Contestaţie la executare. Decizia nr. 525/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 525/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-02-2012 în dosarul nr. 525/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 Februarie 2012
PREȘEDINTE - C. A.
Judecător S. F.
Judecător C. S.
Grefier M. P.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 525/2012
Pe rol judecarea recursului declarat de intimata C. Națională de A. de S. - C. de A. de S. Iași, împotriva sentinței civile nr._/8.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat P. G., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile litigante.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța se declară competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Cererea de recurs este formulată și motivată în termen, scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța urmează a se pronunța.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/08.09.2011 Judecătoria Iași a admis contestația formulată de contestatorul P. G. în contradictoriu cu intimata C.N.A.S.-C. de A. de S. Iași, a anulat titlul executoriu nr. 7967/2010 și somația nr._/2010 emise de intimată pentru suma de 716 lei și actele de executare subsecvente.
Pentru a se pronunța astfel, analizând actele și lucrările dosarului în contestația la executare, instanța de fond a reținut următoarele:
Intimata C. Națională de A. de S., C. de A. de S. Iași a emis la data de 11.10.2010 decizia de impunere nr. 3734/2010 prin care, pe baza comunicărilor din partea ANAF, a calculat contribuția datorată de către contestatorul P. G., cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, în cuantum de 242 lei, dobânzi de 429 lei și penalități de întârziere de 45 lei, calculate în anexa la decizie, pentru perioada ianuarie 2005 – oct. 2010.
Conform mențiunilor deciziei de impunere, aceasta reprezintă titlu de creanță conform dispozițiilor art. 110 din OG 92/2003. Se instituie obligația achitării sumelor din titlu până pe data de 5 a lunii următoare dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună respectiv până pe data de 20 a lunii dacă data comunicării este cuprinsă între 16 – 31 din lună.
A invocat contestatorul faptul că nu a fost înștiințat despre existența obligației de plată, susținere întemeiata în opinia instanței de fond.
Astfel, conform dispozițiilor art. 141 Cod proc. fiscală: ”Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii.
Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.”
Conform dispozițiilor art. 43 Cod proc. fiscală, actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:
a)denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ștampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;
j) mențiuni privind audierea contribuabilului.
Decizia de impunere emisă de intimată la 11.10.2010 constituie conform dispozițiilor art. 85 din OG 92/2003 un act administrativ fiscal cuprinzând un drept de creanță al acesteia împotriva contestatorului.
Conform dispozițiilor art. 87 cod procedură fiscală decizia de impunere dar și decizia privind accesoriile trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 43 și pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), și categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă.
Înscrisul denumit titlu executoriu întocmit de către intimată la data de 21.12.2010 nu îndeplinește condițiile de formă impuse de codul de procedură fiscală, acesta neputând sta la baza executării silite a contestatorului.
În ceea ce privește decizia de impunere ce cuprinde creanța împotriva contestatorului, acesta devine titlu executoriu conform dispozițiilor art. 141 alin. 3 Cod proc. fiscală, la scadență, scadență ce este indisolubil legată de comunicarea actului către contribuabil.
În conformitate cu prevederile art. 45 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte numai din momentul în care este comunicat contribuabilului, obligativitatea comunicării acestuia, în condițiile legii, fiind instituită prin art. 44 alin. (1).
Codul de procedură fiscală reglementează, prin art. 44 alin. (2), mai multe modalități de comunicare a actelor administrativ fiscale, de natură să asigure confirmarea primirii acestora, precum și comunicarea prin publicitate (lit. d), care se efectuează în condițiile prevăzute la alin. (3).
Același text de lege dispune, prin alin. (4), că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Potrivit art. 95 alin. (1) Cod procedură civilă, citarea prin publicitate se dispune atunci când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului.
Rezultă cu evidență din cuprinsul dosarului de executare că intimata cunoștea domiciliul contestatorului dar aceasta nu a procedat la comunicarea deciziei de impunere la domiciliul acestuia.
În raport cu aceste prevederi legale, precum și cu rațiunea și efectele comunicării actului administrativ fiscal, este indiscutabil faptul că se poate recurge la modalitatea de comunicare a acestuia prin publicitate numai atunci când domiciliul fiscal al contribuabilului nu este cunoscut, comunicarea prin publicitate nefiind la latitudinea organului fiscal în orice condiții ci o ultimă alternativă de încercare de aducere la cunoștința contribuabilului a deciziilor organelor de impunere, atunci când orice altă modalitate de comunicare nu a fost posibilă.
Instanța de fond a reținut, pentru motivele arătate, că executarea silită are loc în lipsa unui titlu executoriu care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi pus în executare, motiv pentru care a admis contestația la executare formulată, a anulat titlul executoriu și actele de executare ulterioare, în temeiul dispozițiilor art. 174 alin. 3 Cod proc. fiscală.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata C. de A. de S. Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a invocat prevederile art. 39 din O.G. nr. 92/2003 în forma inițială și în forma republicată în anul 2004 și a susținut că, raportat la fostul art. 39 și la actualul art. 44 din O.G. nr. 92/2003, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal în raport cu celelalte moduri de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului art. 39 alin. 3 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate numai în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective.
Mai mult, tocmai pentru că s-a înlăturat subsecvența modalității de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare, legiuitorul a reglementat-o amănunțit, inserând prevederea specială de la art. 44 alin. 3. de altfel, însăși instanța de fond reține că legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora.
Recurenta mai susține faptul că modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Astfel, dispozițiile Codului de procedură fiscală sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea.
În consecință, recurenta învederează faptul că a ales procedura prin publicitate, sens în care a respectat prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 și a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal prin afișarea concomitentă la sediul instituției și pe pagina de internet a CAS Iași a unui anunț colectiv în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Totodată, și într-un ziar local din data de 13.10.2010 a fost publicat un anunț prin care se aducea la cunoștința persoanelor fizice autorizate ce desfășoară activități independente emiterea deciziilor de impunere conform anunțului colectiv.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 11.10.2010 C. de A. de S. Iași a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr. 3734/2010 și, ulterior, titlul executoriu nr._.12.2010 prin care a reținut în sarcina contestatorului P. G. suma de 716 lei din care 242 lei reprezentând CAS, 429 lei cu titlu de dobânzi și 45 lei cu titlu de penalități.
Pentru comunicarea deciziei de impunere, recurenta a ales doar procedura publicității, fapt recunoscut și prin cererea de recurs.
În baza deciziei de impunere au fost emise somația nr._ din 21.12.2010 și titlul executoriu nr. 7967/21.12.2010 pentru suma de 716 lei.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că decizia de impunere din 11.10.2010 constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
În acest sens, prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
Curtea Constituțională a reținut prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, raportat la decizia Curții Constituționale, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la faptul că art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 nu instituie o ordine de prioritate, comunicarea actelor prin publicitate nemaifiind subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci fiind o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.
În consecință, în mod corect s-a reținut că către instanța de fond că modul de comunicare a deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Tot astfel, reținând că decizia de impunere nu a fost legal comunicată intimatei, în mod corect instanța de fond a procedat la anularea executării.
Reținând nelegalitatea comunicării deciziei de impunere este de prisos a se analiza celelalte critici formulate in recurs privind chestiuni subsecvente acestei proceduri, de esența legalității inițierii executării.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimata C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile nr._/08.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi 22.02.2012 în ședință publică.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A.C. F.S. S.C. P.M.
Redactat: A.C.
2 ex/10.4.2012
Judecător de fond. A. M. - Judecătoria Iași
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 522/2012.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 545/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
