Fond funciar. Decizia nr. 2562/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 2562/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 2562/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 04 Decembrie 2013

Președinte - C. R.

Judecător - E. C. F.

Judecător - M. C.

Grefier - O. T.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2562/2013

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe revizuentul O. N. și pe intimatul P. J.. I., având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 27.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 04.12.2013, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererii de revizuire de față Tribunalul reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului sub nr._ revizuentul O. N. a solicitat în contradictoriu cu intimatul P. Județului Iași revizuirea deciziei civile nr. 3528/16.12.2011 pronunțată de Tribunalul Iași. Solicită desființarea hotărârii date de Tribunal și rejudecând cauza să fie admis recursul formulat de revizuent și respins recursul declarat de P. Județului Iași iar pe fond să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată.

În fapt susține revizuentul că a formulat în fața Judecătoriei Iași o plângere împotriva Ordinului Prefectului Județului Iași nr 349 din data de 12.04.2010, motivat de faptul că i-a fost respinsă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 642,80 mp din Mun. Iași ..

Cererea sa a făcut obiectul dosarului nr_/245/2010. Instanța de fond prin sentința civilă nr. 7040/2011 a admis în parte acțiunea și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 244 mp. Față de soluția dată la fond ambele părți au formulat recurs iar prin decizia 3528/2011 instanța a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul O. N. împotriva sentinței civile nr. 7040/12.04.2011 dată în dosar nr._/245/2010 a Judecătoriei Iași și a admis recursul formulat de recurentul P. Județului Iași împotriva sentinței civile nr. 7040/12.04.2011 dată în dosar nr._/245/2010 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o modifică în tot, respectiv în rejudecare respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul O. N. împotriva ordinului nr. 349/12.04.2010 emis de intimatul P. județului Iași.

A reținut instanța de recurs că recurentul nu a făcut dovada proprietății cu privire la imobilul teren în suprafață de 642,80 mp nefiind depus la dosar nici un decret de expropriere pe numele său sau cu privire la vreo suprafață de teren.

Temeiul juridic al cererii de revizuire este art 322 pct 5 cpc motivat de faptul că după pronunțarea hotărârii a descoperit înscrisuri noi, reținute de partea adversă respectiv decretul de expropriere și o . acte doveditoare.

Documentul reținut de P. Județului Iași și care face dovada proprietății imobilului din Iași . bis este Decretul de expropriere nr 239/1981. În anexa acestui decret la poziția 97/104 se regăsește numele autorului O. I. I. și soția acestuia O. D-tru A. cu un imobil casă de locuit și teren în suprafață de 780 mp. Acesta document l-a obținut la 30.09.2013 de la Consiliul Județean Iași în urma cererii cu nr 69/AR/24.09.2013. Data comunicării respectivului înscris rezultă din ștampila aplicată de Poșta Română pe plicul de trimitere. Respectiv 30.09.2012, cererea fiind formulată în termenul de 30 de zile de la data obținerii înscrisului.

Acest document a fost reținut de partea adversă cu ocazia judecării fondului, nefiind depus cu celelalte înscrisuri ce constituiau documentația care a stat la baza emiterii ordinului și care se regăsea în arhivele Consiliului Județean.

Susține revizuentul că părinții săi au cumpărat în 1970 o suprafață de teren de 642,70 mp în . încă o suprafață în completare, în 1982, la data exproprierii deținând suprafața totală de 780 mp.

Cererea de reconstituire înregistrată cu nr_/1.09.2005 a fost făcută în baza legii 247/2005 pentru suprafața de 642,70 mp deoarece doar pentru acest teren aveau acte de proprietate

Fostul proprietar a înstrăinat teren la două familii astfel încât în anul 1982 pe . erau ridicate 2 imobile, unul al părinților săi și altul al familie M.. Acest aspect rezultă din anexa decretului de expropriere. Aceste este motivul pentru care S. B. I. redactat împuternicirea prin care îl mandata pe autorul său să încaseze în numele său drepturile bănești la care era îndreptățit. În nici un caz nu este conformă cu realitatea concluzia instanței că S. I. este proprietarul de drept al terenului.

În drept a invocat disp. art. 322 alin 5 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii de revizuire a depus adresa nr 69/AR/24.09.2013 a Consiliului Județean Iași, ordin 349/12.04.2010 al Prefectului Județului Iași, sentința civilă 6646/19 iul 1992 a Judecătoriei Iași, Decret 239/1981, declarație B. I., C. D., certificat.

Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare.

S-a atașat dosarul_/245/2010 al Judecătoriei Iași în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire formulată de O. N. Tribunalul reține următoarele:

Prin decizia civilă nr 3528/16.12.2011 Tribunalul respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul O. N. împotriva sentinței civile nr. 7040/12.04.2011 dată în dosar nr._/245/2010 a Judecătoriei Iași. Admite recursul formulat de recurentul P. Județului Iași împotriva sentinței civile nr. 7040/12.04.2011 dată în dosar nr._/245/2010 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o modifică în tot. Rejudecând cauza: Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul O. N. împotriva ordinului nr. 349/12.04.2010 emis de intimatul P. județului Iași.

A reținut Tribunalul că prin ordinul nr. 349/12.04.2010 al Prefectului jud. Iași-f. 5 dosar fond s-a respins cererea nr._/01.09.2005 depusă de O. N. pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 642,8 mp teren situat în Iași, ., reținându-se că prin referatul Comisiei Municipale Iași s-a reținut că reclamantul nu face dovada calității de persoană îndreptățită la restituire, terenul fiind în zonă sistematizată, fiind afectat de . zona lor de protecție, căi de acces auto și pietonal.

Situația de fapt reținută prin referatul întocmit de Comisia Municipală Iași de fond funciar la data de 05.03.2009 - f. 25, 26 dosar fond, a fost confirmată de înscrisurile administrate în cauză, din care a reieșit faptul că la data de 10.10.1963, în baza Autorizației nr._ - f. 9 dosar fond, B. I. și B. E. au fost autorizați să vândă lui S. B. I. imobilul din Iași, . compus din teren în suprafață de 642,80 mp, iar prin sentința civilă nr. 6646/1992 a Judecătoriei Iași –f. 13 dosar fond s-a admis acțiunea formulată de O. I. în contradictoriu cu B. I. și E., constatându-se că reclamantul a construit o casă pe terenul pârâților B. I. și E., martorul C. I., audiat cu acel prilej, precizând că terenul a fost cumpărat de O. I. cu zdelcă de la B. I..

De asemenea, în baza adresei nr. 1266/01.02.1982 - f. 12 dosar fond s-a probat faptul că de la O. I., s-a expropriat imobilul situat în Iași, . A în vederea construirii de blocuri de locuințe, în temeiul disp. Legii 5/1973 comisia constituită în acest scop atribuindu-i un apartament, O. I. fiind invitat cu actele doveditoare ale proprietății la sediul IGCL în vederea preluării apartamentului. Din analiza coroborată a acestor date se poate reține faptul că, tocmai în scopul dovedirii dreptului său de proprietate cu privire la imobilul construcție la data la care a fost invitat pentru preluarea apartamentului, O. I. a formulat acțiunea în instanță, sentința civilă din 19 iulie 1982 reținând că acesta a construit pe terenul soților B. o casă.

Nici o probă administrată în cauză nu face dovada proprietății lui O. I. cu privire la imobilul teren în suprafață de 642,8 mp teren situat în Iași, ., pe de o parte sentința menționată reținând că terenul era proprietatea soților B., pe de altă parte din conținutul procurii autentificate sub nr. 551/10.02.1982 –f. 14 dosar fond, reieșind că S. B. I. este proprietar asupra acestui imobil, împuternicindu-l pe O. I. să-l reprezinte în fața autorităților în vederea îndeplinirii formalităților legate de expropriere și să încaseze în numele său drepturile bănești ce i se cuvin. În concluzie, reclamantul nu a probat în cauză proprietatea asupra terenului întrucât nu era proprietar asupra acestuia, dreptul său de proprietate vizând doar imobilul construcție, astfel că exproprierea terenului nu s-a făcut de la acesta, la dosar nefiind depus un decret de expropriere pe numele său cu privire la vreo suprafață de teren.

In drept, potrivit disp. art. 36 alin 5 din Legea 18/1991, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, la cerere, terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităților, aflate in administrarea consiliilor locale. Astfel, disp. art. 36 alin 5 din Legea 18/1991 sunt clare in privința condițiilor de retrocedare a terenurilor care îndeplinesc condițiile din text, titularii dreptului de reconstituire fiind foștii proprietari ai terenului intravilan preluat în baza Decretului 712/1966 și a altor acte normative speciale. Câtă vreme reclamantul nu a probat în cauză dreptul de proprietate al autorului său asupra terenului solicitat Tribunalul apreciază că reclamantul nu era persoană îndreptățită la reconstituire în accepțiunea disp. legale enunțate mai sus, astfel că din prisma nedovedirii proprietății recursul formulat de P. jud. Iași este întemeiat și va fi admis, iar cel al reclamantul O. N. este neîntemeiat și va fi respins, nemaiimpunându-se analiza motivului de recurs relativ la întinderea suprafeței de retrocedat câtă vreme s-a constatat că reclamantului nu i se poate retroceda terenul în litigiu.

Pentru aceste considerente, Tribunalul, în temeiul disp. art. 312 alin 1 cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul O. N. împotriva sentinței civile nr. 7040/12.04.2011 dată în dosar nr._/245/2010 a Judecătoriei Iași, va admite recursul formulat de recurentul P. Județului Iași împotriva sentinței civile nr. 7040/12.04.2011 dată în dosar nr._/245/2010 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o va modifica în tot și rejudecând cauza va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul O. N. împotriva ordinului nr. 349/12.04.2010 emis de intimatul P. județului Iași.

Potrivit art. 322 pct.5 C.pr.civ. revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere daca, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Pentru a fi incident acest motiv de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: respectiv sa fie vorba despre înscrisuri noi descoperite după pronunțarea hotărârii judecătorești, care nu au fost cunoscute de către instanța care a judecat, înscrisurile să nu poată fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și să fie determinant în pronunțarea soluției.

În speta, înscrisul nou invocat, este decretul de expropriere nr 239/1981, act normativ public, conform HG 517/2009 de declasificarea unor decrete ale Consiliului de stat emise în perioada 1956 – 1989. Acest înscris nou invocat de către revizuent a fost obținut, conform susținerilor dovedite ale acestuia ca urmare a formulării unei cereri adresate Consiliului Județean Iași, Birou Ghișeu Unic Arhivă și Secretariat în anul 2013. În aceste condiții reține Tribunalul că nu este îndeplinită condiția specială a revizuirii care se refera la imposibilitatea prezentării înscrisului în instanța, fie datorita faptului ca acesta a fost deținut de partea potrivnica, fie datorita unor împrejurări mai presus de voința părții

Înscrisul nou de care se prevalează revizuentaul fiind un act normativ declasificat, aceasta putea oricând, după publicarea Hotărârii de Guvern sa intre în posesia sa si sa-l prezinte instanței, așa cum a procedat de altfel în anul 2013, neputându-se retine ca era un înscris detinut de partea potrivnica câtăvreme în Monitorul Oficial oficial al României partea I nr. 424 bis/22.06.2009 se precede în mod expres că documentele se păstrează și pot fi consultate la Arhivele Naționale. De altfel la momentul la care revizuentul a formulat cererea de eliberare a acestui document la autoritatea publică, acesta i-a fost pus la dispoziție. Nu se susține și nu s-a dovedit în cauză că pe tot parcursul procedurii în fața primei instanțe și în recurs revizuentul a fost împiedicat să formuleze cererea de eliberare a actului invocat în revizuire.

Reține Tribunalul că nici condiția ca înscrisul descoperit si invocat sa aiba un caracter determinant, adică sa fi fost apt de a conduce la o alta soluție decât cea pronunțat nu este îndeplinită în speță, ceea ce reține ca și considerent decizoriu instanța fiind faptul că revizuentul nu a dovedit existența dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul autorilor săi, nu faptul că nu s-a dovedit trecerea imobilului în patrimoniul statului. Reținând că autorul său a fost supus unei proceduri de expropriere în anul 1980, Tribunalul conchide că înscrisurile depuse în dovedirea cererii îl arată pe autor ca fiind un detentor al terenului și nu un proprietar, Decretul de expropriere nu constituie în sine o dovadă a dreptului de proprietate, ci doar o prezumție simplă ce operează în favoarea persoanei înscrisă în decret ce operează doar în absența unor probe contrare. Ori în cauza de față Tribunalul a avut în vedere tocmai aceste probe contrare, respectiv, sentința civilă pronunțată în 1982 de Judecătoria Iași, procura dată autorului revizuentului, etc.

Pentru toate considerentele arătate Tribunalul reține că cererea de revizuire a deciziei civile nr. 3528/16.12.2011 a Tribunalului Iași nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, urmând a o respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul O. N. împotriva deciziei civile nr. 3528/16.12.2011 a Tribunalului Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 04.12.2013.

Președinte,

C. R.

Judecător,

E. C. F.

Judecător,

M. C.

Grefier,

O. T.

Red./Tehnored.: R.C./T.O.

2 ex./11.02.2014

Judecător fond: C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 2562/2013. Tribunalul IAŞI