Contestaţie la executare. Decizia nr. 697/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 697/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 697/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 21 Martie 2013
Președinte - G. C.
Judecător A. M. C.
Judecător E.-C. P.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 697/2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent AGENȚIA NAȚIONALĂ DE A. F. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și pe intimat C. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.03.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 3903/20.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
„Admite contestația la executare formulată de contestatoarea C. C. - Iași, . A, ., . cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași – .. 18-20.
Anulează titlul executoriu nr. 9743/27.12.2011 și actele de executare emise de intimată în dosarul nr._/27.12.2011.
Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 197 lei reprezentând cheltuieli de judecată”.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
„Instanța constată că executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală de către organul de executare competent, în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlu de creanță, în cauza de față – decizia de impunere – devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent. Decizia de impunere constituie și înștiințare de plată de la data comunicării acesteia.
În speță, decizia de impunere - act administrativ și titlu de creanță - nu a fost comunicată contestatoarei potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, cu confirmare de primire, pentru a da posibilitatea acesteia să ia la cunoștință de conținutul actului, astfel că aceasta să aibă posibilitatea fie de a face plata, fie de a contesta actul.
Potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală:
„ (1) Actul administrativ trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat …”
(2) Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmate de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate …
4) Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.”
Comunicarea actului administrativ fiscal astfel cum a fost efectuată de intimată prin publicitate nu respectă dispozițiile legale anterior menționate, întrucât anunțul nu cuprinde nici măcar numărul deciziei de impunere, nu este indicat numele persoanei vizate, nu asigură comunicarea conținutului acesteia, prin urmare nici nu este opozabil contestatoarei.
De altfel, modalitatea de comunicare a deciziei de impunere a fost aleasă greșit, abuziv, cu desconsiderarea intereselor contestatorului debitor. Nu există dovada că modalitatea de comunicare nu s-ar putea realiza conform cu cerințele art. 44 din Cod procedură financiar prin raportare la art. 91 din Cod procedură civilă coroborat cu art. 86 alin. 3 din codul de procedură civilă aceasta fiind cea mai adecvată în lipsa posibilităților de comunicare arătate la lit. a) și b). Comunicarea actului nu trebuie să fie una formală, ci una care să asigure respectarea dreptului la apărare al persoanei vizate, care în caz contrar este executat silit pentru o obligație de plată despre a cărei întindere și natură nu are cunoștință.
În consecință, comunicarea actului în modalitatea în care a fost efectuată nu este una valabilă, astfel că actul administrativ fiscal ce a stat la baza emiterii somației și a titlului executoriu nu se consideră comunicat.
Or, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată, astfel cum se arată în art. 45 din Codul de procedură fiscală.
Nu s-a făcut dovada comunicării către contestatoare a deciziei de impunere 5391/2011.
Organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ,dacă acest act nu a fost comunicat efectiv acestuia.
Nu au fost respectate nici dispozițiile art. 259 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora „Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligația să își asigure sănătatea potrivit prevederilor prezentei legi, sunt obligate să comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în vederea stabilirii și achitării contribuției de 6,5%.”
Intimata nu a făcut dovada că debitorul contestator are calitate de persoană asigurată respectiv că a încheiat contract de asigurare.
Prin urmare, instanța consideră că executarea silită în ce privește suma de 8158 lei, indicată în Decizia de impunere 8219/2011 a fost începută cu încălcarea dispozițiilor legale, în lipsa unui titlu executoriu valabil.
Pe de altă parte, trebuie avută în vedere existența unui sistem autonom pentru avocați, conform Legii nr. 51/1995 (art. 33, 44 și 92 alin. 2 ), că deși sistemul juridic de asigurări, datelor de la A.N.A.F. în sensul sumelor pretinse.
În consecință, somația și titlu executoriu contestate sunt nelegale și se impune anularea acestora (pentru sumele de 2125 lei contribuție, 1455 lei dobânzi și 302 lei penalități de întârziere).
Față de cele reținute, rezultă că prezenta contestație este întemeiată și în baza art. 395 și următoarele Cod procedură civilă, Legea nr. 51/1995, O.G. 92/2003 și Legea nr. 95/2006, instanța o va admite și va anula titlul executoriu și actele de executare contestate (somația), conform dispozitivului prezentei hotărâri.
În baza art. 274 Cod procedură civilă instanța o va obliga pe intimată să plătească contestatoarei suma de 197 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (timbraj)”.
* * *
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că Judecătoriei Iași a reținut faptul că potrivit codului de procedură fiscală se reglementează prin art. 44 alin. 2 mai multe modalități de comunicare a actelor administrativ fiscale, de natură să asigure confirmarea de primire a acestora, precum și comunicarea prin publicitate (lit.d) care se efectuează în condițiile alin. 3. Totodată, Judecătoria Iași reține și faptul că instituția intimata a procedat la comunicarea prin publicitate în mod direct, fără a respecta prevederile art. 44 alin. 2 în forma arătată.
Recurenta a subliniat faptul că toate aspectele reținute de către instanța de fond sunt eronate, întrucât pe de o parte art. 44 alin. 2 C.proc.fiscală a fost integral modificat de OUG 29/2011, iar pe de altă parte instituția a comunicat actul administrativ prin intermediul serviciilor poștale cu confirmare de primire, existând dovada materială si fără echivoc a acestui fapt.
Astfel, la momentul emiterii și comunicării Deciziei de impunere art. 44 alin. 2 din OG nr. 92/2003 nu mai prevedea nici o enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale. Textul legal instituit de OUG nr. 29/2011 pentru art. 44 alin. 2 indica în mod precis și concis faptul că „Actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire".
Or instituția intimata a respectat întocmai aceste dispoziții legale, în acest sens precizând prin întâmpinarea formulată cu prilejul judecării fondului faptul comunicării deciziei de impunere prin intermediul serviciilor poștale cu confirmare de primire.
Pentru a proba fără echivoc acest aspect ataseraza alăturat copia certificată a confirmării de primire.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că potrivit dispozițiilor Legii nr.95/2006 persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. S-a arătat că marea majoritate a persoanelor care desfășoară activități independente își îndeplinesc toate obligațiile corelative care decurg din autorizarea unei astfel de activități.
In cadrul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, legiuitorul a instituit în sarcina oricărei persoane care desfășoară activități independente obligația expresă si absolută de a depune declarații la casele de asigurări de sănătate, precum și achitarea trimestrială contribuției datorate în baza acestor declarații (art. 257 alin. 2 coroborat cu alin. 5 din Lege).
Totodată, în cadrul aceluiași text normativ, legiuitorul a prevăzut faptul că în cazul neachitării integrale și la termen a contribuțiilor datorate fondului casele de asigurări prin organele proprii urmează a aplica măsurile de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere (art. 261 din Lege).
Potrivit dispozițiilor legale sus arătate obligația de a-și declara veniturile și a face dovada plății integrale a contribuțiilor îi reveneau în primul rând contestatoarei.
Codul de Procedură F. stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata integrală în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul.
Din cuprinsul deciziei de impunere și a anexelor la aceasta se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte. La fiecare perioadă a fost aplicată legislația specifică privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere (dobânzi) sau penalități de întârziere.
In drept au fost invocate prevederile art. 299, 304 ind. 1 C.pr.civ.
La cererea de recurs au fost anexate in copie dovada trimiterii corespondenta, copia confirmării de primire semnată de intimată personal.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțata de către instanța de fond ca fiind legala si temeinica.
La termenul din data de 03.10.2012 instanța in baza art. V din OUG nr. 125/2011 a dispus scoaterea din cauza a CAS Iași si introducerea in cauza a ANAF- AFP Iași.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate si a dispozițiilor legale incidente in cauza tribunalul retine următoarele:
Prin contestația la executare formulata de către contestatoarea C. C. împotriva somației de plata nr._/27.12.2011 si a titlului executoriu nr. 9743/27.12.2011 s-a solicitat anularea actelor emise de către CAS Iași si exonerarea de plata sumelor reprezentând majorări de întârziere si dobânzi.
Prima instanța a admis contestația si a dispus anularea actelor de executare reținând ca decizia de impunere în baza căreia au fost emise actele de executare contestate in prezentul litigiu nu a fost comunicata cu respectarea prevederilor legale.
Se retine de către tribunal faptul ca in recurs recurenta a făcut, prin recipisa depusa la dosar, dovada faptului ca decizia de impunere nr. 5591/23.09.2011 a fost comunicata contestatoarei prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire la data de 11.10.2011 (fila 7 dosar recurs).
În consecință, instanța apreciază că intimata a făcut dovada comunicării actului administrativ fiscal în limitele și condițiile legii, act administrativ care, o data comunicat, a devenit titlul executoriu prin expirarea termenului de plata.
In ceea ce privește aspectele invocate pe fondul contestației si reiterate prin intampinarea formulata in recurs, instanța reține că potrivit art. 172 Cod procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod ,de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
In baza acestei dispoziții legale in cadrul contestației la executare care se refera la un titlul executoriu emis de catre CAS se pot invoca doar aspecte referitoare la greșita modalitate de efectuare a actelor de executare. In situația in care se contesta existența, întinderea și valabilitatea creanței care a stat la baza emiterii titlului executoriu fiscal ,legiuitorul a pus la dispoziția contestatorului debitor o cale de atac specială prevăzuta de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 (codul de procedura fiscala). Astfel potrivit art. 205 C. pr. fiscala ,,împotriva titlului de creanțã, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație care se depune la organul fiscal, al cãrui act administrativ este atacat în termen de 30 de zile de la data comunicãrii actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decãderii, iar potrivit art. 210 C. pr. fiscala ,,soluționarea contestației, se realizează de catre organul competent prin decizie sau dispoziție, dupã caz care pot fi atacate de cãtre contestatar sau de cãtre persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecãtoreascã de contencios administrativ competentã, în condițiile legii”
In condițiile in care ,potrivit art. 172 alin. 3 C.pr. fiscala, in cadrul contestației la executare se pot formula apărări de fond împotriva titlului executoriu doar in situația in care legea nu prevede o alta cale de atac . Or, asa cum s-a arătat anterior împotriva modului de stabilire a creanței in baza căreia a fost emis titlul executoriu la care se referea prezenta acțiune codul de procedura fiscala prevede posibilitatea atacării acestuia pe calea contestației administrative. În consecință, aspectele invocate de contestatoarer privind existența și întinderea obligației de plata nu pot fi analizate in cadrul contestației la executare, ci doar in cadrul procesual stabilit ca urmare a formulării contestației administrative împotriva titlului de creanța reprezentat de decizia de impunere.
În consecință, reținând ca titlul de creanța a fost in mod legal comunicat si a devenit titlu executoriu si ca actele de executare au fost îndeplinite cu respectarea cerințelor legale tribunalul va admite recursul si in baza art. 312 Cod procedură civilă va modifica in parte sentința atacata in sensul ca va respinge contestația la executare formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimata Casa Națională de Asigurării de Sănătate – Casa de Asigurări de Sănătate Iași, succedata procesual de ANAF-AFP Iași .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta Agenția Națională de A. F. împotriva sentinței civile nr. 3903 din 20.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, sentință pe care o modifica în tot, și pe cale de consecință:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea C. C. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de A. F..
Înlătură celelalte dispoziții ale sentinței care contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.03.2013
Președinte, G. C. | Judecător, A. M. C. | Judecător, E.-C. P. |
Grefier, A. M. |
Red. P.C.
Tehn. A.G.
2 ex./20.08.2013
Jud. fond: P. D.
| ← Daune cominatorii. Decizia nr. 1580/2013. Tribunalul IAŞI | Anulare act. Decizia nr. 237/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
