Superficie. Decizia nr. 1164/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1164/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 1164/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 18 Decembrie 2014

Președinte - Diuță T. A. M.

Judecător -S. M.

Grefier - M. Getuța

Decizia civilă Nr. 1164

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelurile declarate de pârâta reclamantă C. NAȚIONALĂ DE C. F. C. SA S. CENTRUL REGIONAL DE EXPOLATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF IAȘI, CN C. SA BUCUREȘTI și reclamantul pârât M. O. A., împotriva sentinței civile nr._/10.10.2013 a Judecătoriei Iasi,având ca obiect superficie .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.12.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 11.12.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18.12.2014, când,

TRIBUNALUL

Asupra cererii de apel de față reține următoarele:

„Prin sentința civilă nr._/10.10.2013, Judecătoria Iași a dispus în sensul că:

Respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință a sucursalei, invocată din oficiu, iar pe fond respinge acțiunea civilă formulată și precizată ulterior de reci amantul-pârât M. O. A., împotriva pârâtelor-reclamante C. Națională de C. F. C. SA - S. Centru Regional de Exploatare, întreținere și Reparații CF Iași și CN C. SA București.

Dispune anularea, ca insuficient timbrată, a cererii reconvenționale formulată de pârâta-reclamantă CN C. SA S. Centrul Regional de Exploatare, întreținere și Reparații CF Iași.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Superficie. Decizia nr. 1164/2014. Tribunalul IAŞI