Fond funciar. Decizia nr. 1754/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1754/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-08-2012 în dosarul nr. 1754/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 August 2012
Președinte – A. C.
Judecător –L. O.
Judecător –D. C.
Grefier –M. Getuța
Decizia civilă Nr. 1754
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenți I. I. I. și I. A., împotriva sentinței civile nr._ din 18.10.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați C. C. S., C. J.. DE F. F. IAȘI, C. L. DE F. F. TRIFEȘTI, având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută t.p.; obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat M. R. pentru reclamanți, lipsă fiind intimații.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Apărătorul reclamanților depune la dosar delegație de reprezentare.
Instanța constată cauza la primul termen de judecată, recursul motivat, semnat, scutit de plata taxei de timbru, că este competentă material, general, teritorial să soluționeze prezenta cerere, invocă excepția de tardivitate a cererii de recurs și acordă cuvântul.
Apărătorul recurenților având cuvântul solicită respingerea excepției invocată, la fila 44 dosar fond, pârâții reclamanți au depus întâmpinare și au indicat domiciliu procedural ales la sediul Cabinetului de avocat „ M. R.”, prin concluziile scrise aflate la filele 122-125 pârâții reclamanți au indicat domiciliu procedural ales la sediul Cabinetului de „M. R.”, sentința de fond însă nu a fost comunicată pentru nici unul pârâții recurenți la domiciliul procedural ales, motiv pentru care recursul este formulat în termen.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr._/18.10.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, s-au dispus următoarele:
A respins excepția lipsei calității procesuale active.
A respins acțiunea formulată de reclamantul C. C. S. în contradictoriu cu pârâții C. Județeană de F. F., C. L. Trifești de F. F., I. A. și I. I..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin acțiunea înregistrată sub numărul_ /05.01.2011, C. C. S. cheamă în judecată pârâții I. A. și I. I., C. L. de F. F. Trifești, C. Județeană Iași de F. F., solicitând să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate_ din 27.03.2002 emis pe numele I. A. și a titlului de proprietate_/1995 emis pe numele I. I.; să-i fie reconstituit dreptul de proprietate pentru 6,35 ha teren ce a aparținut lui B. G. și emiterea în favoarea sa a titlului de proprietate.
Motivează petentul că străbunicul său B. I. a avut trei copii – C. M., B. G., B. D. (dispărut în război), care în anul 1932 au încheiat un act de partaj voluntar. B. G. a decedat în anul 1963, neavând descendenți, vocație la succesiune având sora sa C. M. decedată în anul 1973, cu unic moștenitor C. I. (decedat în anul 1978).
Susține reclamantul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/991. Susține reclamantul că a depus cerere la Legea nr. 247/2005.
La 15.02.2011 pârâții I. I. și I. A. formulează întâmpinare, arătând că B. I. a fost căsătorit de 2 ori. Din prima căsătorie a rezultat C. M. a cărui nepot este reclamantul, iar din a doua căsătorie cu B. Sevastița a rezultat B. G..
B. I. a lăsat lui C. M. casa și pământul.
În 1923 B. G. o acceptă în casa lor pe I. A., care a fost înfiată de aceștia.
În anul 1950, în perioada regimului comunist, B. G. a dat mamei sale 2,67 ha, 3 ha le-a dat pârâților ca dar de nuntă și 3,65 ha au fost luate de stat.
În anul 1963 B. G. are un accident de motocicletă și lasă un testament olograf.
În anul 1964 B. Sevastița lasă un testament autentic sub nr. 5938/1964 și lasă averea sa soților I..
Se invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului care nu are recunoscut nici un drept de proprietate, nu a făcut dovada calității de moștenitor după B. G..
Arată pârâții că au calitatea de legatori cu titlu universal și reclamantul nu a acceptat succesiunea.
Analizând probele dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea promovată la instanță, reclamantul C. C. S. solicită în contradictoriu cu pârâții C. L. de F. F. Trifești, C. Județeană Iași de F. F., I. A. și I. I., să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate_/2002 și_/1995 pentru 6,32 ha și obligarea pârâtelor să emită titlul de proprietate pe numele său.
S-a reținut că B. I. a avut trei copii – C. M., B. G. și B. D., lăsând fiice sale C. M., în prezent decedată, casa și terenul.
S-a reținut că B. Sevastița a lăsat prin testament autentificat sub nr. 5938/1964 pârâților I. I. și I. A. toată averea imobilă și mobilă, instituindu-i legatori cu titlu universal și prin testamentul olograf din 1963 B. G. lasă averea sa de 2,67 ha lui B. Sevastița. Ori titlurile de proprietate astăzi contestate astăzi contestate au fost emise în condiții de deplină legalitate, pârâții având calitatea de succesori cu titlu universal.
Reclamantul avea la îndemână un alt mijloc procedural să-și dovedească dreptul de proprietate după autorii săi și nu acțiune în nulitate. Întrucât pârâții erau îndreptățiți la reconstituire nu subzistă nici o cauză de nulitate, care să permită decretarea acesteia.
Cererea vizând emiterea titlului de proprietate pe numele reclamantului a fost respinsă întrucât reclamantul nu a uzitat de prevederile legii pentru care i s-a validat dreptul de proprietate pretins.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții I. A. și I. I. I. care au criticat-o deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În ședința publică din data de 22.08.2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării recursului punând în discuția părților acest aspect și rămânând în pronunțare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
Or, deși sentința civilă nr._/18.10.2011 a Judecătoriei Iași a fost comunicată pârâților la data de 2.02.2012 potrivit dovezii de comunicare aflate la fila 135 – 136 din dosarul de fond, aceștia au declarat recurs la data de 28.02.2012 deci după expirarea termenului prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă.
Reținerea ca fondată a excepției tardivității recursului face de prisos examinarea tuturor motivelor de recurs invocate.
În consecință, instanța în baza dispozițiilor art. 301 Cod procedură civilă, va respinge ca tardiv declarat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca fiind tardiv declarat recursul formulat de pârâții I. A. și I. I. I. împotriva sentinței civile nr._ din 18.10.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.08.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.C. L.O. D.C. GREFIER,
M.G.
Red: D.C.
Tehn. H.C.
Ex.2/28.11.2012
Judecător fond: C. Acrâșmăriței
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1753/2012. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1825/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|








