Fond funciar. Decizia nr. 397/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 397/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 397/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 31 Martie 2015

Președinte - M. C.

Judecător - S. F.

Judecător - O. I.

Grefier - O. S.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 397/2015

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurentul B. C. L. în contradictoriu cu intimatele C. J.. DE F. F. I. și C. L. DE F. F. A., având ca obiect fond funciar plângere împotriva hotărârii Comisiei F.F..

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul, personal și asistat de avocat Czeller I., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 6), lipsă fiind intimatele.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- prin Serviciul Registratură, la data de 30.03.2015, au fost înaintate la dosarul cauzei răspunsurile Comisiei Județene de F. F. Iași și al Comisiei Locale de fond funciar A. la adresele instanței, după care:

Recurentul, personal, declară că dorește să renunțe la cererea de recurs.

Instanța procedează la luarea unei declarații în acest sens, declarație semnată de către recurent în fața instanței și atașată la dosar.

Avocat Czeller, pentru recurent, solicită instanței a lua act de renunțarea recurentului la judecarea cererii de recurs.

Instanța rămâne în pronunțare asupra renunțării la judecarea cererii de recurs în temeiul art. 246 Cod procedură civilă.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 2573 pronunțată la data de 20.02.2014 Judecătoria Iași dispune:

„Respinge plângerea formulată, precizată și modificată ulterior de petentul B. C. L., domiciliat în Satul și ., împotriva intimatelor C. Județeană Iași de F. F. și C. L. de F. F. A., Județul Iași.”

Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:

„Instanța, a dispus la solicitarea petentului, suspendarea judecării plângerii, în baza dispozițiilor art.244 alin.1pct.1 Cod Procedură Civilă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._/245/2011 al Judecătoriei Iași iar, ulterior, tot la cererea petentului, a fost repusă cauza pe rol.

Instanța, constată că prin sentința civilă nr. 11.417/16.09.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă, s-a constat perimarea cererii disjunsă din acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._/245/2011 al Judecătoriei Iași prin care s-a solicitat anularea parțială a hotărârii nr. 407/02.07.2004 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 1,65 ha numiților A. M. și B. M..

Examinând documentația aferentă hotărârii contestate, instanța reține că din certificatul nr. 3048/05.06.1998 al Direcției Generale a Arhivelor Statului de la fila 20, verso dosar, reiese că B. C. figura în anul 1948 cu suprafața totală de teren de 9,2530 ha.

Conform Registrului Agricol de la fila 25 verso dosar, în anul 1959 B. I. soția supravețuitoare a defunctului B. C., decedat în anul 1957, era înscrisă în suprafața totală de teren de 4,33 ha .

A fost reconstituit dreptul de proprietatea după autorii B. C. și B. I. pentru suprafața de teren de 3,31 ha conform titlului de proprietate nr. 5614/16.08.2002, emis pe numele petentului, pentru suprafața de teren de 0,42 ha în favoarea petentului, conform Hotărârii nr. 354/04.06.2003 a intimatei C. Județeană Iași de F. F. și pentru suprafața de teren de 1,65 ha în favoarea numiților A. M. și B. M. conform Hotărârii nr. 407/02.07.2004 a celeilalte comisii intimate, în total pentru suprafața de teren 5,38 ha, aceasta din urmă hotărâre nefiind anulată, așa cum a solicitat petentul, instanța doar constatând perimarea cererii sale.

Față de aceste considerente, constatând că nu este întemeiată cererea petentului pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren solicitată, văzând și prevederile Legii nr.18/1991 republicată, ale Legii nr.1/2000 republicată și ale H.G. NR. 890/2005, instanța urmează să respingă plângerea acestuia, așa cum a fost precizată și modificată ulterior.”

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B. L. criticînd-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin declarația dată înaintea instanței în ședința publică din data de 31.03.2015 recurentul B. L. a arătat că înțelege să renunțe la judecata cererii de recurs formulate.

Ca atare, în puterea disp. art. 246 Cod procedură civilă, tribunalul va lua act de declarația recurentului B. L. în sensul celor dispuse în prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 246 C.proc.civ ia act de renunțarea recurentului B. L. la judecata recursului formulat împotriva sentinței nr.2573/20.02.2014 a Judecătoriei Iași, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 31.03.2015.

Președinte,

M. C.

Judecător,

S. F.

Judecător,

O. I.

Grefier,

O. S.

Red/tehnored. CM

16.04.2015/2ex

J.. fond mariana O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 397/2015. Tribunalul IAŞI