de la termenul anterior.

Instanța constată că s-a comunicat cererea de suspendare formulată în cauză și intimatului M. C. N. prin Cabinet de Avocat M. C. N.. Constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de suspendare a cauzei și, în subsidiar, la fond.

Recurentul solicită admiterea cererii de suspendare și, în subsidiar, admiterea recursului și respingerea cererii intimaților. Solicită să se respingă cererea de perimare pentru că este în termen.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față:

P. sentința civilă nr.9330 pronunțată la data de 09.07.2015 in dosarul cu numărul de mai sus de către Judecătoria Iași în temeiul art.416 Cod procedură civilă s-a constatat perimată acțiunea civilă introdusă de contestatorul M. C. în contradictoriu cu intimații Moșuți C. N. și T. V. B. reprezentat prin B. Asociați D. și Asociații având ca obiect contestație la executare.

Pentru a se pronunța în acest mod prima instanță a reținut că de la data încheierii de suspendare cauza a rămas în nelucrare mai mult de șase luni din vina părților nemaifiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii.

Împotriva acestei sentințe, contestatorul M. C. a formulat recurs criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. Susține recurentul că prima instanță în mod greșit a constatat că a intervenit perimarea cererii sale. Solicită casarea acesteia în întregime și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Recurentul a depus la dosarul cauzei cerere prin care a solicitat ca instanța de recurs să dispună suspendarea judecății cauzei în temeiul disp. art.244 Cod procedură civilă motivat de faptul că față de Moșuți C. N. a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Examinând actele si lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că atât cererea suspendare a judecății cauzei, cât și recursul sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:

În ceea ce privește cererea de suspendare, instanța de recurs constată că potrivit adresei înaintate de către P. de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul Moșuți C. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, că se află în ancheta proprie a procurorului și dosarul penal nu a fost finalizat. Însă pentru ase dispune suspendarea judecății cauzei pe acest considerent este necesar ca între infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală și cauza supusă judecății să existe o strânsă legătură, respectiv ca infracțiunea să aibă o influență decisivă asupra soluției ce se pronunțat în cauza civilă. Ori, în speța de față, se analizează doar dacă perimarea dispusă de către prima instanță a respectat sau nu dispozițiile legale . P. urmare, existența infracțiunii, săvârșirea acesteia de către intimat nu are nicio influență asupra hotărârii de perimare. În consecință, cererea de suspendare a judecății cauzei urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Potrivit art.416 Cod procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept…, dacă a rămas în nelucrare din motive neimputabile părții, timp de șase luni.” . Verificând susținerile recurentului, tribunalul constată următoarele:

P. încheierea din data de 16.10.2014 Judecătoria Iași a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul dis part.411 alin.1, pct 2 pentru lipsa părților, și a fixat termen administrativ la data de 16.04.2015 pentru a se verifica dacă subzistă motivele care au determinat suspendarea judecății cauzei.

Contestatorul nu a formulat în acest timp nicio cerere de repunere pe rol și nici nu a promovat recurs împotriva acestei încheieri.

Având în vedere că din momentul suspendării judecății cauzei, nu a mai fost îndeplinit nici un act de procedură din vina contestatorului, fiind împlinit și termenul de 6 luni, prima instanță a constatat în mod corect că excepția perimării este întemeiată.

In considerarea tuturor celor expuse mai sus,tribunalul in conformitate cu dispozitiile art.312 Cod proc civilă va menține ca legală și temeinică sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cerea de suspendare a judecății prezentului recurs, cerere formulată de către recurentul M. C. conform dispozițiilor art.244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă motivat de faptul că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale pentru a se dispune suspendarea întrucât infracțiunea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale nu este în strânsă legătură cu prezenta cauză și nici nu are o influență hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi pronunțată în cauză.

Respinge cererea de recurs formulată de recurentul M. C. împotriva sentinței civile nr.9330 din 09.07.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.10.2015.

Președinte,

M. S.

Judecător,

G. C.

Judecător,

O. L.

Grefier,

A. M.

Red.OL

Tehnored.OL/MA/2 ex/30.10.2015

Judecător fond:C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 999/2015. Tribunalul IAŞI