Fond funciar. Decizia nr. 1878/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1878/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 1878/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Septembrie 2013
PREȘEDINTE – D. I.
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1878/2013
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către R. Națională A P. R. P. Direcția Silvică Iași împotriva sentinței civile nr. 282 din 31 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați fiind C. Județeană Iași P. S. D. De Proprietate Privată Asupra Terenurilor, C. L. De F. F. P., M. E. Ș., având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută parțială TP.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 06 septembrie 2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 13.09.2013 când având în vedere imposibilitatea participării la pronunțare a unuia dintre membrii completului de judecată întrucât participă la seminarul organizat de I.N.M., s-a amânat pronunțarea pentru azi când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
P. sentința civilă nr. 282/31.05.2013 pronunțată de Judecătoria Răducăneni a fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamantei și acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții C. L. de F. F. P., C. Județeană de F. F. Iași și M. Ș..
Instanța de fond a constatat că
P. cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași la data de 21.05.2012 sub nr._, reclamanta R. NAȚIONALĂ A P. – R., prin Direcția Silvică Iași, reprezentată de director C. S. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ DE F. F. IAȘI, C. L. DE F. F. P. și M. Ș., constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/20.03.1995 cu privire la suprafața de 1.800 m.p. amplasată în T.2/1, P.26/23 din extravilan ..
În motivare reclamanta a arătat că suprafața de teren menționată făcea parte la data emiterii titlului din fondul forestier proprietate publică a statului administrat de R. Națională a P. R. prin Direcția Silvică Iași, fiind înscrisă în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Iași, astfel încât retrocedarea acesteia ca teren agricol a fost ilegală.
Susține reclamanta că terenul în cauză provine din fostele păduri mănăstirești secularizate în anul 1864, așa cum reiese din capitolul „Evoluția proprietății” al Amenajamentului Silvic întocmit în anul 1966, suprafața parcelei 26 din T.2/1 fiind acoperită neîntrerupt cu pădure până în anul 1987 când Ocolul Silvic Iași a efectuat exploatarea arboretului de plop, iar ulterior suprafața a fost ocupată fără acte legale și cultivată agricol de persoane fizice din satul Moreni, după care a urmat emiterea unui număr de titluri de proprietate, din care face parte și cel menționat.
Susține reclamanta că faptul că cetățenii care au fost împroprietăriți în tarlaua 2/1 zona Moreni nu au avut înainte de 1959 teren în zona respectivă este recunoscut în adresa nr.1965/07.10.2005 emisă de Primăria P., iar înscrierea eronată a categoriei de folosință în titlul de proprietate este certificată de adresa nr.4852/20.04.2010 emisă de O.C.P.I. Iași în care se precizează că terenul menționat este înscris în evidențele cadastrale ca „pădure”.
Mai arată reclamanta că terenul în litigiu nu se afla în patrimoniul cooperativei agricole de producție la data emiterii titlului de proprietate, ci în administrarea Ocolului Silvic Iași.
Susține reclamanta că prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.688/2008 s-a aprobat Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică a statului administrat de Ocolul Silvic Iași, cu valabilitate din anul 2006, în care este înscris și terenul în litigiu.
Arată reclamanta că solicită constatarea nulității absolute a titlului de proprietate în temeiul art.1 din Legea nr.213/1998 și art. III alin.1 lit. a pct. vi din Legea nr.169/1997, prin înscrierea terenului în titlu creându-se posibilitatea reducerii suprafeței fondului forestier.
În drept reclamanta a invocat art. III din Legea nr.169/1997, Legea nr.18/1991, Legea nr.1/2000, H.G. nr.131/1991, H.G. nr.890/2005, Codul civil, Codul de procedură civilă.
La data de 08.06.2012 pârâta C. Județeană de fond funciar Iași a formulat întâmpinare prin care a arătat că raportat la art. III alin.2 din Legea nr.169/1997 este necesar ca reclamanta să-și justifice interesul care fundamentează acțiunea.
Pe fond, susține pârâta că în conformitate cu prevederile art.35 alin.1 din H.G. nr.131/1991 a emis titlul de proprietate pe baza documentației înaintate de comisia locală căreia îi revenea obligația întocmirii sale corecte, inclusiv sub aspectul înscrierii corecte a amplasamentului, astfel încât nu se poate reține culpa comisiei județene cu privire la faptul că în titlu a fost înscrisă o suprafață de teren la care pârâtul nu era îndreptățit.
Mai arată pârâta că raportat decizia I.C.C.J nr.8398/24.10.2005 se impune admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași invocată din oficiu și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Răducăneni.
P. încheierea de ședință din data de 01.03.2013 instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art.155 ind.1 Cod proc. civ., cauza fiind repusă pe rol ca urmare a cererii formulate de reclamantă la data de 02.04.2013.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză topometrică, raportul de expertiză fiind depus la dosar la data de 24.04.2013.
La termenul din data de 31.05.2013, instanța a rămas în pronunțare pe excepția lipsei de interes a reclamantei și pe fondul cauzei.
Analizând cu prioritate, în condițiile art.137 Cod proc. civ., instanța a reținut următoarele:
Interesul - ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile - constă în folosul practic pe care reclamantul urmărește să-l obțină ca urmare a admiterii cererii formulate.
Din probele administrate în cauză, respectiv expertiza topometrică și adresa O.C.P.I. nr.4852/20.04.2010, instanța a reținut că terenul cu privire la care se solicită constatarea nulității absolute a titlului de proprietate apare în evidențele cadastrale ca fiind teren cu pădure aflat în administrarea Ocolului Silvic Iași. În consecință, având în vedere că reclamanta este titulara dreptului de administrare asupra terenului în litigiu este evident că aceasta justifică aparența unui interes în promovarea prezentei acțiuni, urmărind să protejeze bunul care face obiectul dreptului său. Față de aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția invocată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că la data de 20.03.1995, pe numele pârâtului M. Ș. a fost eliberat de către C. Județeană de fond funciar Iași titlul de proprietate nr._ prin care se reconstituia dreptul de proprietate asupra suprafeței de 0,5400 m.p. pe raza comunei P., jud. Iași, din care suprafața de 1.800 m.p. situată în extravilan P., tarlaua 2/1, . categoria de folosință arabil.
La baza emiterii titlului de proprietate s-au aflat: cererea formulată de beneficiar la data de 13.03.1991 prin care solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,36 ha, anexa de validare la Legea nr.18/1991 și Hotărârea nr.5/09.08.1991.
Potrivit adresei nr.1965/07.10.2005 emisă de Primăria Comunei P., în tarlaua 2/1 (unde a beneficiat și pârâtul M. Ș. de reconstituire) au fost împroprietăriți cetățeni din . au avut înainte de 1959 teren în zona respectivă.
De asemenea, din adresa nr.4852/20.04.2010 emisă de O.C.P.I. Iași rezultă că în evidențele acestei instituții în tarlaua 2/1 . de folosință pădure, figurând ca teren proprietatea statului și în administrarea Ocolului Silvic Iași.
Din raportul de expertiză topometrică întocmit în cauză de expertul S. G. rezultă că în evidențele cadastrale existente la momentul aplicării Legii nr.18/1991 suprafața de 1.800 m.p. face parte din T.2/1, P.26, având categoria de folosință pădure și apare înregistrată ca fiind teren de stat aflat în administrarea Ocolului Silvic Iași.
Totodată, din raportul de expertiză rezultă că beneficiarul a fost pus efectiv în posesie cu terenul în litigiu și că acesta este în fapt teren arabil.
În ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Toșcută și alții c. României, a reținut că anularea titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, se analizează ca o privare de proprietate în sensul celei de-a doua fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 și prin urmare este permisă numai dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului. In cazul în care anularea titlurilor de proprietate este justificată exclusiv de fapte imputabile autorităților și fără ca beneficiarii titlurilor anulate să primească o despăgubire echitabilă sau un teren echivalent, Curtea arată că, și dacă s-ar putea demonstra că servește unei cauze de interes public, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, impunând beneficiarilor titlurilor o sarcină specială și exorbitantă care rupe echilibrul între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului.
Analizând titlul de proprietate atacat prin prisma dispozițiilor interne și Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța a constatat că în ce-l privește pe pârâtul M. Ș. la stabilirea dreptului de proprietate au fost respectate dispozițiile legii fondului funciar. Astfel, acesta s-a adresat comisiei locale competente cu o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în calitate de moștenitor, cererea sa fiind validată de către cele două comisii de fond funciar.
A mai reținut instanța că potrivit art.2 și 4 din H.G. nr.131/1991 (în vigoare la data validării cererii pârâtului M. Ș., a punerii în posesie și eliberării titlului de proprietate) din comisiile de fond funciar care au avut atribuții în procedura stabilirii dreptului de proprietate al pârâtului făceau parte și reprezentanții reclamantei, respectiv șeful ocolului silvic sau un reprezentant al acestuia (în cazul comisiei locale) și directorul filialei silvice (în cazul comisiei județene), neexistând nici o dovadă ca aceștia s-ar fi opus la punerea în posesie a pârâtului cu terenul înscris în titlul de proprietate, reclamanta abținându-se de la orice demers pentru înlăturarea situației litigioase create timp de aproape 20 de ani.
Este adevărat că suprafața de 1.800 m.p. înscrisă în titlul pârâtului în tarlaua 2/1 apare în evidențe ca fiind teren forestier aparținând domeniului public al statului. Cu toate acestea, instanța a apreciat că titlul de proprietate nu este lovit de nulitate absolută de vreme ce această suprafață a fost validată de cele două comisii pârâte, în fapt este teren agricol (categorie care a fost solicitată de beneficiar și a fost validată de comisii), iar beneficiarul titlului de proprietate a fost efectiv pus în posesie.
Chiar dacă înscrierea în titlu a unui teren care aparține domeniului forestier al statului constituie în mod evident o nerespectare a dispozițiilor legii fondului funciar, o astfel de încălcare este imputabilă exclusiv autorităților– în speță celor două comisii de fond funciar -, care aveau obligația de a face toate verificările prealabile emiterii titlului - și nu pârâtului M. Ș. în sarcina căruia nu se poate reține nici o culpă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta R. Națională a P. R. prin Direcția Silvică Iași. Recurenta a arătat că instanța de fond a reținut greșit pasivitatea instituțiilor emitente a actului deoarece nu a fost parte la procedura de reconstituire.
Mai arată recurenta că au fost încălcate disp. art. 41 alin. 1 din Legea 18/1991 deoarece intimatul M. Ș. nu a avut teren forestier. Recurenta invocă și disp. art. 35 alin. 1 din Legea 18/1991, disp. art. 16 din Legea 26/1996, disp. art. 5 alin. 1 din Legea 18/1991 și a solicitat admiterea recursului.
Legal citat intimatul nu s-a prezentat la instanță.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, conform art. 3041 Cod procedură civilă, Tribunalul constată recursul întemeiat.
Recurenta – reclamantă a invocat în susținerea cererii sale disp. art. 11 alin.1 Legea 213/1998 și art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997 și a susținut că intimatul – pârât nu a avut niciodată în proprietate teren împădurit.
Din adresa 1965/2005 a Primăriei Comunei P. rezultă că în tarlaua T2/1 au fost împroprietăriți cetățeni care în 1959 nu au avut teren în zona respectivă. Astfel cum a reținut instanța de fond, terenul se afla, la data reconstituirii dreptului de proprietate, în administrarea Ocolului Silvic și nu a Comisiei Locale de F. F..
Cererea formulată de intimat la data de 13.03.1991 se referea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru 0,36 ha teren arabil și constituirea dreptului de proprietate pentru 0,5 ha teren, conform art. 18 din Legea 18/1991.
Este adevărat că instanța de la Strasbourg a stabilit, în mai mult cauze, că nu se poate imputa titularului dreptului de proprietate neconstituit, eroare instituțiilor implicate în procedura reconstituirii.
În cauza de față, motivul de nulitate se referă exclusiv la amplasament și nu la îndreptățirea intimatului la reconstituire.
Este adevărat că nu-i este imputabil intimatului reconstituirea dreptului de proprietate a unui alt amplasament însă, în același timp, nu poate fi menținută o situație nelegală atâta timp cât există posibilitatea de a o înlătura cu respectarea dreptului reconstituit ( nu poate fi menținută inechitatea pentru înlăturarea unei alte inechități).
În cauză sunt aplicabile disp. art. III alin. 1 lit. a pct. VI din Legea 169/1997 deoarece intimatul nu a avut niciodată teren forestier, dovadă fiind actele dosarului și atitudinea sa de pasivitate pe parcursul soluționării cauzei în fond și recurs, iar terenul nu se afla în administrarea Comisiei Locale de F. F. pentru a dispune de el conform Legii 18/1991.
În raport de aceste considerente, apreciem întemeiat recursul care va fi admis, conform art. 312 alin. 3, 4 Cod procedură civilă. Pe fond, rejudecând cauza, va fi admisă acțiunea și se va constata nulitatea parțială a titlului de proprietate nr._/20.03.1995 pentru suprafața de 1800 mp teren situat în T2/1, . ., județul Iași – teren identificat conform raportului de expertiză.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta R. Națională a P. – R., prin Direcția Silvică Iași împotriva sentinței civile nr. 282/31.05.2013 pronunțată de Judecătoria Răducăneni, sentință pe care o modifică în tot.
Admite acțiunea formulată de reclamanta R. Națională a P. – R., prin Direcția Silvică Iași în contradictoriu cu pârâții C. Județeană de F. F. Iași, C. L. de F. F. P. și M. E. Ș..
Constată nulitatea absolută parțială a T.P. nr._/20.03.1995 emis pe numele pârâtului M. E. Ș. cu privire la suprafața de 1800 mp situată în tarlaua 2/1, . arabil ., jud. Iași (teren identificat conform expertizei topo-cadastrale S. G. ce face parte integrantă din prezenta).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.09.2013.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | Judecător, Doinița T. |
Grefier, G. I. |
Red.D.C.
Tehnored. G.I.A.
2 ex.
15.04.2014
Jud.fond: G. R. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1904/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1894/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
