Contestaţie la executare. Decizia nr. 1145/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1145/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 1145/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24 Septembrie 2015
Președinte - I. D.
Judecător C. D.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1145/2015
Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelanta M. A. A. împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimat ASOCIAȚIA DE LOCATARI N. C.U.G. PT 9, intimat B. Z. V., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 10.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.09.2015, când, din aceleași motive, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 10.12.2014 a Judecătoriei Iași, s-a admis în parte contestația la executare formulată de către contestatoarea Asociația de Locatari N. C. PT 9 în contradictoriu cu intimații M. A. A., și Biroul Executorului Judecătoresc Zabolotnai V..A fost anulat procesul-verbal nr. 703/2013 încheiat la data de 18.06.2014 în cadrul dosarului de executare silită nr. 703/2013 de către Biroul Executorului Judecătoresc Zabolotnai V.. A fost obligat executorul judecătoresc la continuarea executării silite demarate în cadrul dosarului de executare silită nr. 703/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc Zabolotnai V..
S-a respins contestația la executare formulată în contradictoriu cu Biroul Executorului Judecătoresc Zabolotnai V., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost obligată intimata M. A. A. să achite contestatoarei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a dispus restituirea către contestatoarea Asociația de Locatari N. C. PT 9 a taxei de timbru în cuantum de 20 lei achitată în prezenta cauză prin chitanța nr. ISXUC_/21.07.2014, la rămânerea definitivă a prezentei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la 31.05.2013 contestatoarea Asociația de Locatari PT 9 N. C. a solicitat demararea executării silite împotriva intimatei M. A. A. în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr. 5854/16.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011, înregistrându-se astfel dosarul de executare nr. 703/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc Zabolotnai V..
Prin încheierea dată în 06.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2013, fila 63, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr. 5854/16.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011 .
La data de 18.06.2014, a fost întocmit procesul-verbal nr. 703/2013 în cadrul dosarului de executare cu același nr. privind refuzul de a continua executarea silită, reținându-se faptul că imobilul proprietatea debitoarei este grevat de un sechestru asigurator înscris prin încheierea nr. 5401/22.01.2010 în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a arătat că refuzul de a continua executarea silită este motivat de faptul că bunul imobil ce face obiectul urmăririi silite este indisponibilizat prin înscrierea sechestrului asigurator.
Față de data dosarului de executare, în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila și având în vedere că obiectul pricinii privește un incident al executării silite începute după data de 15. 02. 2013, legea procedurală aplicabilă prezentului dosar este Noul Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, prin urmare, orice trimitere făcută la codul de procedură civilă în prezenta cauză, se referă la acesta din urmă.
Conform art. 711 din Codul de procedura civila, împotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 443, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa inceapa executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege.
Potrivit art. 744 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 din momentul sechestrării bunurilor, debitorul nu mai poate dispune de ele pe timpul cât durează executarea, sub sancțiunea unei amenzi judiciare de la 2.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu constituie infracțiune.
Conform art. 869 alin 3 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 creditorii care au înființat măsuri asiguratorii asupra bunurilor urmărite, pentru a participa la distribuire, vor depune copii certificate de pe acțiune și de pe actul constatator al înființării măsurii asigurătorii.
Potrivit art. 163 din Codul de procedură penală, în vigoare la data emiterii ordonanței de instituire a sechestrului asigurator în cadrul dosarului nr. 10D/P/2008 și înscrierea măsurii în cartea funciară a imobilului în discuție, măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii. Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscripției ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexând copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
Din analiza acestor dispoziții legale, instanța de fond a constatat că măsura asiguratorie a sechestrului nu poate constitui un impediment la continuarea executării silite. În materie civilă, sechestrul asigurător este reglementat de dispozițiile art. 951 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, dar dispoziții speciale se regăsesc și în alte materii cum ar fi procedura insolvenței, proprietate industrială, procedură fiscală sau procedură penală.
Instituirea unor astfel de măsuri prezintă, în funcție de materia în care a fost instituită, particularități proprii, ce pot da creditorului diferite prerogative într-o procedură execuțională demarată de un alt terț creditor în temeiul unui titlu executoriu. Dar, oricare ar fi aceste prerogative, instituirea unui sechestru asigurător nu poate constitui un impediment la inițierea sau continuarea executării silite indiferent de materia în care acesta a fost instituit.
În ceea ce privește sechestrul asigurător instituit în conformitate cu Codul de procedură civilă acesta are ca efect introducerea titularului în procedura execuțională demarată de un alt creditor, titularul putând, în anumite condiții, să participe chiar la distribuirea sumelor rezultate din urmărire. Însă, sechestrul nu poate împiedica posibilitatea executării silite a bunurilor respective de către un alt creditor ce deține un titlu executoriu.
În ceea ce privește concursul dintre o executare silită și sechestrul instituit potrivit Codului de procedură penală, ceea ce se impune a fi cercetat este concursul dintre cele două instituții și anume indisponibilizarea bunurilor în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii și dreptul creditorului ipotecar de a-și satisface creanța, în condițiile legii, înaintea creditorilor chirografari, precum și înaintea creditorilor de rang inferior.
Indisponibilizarea reprezintă o măsură preventivă constând în suspendarea temporară a dreptului de dispoziție materială și juridică al proprietarului asupra unor bunuri mobile sau imobile, cu scopul menținerii acelor bunuri în patrimoniul persoanei respective, spre a putea servi la nevoie pentru garantarea executării silite unei anumite creanțe. Măsura poate fi dispusă în anumite situații de către instanța de judecată prin înființarea unei popriri, a unui sechestru asigurător sau a unui sechestru judiciar.
Această măsură presupune suspendarea temporară a dreptului de dispoziție al proprietarului și nu inalienabilitatea bunului în discuție și nici insesizabilitatea sa. Indisponibilizarea este o măsură ce vine să protejeze creditorul prin împiedicarea proprietarului să-l distrugă ori să-l înstrăineze în scopul de a-și micșora patrimoniul în eventualitatea în care acesta ar trebui să execute o obligație sau să răspundă pentru repararea unui prejudiciu.
Astfel cum contestatoarea a arătat, principiul „penalul ține în loc civilul” nu poate fi considerat un argument în raport de care să se aprecieze că existența pendinte a unui dosar penal nefinalizat printr-o hotărâre definitivă (și soluționată astfel problema măsurii asigurătorii) face imposibilă procedura de executare silită.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură penală în vigoare la momentul instituirii măsurii asiguratorii, persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, judecata în fața instanței civile se suspendă până la soluționarea definitivă a cauzei penale.
Însă, principiul enunțat nu poate influența în niciun mod problema supusă dezbaterii, respectiv al concursului între cele două instituții juridice. Principiul vizează existența pe rolul instanțelor de judecată a două cauze, civilă și penală, având ca obiect recuperarea prejudiciului, caz în care soarta cauzei civile va depinde, sub aspectul existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia de soluția ce urmează a fi pronunțată în cauza penală.
În speță este vorba de o singură cauză având ca obiect repararea prejudiciului, cea penală, în cadrul căreia s-a dispus înființarea unei masuri asigurătorii potrivit art. 163 din Codul de procedură penală decretat în 1968. Executarea silită demarată de creditorul ce deține un titlu executoriu, prin care încearcă recuperarea creanței sale, nu are nicio legătură cu cauza penală în care a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului. Așadar, nu există un conflict între acțiunea penală în care a fost dispus sechestrul și executarea silită demarată de creditor pentru recuperarea unei creanțe certe lichide și exigibile astfel încât să fie aplicabile dispozițiile art. 19 si 22 din Codul de procedură penală decretat în 1968.
Instituirea sechestrului penal nu poate duce la suspendarea legală a executării silite în cazul în care un alt creditor ce deține un titlu executoriu împotriva învinuitului sau inculpatului a solicitat executarea silită a imobilului sechestrat, întrucât cauzele privind suspendarea legală a executării silite sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar printre acestea nu se regăsesc și cele privind instituirea unui sechestru penal asupra bunurilor mobile sau imobile ale persoanei urmărite penal, astfel cum în mod judicios susține contestatoarea.
Dacă motivele avute în vedere la refuzul executorului judecătoresc de a continua executarea silită ar fi reținute de către instanță, s-ar acorda un drept mai mare unui creditor cu o creanță incertă, ce nu posedă titlu executoriu, față de creditoarea contestatoare care este deja în posesia unor creanțe certe, lichide și exigibile, pentru care au titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr. 5854/16.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011.
Ceea ce se naște prin efectul măsurii asigurătorii din punct de vedere al principiului egalității creditorilor este doar rangul de preferință al statului, deținător al unei creanțe eventuale cu potențial de a deveni certă, lichidă și exigibilă prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare, fără însă a fi vorba în cauză de interesul obștesc și cel privat derivate din două categorii de creanțe diferite.
Față de aceste argumente de drept și de fapt, instanța de fond a admis contestația a executare și a anulat procesul-verbal nr. 703/2013 încheiat la data de 18.06.2014 în cadrul dosarului de executare silită nr. 703/2013 de către Biroul Executorului Judecătoresc Zabolotnai V. și a obligat executorul judecătoresc la continuarea executării silite demarate în cadrul dosarului de executare silită nr. 703/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc Zabolotnai V..
Față de soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroului Executorului Judecătoresc Zabolotnai V., instanța de fond a respins contestația la executare formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Conform art. 453 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 instanța de fond a obligat intimata M. A. A. să achite contestatorului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.
De asemenea, conform art. 45 alin 1 lit f din OUG nr. 80/2013, instanța de fond a dispus restituirea către contestatoarea Asociația de Locatari N. C. PT 9 a taxei de timbru în cuantum de 20 lei achitată în prezenta cauză prin chitanța nr. ISXUC_/21.07.2014, la rămânerea definitivă a prezentei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata M. A. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Sentința este criticabilă sub aspectul motivației sale principale, referitoare în special la faptul că instanța de judecată nu poate stabili o prioritate între un sechestru asigurator dispus conform C.pr.penală și o executare silită pornită conform C.pr.civ. Instanța de fond trece peste esența măsurii asiguratorii a sechestrului ce vizează păstrarea bunului imobil în integralitatea sa, până la soluționarea în mod definitiv a cauzei penale. Eventuala sa vânzare, pe calea unei executări silite în materie civilă, la un preț ce poate deveni derizoriu, în condițiile în care se ajunge la o licitație publică, este cert că aduce un prejudiciu atât statului cât și apelantei.
Instanța de fond a acordat prioritate dreptului unui creditor în defavoarea altuia. Apelanta arată că a înțeles să contestate și cuantumul sumei datorate, aspect ce conduce la existența unei incertitudini asupra dreptului de creanță invocat de creditoare.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și respingerea contestației; au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ.
Apelul a fost formulat în termen, motivat, semnat de avocat cu delegație, legal timbrat conform dispoziției instanței de apel.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, dar și sub toate aspectele, tribunalul va reține că apelul declarat de către intimata M. A. A. este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Cererea de față are ca obiect contestația formulată împotriva procesului-verbal nr. 703/2013 încheiat la data de 18.06.2014 în cadrul dosarului de executare silită nr. 703/2013 de către Biroul Executorului Judecătoresc Zabolotnai V., arătându-se că prin actul contestat, executorul judecătoresc refuză continuarea executării silite împotriva bunului imobil proprietatea debitoarei M. A. A. până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. 10D/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție deoarece prin ordonanța emisă în cadrul acestui din urmă dosar s-a instituit în favoarea parchetului sechestru asigurator asupra imobilului ce formează obiectul executării silite.
Potrivit art. 632 NCPC, executarea silită se poate face în temeiul unui titlu executoriu, iar acestea sunt hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
În doctrină s-a arătat că “instituirea sechestrului penal nu poate duce la suspendarea legală a executării silite în cazul în care un alt creditor ce deține un titlu executoriu împotriva suspectului sau inculpatului a solicitat executarea silită a imobilului sechestrat, întrucât cauzele privind suspendarea legală a executării silite sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar printre acestea nu se regăsesc și cele privind instituirea unui sechestru penal asupra bunurilor mobile sau imobile ale persoanei urmărite penal” – R.R.E.S. nr. 1/2010; în același sens este și sentința civilă nr._/280/2010 pronunțată de Judecătoria Pitești.
Argumentului bazat pe lipsa prevederii în lege a unei astfel de cauze de suspendare trebuie sa i se adauge și acela că o măsură cu funcție asiguratorie nu poate bloca o executare care se desfășoară în temeiul unui titlu executoriu.
În același sens a decis Curtea de Apel București într-o acțiune având ca obiect validarea de poprire împotriva terțului poprit care refuzase eliberarea sumelor din cont către creditoare, ca urmare a faptului că exista o măsură asigurătorie pe sumele respective de bani (decizia penală nr- 2068 din 17.11.2006), raționamentul fiind pe deplin valabil și în cazul urmăririi imobiliare. Astfel, Curtea apreciază că nu se poate ca „o măsură asigurătorie care apără o incertitudine ce ar putea deveni posibilă să blocheze o certitudine, adică executarea unui drept de creanță stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă”.
O astfel de concluzie ar atrage încălcarea art. 6 par. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului, întrucât și executarea unei hotărâri judecătorești face parte din noțiunea de „proces” în sensul Convenției, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți – cauza CEDO Ș. contra României.
Totodată, imposibilitatea executării hotărârii definitive prin care s-a stabilit creanța împotriva debitoarei, din cauza măsurii asigurătorii, poate fi analizată și sub aspectul încălcării dreptului de proprietate. Astfel, prin recunoașterea dreptului său de creanță printr-o hotărâre judecătorească, ea beneficiază de un bun asupra căruia are un drept de proprietate ce trebuie protejat și apărat în contextul și interpretarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenții, astfel cum acest text de lege a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Din acest punct de vedere, măsura asigurătorie reprezintă o ingerință asupra dreptului de proprietate al creditoarei, care are un bun, o creanță certă. Ingerința este legală, măsura fiind luată într-un proces penal poate fi considerată ca apărând un interes general, dar nu respectă principiul proporționalității între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor individuale, deoarece creditoarea nu a primit nicio despăgubire pentru imposibilitatea executării ca urmare a blocării conturilor debitorului său de către un organ al statului și nu a fost stabilit niciun termen în care situația creată va lua sfârșit, incertitudinea asupra datei la care hotărârea judecătorească ar putea fi executate fiind totală și în același mod păgubitoare în mod continuu pentru creditoare.
Unul din argumentele invocate în favoarea admiterii apelului potrivit căreia sechestrul penal blochează executarea silită este principiul potrivit căruia penalul ține în loc civilul. Astfel, este adevărat că executarea silită este una dintre etapele procesului civil, iar măsurile asigurătorii sunt dispuse în cursul procesului penal, însă art. 27 alin. (1) NCPP are în vedere suspendarea judecății în fața instanței civile până la soluționarea cauzei penale în primă instanță, iar art. 28 NCPP stabilește autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, urmând a fi corelat cu art. 1365 NCC. Prin urmare, ipoteza avută în vedere este aceea a acțiunii civile care are ca obiect repararea pagubei săvârșită prin infracțiune.
Principiul nu este însă în mod evident aplicabil în ipoteza analizată, când un terț creditor, fără nicio legătură cu procesul penal, dar care are un titlu executoriu, îl pune în executare silită. Faptul că debitorul său este suspect, inculpat sau persoană responsabilă civilmente într-un proces penal este o împrejurare exterioară, fără nicio legătură cu executarea silită a creanței sale și care are alt temei. Într-o asemenea situație, în practica judecătorească s-a arătat pe bune dreptate că „nu este vorba de existența pe rolul instanțelor de judecată a două cauze, una civilă și una penală, ci doar a unei cauze penale, în cadrul căreia s-a dispus înființarea unui sechestru asupra imobilelor învinuitului/inculpatului, în timp ce o altă persoană juridică deține un titlu executoriu împotriva acestuia, care nu are nicio legătură cu cauza penală ce se află în desfășurare și care solicită executorului judecătoresc competent vânzarea la licitație publică a imobilului sechestrat.” – decizia civilă pronunțată de Tribunalul C. – nr. 46 din 23.01.2014.
În cea ce privește interesul general al statului, care justifică luarea măsurilor asigurătorii, tribunalul reține că un astfel de interes general ar decurge, pe de o parte, din împrejurarea că măsurile respective sunt luate în cadrul unui proces penal și, pe de altă parte, din natura juridică a acestor măsuri, avându-se în vedere scopul pentru care se iau. Apreciem că niciunul dintre aceste argumente nu este de natură să blocheze o executare silită. Astfel, interesul general în cadrul unui proces penal trebuie invocat în ceea ce privește societatea și ordinea de drept care ar fi afectate prin săvârșirea de infracțiuni. Altfel spus, interesul general poate fi adus în discuție de parchete doar cu privire la activitatea acestora de tragere la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, acesta fiind scopul procesului penal, iar nu în legătură cu luarea măsurilor asigurătorii, care servesc întotdeauna unui interes particular. În realitate, în practica judiciară se face deseori o confuzie între interesul general al statului și noțiunea de „preferința acordată statului”. Or, instituirea măsurii asigurătorii nu naște în patrimoniul statului (în calitate de potențial creditor) un drept de preferință față de alți creditori, decât în condițiile și limitele impuse de legislația în vigoare, așa cum prevede în mod expres art. 2328 din Codul civil și art. 153 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil. Cu atât mai mult, nicio dispoziție legală nu conferă statului o prioritate în ipoteza în care asupra unui bun ipotecat au fost instituite măsuri asigurătorii în procesul penal. Nici măcar în situația în care măsura asigurătorie a fost luată în favoarea statului (de exemplu, pentru acoperirea prejudiciului cauzat ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală sau în vederea confiscării speciale sau extinse), acesta nu ar dobândi, eo ipso, o prioritate de executare.
În acest sens s-a decis și într-o hotărâre judecătorească vizând o contestație la executare (sentința civilă nr. 3330 din 11.08.2009 pronunțată de Judecătoria Piatra N.), instanța arătând că existența unui sechestru penal „nu poate fi reținută în justificarea anulării actelor de executare contestate, deoarece sechestrul asigurător (ca măsură asigurătorie) poate fi instituit în scopul apărării creditorului de faptele frauduloase provenind de la debitorul său și nu indisponibilizează bunurile debitorului în mod absolut, în defavoarea altor creditori”.
De asemenea, într-o altă contestație la executare s-a arătat că „interdicția de înstrăinare instituită prin măsura asigurătorie privește doar transmiterea voluntară a proprietății și îl vizează doar pe proprietarul bunului sechestrat”, așa încât, indiferent care au fost motivele care au determinat luarea măsurii asigurătorii, „nu există nicio justificare pentru a considera bunul imobil supus executării ca fiind unul sustras de la urmărirea silită imobiliară” (sentința civilă nr. 2527 din 29.05.2003 pronunțată de Judecătoria A. și decizia civilă nr. 67R din 23.07.2003 pronunțată de Tribunalul A. prin care a fost respins recursul).
Adăugăm acestui argument dispozițiile art. 44 din Constituție care prevăd că dreptul de proprietate este garantat, precum și că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despagubire”, astfel că imposibilitatea punerii în executare a unui titlu executoriu încălcă dreptul de proprietate și reprezintă în realitate o expropriere care nu respectă condițiile prevăzute de textul constituțional.
În acest sens a decis recent o altă instanță (sentința nr. 5424 din 8.11.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava, secția civilă), care a arătat că „legalitatea măsurii asigurătorii a sechestrului înscris ipotecar nu poate afecta sub nicio formă legalitatea altor sarcini prealabil înscrise în CF și nici a dreptului creditorului de a-și fi satisfăcut creanța pe calea executării silite, în condițiile în care existența acesteia este certă. Chiar dacă sechestrul asigurător se poate transforma urmare a unei hotărâri de condamnare într-un sechestru definitiv executoriu și astfel creanța dintr-una eventuală sau sub condiție, într-una simplă, legalitatea măsurii asigurătorii nu are vreo înrâurire asupra posibilității de executare silită a creanței pusă în executare.”
Pentru toate aceste motive, rezultă că nici interesul general al statului și nici natura măsurii asigurătorii nu pot fi invocate pentru a anula o executare silită care se desfășoară în temeiul unui titlu executoriu.
În ceea ce privește ultimul motiv invocat (pentru prima oară în apel) tribunalul apreciază că este lipsit de relevanță raportat la obiectul dosarului de față – contestarea procesului verbal privind refuzul de a continua executarea silită.
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de intimata M. A. A. împotriva sentinței civile_ din 10.12.2014, pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va păstra.
Raportat la cererea intimatei și la dispozițiile art. 451-453 C.pr.civ. va obliga apelanta M. A. A. la plata către intimata Asociația de Locatari N. C.U.G. PT9 a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (dovedite cu actele depuse în original la filele 22,23 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de intimata M. A. A. împotriva sentinței civile nr._ din 10.12.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Obligă apelanta M. A. A. la plata către intimata Asociația de Locatari N. C.U.G. PT9 a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.09.2015.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED. – D.I./D.I.
5 EX – 16.10.2015
JUD. FOND – C. I.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 1302/2015. Tribunalul IAŞI | Daune cominatorii. Decizia nr. 1368/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
