Validare poprire. Decizia nr. 520/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 520/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 520/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 16 Aprilie 2015
Președinte - C. R.
Judecător C. E. C.
Grefier Ș. D.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 520/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. IAȘI și pe intimatul AANCUȚE M., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin Serviciul Registratură, la data de 15.04.2015, apelanta a depus la dosar precizări scrise, după care,
Instanța reține că apelanta a depus la dosar precizări scrise prin care indică faptul că cererea de apel este formulată în numele debitoarei dar și al terțului poprit, D.G.R.F.P. Iași subrogându-se în drepturile acestora. Constată că apelanta a anexat acestor precizări și extras de pe portalul Tribunalului Iași privind soluția pronunțată cu privire la cererea de îndreptare eroare materială strecurată în Sentința civilă nr. 425/05.02.2013, în dosarul nr._, ce vizează părțile din prezenta cauză. Prin urmare, instanța apreciază că nu este necesară comunicarea către intimat a extrasului menționat.
Instanța ia act de faptul că prin cererea de apel nu s-au solicitat probe noi.
Instanța reține că s-a solicitat de către apelantă judecata cauzei în lipsă, după care rămâne în pronunțare asupra apelului formulat în cauză.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 3471/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria P. a fost admisă în parte cererea de validare a popririi formulată de către creditorul Aancuțe M., în dosarul execuțional nr. 154/2013, în contradictoriu cu terțul poprit Administrația Finanțelor P. P. și debitoarea Administrația Finanțelor P. P., jud. Iași, dispunându-se validarea popririi instituite prin adresa din 22.08.2014 a B. C. V. asupra veniturilor debitoarei Administrația Finanțelor P. P. primite de la terțul poprit Administrația Finanțelor P. P. jud. Iași, până la concurența sumei de 4.008,24 lei. De asemenea, prin aceeași sentință civilă a fost obligată debitoarea la plata către creditor a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că prin sentința civilă nr. 425/CA/2013, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Aancuțe M., pârâta Administrația Finanțelor P. Locale a Municipiului P. fiind obligată la plata sumei de 5969 lei achitată cu titlul de taxe de emisii poluante, actualizată cu rata dobânzii fiscale prev. de art. 124 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Prin încheierea din 13.08.2013 a B. C. V. s-a admis cererea de executare silită a titlului executoriu menționat și s-a deschis dosarul de executare nr. 154/2013, iar la data de 18.09.2013 s-a emis somație către debitoare cu mențiunea achitării sumei de 5969 lei debit, 1184,24 dobândă fiscală și 760 lei cheltuieli de executare. Prin adresa nr._/02.06.2014 a terțului poprit către creditor s-a susținut faptul că a fost executată în întregime obligația de plată, prin plata sumei de 3256 lei încasată cu titlu de taxă de emisii poluante și 649 lei dobândă legală, precum și faptul că suma de 5969 lei menționată în titlul executoriu sentință judecătorească ar fi rezultatul unei erori materiale cu privire la indicarea cuantumului corect al sumei datorate. Având în vedere plata voluntară a sumei de 3905 lei de către terțul poprit, la data de 14.04.2014 B. C. V. a emis o nouă adresă prin care se solicita achitarea diferenței de plată până la concurența sumei de 7913,24 lei, respectiv plata sumei de 4008,24 lei conform dispozițiilor titlului executoriu și a celorlalte cheltuieli de executare avansate. Prin încheierea din 08.07.2014 și 22.08.2014 a B. C. V. s-a instituit din nou poprirea asupra veniturilor plătite de terțul poprit până la concurența sumei de 4.008,24 lei, actele fiind comunicate la datele de 10.07.2014 și 25.08.2014 conform dovezilor atașate la dosar.
A mai constatat instanța de fond că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 789 Cod procedură civilă privind admisibilitatea cererii de validare a popririi, respectiv existența unui titlu executoriu care a fost pus în executare silită, a unei popriri valabil înființate asupra veniturilor bănești ale debitoarei care urmează a fi achitate de către terțul poprit, nerespectarea de bunăvoie a obligației de plată de către terțul poprit și termenul de o lună în cadrul căruia trebuie formulată această cerere. În ceea ce privește situația juridică invocată de către terțul poprit și debitoare prin adresa înaintată executorului judecătoresc la data de 02.06.2014, prin care se învederează existența unei erori materiale a conținutului titlului executoriu, instanța de fond a apreciat că aceste neconcordanțe nu pot fi analizate și îndreptate în cadrul proceduri de validare a popririi, ci prin îndreptarea erorii materiale a sentinței instanței sau formularea unei căi extraordinare de atac sau într-o eventuală contestație la executare. În lipsa dovezii inițierii și desfășurării unor asemenea demersuri, instanța de fond a apreciat că poprirea înființată de către executorul judecătoresc este legală și temeinică și trebuie adusă la îndeplinire prin validarea acestei măsuri conform disp. art. 789 C. în vederea executării corespunzătoare a prevederilor exprese ale titlului executoriu.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că în mod nelegal instanța de fond a admis cererea de validare a popririi în dosarul de executare nr. 154/2013, în contradictoriu cu Aancuțe M. și B.E.J. C. V., și a validat poprirea instituită prin adresa din 22.08.2014 a B. C. V. asupra veniturilor sale până la concurența sumei de 4.008,24 lei. Astfel, potrivit disp. art. 622 alin. 2 Cod procedură civilă, „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea specială nu se prevede altfel”. În speță, la data de 23.09.2013 a fost înregistrată la Serviciul Fiscal Mun. P., sub nr._, cererea creditorului Aancuțe M., prin Biroul Executorului Judecătoresc C. V., prin care s-a solicitat punerea în aplicare a dispozitivului sentinței nr. 425/05.02.2013, definitivă, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ . Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr._ s-a solicitat restituirea sumei de 3256,00 lei achitată cu titlu de taxă de poluare cu chitanța . nr._ din 26.09.2009 pentru autoturismul marca BMW, iar instanța de judecată, prin hotărârea pronunțată, a admis acțiunea formulată de reclamantul Aancuțe M. și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei achitată cu titlu de taxa poluare (suma achita fiind specificată în mod cert în documentul de plată indicat, adică de 3256,00 lei) și la plata dobânzii fiscale. În urma cererii înregistrată la organul fiscal sub nr._ din 23.09.2013, s-a emis de către Serviciul Fiscal Mun. P., potrivit disp. art. 116 și 117 Cod procedură fiscală și a prevederilor sentinței nr. 425/05.02.2013, Decizia de restituire nr._/31.10.2013 prin care s-a dispus restituirea sumei de 3.256,00 lei cu titlul de taxa poluare și a sumei de 649,00 lei cu titlul de dobândă, calculate pentru perioada 13.05.2012 – 23.09.2013. În consecință, susține apelanta că organul fiscal a procedat în termen legal la punerea în aplicare a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 425/05.02.2014, respectiv la data de 31.10.2013, motiv pentru care este imposibilă punerea în aplicare a aceluiași titlu executoriu la cererea creditorului Aancuțe M. prin B.E.J. C. V. în dosarul de executare nr. 154/2013.
Apelanta a invocat și prevederile art. XV din O.U.G. nr. 8/2014, considerând că cererea creditorului ce formează obiectul dosarului de executare nr. 154/2013 este inadmisibilă.
De asemenea, apelanta a invocat disp. art. 2 din O.G. nr. 22/2002 potrivit cărora „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată, apelanta a invocat disp. art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, susținând că instituția nu se află în culpă procesuală.
Pentru toate aceste considerente, apelanta a solicitat admiterea apelului.
Prin precizările formulate, apelanta Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași a susținut că a formulat cererea de apel în numele debitoarei și al terțului poprit, subrogându-se în toate drepturile Administrației Finanțelor P. P., conform prevederilor art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/2013.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de apel invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Prin sentința nr. 425/ca/05.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Aancuțe M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor P. a mun. P. și a fost obligată pârâta la restituirea către reclamantul a sumei de 5969 lei și la plata dobânzii fiscale prevăzute de art. 124 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, calculată începând cu a 46 – a zi de la data de 28.03.2012 și până la momentul plății debitului.
La data de 13.08.2013, creditorul Aancuțe M. a formulat cerere de executare silită împotriva debitoarei Administrația Finanțelor P. a mun. P., în vederea recuperării creanței în sumă de 5969 lei și a dobânzii fiscale aferente, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 425/ca/05.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași. Prin încheierea din 13.08.2013 Biroul Executorului Judecătoresc C. V. a admis cererea de executare formulată de creditorul Aancuțe M. și a dispus deschiderea dosarului de executare nr. 154/2013 împotriva debitoarei Administrația Finanțelor P. a mun. P., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 425/ca/05.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
Prin încheierea din data de 18.09.2013 din dosarul de executare nr. 154/2013 al B. C. V. s-a stabilit cuantumul dobânzii din titlul executoriu constând în sentința nr. 425/ca/2013 a Tribunalului Iași, la suma totală de 1.184,24 lei, conform disp. art. 124 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, calculată începând cu a 46 – a zi de la data de 28.03.2013 și până la data de 18.09.2013, nivelul dobânzii fiind cel prevăzut la art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, adică 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.
De asemenea, prin încheierea din data de 18.09.2013 din dosarul de executare nr. 154/2013 al B. C. V., s-a stabilit suma de 760 lei ce reprezintă cheltuieli de executare silită.
Prin somația emisă la data de 18.09.2013 în dosarul de executare nr. 154/2013, debitoarea Administrația Finanțelor P. a mun. P. a fost somată să achite creditorului, în termen de o zi de la primirea somației, următoarele sume: suma de 5969 lei reprezentând taxa de emisii poluante, suma de 1.184,24 lei prezentând dobânda fiscală datorată și suma de 760 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Din cuprinsul adresei emise la data de 14.04.2014 în dosarul de executare nr. 154/2013, de către B. C. V., rezultă că debitoarea achitase creditorului, până la acel moment, suma de 3905 lei, rămânând de achitat o diferență de 4008,24 lei.
La data de 08.07.2014 a fost emisă de către executorul judecătoresc adresa de înființare a popririi, prin care s-a dispus înființarea popririi asupra tuturor conturilor pe care debitoarea le are deschise la terțul poprit Administrația Finanțelor P. a mun. P. – Trezoreria P., până la concurența sumei de 4008,24 lei. Ulterior, la data de 22.08.2014 B. C. V. a emis o nouă adresă de înființare a popririi prin care s-a dispus înființarea popririi asupra tuturor conturilor pe care debitoarea le are deschise la terțul poprit Administrația Finanțelor P. a mun. P. – Trezoreria P., până la concurența sumei de 4008,24 lei. Ambele adrese de înființare a popririi au fost comunicate terțului poprit, potrivit dovezilor de comunicare aflate la pag. 24 și 28 dosar fond. Totodată, aceleași acte din dosarul de executare nr. 154/2013 au fost comunicate și debitoarei.
Potrivit disp. art. 782 alin. 1 Noul Cod procedură civilă (forma în vigoare la data emiterii adresei de înființare a popririi), „Poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 780 alin. 1, împreună cu încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar. Despre măsura luată va fi înștiințat și debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înființare a popririi, la care se vor atașa și copii certificate de pe încheierea de încuviințare a executării sau de pe certificatul privind soluția pronunțată în dosar, și titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate”.
Potrivit disp. art. 786 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc. Potrivit disp. art. 789 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, „dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”. Astfel, față de dispoziții legale menționate, instanța de apel reține că prin adresa de înființare a popririi se nasc în sarcina terțului poprit o . obligații. De asemenea, potrivit disp. art. 789 alin. 3 Noul Cod procedură civilă, „instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi”.
Raportat la dispozițiile legale menționate și la probele administrate în cauză, instanța de apel reține că în mod corect instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 789 Cod procedură civilă privind admisibilitatea cererii de validare a popririi, respectiv existența unui titlu executoriu și a unei popriri valabil înființate, precum și nerespectarea de către terțul poprit a obligației de plată.
În ceea ce privește susținerile apelantei referitoare la faptul că la data de 31.10.2013 a procedat la punerea în executare a sentinței nr. 425/ca/2013, respectiv a emis decizia de restituire nr._/31.10.2013 prin care a dispus restituirea sumei de 3256 lei cu titlu de taxă de poluare și a sumei de 649 lei cu titlu de dobândă legală calculată pentru perioada 13.05.2012 – 23.09.2013, instanța de apel reține că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, prin sentința nr. 425/ca/2013 a Tribunalului Iași debitoarea a fost obligată să achite creditorului 5969 lei și dobânda fiscală prevăzute de art. 124 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, calculată începând cu a 46 – a zi de la data de 28.03.2012 și până la momentul plății debitului. Ca urmare a achitării de către debitoare a sumei totale de 3905 lei, B. C. V. a dispus înființarea popririi doar pentru diferența rămasă de achitat, de 4008,24 lei (5969 lei datorată conform sentinței nr. 425ca/2013 + 1184,24 lei dobândă legală datorată conform sentinței și calculată potrivit încheierii executorului judecătoresc + 760 cheltuieli executare = 7913,24 lei – 3905 lei sumă achitată = 4008,24 lei).
Având în vedere faptul că la momentul formulării cererii de validare a popririi și la momentul pronunțării sentinței instanței de fond, terțul poprit nu-și îndeplinise obligațiile ce-i reveneau ca urmare a înființării popririi, instanța de apel reține că în mod corect instanța de fond a admis cererea și a validat poprirea instituită prin adresa din 22.08.2014 a B. C. V., până la concurența sumei de 4008,24 lei. Cât privește susținerile apelantei referitoare la faptul că prin încheierea Tribunalului Iași s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 425/05.02.2013 în sensul că s-a dispus restituirea sumei de 3256 lei achitată cu titlu de taxă poluare și nu a sume de 5969 lei, cum din eroare s-a menționat, instanța de apel reține că această încheiere a fost pronunțată la data de 07.04.2015, respectiv ulterior pronunțării sentinței civile apelate în prezenta cauză. Totodată, instanța de apel reține că singurele apărări pe care le poate formula terțul poprit în cadrul cererii de validare a popririi sunt cele referitoare la raporturile pe care le are cu debitorul, în sensul dacă datorează sume de bani debitorului, neputând invoca aspecte de nelegalitate a executării silite ce țin de raporturile dintre creditor și debitor, față de care este terț.
Cât privește disp. art. 2 din O.G. nr. 22/2002 invocate de către apelantă, instanța de apel reține că somația prin care s-a pus în vedere debitoarei să achite suma de 7913,24 lei (compusă din suma de 5969 lei datorată conform sentinței nr. 425ca/2013, din suma de 1184,24 lei reprezentând dobândă legală datorată conform sentinței și calculată potrivit încheierii executorului judecătoresc și din suma de 760 cheltuieli executare) a fost emisă de B. C. V. la data de 18.09.2013 și comunicată debitoarei la data de 20.09.2013, iar adresa de înființare a popririi a fost emisă la data de 22.08.2014, deci după termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile legale invocate de apelantă.
În ceea ce privește disp. art. XV din O.U.G. nr. 8/2014 invocate de apelantă, instanța reține că potrivit alin. 1 al acestui articol, „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora”, iar potrivit alin. 4, în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Totodată însă, potrivit art. XV alin. 7 din O.U.G. nr. 8/2014, plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită se efectuează cu respectarea prevederilor alin. 1-6. Astfel, prevederile art. XV din O.U.G. nr. 8/2014 se aplică în doar situația plăților restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită. Or, în speță, cererea executarea silită formulată de creditorul Aancuțe M. împotriva debitoarei Administrația Finanțelor P. a mun. P., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 425/ca/05.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, a fost înregistrată la B. C. V. la data de 13.08.2013, deci anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 8/2014.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 480 Noul Cod procedură civilă, va respinge apelul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași care se subrogă în drepturile debitoarei Administrației Finanțelor P. P. și a terțului poprit Administrația Finanțelor P. P. – Trezoreria P. împotriva sentinței civile nr. 3471/20.11.2014 a Judecătoriei P., sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 16.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R.C. C.C.E. D.Ș.
Red./tehnored. C.C.E.
5 ex., 30.06.2015
Judecător fond: B. V.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 397/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 570/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








