Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 588/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 588/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 588/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 14 Noiembrie 2013

Președinte - M. C.

Judecător - A. M. C.

Grefier - O. T.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 588/2013

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelantul Ț. D. și pe intimata ASOCIAȚIA DE proprietari V. A-B IAȘI, având ca obiect dizolvare persoana juridică radiere p.j.

Cauza a fost reținută spre soluționare în ședința publică din data de 06.11.2013, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14.11.2013, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 2088/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-a respins cererea formulată de reclamantul Ț. D. în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari Vânătorii A-B, din Iași, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr. 3, parter.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ reclamantul Ț. D. a chemat în judecată pârâta Asociația de Proprietari Vânătorii A-B din Iași solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea și radierea Asociației din Registrul persoanelor juridice al Judecătoriei Iași.

Cererea a fost legal timbrată.

În motivarea cererii reclamantul a susținut că pârâta s-a format în 2004, ca urmașă a Asociației de Locatari Ș. cel M. Iași, în temeiul dispozițiilor Legii 230/2007, cu respectarea prevederilor OG 26/2000. A susținut reclamantul că a îndeplinit funcția de președinte al pârâtei până la data de 20.10.2009, dată la care a fost pronunțată încheierea în dosarul nr._/245/2009 prin s-a acordat personalitate juridică unei noi asociații, respectiv Asociația de Proprietari Vânătorii B, desprinsă din fosta asociație pârâtă, fiind constituită de locatarii imobilului din scara B, el fiind ales președinte al acesteia, funcție pe care o deține și în momentul de față; că a formulat prezenta cerere motivat de faptul că de la data înființării noii asociații pârâta funcționează în ilegalitate, prin desprinderea asociației pârâta a suferit modificări și transformări ale actului constitutiv cât și la statut, respectiv cu privire la numărul de membri cât și în ceea ce privește structura organelor de conducere.

În drept reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. 56 alin. 1 lit. a din OG 26/2000 și Lg. 230/2007.

Alăturat cererii reclamantul a depus copia încheierii nr. 28/20.10.2009 de înființare a Asociației de P. Vânătorii B.

Din oficiu, instanța de judecată a dispus atașarea dosarului nr._/245/2009.

Legal citată, pârâta a depus note scrise prin care învederează instanței că a fost legal constituită, că reclamantul nu mai este președintele asociației și refuză să predea actele astfel că nu s-a putut încheia un protocol de predare-primire între cele două asociații, astfel că solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.

Alăturat a depus copia sentinței civile nr._/15.11.2010 prin care a fost obligat reclamantul, din prezenta cauză, să restituie documentelor care aparțin pârâtei către aceasta, copia certificatului de înregistrare fiscală, copia încheierii din 04.09.2012 a Judecătoriei Iași prin care s-au încuviințat modificările cu privire la statut și la sediu.

Reclamantul nu a propus probe.

În contradovadă cererii pârâta a depus înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată a reținut următoarele:

Prin cererea formulată reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea și radierea Asociației de P. Vânătorii A-B din Registrul persoanelor juridice al Judecătoriei Iași, motivat de faptul că aceasta funcționează în ilegalitate el fiind președinte al altei asociații, care s-a desprins din prima, astfel că pârâta a suferit modificări cu privire la numărul membrilor cât și în ceea ce privește organele de conducere, situația de fapt fiind în contradicție cu statutul cât și cu actul constitutiv.

Instanța de judecată a reținut că dispozițiile art. 56 alin. 1 din OG26/2000 privind dizolvarea asociațiilor și fundațiilor nu sunt aplicabile în speță.

Constituirea asociației de proprietari nu reprezintă rezultatul unei simple înțelegeri a proprietarilor de apartamente, a unei simple exprimări de voință a acestora în sensul constituirii sau nu a asociației, ci constituirea acestora reprezintă chiar o obligație a proprietarilor de apartamente, în scopul luării măsurilor necesare cu privire la drepturile și obligațiilor comune ce le revin tuturor asupra proprietății comune conform art. 2 din Lg. 230/2007 și mai mult, conform art. 53 din același act normativ, „compartimentele specializate înființate în cadrul autorității publice locale îndrumă și sprijină proprietarii pentru a se constitui în asociații de proprietari.

Astfel așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâta a dobândit personalitate juridică la data de 20.05.2004 prin încheierea nr. 45 a Judecătoriei Iași, fiindu-i eliberat certificat fiscal. Prin urmare, câtă vreme această asociație a fost înregistrată în registrul special de la grefa instanței, se presupune că ea este legal constituită.

Ulterior, la data de 04.09.2012 prin încheierea nr. 14, dată în dosarul nr._/245/2012, s-a încuviințat cererea pârâtei, prin președinte P. I., cu privire la modificările din statutul asociației și cu privire la sediul acesteia, în sensul că s-a luat act de aceste modificări și s-a dispus înscrierea lor în registrul persoanelor juridice, sentință care a devenit irevocabilă, nefiind atacată cu recurs.

Conform prevederilor art. 56 alin. 1 lit. a din OG 26/2000:

„(1) Asociația se dizolva, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate:

a) când scopul sau activitatea asociației a devenit ilicită sau contrară ordinii publice;…”.

În condițiile în care instanța de judecată a luat act de modificările privind statul pârâtei, pronunțând o încheiere irevocabilă, rezultă că pârâta este legal constituită și modificările făcute sunt de asemenea, legale.

Prin urmare, susținerile reclamantului că aceasta funcționează ilegal (acesta limitându-se doar la susțineri) sunt nefondate .

Așa fiind, nu se poate retine ca scopul sau activitatea asociației au devenit ilicita sau contrara ordinii publice condiții expres prevăzute prin art. 56 alin. 1 pct. a din Ordonanța nr. 26/2000, pentru dizolvarea asociației condiții în care a constatat că cererea este nefondată și pe cale de consecință a respins-o ca atare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul Ț. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În acest sens, apelantul a susținut că Asociația de Proprietari Vânătorii A-B s-a format în anul2004 ca urmașă de drept a Asociației de Locatari Ș. Cel M. Iași. Transformarea în Asociație de P. s-a produs în temeiul Legii nr. 230/2007 privind asociațiile de proprietari și cu respectarea prevederilor O.G. nr. 26/2000 privind Asociațiile și Fundațiile; el a îndeplinit legal funcția de președinte al Asociației de P. Vânătorii A-B până la data de 20.10.2009, dată la care, prin Încheierea nr. 28 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2009, s-a consfințit înființarea unei noi asociații de proprietari, respectiv „Vânătorii B”, desprinsă din fosta Asociație de P. Vânătorii A-B, „Vânătorii B” fiind constituită din proprietarii ce locuiesc pe scara B a aceluiași imobil; odată cu constituirea noii Asociații de P. „Vânătorii B”, el a fost ales președintele acesteia din urmă, funcție pe care o deține și în momentul de față. Solicită dizolvarea și radierea fostei Asociații de P. Vânătorii A-B (pârâta), întrucât de la data desprinderii noii Asociații de P. Vânătorii B, fosta asociație funcționează într-o deplină ilegalitate, întrucât de la data de 20.10.2009 aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau prin textul imperativ al O.G. nr. 26/2000, capitolul IV „Modificarea actului constitutiv și Statutul Asociației”, art. 33 și următoarele, prin acesta încălcându-se de facto și de jure, dispozițiile art. 8-12 din aceeași ordonanță. În acest context, prin desprinderea Asociației de P. „Vânătorii B” din fosta Asociație de P. „Vânătorii A-B”, aceasta din urmă a suferit modificări și transformări esențiale, atât ale Actului constitutiv cât și a Statutului, prin modificarea numărului și structurii membrilor asociației care s-au redus de la 70 la 30, cât și în ceea ce privește componența nominală și structura organelor de conducere ale acesteia.În acest sens, pârâta trebuia ca, în termenul legal prevăzut de O.G. nr. 26/2000 să ceară motivat și documentat, înscrierea modificărilor produse în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, aflat la grefa Judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul Asociația.

Față de cele de mai sus, a solicitat să se constate că de aproape 3 ani, pârâta Asociația de Proprietari „Vânătorii A-B” funcționează fără respectarea dispozițiilor legale, fapt pentru care în temeiul Capitolului IX, art. 54-59 din O.G. nr. 26/2000 solicită dizolvarea și radierea acesteia din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor.

Invocă art. 56 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 26/2000 modificată și completată prin Legea nr. 246/2005, potrivit căruia asociația se dizolvă prin hotărâre judecătorească la cererea oricărei persoane interesate când scopul sau activitatea asociației a devenit ilicită sau contra ordinii publice; prevederile Legii nr. 230/2007 privind Asociațiile de P. și O.G. nr. 26/2000, art. 303 și urm. Cod procedură civilă.

Legal citată, intimata Asociația de Proprietari V. A-B, prin președinte, a solicitat respingerea apelului. În motivarea acestei poziții procesuale, intimata a arătat că funcționează legal, că și-a schimbat codul fiscal cu noua adresă – Iași, . și Sfânt nr. 3, ., . a reînnoit contractele cu furnizorii de utilități și că apelantul urmărește, de fapt, prin demersul juridic de față, să nu acopere prejudiciul pe care l-a creat în perioada cât a îndeplinit funcția de președinte – 2004-2009.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate cât și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată neîntemeiat apelul formulat.

Conform art. 6 alin. 6 lit. g din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, aprobate prin H.G. nr. 1588/2007, Statutul Asociației de P. va cuprinde precizări cu privire la condițiile în care se dizolvă asociația de proprietari. Potrivit textului, condițiile de dizolvare a asociației de proprietari sunt prevăzute în statut, prin excepție de la dispozițiile art. 54 și 56 din O.G. nr. 26/2000 care, în acest mod devin inaplicabile. Excluderea incidenței O.G. nr. 26/2000 se justifică în raport de scopul și rațiunea existenței asociației de proprietari, cum în mod corect a reținut și prima instanță.

D. urmare, susținerile apelantului – care nici nu critică de altfel, considerentele pentru care prima instanță i-a respins cererea de dizolvare ci reia motivele prezentate în cererea de chemare în judecată, nu pot fi primite.

În considerarea celor expuse, în baza art. 295, 296 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul formulat și va păstra sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de apel formulată de reclamantul Ț. D. împotriva sentinței civile nr. 2088/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o păstrează.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.11.2013.

Președinte,

M. C.

Judecător,

A. M. C.

Grefier,

O. T.

Red. A.M.C.

Tehnored. M.M.D.

4 ex./09.09.2014

Judecător fond M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 588/2013. Tribunalul IAŞI