Contestaţie la executare. Decizia nr. 263/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 263/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 263/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Februarie 2015
Președinte - M. C.
Judecător - E.-C. P.
Judecător - L. H.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 263/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurentul V. D. în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. IAȘI - DIRECȚIA R. PT. A. ȘI OPERAȚIUNI VAMALE IAȘI, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
Susținerile recurentului au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.02.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr._/19.09.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, s-au dispus următoarele:
„Respinge cererea de suspendare executare.
Respinge excepțiile nulității absolute a somației și prescrierii dreptului de executare silită invocate de către contestator, ca nefondate.
Respinge contestația la executare formulată de către contestatorul V. D. domiciliat în Iași, ., ., . cu intimata DIRECȚIA R. PENTRU A. ȘI OPERAȚIUNI VAMALE IAȘI cu sediul în Iași, .. 10 C, ca nefondată.
Respinge cererea contestatorului cu privire la cheltuielile de judecată (restituirea taxei de timbru), ca nefondată.”
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„În ceea ce privește excepția nulității somației instanța o va respinge, ca nefondată.
Astfel, lipsa CNP - ului, nu constituie motiv de nulitate absolută, conform dispozițiilor art. 46, raportat la dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 92/2003, iar pentru a opera nulitatea relativă, contestatorul ar fi trebuit să facă dovada că, din această cauză, a suferit o vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.
De asemenea, instanța va respinge excepția prescrierii dreptului la executare.
Se reține că, în ceea ce privește titlul executoriu AC nr. 612/15.07.2003, în anul 2008 au fost întocmite forme de executare, care au întrerupt cursul prescripției (filele 76-77 dosar).
Se constată, totodată, că în perioada 15.08.2003 – 24.11.2010, au fost efectuate verificări de către organele de executare asupra veniturilor debitorului – V. D., astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. 51.1/24.11.2010 (fila 73 dosar), când s-a constatat că acesta este insolvabil, fiind întrerupte măsurile de executare silită, prin urmare neexistând pasivitate, ci s-a stăruit în executare.
În urma verificărilor efectuate în perioada 19.12.2011 – 27.12.2012, asupra bunurilor/veniturilor aparținând debitorului declarat insolvabil, a rezultat existența unor bunuri/venituri. Prin urmare, s-a hotărât, conform procesului-verbal nr.51/20.03.2013, transferul creanțelor acestuia în evidența curentă, deci, în consecință, s-a continuat executarea silită (fila 70 dosar).
Așadar, se constată existența unor acte care au întrerupt cursul prescripției, care nu operează în cauză.
De asemenea, în ceea ce privește fondul cauzei, raportat la prevederile art. 399 pct. 3 Cod procedură civilă, având în vedere că titlul executoriu nu este emis de către o instanță judecătorească, nu pot fi invocate apărări de fond prin contestație la executare.
Așadar, față de situația de fapt și de drept reținută, instanța va respinge cererea de suspendare executare, excepțiile nulității absolute și prescrierii dreptului de executare silită și pe fond contestația la executare.
Va respinge cererea referitoare la cheltuielile de judecată (restituire taxă de timbru), ca nefondată, nefiind întrunite cerințele art. 23 (1) lit. e) din Legea nr. 146/1997.”
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul V. D., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în fața instanței de fond, prin contestația la executare, a invocat excepția nulității absolute a somației emisă în dosarul de executare nr. 8552/SJ/TP din 27.03.2013, de către Direcția R. pentru A. și Operațiuni Vamale Iași, întrucât datele de identificare ale persoanei contraveniente destinatare sunt eronate și aparțin altei persoane decât cea a contestatorului.
A susținut în motivarea excepției nulității absolute faptul că în somație este inserat CNP_, iar codul numeric personal al său este cu totul altul:_, ceea ce conduce la ideea că datele de identificare la care se referă intimata în actul de executare sunt ale altei persoane fizice, alta decât persoana contestatorului-recurent.
Greșit a reținut instanța de fond că lipsa CNP-ului nu constituie motiv de nulitate absolută, conform disp. art. 46 raportat la art. 43 din O.G. 92/2003.
A invocat în fața instanței de fond excepția prescrierii dreptului la executare, iar aceasta greșit a reținut că a fost întrerupt cursul prescripției prin întocmirea formelor de executare. Întocmirea formelor de executare nu echivalează cu comunicarea efectivă a acestora către destinatar, neexistând la dosarul cauzei dovada comunicării către contestator a niciunei forme de executare.
Așa cum a precizat și în contestația la executare silită, în dosarul 8552/SJ/TP/27.03.2013, dreptul intimatei Direcția R. pentru A. și Operațiuni Vamale Iași a început să curgă la data de 15.07.2003 (data emiterii AC nr. 612), respectiv la data de 18.12.2003 (data emiterii AC nr. 1013) și s-a împlinit în ambele cazuri la 31.12.2009.
Astfel, termenul de prescripție s-a împlinit după perioada de 5 ani începând cu ziua de 1 ianuarie a anului următor datei de emitere a titlurilor executorii - AC nr. 612/15.07.2003 respectiv AC nr. 1013/18.12.2003.
Începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, adică 01.01.2004, prescripția dreptului intimatei de a cere executarea sumelor solicitate s-a împlinit, având efecte începând cu data de 01.01.2009.
În conformitate cu dispozițiile prevăzute în art. 131 alin. 1 din O.G. 92/2003, „dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept”.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, invocand intreruperea prescripției.
S-au administrat probe noi în recurs, respectiv înscrisuri, instanța solicitând din oficiu a se depune copii ale actelor de executare săvârșite în baza AC 612/15.07.2013 și AC 1013/18.12.2003.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este întemeiat motivat de considerentele ce succed.
În prezenta cauză, contestatorul V. D., în contradictoriu cu intimata Direcția R. pentru A. și Operațiuni Vamale Iași, a formulat contestație la executare împotriva somatiei si a celorlalte acte de executare efectuate în baza titlului executoriu AC nr. 612/15.07.2003 respectiv AC nr. 1013/18.12.2003, solicitându-se anularea tuturor formelor de executare și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației.
Tribunalul constată că în mod nelegal a respins instanța de fond excepția prescripției dreptului de executare silită,considerand ca au fost întocmite forme de executare, care au întrerupt cursul prescripției.
Tribunalul constata ,analizand cuprinsul dosarelor de executare si ansamblul actelor de executare săvârșite în baza AC 612/15.07.2013 și AC 1013/18.12.2003, dosare solicitate din oficiu intimatei, de instanta de apel, in virtutea art 22 NCPC, ca excepția prescripției dreptului de executare silită este intemeiata .
Tribunalul, coroborând ansamblul probator administrat la fond și în recurs, constată că excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită este intemeiata având în vedere faptul că termenul special de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală s-a împlinit în speță.
Articolul 131 din O.G. 92/2003 (în forma in vigoare la data emiterii actelor de executare contestate) prevede: (1) „Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.”
De asemenea, art. 133 lit. c din același act normativ prevede: „termenul de prescripție prevăzut la art. 131 se întrerupe (…) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite a unui act de executare silită”.
Tribunalul observa ca doar prin somațiile nr. 6024/23.03.2004 ,(comunicata in aprilie 2004) si nr_ /18.11.2003 (comunicata in 29.11.2003) ,ce au fos legal comunicate contestatorului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire cursul prescripției a fost întrerupt ,potrivit art 133 din O.G. 92/2003.
Insa, de la data 01 ianuarie a anului următor,respectiv ianuarie 2004, si ianuarie 2005, conform articolului 131 din O.G. 92/2003 a inceput sa curga un nou termen de prescriptie de 5 ani ,termen care era implinit in ianuarie 2010.
Deci ,in mod evident termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silită era implinit la data de 24.11.2010 cânds-a intocmit procesul-verbal de constatare insolvabilitate nr. 51.1/24.11.2010 (fila 73 dosar) si ,cu atât mai mult ,la data efectuarii verificarilor din anii 2011, 2012 si la data emiterii actelor de executare din anul 2013.
In consecinta, sunt vadit nelegale si gresite argumentele retinute de instanta de fond relativ la efectul intreruptiv al procesului -verbal nr. 51.1/24.11.2010 si al verificărilor efectuate în perioada 19.12.2011 – 27.12.2012, asupra bunurilor aparținând debitorului, atât timp cat la acea data termenul de prescriptie era implinit din ianuarie 2010.
Tribunalul constată ,relativ la procesul-verbal de calcul majorari 27.717/2008, că titlurile executorii pentru creanțe fiscale accesorii reprezentând penalități de întârziere, majorari și dobânzi trebuia să aibă la bază un titlu de creanță - conform art. 141 alin 11 , alin. 2 și interpretarea ,, per a contrario" a art. 142 alin. 6 Cod de procedură fiscală, respectiv o decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii conform art. 86 alin. 6, 88 lit. c, art. 110 alin. 3 lit. c, art. 119 alin. 4 Cod de procedură fiscală -text final potrivit căruia dobânzile și penalitățile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condiții aprobate prin ordin al Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu excepția situațiilor prevăzute de art. 142 alin. 6
Nu pot fi primite apararile intimatei din intampinare,privind intreruperea prescriptiei, atât timp cat procesul-verbal 27.717/2008 si somatia 27.717/.2008 au fost comunicate doar prin anunt colectiv fara a exista la dosarele de executare dovezi privind imposibilitatea comunicarii acestora la domiciliul contestatorului V. D..
Analizând cuprinsul dosarelor de executare înaintate integral instanței de recurs, coroborat cu ansamblul probator, Tribunalul reține, față de dispozițiile Codului de procedură fiscală, că termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita era implinit in ianuarie 2010 . In plus, o comunicare realizată în mod nelegal,exclusiv prin anunț colectiv, fara ca anterior actul de executare sa fi fost comunicat prin celelealte mijloace legale ,nu a avut ca efect întreruperea cursul prescripției dreptului de a cere executarea.
Notează Tribunalul și pronunțarea la data de 28.04.2011 a deciziei nr. 536 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a-d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate… În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicarea doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”.
S-a reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Față de considerentele anterior expuse, Tribunalul urmează, în baza art. 312 Cod procedură civilă, a admite recursul și a modifica în parte sentința recurată în sensul celor în prezenta decizie. Se va admite excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Se va admite contestația la executare formulată de contestatorul V. D. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Iași ( ce a preluat prin fuziune prin absorbție Direcția R. pentru A. și Operațiuni Vamale Iași).
Se va dispune anularea executării silite înseși săvârșite în dosarele nr. 2342/2003 și 2558/2003.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu contravin prezentei decizii.
În baza art 45 lit f. din O.U.G. 80/2013, ,se va dispune restituirea către contestator a taxei de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de recurs formulată de contestatorul V. D. împotriva sentinței civile nr._/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o modifică în parte și în consecință.
Admite excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul V. D. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Iași ( ce a preluat prin fuziune prin absorbție Direcția R. pentru A. și Operațiuni Vamale Iași).
Dispune anularea executării silite înseși săvârșite în dosarele nr. 2342/2003 și 2558/2003.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu contravin prezentei decizii.
Dispune restituirea către contestator a sumei de 294 lei achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Irevocabilă.
Pronunțată în sedință publică azi, 25.02.2015.
Președinte, M. C. | Judecător, E.-C. P. | Judecător, L. H. |
Grefier, O. S. |
Red. E.C.P./Tehn. M.M.D./2 ex./30.09.2015/Judecător fond A. D. C.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 2129/2012. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 262/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
