Fond funciar. Decizia nr. 2679/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2679/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 2679/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 16 Decembrie 2013
Președinte - M. S.
Judecător - G. C.
Judecător - O. L.
Grefier - L. G. O.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2679/2013
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe recurent C. A. - domiciliu proc.ales, recurent C. A. - prin av. E. N. și pe intimat P. G., intimat P. Ș., intimat C. L. DE A. A L. 18/1991 M. ȘI COMPLETATĂ BEREȘTI MERIA, intimat C. JUDEȚEANĂ PT. R. D. DE P. P. ASUPRA TERENURILOR DE PE LÂNGĂ PREFECTURA G., având ca obiect fond funciar anulare T.P.-strămutare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 02.12.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, pentru ca intimații să depun concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de 09.12.2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 13.12.2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 274 din 27.02.2013, pronunțată de Judecătoria Târgu B., s-a respins acțiunea formulată de reclamanta C. A. în contradictoriu cu pârâții P. G., P. Ș., C. de A. a L. 18/1991 Berești – Meria și C. Județeană G. pentru R. D. de P. asupra Terenurilor.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut:
P. cererea de chemare în judecată, reclamanta C. A. a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._ din 06.05.1993 emis pe numele pârâților P. G. și P. Ș., pentru suprafața de 179 mp teren intravilan situat în T C2, P65.
Pârâții au invocat excepțiile autorității de lucru judecat, a lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes.
P. încheierea de ședință din data de 21.11.2011, instanța a respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat pentru următoarele considerente:
Autoritatea de lucru judecat este analizată în doctrină ca efect al hotărârii judecătorești; ca o prezumție legală, absolută, irefragabilă în art. 1201 cod civil și ca o excepție de fond absolută și peremtorie de art. 166 Cod procedură civilă. Pentru a verifica dacă există sau nu autoritate de lucru judecat, trebuie observată tripla identitate de elemente la care se referă art. 1201 Cod civil: părți, obiect și cauză.
În ceea ce privește primul element – părțile, nu există nici un dubiu că există identitate cu privire la acest aspect.
În privința obiectului, și acesta este identic, scopul final urmărit de reclamantă este același în ambele dosare, și anume dobândirea în proprietate a suprafeței de 179 mp teren intravilan situat pe teritoriul satului Balintești, . G..
Cât privește cel de-al treilea element - cauza, trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care nu se confundă nici cu cauza acțiunii dar nici cu dreptul subiectiv.
Cauza cererii de chemare în judecată reprezintă fundamentul pretenției afirmate, aceasta desemnând practic situația de fapt calificată juridic.
Așadar, cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituția sau categoria juridică, ori de principiul de drept substanțial pe care reclamanta își întemeiază pretenția.
În acest context, cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie redusă numai la fundamentul raportului juridic dedus judecății ci și la temeiurile de drept ale cererii.
În dosarul nr. 4548/1994 al Judecătoriei Tulcea, temeiul juridic al cererii l-a constituit art. 480 Cod civil, în timp ce în prezentul dosar temeiul juridic este altul și anume art. III lit. a din Legea nr. 169/1997.Constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis pe numele pârâtului P. G., în temeiul art. III lit. a din Legea nr. 169/1997 a fost soluționat în dosarul nr. 1534/1999 al Judecătoriei Tg. B., dosar finalizat prin încheierea unei tranzacții, cauza nulității nefiind analizată de către instanță.
În raport de aceste considerente, instanța a reținut că nu există identitate de cauză și, pe cale de consecință, nu există autoritate de lucru judecat.
La termenul de judecată din data de 30.11.2011 pârâții P. Ș. și P. G. au depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a autorității de lucru judecat și excepția lipsei de interes.
Cum, prin încheierea de ședință din data de 21.11.2011 instanța s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, excepția nu a mai fost pusă în discuția părților.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes, instanța a reținut următoarele:
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului pretins.
Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală activă cât și calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În speță, prin acțiunea introductivă reclamanta a arătat că este moștenitoarea defunctului C. N. care în anul 1947 a dobândit în proprietate suprafața de teren în litigiu și a depus în copie acte de stare civilă și declarație de acceptare a succesiunii autentificată la data de 16.11.2011 de către Biroul Notarului Public Barau Zîna.
Interesul, definit în literatura de specialitate ca „folosul urmărit de către cel care a pus în mișcare acțiunea în oricare dintre formele sale procedurale", rezultă în cauză din prevederile art. III pct. 2 din Legea nr. 169/1997 conform cărora în categoria persoanelor care justifică un interes legitim intră persoanele care pretind că prin titlul de proprietate contestat le-a fost nesocotit dreptul de proprietate recunoscut de lege.
Pentru considerentele mai sus expuse, prin încheierea de ședință din data de 16.01.2012, instanța a respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei C. locală pentru aplicarea legilor fondului funciar de pe lângă Primăria Berești-Meria și expertiza topometrică.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză instanța constată că acțiunea este nefondată pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. III lit. a din Legea nr. 169/1997 sunt lovite de nulitate absolută „actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri".
Or, pârâtul P. G. este îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan aferent casei de locuit în temeiul disp. art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991.
P. textul de lege indicat s-a prevăzut constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor atribuit în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și a localităților urbane și rurale, în favoarea proprietarilor actuali ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.
Potrivit art. 30 alin. 2 și 3 din Legea nr. 58/1974, „ în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilite potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973. Dobânditorul construcției va primi din partea statului, în folosință, terenul necesar în limitele prevăzute de art. 8 și 17 din prezenta lege. Atribuirea se face pe durata existenței construcției, cu plata unei taxe anuale potrivit L. nr. 4/1973".
P. articolul 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974 s-a realizat o interdicție de înstrăinare a terenurilor, fiind posibilă numai înstrăinarea construcțiilor.
Pârâții P. G. și P. F. au dobândit, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7242/31 iulie 1986, dreptul de proprietate asupra unei case de locuit situată în . - Meria, județul G., compusă din două camere, o sală și o bucătărie, și dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 250 mp.
P. cererea înregistrată sub nr. 870/02.04.1993 la C. locală pentru aplicarea Legilor fondului funciar Berești - Meria, pârâtul P. G. a solicitat constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent locuinței situată în . Balintești.
Urmare cererii formulate a fost emis titlul de proprietate nr._-63/06.05.1993 pentru suprafața de 2693 mp teren intravilan. J^Q
Legea nu precizează întinderea suprafeței de teren care trece în proprietatea persoanei îndreptățite la atribuire, dar față de formularea - trec în proprietatea actualilor deținători terenurile atribuite în folosință - se deduce că legiuitorul a avut în vedere suprafața atribuită în folosință, înscrisă în actul de vânzare - cumpărare, însă nu poate fi ignorată dispoziția cuprinsă în alin. 4 al art. 36 prin raportare la art. 23 din Legea nr. 18/1991, care trimite la art. 8 din Decretul - Lege nr. 42/1990.
Alineatul 4 al art. 36 din Legea nr. 18/1991 determină modul de stabilire a întinderii suprafeței de teren care poate fi dobândită prin constituire, dacă terenul, la data intrării în vigoare a legii, se afla într-o zonă cooperativizată. Dacă terenul se afla într-o zonă necooperativizată, se atribuie numai suprafața înscrisă în decizia de atribuire în folosință.
O asemenea delimitare se impune, în raport cu art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990, la care face trimitere art. 23 din Legea nr. 18/1991.
În cauză, împrejurarea dacă terenul s-a aflat sau nu în zona cooperativizată este pe deplin stabilită, în sensul că terenul se află într-o zonă care a fost cooperativizată.
Cu privire la determinarea întinderii dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției cumpărate sub imperiul L. nr. 58/1974, prin Decizia în interesul legii nr. 1/1997 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a statuat că „ prin Legea nr. 18/1991 s-a urmărit să se normalizeze o . situații, printre care și aceea a deținătorilor unor terenuri trecute în proprietatea statului ca urmare a înstrăinării locuințelor aflate pe ele. Dacă s-ar fi urmărit acordarea dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren restrânse la limitele arătate (de cel mult 100 mp în mediul urban și, respectiv, 250 mp în mediul rural), legiuitorul ar fi reglementat regimul juridic aplicabil restului terenului, respectiv dacă rămâne în proprietatea statului și deținătorul îl poate cumpăra sau primi în folosință și în ce condiții, ori dacă se restituie vânzătorului.
În lipsa unor asemenea prevederi atât spiritul L. nr. 18/1991, cât și dispoziția de la art. 36 alin. 4 din această lege, de trimitere la art. 23, prin care este extinsă recunoașterea dreptului de proprietate și asupra altor suprafețe decât cele aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, impun concluzia că întinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent unei construcții, dobândite prin cumpărare sub imperiul L. nr. 58/1974, poate fi determinată prin deducerea intenției părților din convenție și din ansamblul probelor administrate".
Analizând noțiunea de teren atribuit în folosință, instanța reține că trebuie avut în vedere și faptul că pârâții au folosit nu numai suprafața de 250 mp teren atribuit în folosință în temeiul art. 30 alin. 3 din Legea nr. 58/1974, ci întreaga suprafață de teren aferentă construcției, respectiv ceea ce au deținut în fapt vânzătorii.
Întinderea terenului aferent construcției și anexelor gospodărești se determină în funcție de intenția părților contractante și acest teren nu poate fi limitat doar la suprafața de 250 mp, astfel cum prevedea Legea nr. 58/1974, motivat și de faptul asigurării funcționalității gospodăriei agricole, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Cu privire la intenția părților contractante, instanța reține că în considerentele deciziei civile nr. 578/1999 pronunțată de Curtea de Apel C. se precizează că anterior încheierii actului de vânzare - cumpărare, unul dintre vânzători, respectiv C. E. „a mutat gardul de la corpul de casă ce le-a fost dat de tatăl lor, lărgind curtea și spațiul cu fântâna ce se afla în fața proprietății".
De asemenea, în aceeași decizie se arată că pârâtul din prezenta cauză „a efectuat pe terenul cumpărat o . construcții gospodărești dar care nu modifică hotarele dintre proprietăți".
Mai reține instanța că în raportul de expertiză topometrică întocmit în cauză de expert A. F. se precizează că hotarele de sud și de nord ale proprietății pârâților P. G. și P. Ș. nu au fost mutate în ultimii 70 de ani.
Cu privire la gardul împrejmuitor al proprietății pârâților, și în raportul de expertiză întocmit de expert C. llie în dosarul nr. 1183/1996 al Judecătoriei Tg.B., se arată că în partea de vest, gardul este în aceeași poziție ca în anul 1986 când a fost încheiat actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7242.
Sub aspectul intenției comune a părților din contractul de vânzare - cumpărare, instanța apreciază că relevant este și prețul stabilit, respectiv suma de 30.000 lei plătită în anul 1986 pentru două camere de vălătuci, o sală și o bucătărie.
Astfel, prețul plătit de pârâți, cu mult peste valoarea construcției, relevă fără echivoc voința părților cu privire la întinderea dreptului înstrăinat.
De altfel, după încheierea actului de vânzare - cumpărare, dobânditorii construcției au avut în permanență folosința unei suprafețe de teren mai mari decât cea prevăzută în actul autentic.
Pentru motivele de fapt și de drept arătate, întrucât instanța nu constată existența vreunui temei legal care să justifice anularea titlului de proprietate al pârâtului instanța va respinge cererea privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 1362-63/1993.
În ceea ce privește capătul de cerere privind modificarea titlului de proprietate nr._-41 din 10.11.1993 emis pe numele autorului reclamantei, în sensul adăugării suprafeței de 179 mp, instanța reține următoarele:
P. actul de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere încheiat la data de 20 iulie 1947, autorul C. N. a dobândit în proprietate, printre altele „o fântână cu o prăjină de teren situat în vatra satului Balintești, megieșit la răsărit cu drumul, la apus cu drumul, la sud cu I. C. și la nord cu V. C.".
În temeiul L. 18/1991, s-a eliberat titlul de proprietate nr._-41/10.11.1003 pe numele autorului reclamantei, pentru suprafața de 5 ha 4500 mp teren situat pe teritoriul satului Balintești, .>
Conform celor precizate prin întâmpinare de C. locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Berești - Meria, la baza emiterii titlului de proprietate au stat înregistrările din registrul agricol de la data intrării în cooperativă.
Din extrasul de pe registrul agricol din perioada 1959 -1962, depus la dosarul cauzei, rezultă că la data cooperativizării (anul 1962) autorul C. N. figura cu o suprafață de 4 ha 75 ari teren în proprietate.
În raport de înregistrările din registrul agricol, ce nu au fost contestate, se observă că autorului C. N. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren mai mari decât cea avută în patrimoniu la momentul colectivizării, astfel încât reclamanta nu este îndreptățită la reconstituire pentru diferența de teren solicitată.
Actul de vânzare - cumpărare privind fântâna și terenul aferent acesteia în suprafață de „o prăjină" este mult anterior momentului în care a avut loc colectivizarea și nu s-a făcut dovada că la momentul colectivizării terenul se mai găsea în patrimoniul defunctului.
Constatările din raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză cu privire la faptul că o parte din terenul aferent fântânii, respectiv 133 mp, este inclus în titlul de proprietate al pârâților nu pot fi reținute de instanță întrucât, după cum însăși expertul precizează, nu este cunoscută forma inițială a terenului aferent fântânii.
De altfel, în condițiile în care raportul de expertiză a fost întocmit fără efectuarea măsurătorilor terenului asupra căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate autorului reclamantei, datorită refuzului acesteia de a permite accesul pe proprietate, instanța apreciază că amplasamentul suprafeței de teren în litigiu nu a fost stabilit cu exactitate, mai ales că prezentul raport nu se coroborează cu raportul de expertiză întocmit de expert C. llie în dosarul nr. 1183/1996 al Judecătoriei Tg. B..
Față de cele expuse și reținute, constatând că reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale în condițiile art. 1169 Cod civil din 1864, instanța a respins acțiunea cu ambele capete de cerere, ca nefondată.
Conform disp. art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată reclamanta să plătească pârâților P. G. și P. Ș. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu apărător ales).
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta C. A., criticând-o ca nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte:
În titlul lui P. G. a intrat o suprafață de teren care în mod categoric a aparținut autorului reclamantei anterior cooperativizării prin act autentic necontestat de nimeni.
Terenul de 179 m.p. a avut categoria juridică - lot de folosință. Potrivit legislației de atunci de la data cumpărării imobilului de către P. G. terenurile erau scoase din circuitul agricol, referitor la vânzare, și acesta în legătură cu terenul aferent de 250 m.p. a trecut în proprietatea statului (teren proprietate cooperatistă) care l-a dat în folosință intimaților cu mențiunea că suprafața dată în folosință era cu mult mai mare decât cei 250 m.p. în așa fel încât cei 179 m.p. au fost folosiți de intimați tot cu titlul de lot de folosință.
Intimații, în niciun caz și sub nicio formă, nu erau persoane îndreptățite la constituirea dreptului de proprietate pentru cei 179 m.p. căci în afară de faptul că intimații nu au probat în niciun fel dreptul de proprietate dintre 250 m.p. și 2693 m.p. cât li s-a dat în titlu nici măcar cu martori dar în orice altă situație nu se putea trece cu vederea suprafața din actul de proprietate al autorului meu încheiat anterior cooperativizării.
În speță este vorba de constituirea unui drept de proprietate, care este mai puțin preferabil decât reconstituirea tocmai pentru faptul că legiuitorul a înțeles să dea prioritate reconstituirii pentru a satisface cererile deținătorilor inițiali și apoi să constituie drept de proprietate pentru cei care nu au adus terenuri în CAP.
În speță este vorba de un teren siliște de casă intravilan în centrul localității și tocmai de aceea legiuitorul a prevăzut că aceste terenuri vor reveni de drept deținătorilor inițiali pe vechiul amplasament ridicat la rang de principiu de către toate legile funciare.
În acest sens disp. art. 19/Legea 18/1991 modificată și completată arată cazurile de constituire și anume: cooperatorii care nu au adus teren în CAP în care sens să se țină cont de suprafața terenurilor, numărul solicitanților și atribuire suprafețelor celor care au adus pământ în CAP dar acest lucru este valabil numai pentru extravilan. Iată așadar că legiuitorul pentru terenurile din intravilan nu constituie dreptul de proprietate căci singura situație care le este favorabilă celor care nu au adus teren în cooperativă sunt disp. D.L. 42 și art. 23 (fost 22) din Legea 18/1991, acestea fiind singurele posibilități legitime pentru o persoană care nu a adus teren în CAP ori potrivit D.L. 42 așa cum am mai menționat căzut în desuetitudine după apariția L. 18/1991 prin art. 23 (fost 22) constituindu-se proprietatea doar până la 1000 m.p. Pe cale de consecință absolut niciun text de lege pentru terenurile siliște de casă, cu titlul de lot de folosință sunt excluse de la constituire.
Chiar dacă intimații au primit în folosință mai mult decât 250 m.p. este fără relevanță. Dacă intimații ar fi cumpărat construcția din act și ulterior și-ar fi edificat construcții pe toată suprafața primită prin Titlul de P. abia atunci putea beneficia de prevederile art. 23 (fost 22) din Legea 18/1991.
De aceea, consideră că sunt pe deplin aplicabile disp. art. 25 din Legea 18/1991 modificată și completată pentru că autorul reclamantei este deținător inițial al terenului de 179 m.p. Din economia completă a textelor din legea funciară și în special a articolului menționat anterior, se observă că sintagmele "lot de folosință", "teren intravilan", "revin de drept" acestea trebuie coroborate cu disp. art. 24 cu excepția situației prevăzute de art. 23 (22) din Legea 18/1991. Potrivit art. 17 alin. 1 teza a 2-a din Legea 58/1974 se prevedea că se vor atribui loturi de folosință numai în afara perimetrului construibil al localității. Dacă vânzătorul construcției era membru cooperator potrivit art. 17 (7) din Legea 58/ 1974 atunci cumpărătorul deși membru CAP nu a adus teren în CAP va putea primi în proprietate doar suprafața de 250 m.p. în acest caz aplicabil în speță fostul teren al vânzătorului este dezmembrat în două loturi: respectiv un lot de 250 m.p. care va reveni cumpărătorului (membru CAP dar care nu a adus tern în CAP și pe care se află construcțiile cumpărate), iar celălalt lot cuprinzând restul suprafeței cu care a intrat în CAP și care îi va reveni de drept proprietarului inițial adică autorului reclamantei.
Instanța de judecată arată că, în speță, sunt aplicabile disp. art. 36 aliniat 4 din Legea 18/1991 raportat la disp. art. 8 din D.L. 42/1990 și de asemenea și de disp. art. 36 aliniat 3 din Legea 18/1991. Astfel persoanele îndreptățite în a beneficia de disp. art. 23 sunt acelea așa cum am mai spus care au devenit proprietare ale terenurilor numai dacă sunt construcții pe această suprafață operând constituirea dreptului de proprietate căci legiuitorul a înțeles să nu prejudicieze semnificativ proprietarul inițial pentru care operează reconstituirea dreptului de proprietate și să nu fie favorizat cel care nu a adus nimic în CAP, aceasta este ideea de la care trebuie plecat pentru rezolvarea legitimă a obiectului procesului de față cu corolarul ei principal care s-ar putea traduce prin "întâi proprietarul inițial și la urmă cel care nu a adus pământ în CAP" iar ocrotirea proprietarului inițial este fără dubii. Pe de altă parte disp. art. 23 din Legea 18/1991 nu poate fi invocată împotriva foștilor proprietari ai terenurilor siliște de casă -intravilan care au fost preluate de CAP cu excepția celor 1000 m.p. Norma juridică cu caracter reparatoriu respectiv DL 43/1990 îi profită fostului proprietar membru CAP, și nicidecum proprietarului construcției care desigur are dreptul de a dobândi numai terenul aferent construcției și nu și terenului inițial cooperativizat. Singura excepției, așa cum am mai spus este aceea în care membru cooperator vânzător (C.) a vândut construcții și anexe situate pe tot terenul primit în folosință, în care sens sunt pe deplin aplicabile disp. art. 23(22) din Legea 18/1991 dar chiar dacă ar fi fost cu construcții legiuitorul este și mai categoric și pune condiția să nu poată fi ridicate dar și aici subzistă o modalitate de plată a acestuia.
Numai o astfel de excepție îl avantajează pe intimat care se poate prevala așa cum am mai spus de disp. art. 23 /Legea 18/1991 justificat de altfel pe considerente de echitate căci, dacă vânzătorul ar fi vândut niște construcții amplasate pe tot terenul care i-a aparținut înainte de 1962, abia atunci se poate trage concluzia că acesta s-a dezis de terenul aferent acestora (CSJ secția contencios adminsitrativ decizia 254/1994, decizia 5/1993 și decizia CC 24/1993).
Instanța de judecată a concluzionat fără ca acest aspect să fie invocat de intimați prin simplă deducție fără niciun reper tehnico financiar că P. G. ar fi plătit de fapt și terenul ce-1 deține în prezent primit ca lot de folosință chiar dacă terenul a figurat în actul de proprietate.
În primul rând, în mod categoric, prețul a fost ca echivalent al bunului vândut, iar intenția părților nu constituie un fapt notoriu care să îndreptățească instanța cu de la sine putere fără absolut nicio probă că intimații au înțeles atunci ca în preț să intre și terenul și nici măcar vreun înscris sub semnătură privată așa cum se obișnuiește.
Valoarea unei construcții este dată nu numai de materialele din care este făcută ci în primul rând de poziționarea acesteia, adică în centru sau la periferie, în pantă sau șes, căi de comunicație lejere, stabilitatea solului, inundații, pânză freatică, compoziția solului, intenția de a se dezvolta locativ în viitor, etc., ceea ce s-a și întâmplat.
În atare situație, având în vedere faptul că locuința este în centrul localității, neinundabilă și alte criterii, prețul a fost corect numai pentru construcții la vremea aceea, iar concluziile instanței care, din oficiu, a constatat fără absolut nicio probă și fără să fie invocat de către intimați că aceștia din urmă au plătit și terenul reprezintă o concluzie netemeinică și nelegală, fără suport probator, iar simpla deducție se referă la faptele notorii, iar dacă lucrurile ar fi stat așa, măcar se putea pune în discuția părților acest lucru și administrarea unei probe cu expertiza care să concluzioneze dacă suma predată pentru construcție ar fi inclus în linii mari și terenul, dar acest lucru îl putea spune doar un specialist.
Intimații au formulat întâmpinare prin care ausolicitat respingerea recursului și menținereasentinței pronunțate de Judecătoria Târgu B..
S-a reiterat prin întâmpinare excepția lipsei de interes în formularea acțiunii de către reclamantă, excepție respinsă de instanțade fond.
Cauza a fost strămutată de la Tribunalul G. la Tribunalul Iași prin încheierea nr. 2510 din 24.04.2013 pronunțată de ÎnaltaCurte de Casație și Justiție.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrătrile dosarului raportat la motivele de recurs invocate ,probatoriul administrat încauză șidispozițiile legale aplicabile, Tribunalul reține următoarele:
P. cererea de chemare în judecată reclamanta C. A. a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._ din 06.05.1993 emis pe numele pârâților P. G. și P. Ș. pentru suprafața de 179 m.p. teren situat în intravilanul satului Balintești, . G., T c2, p. 65 și includerea acestei suprafețe în titlul său.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997.
Potrivit dispozițiilor art. III lit. a pct. i din Legea 169/1997 sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate in favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri si anume, actele de reconstituire in favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren in proprietate predat la CAP sau la stat si care nu au moștenit asemenea terenuri.
Potrivit dispozițiilor art. III alin. 2 din actul normativ menționat, nulitatea poate fi invocata de orice persoana care justifica un interes legitim.
P. urmare, are calitate procesuala activa in cererea privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al părții adverse persoana care justifica un interes legitim. Este o astfel de persoana aceea ale cărei drepturi sau interese au fost prejudiciate prin actul de reconstituire a dreptului de proprietate si care își justifica dreptul la acțiune printr-un alt titlu de proprietate emis in baza legilor fondului funciar sau prin orice act prin care dovedește ca i-a fost recunoscut, in condițiile L. 18/1991, dreptul ce ii este lezat prin titlul a căruia anulare o cere.
În cauza de față reclamanta nu-și justifică interesul în formularea acțiunii și pe cale de consecință nici calitatea procesuală activă.
Autorul reclamantei, C. N. a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în temeiul L. 18/1991 și i s-a s-a eliberat titlul de proprietate nr._-41/10.11.1993 pentru suprafața de 5 ha 4500 mp teren situat pe teritoriul satului Balintești, .>
Conform celor precizate prin întâmpinare de C. locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Berești - Meria, la baza emiterii titlului de proprietate au stat înregistrările din registrul agricol de la data intrării în cooperativă.
Din extrasul de pe registrul agricol din perioada 1959 -1962, depus la dosarul cauzei, rezultă că la data cooperativizării (anul 1962) autorul C. N. figura cu o suprafață de 4 ha 75 ari teren în proprietate.
P. titlul de proprietate nr._-41 din 10.11.1993 emis pe numele lui C. N. s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5 ha 4500 m.p. teren situat pe raza comunei Berești Meria, din care suprafața de 5885 m.p. teren situat în intravilanul satului Balintești.
Față de consemnările din registrul agricol și cele din titlul de proprietate, rezultă că autorului reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață mai mare de teren decât cea avută în patrimoniu la momentul colectivizării.
Cum autorului reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață la care era îndreptățit și suprafața de teren pentru care se solicită constatarea titlului de proprietate emis pe numele pârâților nu se regăsește în titlul autorului reclamantei, reclamanta nu-și justifică interesul în formularea acțiunii de față întrucât, chiar dacă s-ar anula titlul pârâților nu s-ar putea adăuga această suprafață în titlul reclamantei.
Față de toate cele reținute, urmează a se admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de intimați prin întâmpinare și a se respinge acțiunea formulată de reclamantă pentru lipsa calității procesuale active.
Urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă să se admită recursul formulat de C. A., să se modifice în tot sentința pronunțată de Judecătoria Târgu B., să se admită excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și să se respingă acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Având în vedere temeiul respingerii acțiunii, analiza celorlalte motive de recurs formulate de reclamantă, care vizează fondul cauzei, este de prisos a mai fi analizate.
De menționat că prin respingerea acțiunii pe excepție recurentei nu i se face situația mai grea în propria cale de atac întrucât la prima instanță acțiunea a fost respinsă pe fond, iar prin respingerea pe excepție autoritatea de lucru judecat a hotărârii se limitează doar la aspectul calității procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L.
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta C. A. împotriva sentinței civile nr. 274 din 27.02.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu B., sentință pe care o modifică .
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâți.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta C. A. în contradictoriu cu pârâții P. Gici, P. Ș. C. L. Berești – Meria de aplicare a L. nr. 18/1991 și C. Județeană G. de aplicare a L. nr. 18/1991, pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
M.S. G.C. O.L. L.G.O
Red. S.M./S.M. 2 ex. 10.03.2014
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1928/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2583/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
