Contestaţie la executare. Hotărâre din 11-05-2012, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-05-2012 în dosarul nr. 1155/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 11 Mai 2012
Președinte - M. M.
Judecător – M. M.
Judecător – S. C.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 1155
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta C.- C. DE A. DE S. I. împotriva sentinței civile nr.5335/17,03.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, intimată H. E. R. M., având ca obiect contestație la executare suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimata personal, lipsă fiind reprezentantul legal al recurentei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Interpelată fiind intimata precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cererea în curs de judecată și acordă cuvântul.
Intimata având cuvântul solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberand asupra recursului civil de fata retine urmatoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 13 ianuarie 2011 sub nr._, contestatorul H. R. M. a formulat în contradictoriu cu intimata C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAȘI contestație la executare silită împotriva somației de plată și a titlului executoriu nr. 6498/21.12.2010 emise de intimată. A solicitat contestatorul ca pana la soluționarea contestației la executare sa se dispună suspendarea executării silite.
Prin sentinta civila nr. 5335/17.03.2011 pronuntata de Judecatoria I. a fost admisa cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea H. R. M. in contradictoriu cu intimata C. de Asigurări de Sănătate Iași. A fost suspendata executarea silită începută în dosarul nr. 6298/2010 al intimatei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei contestații.
A fost admisa contestația formulata de către contestatoarea H. R. M. in contradictoriu cu intimata C. de Asigurări de Sănătate Iași si s-a dispus anularea somației emisa la data de 21.12.2010 si a titlului executoriu nr. 6498/21.12.2010 emis in dosarul de executare nr. 6298/2010 al intimatei.
Pentru a hotara astfel prima instanta a retinut urmatoarele:
,, Potrivit art. 403 alin 1 Cod procedură civilă „ până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea nu dispune altfel.”
Având în vedere dispozițiile legale menționate anterior precum și actele și lucrările dosarului, văzând si faptul ca s-a făcut dovada plații cauțiunii stabilite, instanța apreciază că se impune suspendarea executării silite, pentru a evita crearea unui prejudiciu asupra patrimoniului contestatorului, astfel că urmează să admită acest capăt de cerere si sa dispună suspendarea executării silite începută în dosarul nr. 6298/2010 al intimatei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei contestații.
Pe fondul cauzei analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în 11 octombrie 2010, intimata a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr. 2194 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Decizia stabilea, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatorului obligația de plată a următoarelor sume: 887 lei, cu titlu de contribuție datorată, 1059 lei, cu titlu de dobânzi, 134 lei, cu titlu de penalități de întârziere. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.
Decizia de impunere menționată care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, a fost comunicat contestatorului prin publicitate, prin afișare concomitentă la sediul intimatei și pe pagina de internet a intimatei a anunțului colectiv nr._ din 11 octombrie 2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ pe numele contestatorului contribuabil.
În baza deciziei de impunere nr. 2194 din 11 octombrie 2010 au fost emise în sarcina contestatorului somația de plată din data de 21.12.2010 și titlul executoriu nr. 6498/21.12.2010 pentru suma totala de 2080 lei cu titlu de contribuție asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere.
În drept, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Din dispozițiile art. 21 Codul de procedură fiscală, reiese că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 141 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere nr. 2194 din 11 octombrie 2010 reprezintă titlu de creanță. Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare. În consecință, legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina contestatorului nu pot fi analizate pe calea contestației la executare propriu zisă, ce este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Analizând modul în care intimata a comunicat contestatorului decizia de impunere în baza căruia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța observă că acesta nu respectă prevederile legale incidente.
În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea. Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal.
Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise somația și titlul executoriu nr. 6498/21.12.2010.
Față de cele expuse anterior, instanța apreciază că modul de comunicare a titlului de creanță fiscală s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 din Codul de procedură fiscală, motiv pentru care va admite contestația și va anula somația emisa la data de 21.12.2010 si titlul executoriu nr. 6498/21.12.2010 emis in dosarul de executare nr. 6298/2010 al intimatei”
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen intimata C. de Asigurări de Sănătate Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a arătat urmatoarele:
Pentru a fi admisibila cererea de suspendare a executarii silite contestatoarea ar fi trebuit sa dovedeasca interesul serios si legitim precum si urgenta suspendarii executarii pentru a preveni producerea unei pagube iminente si inevitabile. Considera ca in mod eronat Judecatoria a apreciata ca s-a dovedit de catre contestatore existenta unei pagube iminente si existenta unui caz bine justificat cata vreme paguba era deja produsa iar CAS I. nu a intreprins nici un act de executare atat de energic vatamator si creator de prejudiciu efectiv si real, emiterea unei Somatii si a unui titlul executoriu nu atrag prin ele insele o vatamare directa si crearea unui prejudiciu material. Obligatia de a-si declara veniturile si de a face dovada platii contributiilor ii reveneau contestatorei care insa s-a sustras de la acesta indatoriere legala iar contestatorea nu isi poate intemeia cererea de suspendare a executarii silite pe propria turpitudine incercand ca vina ar apartine CAS I..
În ceea ce privește comunicarea titlului executoriu, intimata a expus prevederile art. 39 din O.G. nr. 92/2003 în forma inițială și în forma republicată în anul 2004 și a susținut că, raportat la fostul art. 39 și la actualul art. 44 din O.G. nr. 92/2003, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal în raport cu celelalte moduri de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului art. 39 alin. 3 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate numai în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective. Mai mult, tocmai pentru că s-a înlăturat subsecvența modalității de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare, legiuitorul a reglementat-o amănunțit, inserând prevederea specială de la art. 44 alin. 3. de altfel, însăși instanța de fond reține că legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora.
Recurenta mai susține faptul că modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Astfel, dispozițiile Codului de procedură fiscală sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea.
În consecință, recurenta învederează faptul că a ales procedura prin publicitate, sens în care a respectat prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 și a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal prin afișarea concomitentă la sediul instituției și pe pagina de internet a CAS Iași a unui anunț colectiv, nr._/11.10.2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Totodată, și într-un ziar local din data de 13.10.2010 a fost publicat un anunț prin care se aducea la cunoștința persoanelor fizice autorizate ce desfășoară activități independente emiterea deciziilor de impunere conform anunțului colectiv.
Pe fond, recurenta a arătat că limitele posibilității de analiza a instanței de executare sunt doar cele ce țin de respectarea condițiilor de fond și formă ale actelor de executare. Orice fel de apărări de fond sau formă împotriva conținutului deciziei de impunere, inclusiv modul de calcul a datei scadenței și modul de calcul al sumelor datorate țin exclusiv de competența organului jurisdicțional competent să soluționeze contestația conform 205, 207 C.pr.fiscala.
În consecință s-a solicitat modificarea în tot a sentinței civile nr. 5335/2011 pentru motive de nelegalitate, iar pe fondul cauzei respingerea contestației la executare ca neîntemeiata și menținerea actelor de executare emise în mod legal.
La data de 05.08.2011 prin serviciul registratura recurenta a depus precizari prin care a invocat exceptia de tardivitare a formularii contestatiei. In motivare s-a aratat ca titlul executoriu si somatia au fost comunicate petentei la data de 27.12.2010 iar contestatia a fost formulata la data de 13.01.2011.
Intimata, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
In motivare s-a aratat ca nu a creat nici un prejudiciu catre CAS I. atata timp cat ea ca persoana fizica autorizata a inceput activitatea in luna februarie 2004 si a incetat activitatea in luna martie 2008 deci nu trebuia sa plateasca contributia pentru asigurari de sanatate in continuare pana la 17.12.2010. Decizia de impunere nu i-a fost comunicata legal si din acest motiv nu a avut posibilitatea de a formula contestatie impotriva ei. Din probatoriu administrat in cauza a rezultat faptul ca modul de comunicare a titlului de creanta fiscal s-a facut de catre intimata cu incalcarea prevederilor art. 44 c. pr. fiscala.
Analizand cu prioritate potrivit art. 137 c. pr. civ. exceptia de tardivitate a contestatiei la executare instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 401 c. pr. civ. contestatia se poate face in termen de 15 zile de la data cand contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta sau de la data la care debitorul care contesta executarea insasi a primit somatia”
In cauza de fata titlul executoriu si somatia au fost comunicate la data de 27.12.2010 iar contestatia la executare a fost depusa la serviciul postal la data de 11.01.2012. In conditiile in care termenul de 15 zile prevazut de dispozitia legala mentionata anterior se calculeaza potrivit art. 101 c. pr. civ. pe zile libere tribunalul retine ca, contestatia la executare a fost formulata in termen si in consecinta va respinge exceptia de tardivitate invocata.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
In ceea ce priveste criticile referitoare la modul de solutionare a cererii de suspendare a executarii silite tribunalul retine ca atat timp cat suspendarea executarii silite a fost dispusa pana la solutionarea irevocabila a contestatiei la executare iar prin prezenta decizie contestatia la executare va fi solutionata in mod irevocabil recurenta nu mai justifica nici un interes pentru a obtine modificarea sentintei atacate in privinta acestui capat de cerere.
La data de 11.10.2010 C. de Asigurări de Sănătate Iași a emis pe numele intimatei - contestatoare decizia de impunere nr.2194 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că intimata datorează suma totală de 2080 lei, cu titlu de contribuție, dobânzi și penalități de întârziere. Pentru comunicarea deciziei de impunere, recurenta a ales doar procedura publicității, fapt recunoscut și prin cererea de recurs.
În baza deciziei de impunere a fost emis titlu executoriu nr.6498/21.12.2010 și somația din 21.12.2010, acte contestate în cadrul contestației la executare ce formează obiectul prezentului recurs.
Tribunalul reține că potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Așa cum a arătat și prima instanța prin dispozițiile art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, alin. 2 al aceluiași articol stabilind modalitățile de comunicare ale actul administrativ fiscal .
Este eronată susținerea recurentei conform căreia prin modificările aduse art. 39 din OG nr.92/2003 în anul 2004, actualmente art. 44 din O.G. nr. 92/2003, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal în raport cu celelalte moduri de comunicare.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, întrucât caracterul obligatoriu al deciziei Curții Constituționale se impune în soluționarea prezentului recurs, se reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziilor de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
În consecință, instanța de recurs constată că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că modul de comunicare a deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, astfel încât titlul executoriu nu este valabil, executarea silită fiind nulă.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, Tribunalul, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității contestației
Respinge recursul declarat de C. Națională de Asigurării de Sănătate -C. de Asigurării de Sănătate Iași împotriva sentinței civile nr.5335/17.03.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține
Irevocabilă
Pronunțată astăzi,11.05.2012 în ședință publică.
Președinte, Judecator, Judecator, Grefier,
MM MM .>
Red. si tehnored. MM
4 ex./05.07.2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 881/2012. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 1088/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
