Validare poprire. Decizia nr. 359/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 359/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 359/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 19 Iunie 2013

Președinte - M. C.

Judecător E. C. F.

Grefier D. M. B.

DECIZIE CIVILĂ Nr. 359/2013

Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelantul C. JUDEȚEAN IAȘI și pe intimații . IAȘI - P. A. J. SOLVENS SPRL și ., având ca obiect validare poprire .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 05.06.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 12.06.2013 și apoi pentru astăzi, 19.06.2013, când,

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de fața,

P. sentința civilă nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:

„Admite acțiunea civilă formulată de creditoarea ., cu sediul în P., ., nr.9, . B,etaj 1, în contradictoriu cu debitorul . IAȘI cu sediul în Iași, . și terțul poprit C. JUDEȚEAN IAȘI.

Validează poprirea înființată de B.E.J. S. C. – I. în dosarul de executare 54/2011 asupra sumelor datorate de terțul poprit debitorului pînă la concurența sumei de_,30 lei.

Obligă pe terțul poprit să plătească creditorului suma de 32.434,30 lei .

Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanța a reținut următoarele:

„P. cererea, legal timbrată, înregistrată la instanță sub nr._/02.05.2012, creditoarea . a chemat în judecată debitoarea . IAȘI și pe terțul poprit C. Județean Iași, să se dispună prin hotărâre judecătorească validarea popririi inițiate de B.E.J.S. C. I. în dosarul de executare 54/2011 până la concurența sumei de_,30 lei.

Creditoarea arată că debitoarea îi datorează suma mai sus menționată și că aceasta a încheiat cu terțul poprit contractul de executare lucrări nr.12/2011 și are de primit de la acesta suma de 46.689.165,86 lei la care se adaugă TVA în valoare de_,81 lei.

În dovedirea cererii a depus înscrisuri.

În drept a invocat dispozițiile art452-454 Cod procedură civilă.

Din oficiu s-a dispus atașarea dosarului de executare silită nr.54/2011 al B. S. C. I..

Terțul poprit a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, întrucât contractul de execuție lucrări nr.12/2011 încheiat cu debitoarea are la bază proiectul reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere interjudețene DJ 282C,DJ 282, DJ 282B Iași B. aprobat pentru finanțare, în cadrul Programului Operațional regional 2007-2013 agreat de Uniunea europeană, iar plățile se fac conform prevederilor speciale din L 293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012, iar ordonatorii principali de credite trebuie să asigure integral și cu prioritate fondurile necesare derulării programelor și proiectelor cu finanțare internaționala precum și fondurile necesare finanțării angajamentelor asumate prin documentele privind aderarea României la Uniunea europeană.

Precizează că, efectuarea de plăți către alți foști colaboratori ( care nu au nicio legătură cu proiectul ) a S.C.”E. G.”S.R.L.Iași va duce implicit la schimbarea destinației fondurile europene, dar și la obstrucționarea finalizării proiectului.

Debitoarea nu și-a precizat poziția procesuală, deși a fost legal citată.

Instanța reține că potrivit biletului la ordin . nr._ ( fa ) debitoarea trebuia să achite creditoarei la data de 30.11.2011 suma de 27.582 lei.

Debitoarea nu a onorat la plată suma mai sus menționată, iar creditoarea a solicitat învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin, iar ulterior prin încheierea din 18.01.2012 pronunțată în dosarul_/2011 al Judecătoriei Iași, a încuviințat executarea silită a acesteia.

Terțul poprit a încheiat cu debitoarea contractul de executări lucrări nr.12/3.01.2011 în valoare de 46.689.165,86 lei la care se adaugă suma de 11.205.399,81 lei cu titlu de TVA în baza căruia efectuează plăți raportat la lucrările efectuate.

Susținerea terțului poprit că Ordonanța de poprire duce la schimbarea destinației fondurilor europene și la obstrucționarea finalizării proiectului este neîntemeiată, întrucât acesta datorează debitorului său strict valoarea lucrărilor efectuate, iar debitoarea datorează creditoarei doar suma înscrisă în titlul executoriu în baza căruia s-a inițiat executarea silită și a cheltuielilor de judecată.

Acțiunea formulată este întemeiată și urmează a fi admisă potrivit art.452-454 cod civil instanța urmând a dispune validarea popririi până la concurența sumei de_,30 lei și a obliga pe terțul poprit să plătească creditoarei suma de bani”

* * *

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs, calificat din oficiu ca fiind apel, terțul poprit C. JUDEȚEAN IAȘI.

În motivarea căii de atac exercitate, s-a arătat că sentința pronunțata este nelegală în raport cu dispozițiile art. 3044 pct. 9 Cod Proc. Civ., respectiv a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 452 alin. 2 Proc. Civ. care prevede că nu sunt supuse executării silite, prin poprire, sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție și nici sumele reprezentând credite nerambursabile finanțări primite de la instituții sau organizații internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte. Instanța nu a avut în vedere că raporturile existente între C. Județean Iași și ..R.L. IAȘI vizează un contract încheiat pentru derularea unui proiect finanțat din cadrul fondurilor europene, respectiv Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa Prioritara 2 - Imbunatatirea infrastructurii de transport regionale si locale, D.M.I. 2.1 - Reabilitarea si modernizarea rețelei de drumuri județene, străzi urbane-inclusiv constructia/ reabilitarea soselelor de centura (proiect ”Reabilitarea si modernizarea infrastructurii rutiere interjudetene DJ DJ 282, DJ 282B Iasi - Botosani”COD SMIS 962 )

Instanța nu a avut în vedere nici apărările expuse în ședința din data 27 06.2012 respectiv faptul că, în calitate de executant al contractului de execuție nr. 12/03.01.2011, ..R.L. IAȘI nu si-a îndeplinit obligațiile asumate prin semnarea acestuia. P. repetate revizuiri ale graficului de execuție, urmare a nerealizărilor, s-a comasat un volum prea mare de lucrări în ultimile patru luni ale contractului, riscul ca acesta să nu poată fi îndeplinit la termen este evident, punându-se astfel în pericol implementarea proiectului.Executantul a fost avertizat în repetate rânduri de beneficiar atât asupra masurilor ce se impun pentru recuperarea întârzierilor cât și a justifica motivele care au stat la baza nerealizărilor. Astfel, s-a putut constata o mobilizare necorespunzătoare constructorului, generată, în principal, de dificultăți financiare. De asemenea, numărul mare de executări silite instituite pe contul ..R.L. IAȘI denotă imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate.Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est, în calitate de Autoritate Intermediara de Management, a apreciat, în urma vizitelor de monitorizare a proiectului faptul că ritmul în care s-au desfășurat lucrările până în prezent nu demonstrează capacitatea constructorului de a efectua integral lucrările în perioada de timp rămasă conform graficului de execuție contractat. Eșalonarea spre sfârșitul intervalului de execuție a aproximativ 83% din valoarea contractului, constituie un risc pentru implementarea proiectului. P. urmare, se poate constata atât incapacitatea ..R.L. IAȘI de a continua lucrările datorită lipsei resurselor financiare, materiale, utilajelor cât și incapacitatea acesteia de a recupera întârzierile acumulate și de a executa contractul în termenii asumați. Astfel, la data pronunțării Sentinței civile nr._/2012 C. Județean începuse demersurile în vederea rezilierii contractului de execuție lucrări nr. 12/03.01.2011 cu ..R.L. IAȘI și nu avea sume datorate către aceasta.Luând în considerare motivele expuse, C. Județean Iași a decis că se impune aplicarea prevederilor contractuale, respectiv notificarea ..R.L. IAȘI privind rezilierea contractului de lucrări, notificare transmisă acestuia cu nr. 7533/27.07.2012. În consecință s-a solicitat admiterea căii de atac și respingerea cererii de validare a popririi.

Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.

P. încheierea din 06.06.2012, cauza a fost repusă pe rol solicitându-se apelantului sa depună la dosarul cauzei în copie certificata actul de execuție de lucrări 12/03.01.2011, graficul de lucrări și graficul de plăț dovezi pe sursele de finanțare, precum și notificarea 7533/27.07.2012 și data comunicării, precum certificate de grefa sau soluție în dosarele_ și_/99/2012.

În cauza nu au fost administrate alte probe.

* * *

Examinând actele si lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate si a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Tribunalul apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Sentința pronunțată a fost data cu aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de casare prevazut de art.304 pct.9 C.pr.civ.

Astfel, deși prima instanța reține că între debitoarea ..R.L. IAȘI și terțul poprit C. Județean Iași a intervenit contractul de execuție de lucrări nr. 12/03.01.2011, aceasta înlătură aplicarea dispozițiilor normative în vigoare, exclusiv pe considerentul că terțul” datorează debitorului său strict valoarea lucrărilor efectuate, iar debitoarea datorează creditoarei doar suma înscrisă în titlul executoriu în baza căruia s-a inițiat executarea silită și a cheltuielilor de judecată”.

Or, aspectele litigioase nu vizau întinderea debitului datorat, ci natura sumelor datorate între terț și debitoare și mai ales izvorul surselor de finanțare pentru plata lucrărilor angajate.

În acest sens, dispoziiile art.452 alin.2 C.pr.civ din 1865 prevăd expres ”Nu sunt supuse executării silite prin poprire:

a)sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție;

b)sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanțări primite de la instituții sau organizații internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte;

c)sumele necesare plății drepturilor salariate, dar nu mai mult de 6 luni de la data înființării popririi.”

Or, în cauza terțul poprit, C. Județean Iași, a probat că raporturile existente între C. Județean Iași și ..R.L. IAȘI derivă din contractul nr. nr. 12/03.01.2011 încheiat pentru derularea unui proiect finanțat din cadrul fondurilor europene, respectiv Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa Prioritara 2 - Imbunatatirea infrastructurii de transport regionale si locale, D.M.I. 2.1 - Reabilitarea si modernizarea rețelei de drumuri județene, străzi urbane-inclusiv constructia/ reabilitarea soselelor de centura (proiect ”Reabilitarea si modernizarea infrastructurii rutiere interjudetene DJ DJ 282, DJ 282B Iasi - Botosani”COD SMIS 962 ).

În consecință, fiind incidentă ipoteza de excepție prevăzută de art.452 alin.2 lit.b C.pr.civ, sumele datorate de Cnsiliul Județean Iași catre debitoarea ..R.L. nu pot face obiectul propririi, sentința pronunțata fiind lipsita de temei legal.

Pentru aceste considerente, instanța va admite apelul formulat de tertul poprit C. Judetean Iasi reprezentat de Presedintele Consiliului Judetean Iasi, va schimba în tot sentința apelata nr._/29.06.2012 pronuntata de Judecatoria Iasi și, în rejudecare, va respinge cererea de validare a popririi formulata de creditoarea . P. in contradictoriu cu debitoarea . Iasi prin administrator judiciar Solvens SPRL Iasi si tertul poprit C. Judetean Iasi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de tertul poprit C. Judetean Iasi reprezentat de Presedintele Consiliului Judetean Iasi impotriva sent. civ. nr._/29.06.2012 pronuntata de Judecatoria Iasi pe care o modifica in tot si in consecinta.

Respinge cererea de validare a popririi formulata de creditoarea . P. in contradictoriu cu debitoarea . Iasi prin administrator judiciar Solvens SPRL Iasi si tertul poprit C. Judetean Iasi.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi 19.06.2013.

PREEDINTE JUDECATOR GREFIER

C.M. F.E.C. B.D.M

RED/TEHNORED/FEC

5ex/30.09.2013

Jud.fond T. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 359/2013. Tribunalul IAŞI