Fond funciar. Decizia nr. 570/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 570/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 570/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Aprilie 2015
Președinte – Diuță T. A. M.
Judecător- M. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 570
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelurile l declarate de apelanți C. G. A. și C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR A JUDEȚULUI IAȘI, împotriva sentinței civile nr.3325/12.11.2014 pronunțată de Judecătoria P. ,intimați B. I. A., B. I. M., D. T. A. I., intimat I. FR. M., M. FR. A., C. C. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, REPREZ. PRIN PRIMAR,având ca obiect fond funciar, rectificare TP.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.04.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 23.04.2015, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi,27.04.2015, când
TRIBUNALUL
Asupra cererii de apel de față reține urmatoarele:
Prin sentința civilă nr. 3325/12.11.2014 pronunțată de Judecătoria P., s- a dispus în sensul că:
„Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta C. locală Răchiteni.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. G. A., CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat O. C. C., cu sediul în Iași, . în contradictoriu cu pârâta C. locală Răchiteni ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâții C. județeană Iași, B. I. A., domiciliat în ., B. I. M., domiciliată în P., ., ., județul Iași, D. T., domiciliată în ., A. I., domiciliat în ., județul Iași, I. Fr. M., domiciliată în ., M. Fr. A., domiciliat în R., . 5, ., județul N..
Dispune rectificarea titlului de proprietate nr._ din 23.12.2002 emis pe numele B. Veroana, A. N., M. Nița, în sensul că:
1. Exclude din titlul de proprietate suprafața de 2800 mp teren arabil intravilan situată în T 5 .>
2. Include în acest titlu de proprietate suprafața de 2800 mp teren arabil intravilan situată în tarlaua 5 . cu: nord- D. M. și G. G, est- Școala Răchiteni, sud-drum., vest –C. I. identificată în planșa nr. 1 anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul C. C. V.- f. 191 dosar;
Omologhează raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de expertul C. C. V..
Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei C. județeană Iași la plata de daune moratorii.
Obligă pe pârâta C. județeană Iași să plătească reclamantului suma de 1114,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Obligă pe pârâta C. județeană Iași să plătească statului suma de 1578 lei reprezentând onorariu de expert pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar.”
P. a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
„Prin cererea înregistrată la data de 16.12.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei P., reclamantul C. G. A. a chemat în judecată pe pârâții C. județeană Iași, C. locală Răchiteni, B. I. A., B. I. M., D. T., A. I., I. Fr. M., M. Fr. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea titlului de proprietate nr._/23.12.2002 cu privire la suprafața de 2800 mp teren arabil intravilan situată în T 5, obligarea comisiei județene la eliberarea în 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii a unui nou titlu conform rectificării sub sancțiunea plății de daune moratorii și rectificarea/revizuirea sentinței civile nr. 840/20.03.2012 dată de Judecătoria P. în dosarul_, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul arată că pe numele autorilor s-a emis titlul de proprietate nr._/2002. Cu privire la terenul înscris în acest titlu părțile au ieșit din indiviziune în urma tranzacției de care instanța a luat act prin sentința civilă nr. 840/20.03.2012.
Cu ocazia întabulării s-a constatat că suprafața de teren intravilan situată în tarlaua 5 are indicatorii cadastrali menționați în mod eronat.
Prin precizările depuse la data de 20.01.2014 reclamantul a arătat că solicită obligarea comisiei județene în temeiul art. 1536 din noul cod civil la plata de daune moratorii egale cu dobânda legală calculată începând cu a 31-a zi după rămânerea definitivă a hotărârii.
Pârâților li s-au comunicat duplicatul acțiunii și al înscrisurilor depuse de către reclamant, iar la data de 03.02.2014 pârâta C. locală Răchiteni a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, apreciind că în cauză calitatea procesuală aparține Comisiei locale Mircești deoarece terenul este situat conform titlului în ..
C. județeană Iași a depus întâmpinare la data de 10.02.2014 în care arată că titlul a fost emis în baza documentației înaintate de comisia locală, astfel că dacă acesta nu corespunde cu situația reală din teren, această împrejurare nu se datorează culpei sale, astfel că solicită a nu fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul A. I. a depus întâmpinare prin care arată că este de acord cu acțiunea formulată și solicită să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Ceilalți pârâți nu au depus întâmpinare.
La solicitarea instanței comisia județeană și OCPI Iași au înaintat la dosar documentația ce a stat la baza emiterii titlului contestat.
La termenul din 23.04.2014 reclamantul prin apărător a precizat că solicită revizuirea sentinței civile nr. 840/2012, iar instanța a dispus disjungerea acestui capăt de cerere și înregistrarea separată sub alt număr de dosar.
În susținerea cererii instanța a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri și cea cu expertiza topografică.
În cauză a fost întocmit un raport de expertiză topografică de către expertul C. C. V..
Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
La data de 23.12.2002 a fost emis titlul de proprietate nr._ pe numele B. Veroana, A. N., M. Nița pentru suprafața totală de 1,43 ha teren. În acest titlu figurează înscrisă printre altele și suprafața de 2800 mp teren arabil intravilan situată în tarlaua 5 .>
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de C. locală Răchiteni, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a o admite.
Astfel, obiectul cererii reclamantului este rectificarea unui titlu de proprietate emis de pârâta C. județeană Iași de fond funciar în procedura Legii 18/1991.
În drept, conform dispozițiilor art. 52 alin. 2 din Legea 18/1991 raportate la art. 6 lit. f din HG 890/2005, atribuțiile legate de emiterea titlurilor de proprietate (si, implicit, cele legate de rectificarea, modificarea sau anularea acestora) revin exclusiv comisiilor județene de fond funciar.
Conform dispozițiilor art. 52 din Legea fondului funciar, comisiile de fond funciar au calitate procesuală pasivă numai în limitele competenței lor, prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă. Potrivit art. 58 din legea 18/1991 pe baza hotărârii judecătorești definitive, comisia județeană care a emis titlul de proprietate, îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa.
Calitatea procesuală pasivă, condiție pentru a fi parte în procesul civil, presupune existenta unei identități între persoana pârâtului și cel care este titularul obligației în raportul juridic dedus judecății.
Prin urmare, instanța reține că pârâta C. comunală Răchiteni de fond funciar nu are atribuții legate de eliberarea sau rectificarea titlurilor de proprietate și, prin urmare, nici calitate procesuală pasivă în cauză.
În consecință, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C. locală Răchiteni va fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză expertul C. C. V. a identificat suprafața de teren în litigiu și a precizat că datele de identificare ale acesteia au fost înscrise eronat în titlu conform planului cadastral, indicând care sunt datele corecte, terenul fiind identificat în planul de amplasament și delimitare a imobilului anexă la raportul de expertiză. Totodată, expertul a precizat că prin rectificarea datelor înscrise în mod eronat în titlu nu se modifică amplasamentul actual al terenului.
Raportul de expertiză topografică a fost avizat de O.C.P.I. Iași conform procesului-verbal de recepție nr. 3172/26.09.2014.
Față de cele reținute, instanța constată că în titlul de proprietate nr._/2002 au fost înscrise mențiuni eronate, impunându-se rectificarea acestuia, astfel că va admite acțiunea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți și va dispune rectificarea acestui titlu de proprietate în sensul înscrierii corecte a datelor de identificare ale suprafeței de 2800 mp teren în litigiu, date care au fost identificate prin expertiza topografică efectuată de expertul judiciar C. C. V., expertiză ce va fi omologată.
Instanța va respinge însă capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei C. județeană Iași la plata de daune moratorii având în vedere considerentele ce succed.
Potrivit dispozițiilor art. 1536 cod civil în cazul altor obligații decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune interese egale cu dobânda legală, calculată de la data la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani a obligației, cu excepția cazului în care s-a stipulat o clauză penală ori creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligației. Or, în cauza de față obligația de rectificare a titlului de proprietate nu are un echivalent în bani, astfel că nu există o sumă de bani raportat la care să se poată calcula dobânda legală.
În baza dispozițiilor art. 453 al. 1 din codul de procedură civilă pârâta C. județeană Iași va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 1114,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( onorariu de avocat, taxă pentru eliberare certificat de către OCPI, taxe pentru expedieri poștale, cheltuielile de deplasare a avocatului și diurna acestuia nereprezentând cheltuieli de judecată efectuate de către părți).
Prin încheierea din data de 11.06.2014 a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant cu privire la plata onorariului provizoriu de expert, însă prin încheierea din 26.06.2014 dată în dosarul nr._ /a1 a fost admisă cererea de reexaminare și s-a dispus scutirea reclamantului de plata sumei de 800 lei reprezentând onorariu provizoriu cuvenit expertului.
Prin încheierea din data de 15.10.2014 a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant cu privire la plata diferenței de onorariu cuvenită expertului, însă prin încheierea din 23.10.2014 dată în dosarul nr._ /a2 a fost admisă cererea de reexaminare și s-a dispus scutirea reclamantului de plata sumei de 778 lei reprezentând diferență de onorariu expert.
Potrivit art. 18 din OUG 51/2008 cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
În consecință, pârâta C. județeană Iași va fi obligată la plata către stat a sumei de 1578 lei reprezentând onorariu de expert pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar, instanța reținând faptul că aceasta se află în culpă.
Astfel, conform dispozițiilor art. 36 din HG 890/2005, comisia județeană de fond funciar emite titlul de proprietate pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, documentații care se trimit în două exemplare, unul fiind reținut și depozitat la oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.
Atât în concepția Legii 18/1991, cât și a regulamentelor adoptate în aplicarea acesteia, HG 131/1991 și HG 890/2005, din întreaga lor economie rezultă obligația de coordonare și control a comisiilor județene asupra activității comisiilor comunale ( a se vedea în mod special art. 7, lit. a) și b) din HG 131/1991, art. 6 din HG 890/2005), ceea ce face comisia județeană responsabilă nu numai pentru ineficiența sau lipsa exercitării propriilor atribuții, ci și pentru ineficiența sau lipsa atribuțiilor comisiilor comunale alături de care este ținută să răspundă. De aceea, a determina dacă comisia județeană are sau nu culpă nu înseamnă doar a stabili dacă și-a îndeplinit propriile sarcini, ci și pe cele de coordonare sau de control asupra comisiei locale.
Este adevărat că legea prevede obligații partajate pentru comisia locală, respectiv pentru comisia județeană, pe principiul subsidiarității, însă caracterul repartizării ierarhice a acestor atribuții transpare din întreaga economie a acestor legi și face ca nimic din activitatea comisiilor locale să nu fie străin sau indiferent - sub aspectul calității, termenelor de execuție, etc, comisiei județene. Or, dacă comisia județeană solicită a i se recunoaște lipsa culpei, nu explică în ce constă exercitarea atribuțiilor sale de îndrumare și control, în conținutul prevăzut de art. 7 lit. a și b din H.G. 131/1991 și art. 12 alin 2 din Legea 18/1991.”
♦♦♦
Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții C. G.A. și C. Județeană pentru S. D. de P. Privată asupra Terenurilor Iași, criticând sentința pentru următoarele motive:
Apelantul C. G.A. solicită prin declaratia de apel obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecată constând în cheltuieli de deplasare ale avocatului și diurna.
Arată în acest sens că avocatul său s-a deplasat de 5 ori la Judecătoria P. și o dată la OCPI P. facând cheltuieli în cuantum de 604,5 lei.
Întrucât dintre toți beneficiarii titlului de proprietate doar el a efectuat cheltuieli, apreciază apelantul că este îndreptățit la recuperarea acestor cheltuieli.
În drept, sunt invocate disp. Legii nr. 51/1995, art. 466 si urm. C.proc.civ.
C. Județeană pentru S. D. de P. Privată asupra Terenurilor Iași arată că in mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta C. locală Răchiteni și a respins actiunea formulată în contradictoriu cu aceasta pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă întrucât titlul de proprietate a cărui rectificare se solicită a fost emis în baza documentației emise de către C. Locală de Fond Funciar Mircești și priveste suprafețe de teren aflate pe raza administrativă a satului Izvoarele.
Prin Lege nr. 84/2004 s-a înființat . din . Izvoarele face parte din anul 2004 din . începând cu anul 2004 această comisie a preluat de la C. Locală de Fond Funciar MIrcești responsabilitățile cu privire la documentațiile întocmite în vederea emiterii titlurilor de proprietate.
Un alt motiv de apel vizează solutia dată capătului de cerere privind obligarea Comisiei Județeane pentru S. D. de P. Privată asupra Terenurilor Iași la plata cheltuielilor de judecată în suma de 1114,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată și suma de 1578 lei reprezentând onorariu de expert pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar.
Se motivează în sensul că apelanta C. Județeană pentru S. D. de P. Privată asupra Terenurilor Iași are competențe doar în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietateși nu în ceea ce priveste stabilirea amplasamentului. Mai mult, comisia județeană nu are abilitatea legală de a verifica daca datele înscrise de comisiile locale de fond funciar în procesele verbale de punere în posesie sunt corecte și corespund situației reale.
Prin urmare, nu poate fi vorba de o culpă a Comisiei Județeane pentru S. D. de P. Privată asupra Terenurilor Iași.
Solicită, în consecință, admiterea apelului.
În apel nu au fost administrate probe.
♦♦♦
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că apelurile declarate în cauză sunt neîntemeiate, astfel că le va respinge, pentru considerentele ce succed:
Cererea de chemare în judecată are ca obiect rectificarea titlului de proprietate nr._/23.12.2002 cu privire la suprafața de 2800 mp teren arabil intravilan situată în T 5.
Prin sentința civilă nr. 3325/12.11.2014 pronunțată de Judecătoria P., s- a dispus în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta C. locală Răchiteni și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. G. A. în contradictoriu cu pârâta C. locală Răchiteni ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâții C. județeană Iași, B. I. A., B. I. M., D. T., A. I., I. Fr. M., M. Fr. A. și s-a dispus rectificarea titlului de proprietate nr._ din 23.12.2002 emis pe numele B. Veroana, A. N., M. Nița, în sensul că s-a exclus din titlul de proprietate suprafața de 2800 mp teren arabil intravilan situată în T 5 . s-a inclus în acest titlu de proprietate suprafața de 2800 mp teren arabil intravilan situată în tarlaua 5 . cu: nord- D. M. și G. G, est- Școala Răchiteni, sud-drum., vest –C. I. identificată în planșa nr. 1 anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul C. C. V.- f. 191 dosar.
Totodată, s-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei C. județeană Iași la plata de daune moratorii.
Pârâta C. județeană Iași a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1114,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată, iar statului suma de 1578 lei reprezentând onorariu de expert pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul C. G.A. și pârâta C. Județeană pentru S. D. de P. Privată asupra Terenurilor Iași.
Declaratiile de apel vizează soluția dată de instanța de fond asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. locală Răchiteni și capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
Apelurile sunt neîntemeiate.
Raportat la obiectul acțiunii cu care a fost investită instanța, respectiv rectificarea titlului de proprietate, calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv, în speță, C. Judeteană pentru S. D. de P. Privată asupra terenurilor Iasi
Prin urmare, doar emitentul actului are calitatea de a rectifica înscrisul pe care l-a emis. Conform art. 58 din Legea 18/1991, pe baza hotărârii judecătorești definitive, C. Județeană care a emis actul îl va modifica.
În consecință, solutia instanței de fond privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta C. locală Răchiteni cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamantul C. G. A. în contradictoriu cu această pârâta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă este întemeiată și legală.
În ceea ce privește obligarea pârâtei – apelante la plata cheltuielilor de judecată, reține tribunalul că instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea art. 453 Noul Cod procedură civilă în speță, având în vedere că în urma admiterii acțiunii reclamantului, pârâta a căzut în pretenții în sensul prevederilor legale menționate și, prin urmare, este în culpă procesuală.
Potrivit art. 6 lit. f din H.G. 860/2003, C. Județeană are atribuția de a emite titlurile de proprietate pentru cererile validate, după primirea documentației întocmită de către C. Locală, ceea ce înseamnă implicit că nu trebuie să se constate neregularități și contradicții în cadrul acestei documentații, comisia județeană de fond funciar fiind garantul întocmirii legale a acestor înscrisuri.
Mai mult, conform art. 6 lit. a si b din H.G. 890/2005, pârâta – apelantă are atribuții de îndrumare și control a activității comisiilor comunale.
Totodată, conform Legii 18/1991 și a Regulamentului de aplicare, comisiile județene de fond funciar, după primirea documentațiilor de la comisiile locale, au obligația de a verifica documentația atașată.
Este cert că există culpa procesuală a apelantei care nu a analizat cu temeinicie documentația atașată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de apelantul-reclamant C. A., constând în cheltuieli de deplasare ale avocatului și diurnă, Tribunalul reține faptul că, în conformitate cu art. 31
(1) P. activitatea sa profesionala avocatul are dreptul la onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor facute in interesul procesual al clientului sau.
(2) In acest scop, avocatul poate sa isi deschida un cont bancar pentru incasarea onorariilor si altul pentru depunerea sumelor primite de la client pentru cheltuieli procesuale in interesul acestuia. Modul de administrare a sumelor predate de client avocatului, pentru cheltuieli procesuale in interesul sau, va fi stabilit prin conventia dintre avocat si client, in conditiile prevazute de statutul profesiei.
În speță, reclamantul nu a făcut dovada suportării acestor cheltuieli prin virarea sumei solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată în contul avocatului ales, astfel încât nu este îndreptățit la recuperarea acestor sume.
P. aceste considerente Tribunalul, în temeiul disp. art. 480 Cod procedură civilă, va respinge apelurile declarate de apelanții C. G.A. și C. Județeană pentru S. D. de P. Privată asupra Terenurilor Iași împotriva sentinței civile nr.3325/12.11.2014 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o va păstra.
P. aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge apelurile declarate de apelanții C. G.A. și C. Județeană pentru S. D. de P. Privată asupra Terenurilor Iași împotriva sentinței civile nr.3325/12.11.2014 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o păstrează
Definitivă
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, azi 27.04.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D.T.A.M M.M. M.G.
Red./Tehnored. D.T.A.M.
4 ex/08.06.2015
Jud. fond S. A. I.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 520/2015. Tribunalul IAŞI | Legea 10/2001. Sentința nr. 1007/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








