Fond funciar. Decizia nr. 2194/2012. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 2194/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-10-2012 în dosarul nr. 2194/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 19 Octombrie 2012

Președinte - M. M.

Judecător -A. C.

Judecător – C. A. M.

Grefier – M. Getuța

Decizia civilă Nr. 2194

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursurile declarate de C. J.. DE F. F. I., C. L. ȚIBĂNEȘTI DE F. F. împotriva sentinței civile nr. 8424/03.05.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ ,intimat S. C. M., având ca obiect fond funciar plângere împotriva hotărârii .>

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.09.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 05.10.2012, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 12.10.2012 când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19.10.2012, când,

TRIBUNALUL

Asupra recursurilor civile de față:

Prin sentința civilă nr. 8424/03.05.2010, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-a admis în parte plângerea formulată de reclamantul S. C.M. în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană Iași de fond funciar și C. L. Țibănești de aplicare a Legii nr. 18/1991; s-a dispus anularea hotărârii nr. 2391/2010 adoptată de C. Județeană Iași de fond funciar și s-a reconstituit în favoarea petentului dreptul de proprietate pentru suprafața de 1226 mp, potrivit expertizei. În considerentele acestei sentințe s-a reținut că prin plângerea înregistrată sub nr._ din 20.08.2010 S. C. M. solicită în contradictoriu cu C. Județeană Iași și C. de fond funciar Țibănești anularea hotărârii 2391/2010, reconstituirea dreptului de proprietate pentru 0,19 ha, punerea în posesie pe amplasamentul unde s-a aflat casa. Motivează petentul că și-a dovedit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 0,19 ha din care 0,09 ha au fost validate la legea 1/2000, anexa 39 despăgubiri, deși le-a solicitat în fizic la legea 247/2005. Solicită anularea hotărârii, reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie .

În dovedirea cererii anexează în copie hotărârea 2391/2010, copie anexa 2A la legea 18/1991, copie anexa 39 la legea 1/2000, copie registru agricol, copie titlu de proprietate nr._/1994.

La 7 decembrie 2010 petentul menționează că înțelege să se judece în contradictoriu cu C. locală Țibănești și solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru 2700 mp. În dovedirea susținerilor anexează copie certificat moștenitor 86/2005, copie adeverință 4988 din 8.09.2005, copie anexă, copie proces verbal din 1987, copie hotărâre, copie registru agricol S. P..

Analizând actele dosarului instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea promovată la această instanță S. M. solicită în contradictoriu cu C. Județeană Iași și C. locală de fond funciar Țibănești anularea hotărârii 2391/2010 și reconstituirea dreptului de proprietate pentru 0,19 ha pe raza comunei Țibănești.

Prin hotărârea 2391 adoptată la 20.07.2010 de C. Județeană Iași a fost respinsă contestația reclamantului S. M. cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru 0,19 ha teren agricol pe raza comunei Țibănești cu motivația că petentului i-a fost reconstituit în totalitate dreptul de proprietate la legile invocate.

Din examinarea registrului agricol 1951-1955 S. P. figurează cu 1,94 ha, iar în registrul cadastral figurează cu 0,3739 ha Țibănești, eliberându-se titlul de proprietate_/1994 .

Coroborând înscrisurile administrate cu concluziile expertizei efectuate, instanța a constatat întemeiată în parte plângerea, petentului urmând a fi reconstituit dreptul de proprietate pentru 1296 mp potrivit expertizei efectuate.

Prin încheierea din 13 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, la solicitarea reclamantului S. C. M. s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele și dispozitivul sentinței civile sus-menționate, în sensul că reconstituirea dreptului de proprietate s-a dispus cu privire la suprafața de 1316 mp și nu 1296 mp cum s-a trecut în considerente și nici 1226 cum s-a menționat în dispozitivul hotărârii în mod greșit.

Împotriva sentinței civile nr. 8424/03.05.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, au declarat recurs, în termen legal, ambii pârâți. Astfel, C. L. Țibănești de fond funciar a criticat sentința primei instanțe susținând că în mod greșit s-a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafața de 1316 mp în condițiile în care, așa după cum rezultă din cuprinsul hotărârii nr. 2391/20.07.2010 a Comisiei Județene Iași de fond funciar reclamantului S. C.M. i s-a reconstituit în totalitate dreptul de proprietate.

În recursul său, C. Județeană Iași de fond funciar a arătat că prin cererea înregistrată la Primăria comunei Țibănești nr. 490/30.11.2005, S. C. M. a solicitat, în calitate de moștenitor a autoarei S. P., reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,1900 ha teren, situată pe raza comunei Țibănești, județul Iași. C. Comunală Țibănești de fond funciar, analizând cererea nr. 490/2005 și documentele depuse în suportul acesteia, prin referatul din 14.04.2010, a propus invalidarea pentru suprafața de 0,1900 ha teren, deoarece nu se face dovada proprietății. Împotriva măsurii dispuse de comisia comunală petentul a formulat contestație. Prin Hotărârea nr. 2391/20.07.2010, C. Județeană Iași de fond funciar a respins contestația formulată de S. C. M. cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,19 ha teren agricol, situată pe raza comunei Țibănești, motivat de faptul că dreptul de proprietate a fost reconstituit în totalitate la legile anterioare ale proprietății conform titlului de proprietate emis și anexelor de validare de la dosar. Potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din legea nr. 18/1991, republicată, dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluate de cooperativa agricolă de producție în baza unor legi speciale sau în orice mod de membrii cooperatori este cea care rezultă din actele de proprietate. Astfel, din documentația aflată în suportul cererii de reconstituire rezultă că autoarea S. P. se regăsește înscrisă în registrul agricol al comunei Țibănești, din perioada anilor 1951-1955, cu suprafața totală de 1,94 ha teren agricol. În anexa 2a a comunei Țibănești, autoarea se regăsește înscrisă cu suprafața stabilită în titlul de proprietate de 1,75 ha, ulterior fiind eliberat în favoarea acesteia titlul de proprietate nr._/07.06.1994, pentru suprafața de 1,75 ha teren agricol pe raza comunei Țibănești, județul Iași. De asemenea, petentul se regăsește înscris și în anexa 39 – despăgubiri a comunei Țibănești cu suprafața de 0,09 ha teren. Față de cele arătate, rezultă că terenul care a fost în proprietatea autoarei petentului a fost deja reconstituit la legile anterioare ale fondului funciar.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul S. C.M. a solicitat respingerea recursului declarat de C. Județeană Iași de fond funciar. În motivarea acestei poziții procesuale, intimatul a arătat că motivele de recurs sunt aceleași motive clasice invocate de această instituție, însă nu sunt critici argumentate sau dovedite cu vreun mijloc de probă. Aceste argumente evazive nu pot duce la o soluție de admitere a recursului, mai ales că toate aceste apărări le puteau invoca la fond. Dacă mamei sale i s-a eliberat titlu pentru 1,75 ha teren, după cum în mod corect s-a dovedit la instanță aceasta figura în registrul agricol cu 1,94 ha, nu înseamnă, conform motivelor de recurs, că i s-a și reconstituit întreaga suprafață avută în proprietate înainte de colectivizare, astfel încât motivele de recurs sunt nefondate și urmează a fi respinse. Motivarea pe anexa 39 – a comunei privitor la despăgubiri nu face decât să inducă confuzie instanței de recurs, despăgubirile invocate nu sunt dovedite, iar mama lui nu a fost despăgubită pentru suprafața de teren avută în proprietate anterior exproprierii.

Intimatul nu a formulat întâmpinare și cu privire la recursul Comisiei Locale Țibănești de fond funciar dar prin concluziile formulate cu prilejul închiderii dezbaterilor a solicitat respingerea acestuia.

În această fază procesuală părțile, la încuviințarea instanței, au administrat proba cu acte.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, raportat la prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată neîntemeiate recursurile formulate.

Prima instanță a fost investită de reclamantul S. C. M. cu soluționarea plângerii formulate împotriva hotărârii nr. 2391/20.07.2010 emisă de C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor prin care i s-a respins contestația formulată cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 0,19 ha, teren agricol situat pe raza comunei Țibănești.

În preambulul acestei hotărâri s-a reținut că dreptul de proprietate a fost reconstituit în totalitate la legile anterioare ale proprietății.

Cererea care stă la baza emiterii acestei hotărâri a fost formulată de reclamantul S. C. M., în baza Legii nr. 247/2005 (fila 38 verso, dosar fond), în calitate de moștenitor al defunctei S. P., calitate dovedită cu certificatul de moștenitor emis de BNP S. B. sub nr. 86/27.05.2005 (fila 41 verso, dosar fond).

Din copia registrului agricol al comunei Țibănești corespunzător perioadei 1951-1953, rezultă că autoarea reclamantului avea în proprietate suprafața de 1,94 ha teren.

Prin titlul de proprietate nr._/07.06.1994, emis pe numele S. ȘT. P., i s-a reconstituit autoarei reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,75 ha pe raza comunei Țibănești (fila 87 dosar recurs).

Suprafața solicitată de reclamant în baza Legii nr. 247/2005 reprezintă tocmai diferența din terenul înscris în rolul agricol, 1,94 ha și cel reconstituit potrivit titlului de proprietate contestat. Prin urmare, reclamantul a făcut dovada proprietății, contrar celor reținute de C. L. Țibănești de fond funciar prin referatul înaintat Comisiei Județene Iași de fond funciar cu propunere de invalidare a cererii de restituire.

C. Județeană Iași de fond funciar a invocat, atât prin hotărârea contestată, cât și prin motivele de recurs, că reclamantului i s-a reconstituit integral dreptul de proprietate. Tribunalul reține că, în afara suprafeței de 1,75 ha reconstituită autoarei reclamantului prin titlul de proprietate menționat, în baza Hotărârii nr. 129/18.09.2000 a Comisiei Județene Iași de fond funciar, reclamantul a fost înscris în anexa 39 (despăgubiri) pentru suprafața de 900 mp. Expertiza efectuată la instanța de fond de expert R. D. a stabilit că, din fosta proprietate S., este liberă suprafața de 1316 mp (compusă din loturile 1, 5 și 6 configurate de expert pe schița anexă nr. 2 la raportul de expertiză), aceasta fiind și suprafața de teren reconstituită reclamantului prin hotărârea primei instanțe.

Legile fondului funciar au fost edictate în scop reparator, principiul care le guvernează fiind acela al restituirii în natură, în măsura în care există această posibilitate. Tribunalul reține, pe de o parte, că probatoriul administrat în cauză evidențiază că restituirea suprafeței de teren de 1316 mp este posibilă, că măsura de acordare a despăgubirilor, care nu a fost executată până la momentul inițierii prezentului litigiu (nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens), a vizat doar suprafața de 900 mp astfel că pentru diferența de 1000 mp nu s-a demonstrat reconstituirea dreptului de proprietate. Reținând că măsura acordării despăgubirilor este o măsură cu caracter subsidiar, că în baza Legii nr. 1/2000 se impunea ca reclamantul să beneficieze de restituire în natură, Tribunalul notează că soluția dispusă de prima instanță cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1316 mp este justă, critica formulată de cei doi recurenți hotărârii pronunțată în acest sens și argumentată pe reconstituirea integrală a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului neputând fi primită în considerarea celor expuse.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursurile formulate și va menține sentința primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâtele C. L. de fond funciar Țibănești și C. Județeană Iași de fond funciar împotriva sentinței civile nr. 8424/03.05.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ , sentință pe care o menține

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,19.10.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. M. A. C. A. M. C.

Grefier,

Getuța M.

Red. A.M.C.

Tehnored. M.M.D.

2 ex./05.07.2013

Judecător fond C. Acrâșmăriței

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 2194/2012. Tribunalul IAŞI