Contestaţie la executare. Decizia nr. 169/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 169/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-01-2012 în dosarul nr. 169/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 23 Ianuarie 2012
PREȘEDINTE - M. S.
Judecător M. S.
Judecător O. L.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 169/2012
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent P. E. L. și pe intimat C. - C. DE A. DE S. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av.P. pentru recurentă, lipsă reprezentantul intimatei.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul recurentei arată că nu mai au alte cereri de formulat în prezenta cauză.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.
Apărătorul pentru recurentă solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată. Solicită să se constate că motivul reținut de instanța de fond este acela că ar fi trebuit contestată mai întâi decizia însă această decizie nu i-a fost comunicată recurentei. Solicită să se vadă și practica tribunalului în acest sens.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1847 din 24.06.2011 pronunțată de Judecătoria P. a fost respinsă contestația la executare formulată de către contestatoarea P. E. L. în contradictoriu cu intimata C. de Asigurări de Sănătate Iași.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că:
Prin somația din data de 21.12.2010 contestatoarea a fost înștiințată că în baza titlului executoriu nr. 7602/ 21.12.2010, are obligația fiscală de plată a sumei totale de 4249 lei, din care 2200 lei reprezentând contribuție de asigurări de sănătate, 1725 lei reprezentând dobânzi și 324 lei reprezentând penalități de întârziere. Titlul executoriu și somația contestate au fost emise în baza deciziei de impunere nr.3400/ 11.10.2010.
Împotriva deciziei de impunere debitoarea avea posibilitatea de a formula contestație la organul fiscal emitent în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, această posibilitate fiind indicată expres în decizia de impunere (f.21 dosar).
Contestatoarea, cu toate că nu a urmat această procedură pusă la dispoziția sa de lege, respectiv nu a formulat contestație la organul fiscal emitent, a solicitat direct instanței să analizeze legalitatea și temeinicia titlului de creanță fiscală – decizia de impunere .
Conform Deciziei nr. XIV din 05.02.2007 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr.733/30.10.2007,”posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.”
Conform art.110 alin.3 Cod procedură fiscală :” titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii”, deci, în speță, titlul de creanță fiscală este decizia de impunere nr. 3400 / 11.10.2010.
Potrivit art. 141 alin.2 Cod procedură fiscală :” titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”, iar raportat la termenul de plată prevăzut în decizia de impunere și la data comunicării deciziei de impunere către debitoare (28.10.2010), rezultă că termenul de plată în speță este 20.11.2010 (”până la data de 20 a lunii următoare când data primirii este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună”), data de 20.11.2010 reprezentând în același timp momentul în care titlul de creanță – decizia de impunere – a devenit titlu executoriu.
Coroborând cele două texte de lege citate mai sus cu prevederile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că atâta timp cât decizia de impunere nu a fost contestată în termenul de 30 de zile indicat în aceasta la organul fiscal competent, și în caz de respingere a contestației respective, la instanța de judecată de contencios administrativ, în fața instanței investite cu contestație la executare nu mai pot fi invocate aspecte de fond ale acestui titlu de creanță fiscală.
Pe cale de consecință, limitele posibilității de analiză a instanței de executare sunt doar cele ce țin de respectarea condițiilor de formă ale actelor de executare emise în baza titlului de creanță.
Față de considerentele de mai sus, instanța a constatat că titlul executoriu nr.7602/21.12.2010 și somația emisă la data de 21.12.2010 îndeplinesc condițiile de formă prevăzute de lege.
Astfel, conform art. 141 alin.4 Cod procedură fiscală, titlul executoriu va cuprinde :” pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului”. Titlul executoriu nr. 7602 cuprinde elementele cerute pe lângă cele vizate de art. 43 alin. 2 Cod procedură fiscală, iar mențiunile din art. 43 alin.2 Cod procedură fiscală sunt întrunite în cadrul deciziei de impunere care face parte integrantă practic din titlul executoriu.
Mai mult, conform art. 46 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal ce constituie titlu executoriu în baza art. 141 alin.3 Cod pr.fisc. este nul doar pentru :” lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3)”, iar în speță înscrisul denumit titlu executoriu cuprinde aceste elemente obligatorii vizate de art. 46. Față de prevederea expresă a elementelor obligatorii sub sancțiunea nulității, rezultă ca lipsa oricăror alte mențiuni ar atrage nulitatea relativă în condițiile în care debitorul ar dovedi că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anulare (art.105 alin.2 cod procedură civilă).
Raportat la conținutul titlului executoriu înaintat debitoarei contestatoare, prima instanță a constatat că acesta este identic cu prevederile deciziei de impunere ce stă la baza inițierii formelor de executare silită contestate, astfel încât nu există indicii nici din acest punct de vedere asupra nelegalității și netemeiniciei întocmirii titlului executoriu nr. 5675/21.12.2010.
Pentru valabilitatea somației, codul de procedură fiscală prevede expres mențiunile ce trebuiesc inserate :” numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum și indicarea consecințelor nerespectării acesteia”, toate acestea regăsindu-se în somația contestată.
În ceea ce privește modalitatea de comunicare a actelor, instanța reține că acestea au gost comunicate potrivit dispozițiilor legale.
Astfel, potrivit art.44 alin.2 din OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.
CAS Iași a ales procedura prin publicitate, sens în care a respectat prevederile alin.3 al art.44 din O.G. 92/2003 și a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal prin afișarea concomitentă la sediul instituției și pe pagina de internet a CAS Iași a unui anunț colectiv cu nr._/11.10.2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului.
Totodată, în "Ziarul de Iași" din data de 13 octombrie 2010 C. de Asigurări de Sănătate Iași a publicat un anunț în atenția persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități independente (liber profesioniști, membri în întreprinderi familiale, titulari întreprinderi individuale) prin care li se aducea la cunoștință emiterea deciziilor de impunere conform anunțului colectiv nr._/11.10.2010.
Având în vedere prevederile speciale ale Codului de Procedură Fiscală, instanța apreciază că cele patru modalități de comunicare sunt alternative și nu subsidiare( sau condiționate unele de altele).
De asemenea, spre deosebire de Ordinul nr.94/2006 al Ministerului Finanțelor Publice prin care se arată expres că pentru comunicarea actelor administrativ fiscale emise de ANAF procedura de comunicare prin publicitate va fi subsidiară primelor trei variante, Ordinul nr. 617/2007 emis de C. (care dă dreptul acestei instituții de a stabili cuantumul sumelor datorate cu titlu de contribuții la sănătate și de a executa silit contribuabilii în mod direct), nu mai distinge în mod expres asupra modalității de comunicare a acestor acte, trimițând doar la prevederile Codului de procedură fiscală.
Având în vedere ca legea specială se aplică doar în cazurile limitative pe care le vizează, iar codurile sunt de generală aplicare, instanța constată că în cazul comunicării deciziilor de impunere emise de C. prin CAS conform ordinului 617/2007 nu se aplică prevederile speciale ale Ordinului Ministerului Finanțelor Publice întrucât în cadrul acestuia se arată clar care sunt instituțiile ce trebuie să-l aplice (art.4), enumerare limitativă din care nu face parte si C. sau CAS.
Pentru considerentele arătate instanța apreciază legală comunicarea deciziei de impunere către contestatoare, dată de la care curgea termenul de 30 de zile pentru contestarea acesteia la organul fiscal emitent în caz de nemultumire cu privire la datorarea sau nu a sumelor prevăzute în titlul de creanță respectiv.
Conform art. 141 al. 2 Cod procedură fiscală titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Conform legislației fiscale datele scadente pentru plata contribuțiilor la stat sunt: 15.03, 15.06, 15.09 și 15.12. Acestea ar fi datele scadente prevăzute de lege.
Cu toate acestea, textul art. 141 alin.2 din Codul de procedură fiscală arată încă două modalități de stabilire a termenului de scadență, dată la care titlul de creanță devine de la lege titlu executoriu: data stabilită de organul competent sau în alt mod stabilit de lege.
Intimata a ales să stabilească data scadenței prin raportare la data comunicării deciziei de impunere, așa cum rezultă din conținutul acestui act:”dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 ale lunii următoare; dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 ale lunii următoare”. Pe cale de consecință, data scadenței va fi fie data de 5 a lunii următoare comunicării, fie data de 20 a lunii următoare comunicării.
Față de aceste prevederi, instanța a observat că data comunicării actului denumit decizie de impunere este relevantă exclusiv pentru stabilirea datei scadenței.Or, data scadenței este prevăzută în cadrul deciziei de impunere ca și condiție obligatorie a valabilității acesteia. În condițiile în care se contestă corecta comunicare a deciziei de impunere, efectul direct al necomunicării conform cu legea este doar stabilirea greșită a datei scadenței, aspect ce ține de valabilitatea deciziei de impunere. Pentru a considera că titlul de creanță nu a devenit titlu executoriu la scadență, trebuie mai întâi constatat de către organele competente ( organul fiscal și/sau instanța de contencios administrativ-tribunalul ) faptul că scadența nu a fost calculată corect. Or, scadența este prevăzută în decizia de impunere care, potrivit legii, are cale specială de atac.
Instanța investită cu judecarea contestației la executare nu are competența să se pronunțe asupra valabilității ca formă sau ca fond a deciziei de impunere, întrucât actul neanulat este considerat valabil și își produce toate efectele.
Prin urmare, instanța investită cu judecarea contestației la executare neputându-se pronunța asupra niciunui aspect de fond sau de formă intrinsec privitor la decizia de impunere, nu poate decât să o considere valabilă și, în consecință, poate doar să verifice dacă actele de executare concordă formal cu decizia de impunere.
Pe cale de consecință, limitele posibilității de analiză a instanței de executare sunt doar cele ce țin de respectarea condițiilor de formă ale actelor de executare emise în baza titlului de creanță.
Orice fel de apărări de fond sau formă împotriva conținutului deciziei de impunere, inclusiv modul de calcul al datei scadenței și modul de calcul al sumelor datorate, datorarea sau nu a acestor sume în temeiul vreunui raport juridic, țin exclusiv de competența organului jurisdicțional competent să soluționeze contestația formulată conform art.205, 207 C.proc. fisc. împotriva deciziei de impunere .
Pentru considerentele expuse, instanța a constatat că prezenta contestație la executare este nefondată, și pe cale de consecință, a respins-o.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs contestatoarea P. E. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta susține că nu este de acord să plătească nicio sumă de bani intimatei întrucât nu s-a respectat procedura de comunicare a deciziei de impunere nr. 3400/11.10.2010 care reprezintă titlu de creanță, procedură ce ar fi trebuit să respecte prev. art. 44 din Codul de procedură fiscală.
Intimata, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând dispozițiile legale prevăzute de O.G. 92/2003 când a ales procedura de comunicare prin publicitate.
În recurs nu au fost administrate probe noi.Analizând actele și lucrările dosarului cauzei prin prisma susținerilor recurentei și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
La data de 11.10.2010 C. de Asigurări de Sănătate Iași a emis pe numele contestatoarei decizia de impunere nr. 3400 din 11.10.2010 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că recurenta datorează suma totală de 4249 lei, cu titlu de contribuție, dobânzi și penalități de întârziere. Pentru comunicarea deciziei de impunere, intimata a ales doar procedura publicității.
În baza deciziei de impunere nr. 3400/2010, au fost emise somația din 21.12.2010 și titlul executoriu nr. 7602/21.12.2010 pentru suma de 4249 lei.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale,rezultă că decizia de impunere nr. 3400/11.10.2010 constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat intimata a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
În consecință, instanța de recurs constată că modul de comunicare a deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Astfel, reținând că decizia de impunere nu a fost legal comunicată recurentei, instanța de fond în mod greșit a respins contestația la executare. Pentru motivele mai sus arătate rezultă că executarea silită are loc în lipsa unui titlul executoriu care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi pus în executare, motiv pentru care se impune admiterea contestației la executare cu consecința anulării tuturor actelor și formelor de executare.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica în tot sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea P. Elene L. împotriva sentinței civile nr. 1847 din 24.06.2011, pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o modifică în tot:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea P. Elene L. în contradictoriu cu intimata C. – C. de Asigurări de Sănătate Iași și în consecință:
Anulează titlul executoriu nr. 7602 din 21.12.2010 și somația emisă în temeiul acestuia la data de 21.12.2010.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S.M. S.M. L.O.
GREFIER,
M.A.
Red. S.M.
Tehn. A.G.
2 ex./29.02.2012
Jud. fond: S. A. I.
| ← Anulare act. Decizia nr. 53/2012. Tribunalul IAŞI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
