Fond funciar. Decizia nr. 2610/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2610/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 2610/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 06 Decembrie 2013
Președinte - M. M.
Judecător – M. M.
Judecător – D. P. C.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 2610
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta R. NAȚIONALĂ A P. R., P. DIRECȚIA SILVICĂ IAȘI împotriva sentinței civile nr. 233/26.04.2013 a Judecătoriei Răducăneni, intimați C. JUDEȚEANĂ IAȘI P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, C. L. DE F. F. P., T. N. M., N. A. S. E., I T. R., având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută parțială titlu proprietate.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.11.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 06.12.2013, când
TRIBUNALUL
deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 233 din 26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Răducăneni, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea, astfel cum a fost modificată formulată de de reclamanta R. Națională a P., prin Direcția Silvică Iași, în contradictoriu cu pârâții C. L. de F. F. P., C. Județeană de F. F. Iași, T. R., S. E., și N. A..
P. a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, prima instanță a reținut că, la data de 28.10.1994, pe numele T. M. a fost eliberat de către C. Județeană de fond funciar Iași titlul de proprietate nr._ prin care se reconstituia dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2,7100 m.p. pe raza comunei P., jud.Iași, din care suprafața de 4.500 m.p. situată în extravilanul satului Moreni, tarlaua 2/1, . categoria de folosință arabil și că, la baza emiterii titlului de proprietate s-au aflat: cererea formulată de beneficiar la data de 17.03.1991 prin care solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3,21 ha, anexa de validare la Legea nr.18/1991 și Hotărârea nr.5/09.08.1991.
Instanța de fond a constatat că numitul T. M. a decedat la data de 11.02.2009, așa cum rezultă din certificatul de deces . nr._, și a lăsat în calitate de moștenitori pe pârâtele S. E., T. R. și N. A., potrivit sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale nr.2375/18.04.2013 și că, potrivit adresei nr.1965/07.10.2005 emisă de Primăria Comunei P., în tarlaua 2/1 (unde a beneficiat și defunctul T. M. de reconstituire) au fost împroprietăriți cetățeni din . au avut înainte de 1959 teren în zona respectivă.
De asemenea, se reține că, din adresa nr.4852/20.04.2010 emisă de O.C.P.I. Iași rezultă că în evidențele acestei instituții în tarlaua 2/1 . de folosință pădure, figurând ca teren proprietatea statului și în administrarea Ocolului Silvic Iași în timp ce, din raportul de expertiză topometrică întocmit în cauză de expertul S. G. rezultă că suprafața de 4500 m.p. este situată în extravilanul . cadastral 2/1, . pădure conform planului cadastral și arabil conform titlului de proprietate, defunctul T. M. fiind efectiv pus în posesie.
În condițiile în care din raportul de expertiză rezultă că potrivit planului cadastral suprafața în litigiu are categoria pădure, iar din înscrisurile depuse la dosar (analizate și de expert) rezultă că suprafața apare înregistrată în evidențele cadastrale ca teren de stat, aflat în administrarea Ocolului Silvic Iași, este evident că reclamanta, ca titular al dreptului de administrare a trenurilor cu pădure proprietatea statului, justifică aparența unui interes în promovarea prezentei acțiuni, întrucât prin aceasta se tinde la redobândirea terenului ce face obiectul dreptului de administrare.
În ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, prima instanță a reținut și jurisprudența instanței de contencios al drepturilor omului, invocând hotărârile pronunțate, în cauza Toșcută și alții c. României, în cauza Jones c. României.
Analizând titlul de proprietate atacat prin prisma dispozițiilor interne și Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța de fond a constatat că, în ce-l privește pe autorul pârâtelor persoane fizice la stabilirea dreptului de proprietate au fost respectate dispozițiile legii fondului funciar. Astfel, acesta s-a adresat comisiei locale competente cu o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în calitate de moștenitor, cererea sa fiind validată de către cele două comisii de fond funciar.
A mai reținut instanța de fond că, potrivit art.2 și 4 din H.G. nr.131/1991 (în vigoare la data validării cererii, a punerii în posesie și eliberării titlului de proprietate) din comisiile de fond funciar care au avut atribuții în procedura stabilirii dreptului de proprietate al pârâtului făceau parte și reprezentanții reclamantei, respectiv șeful ocolului silvic sau un reprezentant al acestuia (în cazul comisiei locale) și directorul filialei silvice (în cazul comisiei județene), neexistând nicio dovadă ca aceștia s-ar fi opus la punerea în posesie a pârâtului cu terenul înscris în titlul de proprietate, reclamanta abținându-se de la orice demers pentru înlăturarea situației litigioase create timp de aproape 20 de ani.
Arătând că, este adevărat că suprafața de 4.500 m.p. înscrisă în titlul defunctului T. M. în tarlaua 2/1 apare în evidențe ca fiind teren forestier aparținând domeniului public al statului, instanța de fond a apreciat că titlul de proprietate nu este lovit de nulitate absolută de vreme ce această suprafață a fost validată de cele două comisii pârâte, în fapt este teren agricol (categorie care a fost solicitată de beneficiar și a fost validată de comisii), iar beneficiarul titlului de proprietate a fost efectiv pus în posesie. În final, s-a arătat că, și în cazul în care, înscrierea în titlu a unui teren care aparține domeniului forestier al statului constituie în mod evident o nerespectare a dispozițiilor legii fondului funciar, o astfel de încălcare este imputabilă exclusiv autorităților– în speță celor două comisii de fond funciar-, care aveau obligația de a face toate verificările prealabile emiterii titlului- și nu beneficiarului titlului în sarcina căruia nu se poate reține nicio culpă.
Concluzionân că, se impun a fi salvate efectele titlului de proprietate, desființarea lui constituind o privare de proprietate care nu poate fi justificată pe tărâmul art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta R. Națională a P., prin Direcția Silvică Iași, apreciind că aceasta este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:
După expunerea pe scurt a solicitării lor și a soluției reținute de instanța de fond, recurenta a arătat că, hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 41 alin 1 din Legea nr. 18/1991, deoarece, potrivit acestor dispoziții, pot beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere numai persoanele care au deținut astfel de terenuri.
Susține recurenta că, în speță, că suprafața de 4500 mp teren, pentru care s-a reconstitit dreptul de proprietate, la data acestei reconstituiri, figura în fondul forestier, proprietate publică a statului.
A mai arătat recurenta că, această suprafață de teren este înscrisă în amenajamentul silvic al ocolului Silvic Iași, UP VI, ua 39M .
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimata C. Județeană de F. F. Iași, a formulat
întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
În recurs, nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, instanța de control judiciar a constatat că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut prima instanță, la data de 28.10.1994, pe numele T. M. a fost eliberat de către C. Județeană de fond funciar Iași titlul de proprietate nr._ prin care se reconstituia dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2,7100 m.p. pe raza comunei P., jud.Iași, din care suprafața de 4.500 m.p. situată în extravilanul satului Moreni, tarlaua 2/1, . categoria de folosință arabil și că, la baza emiterii titlului de proprietate s-au aflat: cererea formulată de beneficiar la data de 17.03.1991 prin care solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3,21 ha, anexa de validare la Legea nr.18/1991 și Hotărârea nr.5/09.08.1991.
Cererea de reconstituire a fost formulată de către T. M. la data de 17.03.1991, fiind înregistrată sub nr. 5372 ( fila 24), cererea fiind validată prin Hotărârea comisie județene nr. 5 din 9 august 1991, fiind înscirs în annexa 2a, nr. 948 ( filele 25-27).
Dispoziții legale incidente:
Conform, art. 41 alin 1 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar republicată, modificată și completată “ (1) Terenurile agricole fara constructii, instalatii, amenajari de interes public, intrate in proprietatea statului si aflate in administrarea primariilor la data prezentei legi, se vor restitui fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, fara a se putea depasi suprafata de 10 ha de familie, in echivalent arabil..”
Analizând sentința recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a prevederilor legale incidente, instanța de control judiciar constată că recursul nu este fondat, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică, în speță nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Așa după cum a reținut și prima instanță, potrivit art.2 și 4 din H.G. nr.131/1991 (în vigoare la data validării cererii, a punerii în posesie și eliberării titlului de proprietate) din comisiile de fond funciar care au avut atribuții în procedura stabilirii dreptului de proprietate al pârâtului făceau parte și reprezentanții reclamantei, respectiv șeful ocolului silvic sau un reprezentant al acestuia (în cazul comisiei locale) și directorul filialei silvice (în cazul comisiei județene), neexistând nicio dovadă ca aceștia s-ar fi opus la punerea în posesie a pârâtului cu terenul înscris în titlul de proprietate, reclamanta abținându-se de la orice demers pentru înlăturarea situației litigioase create timp de aproape 20 de ani.
Deși suprafața de 4.500 m.p. înscrisă în titlul defunctului T. M. în tarlaua 2/1 apare în evidențe ca fiind teren forestier aparținând domeniului public al statului, nu se pote vorbi de nulitatea titlului de proprietate având în vedere că, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea autorului ntimaților personae fizice a fost rezultatul parcurgerii procedurii administrative jurisdicționale, reconstiturea fiind rezultatulanalizei făcute de cele două comisii de fond funciar competente, în fapt este teren agricol (categorie care a fost solicitată de beneficiar și a fost validată de comisii), iar beneficiarul titlului de proprietate a fost efectiv pus în posesie.
Suplimentar celor reținute de prima instanță, instanța de control judiciar reține că, recursul este nefondat și pentu că, din adresa nr._/15.03.1994 a OCPI ( fila 75 dosar fond)rezultă pe de o parte că, în perioada 1982 – 1985 terenul a fost predat pentru transformare în arabil, lucrările fiind recepționate în anul 1988, iar pe de altă parte că, la 1 ianuarie 1990, aceste tereuri fuseseră predate comisiilor locale de fond funciar pentu reconstituiri ( fila 75 dosar fond, aliniat final).
În aceste condiții, la data reconstituirii dreptului de proprietate . august 1991 și la data punerii în posesie cu suprafața de 4500 mp (02.04.1992 – fila 76 dosar fond) terenul nu era exceptat de la reconstituire. De altfel, acesta a fost inclus în domeniul public prin ordinul 688/13.11.2008, mult timp după reconstituire și chiar după emiterea titlului de proprietate, având în vedere că, toată procedura de reconstituire s-a realizat până în anul 1994.
De asemenea, Tribunalul reține că, opinia instanței de fond referitoare la neteminica acțiunii față de dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului este corectă, respingerea acțiunii fiind în concordanță și cu principiul securității raporturilor juridice .
În acest sens, instanța de control judiciar are în vedere opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în cauza S. și alții contra României, 23 februarie 2006, unde a statuat că :„preeminența dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenției.(...) Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie.”.
De asemenea, invocăm jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului, exprimată și în cauza R. contra României, 19 octombrie 2006, unde se mai reține că nu se poate face derogare de la acest principiu – al securității raporturilor juridice - decât atunci când motivele materiale și imperioase o solicită ( așa cum de altfel s-a mai pronunțat Curtea și în cauzele A. împotriva României și Riabykh c. Rusia, no_/99, § 52, CEDH 2003‑IX).
Totodată, după cum a reținut și prima instanță. În hotãrârea datã în cauza Jones c. României, Curtea, în conformitate cu aceeași practică, a aratat cã atât timp cât în sarcina beneficiarului unui act administrativ prin care i se recunoaște dreptul de proprietate, nu se poate reține nici o culpă, anularea acestui act, fãrã a se oferi o despãgubire echitabilã beneficiarului, pe motiv cã autoritãțile administrative au descoperit ulterior emiterii actului cã nu erau îndeplinite cerințele legale pentru emiterea actului, constituie o privare de proprietate nejustificatã (obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor anterior emiterii actului, fiind încãlcatã de autoritãți, motivația în sensul cã ulterior s-ar fi descoperit cã nu erau îndeplinite cerințele legale, neconstituind în accepțiunea Curții o motivație pertinentã și suficientã).
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta R. Națională a P. – R. prin Direcția Silvică Iași împotriva sentinței civile nr. 233/26.04.2013 a Judecătoriei Răducăneni, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.12.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M.M. M.M. D.P.C. M.G.
Red/ Tehnored-. D.P.C.- 23.12.2013
2 ex.
Judecătoria Răducăneni: G. R. M.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1633/2013. Tribunalul IAŞI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2611/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
