Rezoluţiune contract. Decizia nr. 2311/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2311/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 05-11-2012 în dosarul nr. 2311/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I C.
Ședința publică din 05 Noiembrie 2012
Președinte - S. C.
Judecător - C. M.
Judecător – M. M.
Grefier M. Getuța
Decizia civilă Nr. 2311
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurent a M. E. în calitate de moștenitoare a lui S. P. E., împotriva sentinței civile nr._/18.10.2011 a Judecătoriei Iași,intimați S. M., S. V., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.10.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 26.10.2012, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 31.10.2012, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi,05.11.2012, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/18.01.2011 Judecătoria Iași dispune:
„Respinge excepția lipsei calității procesuale active decurgând din excepția lipsei coparticipării procesuale active
Respinge cererea formulată de reclamanta S. P. E., cu domiciliul în Iași, ., în contradictoriu cu pârâții S. V., cu domiciliul ales la Cabinet de avocați G. E. și G. C., Iași, ..13-15, mezanin, . S. M. cu domiciliul în .. 175 ( 274), ca nefondată.
Respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Ia act că pârâtul S. V. nu solicită cheltuieli de judecată.
În baza art.19 din OUG nr.51/2008 suma de 1791 RON reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta rămâne în sarcina statului.”
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:
Prin contractul menționat reclamanta și pârâta S. M., mamă și fiică, au transmis pârâtului S. V., fiul al numitului S. M. și nepot al reclamantei nuda proprietate asupra imobilului situat în Iași, . compus din 3 camere, sală, magazie, bucătărie, paravan, antreu și cerdac cu suprafață construită de 109, 28 mp și teren aferent de 199, 25 mp, dobândit prin moștenire de la defunctul S. P. N. ( parcele 1123/1, 1123/2 și 1123/4). Reclamanta și-a rezervat dreptul de uzufruct asupra imobilului până la sfârșitul vieții. Prețul vânzării a fost de 35.000.000 ROL din care 20.000.000 au fost plătiți la data contractului. Pentru diferența de 15.000.000 pârâtul s-a angajat să presteze reclamantei pe tot timpul vieții întreținere constând în alimente, medicamente și îngrijire iar la deces să o înmormânteze.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active decurgând din excepția lipsei coparticipării procesuale active obligatorii, instanța reține că coparticiparea procesuală este de regulă facultativă ( art. 47 C.proc.civ) și este obligatorie numai în acele cazuri în care instanța este chemată să dispună cu privire la drepturile și obligațiile mai multor persoane, fiind necesar ca toate aceste persoane să fie parte la judecată pentru respectarea dreptului la apărare și pronunțarea unei hotărâri susceptibile de executare. Coparticiparea procesuală obligatorie nu înseamnă însă în mod necesar coparticipare activă sau pasivă obligatorie, respectiv ca toate persoanele aflate în situații juridice asimilabile reclamantului sau pârâtului să aibă aceeași calitate de reclamant respectiv pârât, ci este suficient să li se atribuie calitatea de parte în dosar. În caz contrar, îndeosebi în privința reclamantului, se creează riscul încălcării dreptului de acces la instanță reglementat de art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO în cazul în care între potențialii co-reclamanți nu poate fi stabilit un acord sau există un dezacord privind exercitarea dreptului de acțiune ( a se vedea cauza D. c. Romania).
În speță, eventuala soluție de admitere a cererii de rezoluțiune cu perspectiva repunerii părților în situația anterioară, ar afecta drepturile și obligațiile tuturor părților contractului în ce privește transmisiunea dreptului de proprietate /desființarea transmisiunii și obligația de plată/restituire a prețului. Fiind vorba despre trei părți ale contractului, este obligatorie o formă de coparticipare procesuală, activă sau pasivă. Cât timp obligația de întreținere a fost stabilită numai în beneficiul reclamantei S. P. E., numai aceasta are un interes imediat în exercitarea cererii în rezoluțiune pentru neexecutarea acestei obligații și, la limită, numai aceasta ar avea calitate activă raportat la dreptul de creanță încălcat și dedus judecății. Totodată reclamanta a înțeles însă să cheme în judecată și pe co-vânzătoare, atribuindu-i calitatea de pârâtă, dreptul la apărare al acesteia fiind astfel respectat. De altfel prin cererea depusă la dosar co-vânzătoarea și-a exprimat poziția de susținere pentru cererea reclamantei.
În consecință instanța apreciază că se impune respingerea excepției și judecarea pricinii în fond.
Potrivit art. 1020-1021 Cod civil, rezoluțiunea este o sancțiune specifică pentru contractele sinalagmatice cu executare dintr-o dată în sensul că neexecutarea culpabilă de către debitor, după punerea în întârziere, poate atrage desființarea contractului, legiuitorul lăsând instanței o anumită marjă de apreciere.
În speță instanța reține că la data încheierii contractului (24.01.2000) pârâtul, nepot de fiu al reclamantei, locuia în Italia împreună cu soția și copii de cel puțin 7 ani( a se vedea întrebarea nr.2 formulată de reclamantă la interogatoriu-f.225), împrejurarea cunoscută de reclamantă la momentul semnării contractului. În consecință, reclamanta nu se putea aștepta în mod rezonabil ca pârâtul să efectueze personal prestațiile care dau conținut obligației de întreținere iar apărarea pârâtului în sensul că a înțeles să își îndeplinească obligația prin intermediul părinților săi este pertinentă.
Examinând circumstanțele executării obligației pârâtului și corelativ ale realizării dreptului reclamantei, rezultă din declarațiile ambilor martori date în iunie 2011 că până în urmă aproximativ 2-3 ani tatăl pârâtului o vizita constant pe reclamantă, relațiile cu reclamanta și cu M. E., o altă fiică a reclamantei care locuiește în imobilul învecinat fiind bune. Martorul P. G., care a venit să locuiască în același imobil în 2006 prin înțelegere cu tatăl pârâtului, a arătat că în acea perioadă tatăl reclamantului îi aducea reclamantei alimente, din 2006 a vorbit cu pârâtul S. V. despre evoluția stării reclamantei și că acesta a trimis bani care au fost folosiți la repararea fântânii și a unei prize de către martor. Nu poate fi primită susținerea din acțiunea reclamantei în sensul că nu i s-ar fi prestat nici un fel de întreținere conform contractului în condițiile în care pârâtul a depus la dosar chitanțe privind plăți la furnizorii de curent electric, gaz, apă și canalizare. Desigur, parte din acest consum se datorează într-adevăr familiei martorului P. G. și nu reclamantei însă nici nu s-a dovedit în speță că ar fi existat la momentul sesizării instanței datorii pentru imobil la furnizorii de utilități sau că debitele ar fi fost acoperite de către alte persoane. Cât privește starea de degradare a imobilului atestată de planșele foto depuse la dosar, se impune a menționa că reclamanta, co-proprietară la momentul încheierii contractului, nu ocupa decât două camere și nu i se putea pretinde pârâtului, ca ulterior contractului, să asigure o creștere a suprafeței locuibile.
Instanța reține cu privire la esența litigiului dedus judecății că starea de sănătate a reclamantei s-a înrăutățit treptat, o dată cu vârsta, în preajma deschiderii prezentului proces, în vârstă de 98 de ani, paralizată și imobilizată la pat fiind necesar a fi luată pentru îngrijire de fiica sa M. E. în imobilul învecinat. Paralel cu accentuarea stării de nevoie a reclamantei, între fiul său S. M., tatăl pârâtului, și fiica M. E. s-a accentuat o stare de conflict privind exercitarea drepturilor asupra imobilului și relaționarea cu reclamanta, din declarația martorului P. G., sesizarea adresată de S. M. organelor de Poliție în noiembrie 2010 și memoriile depuse la dosar de M. E. rezultând disensiuni grave între frați între altele cu privire la presupusa încălcare a limitei de hotar prin edificarea unei construcții de către M. E. (G.), traseul instalației de gaz care deservește imobilul care făcut obiectul contractului. Existența acestui conflict nu au fost contestată de reclamantă, vechimea sa rezultând implicit și din înscrisul, datat 20.11.2000, semnat de toate părțile contractului, care conține un proiect de împărțire în natură a imobilului, cu mențiunea ”. se cuvine fiicei mele M. E. care, atunci când îi va trece supărarea, își va face acte pe ea”. (file 190, 76,116).
În condițiile în care, în mod evident, vârsta avansată și starea de sănătate i-au permis din ce în ce mai puțin reclamantei să își manifeste și să își impună opțiunile proprii privind folosința imobilului și relația cu și între fii săi, acest conflict a ajuns să afecteze executarea firească de către pârât prin părinții lui a obligației de întreținere, care, dată fiind situația reclamantei, presupunea un contact direct la/cu locuința ei. Se constată astfel disensiuni între fii inclusiv cu privire la acest aspect ( a se vedea susținerile pârâtului privind demersul de a o lua pe reclamantă la o altă locație în H., confirmate de planșele foto) și că în prezent reclamanta a fost luată la fiica ei M. E..
Uzând de facultatea de apreciere dată de art. 1020-1021 Cod civil, fără a omite starea acută de nevoie în care se află în prezent reclamanta și fără judeca sub nici o formă conflictul dintre fiii reclamantei în sine, instanța apreciază că, în împrejurările expuse anterior, nu poate fi reținută o stare de neexecutare a contractului de către debitor, culpabilă, de natură să justifice rezoluțiunea contractului. Cu privire la încălcarea dreptului de uzufruct prin aducerea în imobil a familiei martorului P. G., instanța reține că este vorba despre un fapt produs încă în 2006 și care, ca atare, este invocat supravenit, pro causa de către reclamantă prin avocat, care nu a avut o pondere semnificativă pentru promovarea prezentei acțiuni. În considerarea acestui aspect nu se justifică rezoluțiunea, reclamantă păstrând posibilitatea exercitării unei eventuale acțiuni confesorii pentru apărarea dreptului său.
În drept, interesul legitim al întreținerii reclamantei nu justifică în sine rezoluțiunea, motiv pentru care instanța învestită cu soluționarea prezentei acțiuni în justiție o va respinge ca nefondată, cu recomandarea soluționării conflictului pe cale amiabilă în spiritul art.131 C.proc.civ.
Văzând și disp. art. 274 C.proc.civ și 19 din OUG nr.51/2008.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs M. E. moștenitoare legală a defunctei reclamante S. P. E. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurenta că instanța de fond prin măsurile luate a favorizat pârâtul S. V. atât în ceea ce privește modul de administrare al probelor, admiterea unor pretenții total nejustificate ale pârâtului și contrar unor constatări făcute de persoane abilitate inclusiv notar, socotind reclamanta că o persoană care nu știe ce vrea, condiții în care s-a pornit cu o părere preconcepută, iar acest lucru rezultă inclusiv din motivarea hotărârii atacate.
Au fost primite toate susținerile lui S. V. care nu a putut prezenta nici un act că ar fi o îndoială asupra discernământului defunctei cunoscându-se faptul că reclamanta este paralizată iar pârâtul aflat în Italia s-a angajat să-i dea întreținere și să o ajute.
Motivarea instanței este contradictorie nu este bazată pe probatoriul dosarului și nu ține cont de dispozițiile legale în materie.
Concluzia că pârâtul S. V. nu trebuia să-și îndeplinească personal obligațiile așa cum acestea au fost stabilite prin actul autentic este greșită. Pârâtul chiar a contestat în răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 3) existența unei obligații de întreținere față de vânzătoare. Dacă ar fi vrut să fie îngrijită de fiul său S. M. nu era nici un interes să încheie un contract cu o altă persoană ci încheia contractul cu acesta.
Chiar din Italia dacă vroia să asigure întreținere pentru defunctă și posibilitatea ca aceasta să-și cumpere alimente, medicamente și tot ce este necesar, putea trimite direct reclamantei bani din Italia ori recunoaște la interogatoriu că nu a trimis acești bani bunicii.
După părerea instanței, abandonarea reclamantei în stare gravă și paralizată nu constituie motiv de desființare a actului. Voința reclamantei a fost de a locui în casa ei motiv pentru care și-a menținut dreptul de abitație.
Nici una din chitanțe în condițiile în care reclamanta avea pensie, nu poartă mențiunea că s-ar fi făcut plăți pentru reclamantă de către o altă persoană, mai ales că a recunoscut pârâtul că nu a trimis bani reclamantei.
Relațiile dintre copiii reclamantei nu au ce influența soluționarea cauzei pentru că beneficiarul este pârâtul și nu vreun copil al reclamantei.
Obligația asumată prin contract este o obligație personală, ea trebuia executată cu bună credință iar orice modificare a ei sau o transmitere a obligațiilor față de o altă persoană nu se putea face decât cu acordul reclamantei.
Argumentele legale invocate instanța le ignoră cu desăvârșire și opinează că nu ar exista o stare de neexecutare a contractului de către debitor culpabilă deși debitorul contestă chiar existența obligației, recunoaște că nu a trimis nici un ban reclamantei și nu a ajutat-o cu nimic. Reclamanta, în vârstă de 98 de ani bolnavă și paralizată trebuia îngrijită permanent de o persoană, reține că a fost încălcat dreptul de uzufruct prin adu cerea în imobil a familiei martorului P. G..
Prin întâmpinarea formulată intimatul S. V. invocă lipsa calității procesuale a recurentei M. E. mandatul acesteia încetând prin moartea mandatarului la 5.11.2011. La data înregistrării acțiunii S. P. E. avea 98 de ani și nu avea cunoștință de existența procesului pe rolul instanței.
Recursul este nul în conformitate cu art. 306 Cod procedură civilă, recurenta nearătând vreunul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 Cod procedură civilă.
Procesul a fost inițiat de M. E. care de la epoca încheierii contractului de vânzare – cumpărare a nutrit sentimente de dușmănie față de propria mamă și față de el pentru că defuncta nu i-a vândut ei imobilul din litigiu, dată de la care a persecutat-o și șicanat-o. A fost preferatul bunicii care l-a rugat să accepte să-i vândă din casa deși știa c ă din anul 1993 locuiește în Italia. Reclamanta a fost sechestrată fiindu-i interzis tatălui său pe care l-a mandatat să se ocupe de reclamantă prin închidera accesului la ea.
În anul 2000 ca urmare a atitudinii recurentei a obținut proiectul cu toate aprobările necesare pentru racordarea separată la conducta de gaz metan, operațiune pentru care a fost necesar să cumpere o suprafață de teren de la un vecin – S. S. – pentru a nu trece conducta pe terenul recurentei.
Prețul imobilului a fost de 35 mil.lei sumă din care a achitat la data încheierii contractului 20.000.000 lei.
Reclamanda S. P. E. a decedat la data de 5.11.2011, capacitate și vocație succesorală la moștenirea acesteia având recurenta M. E., S. M., S. M., toți în calitate de descendenți de gr. I și S. C. F. și S. E. în calitate de descendenți de gr. II.
În recurs s-au administrat probe constând în înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma recursului formulat și a dispozițiilor aplicabile în cauză Tribunalul reține următoarele:
Excepția nulității cererii de recurs nu poate fi primită câtă vreme potrivit art. 3041 Cod procedură civilă recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Ulterior pronunțării sentinței civile recurate respectiv la data de 5.11.2011 reclamanta S. P. E. a decedat. Capacitate și vocație succesorală la moștenirea acesteia are, în calitatea sa de descendentă de gr. I, recurenta M. E.. În cauză a operat o transmisiune legală a calității procesuale active de la reclamanta S. P. E. la moștenitoarea acesteia recurenta M. E.. Ca atare excepția lipsei calității procesuale a recurentei M. E. nu poate fi primită.
La data de 24.01.2000 a fost autentificat sub nr. 640 de către B.N.P. S. B., actul purtând titulatura de contract de vânzare – cumpărare încheiat între S. P. E. și S. M. pe de o parte și pârâtul S. V. pe de altă parte. Obiect al contractului l-a constituit imobilul construit (compus din 3 camere, sală, magazie, bucătărie, paravan, antreu și cerdac în suprafață de 109,28 m.p., din chirpici și acoperit cu tablă) și neconstruit în suprafață de 199,25 m.p. amplasat în Sector cadastral 9, parcelele C 1123/1 Cc 1123/2 și CC 1123/3. Identificarea imobilului construit și neconstruit s-a făcut prin .. Se menționează în cuprinsul contractului că imobilul a fost dobândit de vânzătoare astfel: casa de locuit parte prin moștenire de la defunctul S. P. N. decedat la 17.09.1987 în baza certificatelor de moștenitor 1042/1990 și 153/1990 parte prin cumpărare în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 4781/1991 și prin donație în baza contractului de donație nr. 6592/1984 iar terenul a fost dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991 prin titlul de proprietate nr._/1994.
Prețul declarat al vânzării a fost de 35.000.000 lei sumă din care la data autentificării actului, vânzătoarele au primit 20.000.000 lei urmând ca pentru restul de 15.000.000 lei cumpărătorul să presteze vânzătoarei S. P. E. întreținere pe tot timpul vieții, întreținere ce va consta din alimente, medicamente și îngrijire în cazul bolii iar la deces să o înmormânteze potrivit cu obiceiurile locale, suportând toate cheltuielile legate de acest eveniment. Vânzătoarea S. P. E. și-a rezervat dreptul de uzufruct asupra imobilului obiect al convenției părților până la sfârșitul vieții sale.
Certificatul de moștenitor nr. 153/8.02.1990 eliberat de notariatul de Stat Județean Iași, ca urmare a decesului numitului S. P. N. la data de 17.09.1987, atestă că masa succesorală rămasă de pe urma acestuia este formată din cota de 1/2 din casa de locuit situată în Iași . compusă din 2 camere, de baie, antreu, cerdac, beci și magazie în curte, dobândită de defunct și soția sa supraviețuitoare S. P. E. prin cumpărare cu actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 6592/1984 (număr ce corespunde conform contractului de vânzare cumpărare nr. 640/2000 contractului de donație la care se face acolo trimitere). Restul cotei de 1/2 din casa de locuit reprezintă cota de bun comun a soției supraviețuitoare S. P. E.. Imobilul casă de locuit este amplasat pe terenul în suprafață de 149,50 m.p. proprietate de stat. Calitatea de unic moștenitor cu o cotă de 1/2 din masa succesorală aparține descendentei de gr. I S. M.. Soția supraviețuitoare și ceilalți 3 descendenți de gr. I sunt străini de succesiune prin neacceptare conform art. 700 Cod civil.
Din înscrisurile depuse la filele 33, 34 dosar recurs ce au stat la baza întabulării în cartea funciară a imobilului construit și neconstruit situat în Iași ., rezultă că S. P. E. și S. M. (titulare ale dreptului de proprietate în cote egale asupra casei de locuit) au beneficiat de dispozițiile Legii 18/1991 prin stabilirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 243,99 m.p. prin emiterea la data de 24.05.1994 a titlului de proprietate nr._ (suprafață situată în sectorul cadastral 19, parcelele 1(1123/1), 2(1123/2), 3(1123/3) și 4(1123/4). Relativ la imobilul casă de locuit se face trimitere la contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4781/6.11.1981.
Trecând dincolo de mențiunile contradictorii relative la actul ce a fundamentat perpetuarea dreptului de proprietate asupra imobilului construit în patrimoniul soților S. P. E. și N. tribunalul reține că la momentul încheierii contractului nr. 640/2000 vânzătoarele S. P. E. și S. M. erau titulare ale dreptului de proprietate pe cote părți egale asupra imobilului construit și neconstruit, obiect al acordului de voințe. Deși întinderea dreptului de proprietate al fiecărei vânzătoare asupra bunurilor înstrăinate era determinată la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 640/2000 prețul stabilit prin acest contract a fost, față de unicitatea sa, raportat valorii întregului bun, fără a fi făcute mențiuni exprese relative la prețul efectiv încasat de fiecare din cele 2 coproprietare.
Premergător oricărei analize a susținerilor făcute în actul de învestire se impune stabilirea naturii juridice a convenției autentificate sub nr. 640/2000 fie ca un contract de vânzare cumpărare, fie ca un contract de întreținere întrucât natura juridică a unui contract nu poate fi dublă. În contractul de vânzare cumpărare obligația principală este aceea în bani și subsidiară aceea de întreținere pe când în contractul de întreținere obligația exclusivă ori principală este asigurarea întreținerii. Pentru stabilirea priorității uneia dintre aceste obligații este necesar să se examineze în raport de valoarea bunului transmis, care este prestațiunea principală făcând proporția între prețul în bani și cel în natură. Dacă s-a contractat în scopul ca fiecare parte să-și asigure câte un avantaj una de a primi un bun iar cealaltă drept contravaloarea lui, o întreținere pe toată viața va fi un contract de întreținere.
Imposibilitatea raportării prestației în bani la valoarea bunului – rezultată din existența coproprietății și unicitatea prețului vânzării – face ca tribunalul să valorifice înscrisul sub semnătură privată intitulat „acord încheiat astăzi 20.11.2000” înscris ce poartă atât semnătura vânzătoarelor S. P. E. și S. M. cât și semnătura cumpărătorului S. V. (fila 116 dosar fond). Prin acesta practic are loc un partaj al bunurilor autoarei P. S. E. anterior datei deschiderii succesiunii sale. Modul său de redactare practic plasează persoanele cu capacitate și vocație succesorală la moștenirea sa în ipoteza în care patrimoniul său ar fi cel din momentul anterior încheierii contractului nr. 640/2000 adică ar include și dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din imobilul construit și neconstruit în suprafață de 199 m.p. Se arată în cuprinsul acestui înscris că S. M. a primit de la S. V. suma de 15 milioane lei reprezentând contravaloarea „sălii” pe care ar fi trebuit să o culeagă aceasta din moștenirea sa, la momentul deschiderii sale, dacă anterior, în luna ianuarie 2000 nu ar fi înstrăinat cota sa de ½ din bunurile mobile și imobile. Descendenții de gr. I S. C. și S. M. ar fi trebuit ca la decesul mamei lor să culeagă o cameră a imobilului, cameră la care au renunțat în favoarea lui S. V. și pe care urma să o folosească pe timpul vieții sale S. P. E.. Celeilalte descendente de gr. I, se cuvine în opinia numitei S. P. E. suprafața de 44,14 m.p. amplasată în .) C.C. (s.n. ce nu a făcut obiect al contractului de vânzare – cumpărare în litigiu), fiică care „atunci când îi va trece supărarea își va face acte pe ea”. Neavând a analiza legalitatea acestui partaj al bunurilor numitei S. P. E. anterior deschiderii succesiunii sale, tribunalul îl eficientizează exclusiv pentru determinarea naturii juridice a contractului nr. 640/2000.
Ceea ce reține tribunalul prin valorificarea acestui înscris sub semnătură privată este faptul că S. P. E. a vrut să asigure copiilor săi potrivit voinței fiecăruia și în considerarea devoluțiunii succesorale legale dreptul de a accede la bunurile sale așa cum acestea îi alcătuiau patrimoniul anterior lunii ianuarie 2000. Luând act de voința fiilor S. C. și S. M. de a ceda drepturile lor în favoarea lui S. V., convenind asupra achitării de către S. V. (cumpărător în contractul nr. 640/2000) a sumei de 15.000.000 lei către S. M. și stabilind că suprafața de 44,14 m.p. să-i revină fiicei sale M. E. practic S. P. E. a dorit ca, în încercarea de a-și mulțumi deopotrivă descendenții de gr. I, să anihileze efectele juridice născute de încheierea contractului nr. 640/2000. O astfel de „așezare a bunurilor sale în patrimoniul copiilor” conduce tribunalul spre concluzia că la încheierea contractului nr. 640/2000 vânzătoarea S. P. E. nu a contractat în scopul de a-și asigura un avantaj în schimbul imobilelor înstrăinate, avantaj care i-ar fi plasat pe descendenții săi de gr. I într-o situație nefavorabilă (sub aspectul cuprinsului drepturilor ce aveau să le culeagă legal).
Concluzionând, contractul purtând titulatura de contract de vânzare – cumpărare are natura juridică a contractului a cărui denumire o poartă.
Fiind în prezența unui contract de vânzare – cumpărare debitorul obligației de întreținere nu este de drept în întârziere ca în situația contractului de întreținere, ci trebuie să fie pus de către creditorul obligației în întârziere. Debitorul trebuie să-și execute obligațiile asumate contractual iar în caz de neexecutare el este în întârziere. Pentru ca întârzierea debitorului să producă efecte juridice specifice, ea trebuie constatată în formele prevăzute de lege, forme prin care debitorul să fie pus în întârziere cu privire la executarea obligației. Câtă vreme creditorul nu cere constatarea întârzierii debitorului printr-una din aceste forme se presupune ca neexecutarea obligației asumate nu l-a păgubit. Punerea în întârziere are loc față de art. 1079 din Codul civil de la 1864 prin notificare sau prin cererea de chemare în judecată a debitorului.
În acest context juridic se impune verificarea îndeplinirii de către debitorul pârât S. V. a obligației de întreținere a vânzătoarei S. P. E. din momentul învestirii instanței cu prezenta cerere de chemare în judecată respectiv 19.07.2010.
La momentul învestirii instanței reclamanta S. P. E. avea vârsta de 98 de ani. Starea sa de sănătate era una precară așa cum rezultă din depozițiile ambilor martori audiați în cauză. În toamna anului 2010, aceasta a paralizat, moment de la care a fost imobilizată la pat. În acest sens depoziția martorului P. G. se coroborează cu adresa nr. 5925/28.09.2011 emisă de Serviciul de Ambulanță Județean Iași și plasează agravarea stării de sănătate a reclamantei în luna octombrie 2010.
Martorul P. G., persoană care începând cu anul 2006 a locuit împreună cu reclamanta, declară că aceasta a stat în vara anului 2010 timp de 2, 3 săptămâni la domiciliul din H. al tatălui pârâtului, numitul S. M.. După ce a paralizat reclamanta a fost luată de către fiica ei M. E., ce locuiește lângă aceasta, pentru a o îngriji. Ulterior acestui moment, tatălui pârâtului S. M. i-a interzis comunicarea cu mama lui. În acest sens declară că a fost martorul unui incident ce a avut loc între cei 2 frați când M. E. nu i-a permis fratelui său S. M. să vorbească cu mama lui decât foarte puțin. Comunicarea dificilă între cei 2 frați este pusă de martorul P. G. pe seama unui conflict mai vechi legat de împărțirea terenului aferent imobilului construit. Face vorbire martorul de încercările constante ale numitului S. M. de a-și vizita mama la domiciliul soriei sale M. E. precum și de refuzul constant al recurentei M. E. de a-i îngădui acest lucru.
În antiteză martorul M. E. audiat la solicitarea reclamantei declară că în urmă cu 2, 3 ani l-a văzut pe tatăl pârâtului S. M. trecând pe la bătrâna care –i este mamă, însă nu știe dacă a fost trimis de S. V. pentru a-i duce cele necesare traiului zilnic. Despre relațiile dintre cei 2 frați S. M. și M. E. și de consecințele acestora asupra comunicării cu mama lor, reclamanta în cauză, martorul nu a putut oferi detalii. Depoziția acestui martor este concordantă celei date de P. G. relativ la faptul că reclamanta locuiește cu fiica ei M. E., fiică care la momentul audierii sale ca martor avea grija reclamantei.
Situația conflictuală existentă între M. E. și S. M. este dincolo de orice îndoială și rezultă din cuprinsul memoriilor depuse de aceștia la dosar. Este adevărat că instanța nu a fost chemată a analiza relația celor 2 frați. Însă sancționarea situației de fapt litigioase nu poate ignora impactul, răsfrângerea acestor relații în raportul dintre creditorul și debitorul obligației de întreținere.
Cum corect a reținut judecătorul fondului din chiar momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, reclamanta S. P. E. cunoștea, în calitatea sa de bunică, ca S. V., debitor al obligației de întreținere asumate contractual, are domiciliul pe teritoriul Statului Italian. Chiar în prezența caracterului intuitu personae al obligației de întreținere dorința vânzătoarei a fost de a i se asigura îngrijirea zilnică necesară, rezultat ce nu putea fi atins în contextul faptic cunoscut și asumat, decât prin mijlocirea fiului său, tatăl debitorului obligației de întreținere S. M..
Tribunalul nu poate răspunde afirmațiilor recurentei M. E. relative la întregul concurs de împrejurări care au determinat realizarea acordului de voințe în forma cuprinsă în contractul de vânzare – cumpărare ce face obiect al prezentului litigiu. Ceea ce Tribunalul are a decela este, în prezența clauzelor contractuale, reprezentarea pe care au avut-o părțile privind modalitatea concretă a executării obligației de întreținere. Ea este fără îndoială cea reținută în mod corect de instanța de fond, respectiv executarea de către pârâtul S. V., debitor al raportului juridic, a obligației de întreținere prin mijlocirea tatălui său S. M., fiu al vânzătoarei.
Pe de o parte, vârsta reclamantei, pe de altă parte, locuința efectivă a debitorului obligației de întreținere sunt elemente ce translocă granițele analizei în relațiile existente între cei doi frați M. E. și S. M..
În cazul în care debitorul întreținerii nu-și îndeplinește din cauza unor împrejurări ce-i sunt imputabile obligațiile asumate creditorul întreținerii are dreptul să ceară în justiție, în temeiul art. 1021 din Codul civil de la 1864, rezoluțiunea contractului.
Testimoniile administrate în cauză așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului nu conduc spre concluzia neexecutării culpabile de către debitor a obligației de întreținere.
Ulterior sesizării instanței de judecată cu soluționarea prezentului litigiu tatăl pârâtului S. M. i-a asigurat reclamantei întreținere pe o perioadă de 2 – 3 săptămâni la locuința lui din . acasă a reclamantei starea de sănătate a acesteia s-a agravat astfel că în luna octombrie a anului 2010 a fost luată din domiciliul ei de către fiica sa M. E. spre a o îngriji. Încercările tatălui pârâtului S. M. de a lua numai și legătura cu mama sa au fost zădărnicite de sora lui M. E.. Notează Tribunalul pe lângă vârsta înaintată a reclamantei și imposibilitatea acesteia de a se deplasa și în consecință de a decide dincolo de opoziția manifestă a fiicei sale M. E.. Prin schimbarea domiciliului reclamantei la fiica sa pârâtul prin mijlocirea tatălui său a fost pus în imposibilitatea de a-și îndeplini obligația de întreținere asumată.
Concluzionând, neputând fi reținută culpa pârâtului S. V. în neexecutare a obligației de întreținere asumată contractual, în mod corect judecătorul fondului a respins cererea formulată.
În considerarea celor mai sus expuse și alăturat celor judicios reținute de instanța de fond, în baza art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a dispune conform prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de M. E. în calitate de moștenitoare după reclamanta S. P. E., în prezent decedată, împotriva sentinței civile nr._/18.10.2011 a Judecătoriei Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.11.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S.C. C.M. M.M. GREFIER,
M.G.
Red: C.M.
Tehn. H.C.
Ex.2/19.04.2013
Judecător fond: O. I. I.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2305/2012. Tribunalul IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 521/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
