Fond funciar. Decizia nr. 2305/2012. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 2305/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-11-2012 în dosarul nr. 2305/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 02 Noiembrie 2012

Președinte – M. M.

Judecător - M. M.

Judecător –S. C.

Grefier – M. Getuța

Decizia civilă Nr. 2305

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul Z. V. împotriva sentinței civile nr._/28.06.2012 a Judecătoriei Iași,. Intimate C. L. DE F. F. A., C. JUDEȚEANĂ DE F. F. IAȘI, având ca obiect fond funciar obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde recurentul personal și asistat de avocat R. R. A., lipsă fiind reprezentanți legali ai celor două comisii.

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință

Instanța constată cauza la primul termen de judecată, recursul declarat în termen, motivat, semnat, scutit de plata taxei de timbru, că este competentă material, general, teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Interpelat fiind apărătorul recurentului precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul.

Apărătorul recurentului având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu trimitere a cauzei spre rejudecare. Cu cheltuieli de judecată, solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise .Instanța de fond fără a pune în discuția contradictorie a părților reține excepția tardivității cererii de reconstituire formulată de către reclamant invocând cu caracter general, incidența legii nr.247/2005.Mai mult excepția nu a fost invocată de către nici una dintre părțile litigante, respectiv de către nici una din pârâte.

Instanța rămâne în pronunțare și va aprecia asupra cererii de amânare a pronunțării pentru a depune concluzii scrise.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de fata retine urmatoarele:

Prin sentinta civila nr._/28.06.2012 pronuntata de Judecatoria Iasi a fost

respinsa excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către C. județeană de fond funciar Iași, ca nefondată si a fost respinsa acțiunea civilă formulată de către reclamantul Zlavog V. în contradictoriu cu pârâtele C. locală A. de fond funciar și C. județeană Iași de fond funciar, ca nefondată.

Pentru a hotara astfel prima instanta a retinut urmatoarele:

,,Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ la Judecătoria Iași, reclamantul Zlavog V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. locală A. de fond funciar și C. județeană Iași de fond funciar ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată prima pârâtă la întocmirea documentației necesare emiterii titlului de proprietate și cea de-a doua pârâtă la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 9900 mp teren situat pe raza satului Dorobanț, ..

În subsidiar, a solicitat obligarea Comisiei locale de fond funciar la înscrierea sa în anexa 23, conform art.54 din H.G.890/2005.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

Acțiunea este scutită de taxă timbru și timbru judiciar.

În motivarea, reclamantul a precizat că este moștenitorul defunctului Zlavog M., calitate în care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 9900 mp, terenul fiind liber.

Autorul său figura înscris în registrul agricol la nivelul anului 1959 cu o suprafață de 19.000 mp, din care, prin T.P. 4779/11.08.1994, s-a reconstituit în T 42, P 1035, suprafața de 9.100 mp.

Au fost invocate prevederile art.36 din Legea 18/1991, art.10 (1), 50 din H.G.890/2005 și legea 67/2010.

Au fost atașate înscrisuri.

Prin întâmpinare, pârâta C. județeană Iași de fond funciar a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive care va fi respinsă de către instanță, având în vedere că în atribuțiile sale intră și emiterea titlului de proprietate, conform art.6 din H.G. 890/2005 modificată.

În drept au fost invocate prevederile H.G.890/2001 modificată.

Pârâta C. locală de fond funciar nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că reclamantul a formulat, în calitate de moștenitor al defunctului Zlavog M., cerere de reconstituire pentru suprafața de 9900 mp teren situat pe raza satului Dorobanț, . înregistrată sun nr.251/18.01.2012.

Se constată că cererea a fost tardiv formulată, data limită în care se putea solicita reconstituirea fiind 30.11.2005, conform dispozițiilor Legii 247/2005, astfel încât, acțiunea va fi respinsă”

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen Zlavog V. criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivare s-au aratat urmatoarele:

In mod gresit si fara a pune in discutia contradictorie a partilor instanta de fond retine exceptia tardivitatii cererii de reconstituire formulata de reclamant invocand cu caracter general incidenta legii nr. 247/2005. Mai mult exceptia nu a fost invocata de catre niciuna dintre partile litigante respectiv de catre niciuna dintre parate. Ori in aceste conditii instanta de fond s-a pronuntat in dispretul dispozitiilor de procedura civila care impun in mod imperativ ca orice exceptie sa fie pusa in discutia contradictorie a partilor pentru ca partea sa-si poata expune punctul de vedere per a contrario instanta incalca un drept fundamental –dreptul de aparare. F. de aceasta situatie hotararea instantei de fond nu poate primi decat solutia casarii cu trimitere spre rejudecare. Pe de alta parte solutia adoptata de catre instanta – respingerea actiunii ca nefondata este in contradictie cu motivarea-tardivitatea cererii de reconstituire. Nu in ultimul rand motivare solutiei de respingere a actiunii pe tardivitatea cererii de reconstituire nu poate fi primita deoarece cererile de reconstituire a unor suprafete de teren intravilan nu sunt supuse unui termen expres de decadere si prin urmare nu poate fi retinuta exceptia de tardivitate.

Intimatele nu au depus intampinare.

Analizand cererea de recurs prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente in cauza tribunalul retine urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat obligarea Comisiei Locale de fond funciar la intocmirea documentatiei necesara emiterii titlului de proprietate si obligarea Comisiei Judetene la emiterea titlului de proprietate in beneficiul lui pentru suprafata de 9900 mp teren situat in intravilanul Satului Dorobant, ..

Prin cererea inregistrata la Primaria Comunei A. sub nr. 251/18.01.2012 reclamantul-recurent Zlavog V. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate in privinta suprafetei de 9900 mp situat in intravilanul Satului Dorobant, .. Ca urmare a cererii formulate C. Locala de fond funciar A. i-a comunicat reclamantului faptul ca cererea de reconstituire nu poate fi solutionata pe cale administrativa deoarece nu exista cadrul legal deoarece la momentul formularii cererii nu exista o dispozitie legala care sa permita depunerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate.

Prima instanta a retinut ca cererea de reconstituire a fost formulata tardiv si din acest motiv a respins actiunea.

Nu pot fi retinute sustinerile recurentului potrivit carora prima instanta trebuia sa puna in discutia contradictorie a partilor exceptia de tardivitate deoarece litigiul nu a fost solutionat pe exceptia de tardivitate ci pe fondul cauzei. De altfel prima instanta nici nu a analizat exceptia de tardivitate a actiunii care . fi fost avuta in vedere ar fi trebuit sa fie pusa in discutia partilor si analizata cu prioritate potrivit art. 137 c. pr. civ. Prima instanta a retinut practic faptul ca reclamantul nu a respectat termenul legal in care putea sa formuleze cerere de reconstituire si din acest motiv cererea de obligarea la intocmirea documentatiei si la emiterea titlului de proprietate nu este intemeiata.

. de catre prima instanta este deficitara dar acest aspect nu poate determina nici modificarea, nici casarea hotararii, motivarea putand fi suplinita de instanta de control judiciar atat timp cat solutia pronuntata concorda cu prevederile legale in materie.

Instanta de control judiciar retine ca solutia de respingere a actiunii este legala si temeinica pentru urmatoarele considerente:

În conformitate cu dispozitiile art. 8 alin. 3 („stabilirea dreptului de proprietate se face,la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate "), art. 11 alin. 3 („ stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere..."), art. 36 și art. 48 („ cetățenii români cu domiciliul în străinătate.....pot face cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele de terenuri agricole sau terenuri cu destinație forestieră...") din Legea nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, stabilirea (reconstituirea) dreptului de proprietate se face numai la cerere, depusă de fostul proprietar sau de către moștenitorii acestuia la primăria localității în raza căreia se afla terenul ( art.9 alin.3 din Legea 18/1991 republicata cu modificările ulterioare) si in termenul prevazut de lege.

Potrivit art. III din Titlul VI din Legea nr. 247/2005 ,, persoanele fizice si juridice pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferentele de suprafata ce pot fi restituite conform prezentei legi pana la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv”

Potrivit dispozitiilor Legii nr. 18/1991 cu modificarile si completarile ulterioare era necesar ca în temeiul cererii de reconstituire formulate de catre solicitant C. Locala să sesizeze C. Județeana în vederea validării sau invalidăriii cererii formulate, iar în eventualitatea existenței unei hotărâri de validare, C. Locala în temeiul art.27 din Legea 18/1991 raportat la dispozițiile art.5 lit.i din HG 890/2005 din HG 890/2005 sa întocmeasca documentația necesara eliberării titlului de proprietate, documentație pe care sa o inainteze Comisiei Județene de aplicare a Legii 18/1991 care va emite titlul.

Din dispozițiile normative citate, reiese că reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991 și a legilor ulterioare se realizează într-o procedura speciala administrativ jurisdicționala obligatorie, instanța judecătorească exercitând doar rolul de control judiciar asupra legalității și temeiniciei actelor întocmite, fără a se putea subroga competențelor imperative instituite în favoarea celor doua comisii de fond funciar, locala, respectiv județeana.

In cauza de fata reclamantul s-a adresat cu cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la C. Locala de fond funciar A. dar cererea a fost formulata la data de 18.01.2012 cu mult timp dupa data prevazuta de Legea nr. 247/2005 pentru depunerea cererilor de reconstituire, respectiv 30.11.2005.

In aceste conditii C. Locala de fond funciar A. nu a solutionat cererea de reconstituire raspunzandu-i reclamantului ca nu exista cadru legal pentru solutionarea cererii. În condițiile în care reclamantul nu era multumit de raspunsul Comisiei Locale de fond funciar A. la cererea formulata avea posibilitatea de a formula contestatie adresata Comisiei Judetene de fond funciar iar impotriva modului de solutionare a contestatiei avea posibilitatea de a formula plangere la instanta de judecata.

Atat timp cat reclamantul nu a parcurs procedura administrativ jurisdicționala in termenul prevazut de lege si nu a facut dovada faptului ca i-a fost reconstituit dreptul de proprietate de catre C. Judeteana de fond funciar nu poate fi obligata C. Locala în temeiul art.27 din Legea 18/1991 raportat la dispozițiile art.5 lit.i din HG 890/2005 din HG 890/2005 sa întocmeasca documentația necesara eliberării titlului de proprietate si nici C. Județeana de aplicare a Legii 18/1991 sa emita titlul de proprietate, aceste obligatii existand in sarcina celor doua parate doar ulterior validarii dreptului de proprietate.

De fapt prin cererea adresata instantei desi s-a solicitat obligarea la intocmirea documentatiei si emiterea titlului de proprietate reclamantul a urmarit reconstituirea dreptului de proprietate direct de catre instanta de judecata. Or, asa cum s-a retinut atat timp cat reclamantul nu a urmat in termenul prevazut de lege procedura administrativ jurisdictionala in fata Comisiilor de fond funciar nu poate pretinde direct instanțelor judecătorești emiterea unei hotărâri de reconstituire a dreptului de proprietate. In jurisprudenta s-a retinut in mod constant ca numai după parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de lege persoana nemulțumita se poate adresa cu plângere instanței. In acest sens s-a pronuntat si fosta Curte Suprema de Justiție care prin decizia nr. 2222 din 9 iulie 1996 a arătat că „că instanța devine competentă și are atribuții să efectueze controlul judecătoresc numai după ce, în prealabil, s-au pronunțat ambele comisii menționate.”

Pentru aceste motive tribunalul in baza art. 312 c. pr. civ. va respinge recursul si va mentine solutia primei instante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul Z. V. împotriva sentinței civile nr._/28.06.2012 a Judecătoriei Iași, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.11.2012

P., JUDECATOR, JUDECATOR, GREFIER

MM MM .>

Red. MM/ 15.02.2013/2ex

Jud. fond D. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 2305/2012. Tribunalul IAŞI