Contestaţie la executare. Decizia nr. 628/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 628/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 628/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 07 Mai 2015
Președinte - C. D.
Judecător I. D.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 628/2015
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelanta D.G.F.P.IAȘI--A. IAȘI împotriva sentinței civile nr. 1446/2014 pronunțată de către Judecătoria Hîrlău în contradictoriu cu intimații: R. V. și C. DE A. DE S. IAȘI, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 23.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.04.2015, când, din aceleași motive, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1446 din 15.12.2014 a Judecătoriei Iași s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Casa de A. de S. Iași, s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea R. V., în contradictoriu cu intimata Casa de A. de S. Iași, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de contestatoare și a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea R. V., în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. Iași- A.J.F.P.Iași .
Au fost anulate actele de executare întocmite în dosarul de executare silită nr._/22/_ /_ al ANAF-DGRFP Iași-A. Iași privind pe contestatoarea R. V., respectiv somația de plată nr.22/_ /_ din data de 06.08.2014 și titlul executoriu nr._ din data de 06.08.2014.
A fost obligată intimata DGRFP Iași-A. Iași la plata către contestatoare a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei CAS Iași, instanța de fond a apreciat-o ca fiind fondată, având în vedere următoarele considerente:
Analizând actele dosarului de executare silită, se observă că titlul de creanță reprezentat de Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.03.2014 a fost emis de către ANAF- DGRFP IAȘI-A. Iași ( f.43), toate actele de executare silită privind executarea obligației de plată a sumelor pretinse cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în cuprinsul deciziei sus-menționate fiind realizate de aceeași instituție.
Având în vedere aspectele sus-menționate, ținând cont și de faptul că toate dosarele de executare silită întocmite de C. Administrare Contribuții și Creanțe al CAS Iași au fost preluate de ANAF în baza Ordinului Comun nr.806/06.06.2012 privind Protocolul de predare-primire a documentelor și informațiilor în vederea administrării de către ANAF-A. Iași a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei CAS Iași și a respins contestația la executare formulată în contradictoriu cu a această intimată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de contestatoare prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond a reținut următoarele:
Din cuprinsul Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.03.2014 emisă de către ANAF- DGRFP IAȘI-A. Iași ( f.43) rezultă că numitei R. V., contestatoarea din cauza dedusă judecății, i-a fost impusă la plată suma de 100 lei reprezentând accesorii cu privire la sumele reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de acesta pentru veniturile obținute din activități independente.
De asemenea, potrivit Situației analitice debite, plăți, solduri întocmită de ANAF-A. Iași ( f.22) rezultă că pentru contestatoarea R. V. au fost calculate contribuții de asigurări sociale de sănătate în sumă totală de 875 lei ( din care suma de 429 lei scadentă la data de 05.11.2010, suma de 45 lei scadentă la data de 05.11.2010, suma de 242 lei scadentă la data de 28 .02.2012, suma de 59 lei scadentă la data de 31.05.2012, suma de 36 lei scadentă la data de 05.08.2014 și suma de 36 lei scadentă la data de 05.08.2014).
Totodată, din Anexa la Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.03.2014 emisă de către ANAF- DGRFP IAȘI-A. Iași ( f.21) rezultă că accesoriile în cuantum de 100 lei ( reprezentând dobânzi și penalități) au fost calculate pentru perioadele 31.05._14, 01.03._14 și 29.02._14 .
Subliniind că sumele imputate la plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate constituie creanțe fiscale în sensul art.1 din OG nr.92/2003 privind Codul de pr.fiscală, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a reținut că potrivit art.131 din Codul de pr.fiscală dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
Având în vedere că intimata ANAF-DGRFP IAȘI-A. IAȘI a imputat la plată contestatoarei contribuții de asigurări sociale de sănătate începând cu data de 05.11.2010, ținând cont de textul de lege anterior-menționat, instanța de fond a apreciat că excepția prescripției dreptului de a cere executare silită invocată de contestator nu este fondată, fiind astfel respinsă ca atare.
În plus, instanța de fond a observat și faptul că deși în cererea formulată contestatorul a invocat faptul că activitatea Asociației Familiale înființate de acesta a încetat, nu a făcut dovada acestui fapt, deși sarcina probei îi revenea.
În ceea ce privește fondul cauzei, au fost reținute următoarele:
La data de 31.03.2014 intimata DGRFP Iași-A. Iași a emis pe numele contestatoarei R. V. Decizia de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ ( f.20), prin care s-a stabilit în sarcina acesteia din urmă obligația de plată a sumei de 100 lei, reprezentând accesorii la contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente sau care nu realizează venituri. Modalitatea de calcul a sumei imputate la plată a fost evidențiată în Anexa la decizia de impunere sus-menționată, aflată la fila 21 dosar, intimata DGRFP Iași-A. Iași depunând la dosar și înscrisul intitulat Situația analitică debite, plăți, solduri ( f.22) din care rezultă și perioada și modalitatea de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate.
Ulterior, în baza deciziei de impunere sus-menționate, intimata DGRFP Iași-A. Iași a emis pe numele contestatorului somația de plată nr.22/_ /_ din data de 06.08.2014 și titlul executoriu nr._ din data de 06.08.2014 emise în dosarul de executare silită nr._/22/_ /_ al ANAF- DGRFP Iași- A. Iași ( f.9-10 dosar).
Potrivit art. 711 alin. 1 C. pr. civ., „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare [...]”. De asemenea, conform art. 172 alin. 1 și 3 din C. pr. fiscală, „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricãrui act de executare efectuat cu încãlcarea prevederilor prezentului cod de cãtre organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuzã sã îndeplineascã un act de executare în condițiile legii”. „Contestația poate fi fãcutã și împotriva titlului executoriu în temeiul cãruia a fost pornitã executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotãrâre datã de o instanțã judecãtoreascã sau de alt organ jurisdicțional și dacã pentru contestarea lui nu existã o altã procedurã prevãzutã de lege”.
Instanța de fond a observat că prin cererea formulată, contestatoarea R. V. a invocat nelegalitatea executării silite începute de intimata DGRFP Iași, având în vedere faptul că aceasta nu a emis o decizie de impunere, care să fie comunicată potrivit dispozițiilor legale.
Analizând actele dosarului sub acest aspect, din relațiile înaintate la solicitarea instanței de intimată reiese faptul că Decizia de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii. nr._/31.03.2014 ( f.20) a fost comunicată contestatoarei prin publicitate, conform art.44 alin.3 din OG nr.92/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare, respectiv prin afișare la data de 17.06.2014 concomitent la sediul A. Iași și pe pagina de internet a ANAF, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de îndeplinire a pocedurii de comunicare prin publicitate nr._/17.06.2014 și din Anunțul colectiv emis de ANAF la aceeași dată ( f.61-62 dosar).
În acest sens, instanța de fond reține că potrivit art. 141 alin. 1 ind. 1 C. pr. fiscală, „cu excepția cazului în care prin lege se prevede cã un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanțã în baza cãruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii”, cu mențiunea că tocmai acest titlu de creanță reprezintă temeiul declanșării procedurii de executare silită și a emiterii titlului executoriu.
Or, legiuitorul a prevăzut în art. 205 alin. 1 C. pr. fiscală faptul că „Împotriva titlului de creanțã, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii”, termenul de depunere a acesteia fiind de 30 de zile de la data comunicãrii actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decãderii, conform art. 207 alin. 1 din același act normativ.
În ceea ce privește comunicarea actului administrativ fiscal, instanța de fond a reținut dispozițiile art.44 din Codul de procedură fiscală ( articol ce poartă denumirea marginal Comunicarea actului administrativ fiscal):
Astfel, conform art.44 din OG nr.92/2003-R cu modificările și completările ulterioare, (2) Actul administrativ fiscal se comunica prin posta, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire. (2^1) În cazul in care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibila prin modalitatea prevăzută la alin. (2), actul administrativ fiscal se comunica utilizând cel puțin unul dintre următoarele mijloace:a) prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/împuternicitului la sediul organului fiscal, daca se asigura primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal; b) prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanta, daca se asigura transmiterea textului si confirmarea primirii acestuia.(2^2) În cazul in care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibila potrivit alin. (2^1), aceasta se realizează prin publicitate.(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora si pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se considera comunicat in termen de 15 zile de la data afișării anunțului.(4) Dispozițiile Codului de procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzător.
Față de textul de lege sus-menționat, se reține că regula în materia comunicării actului administrativ fiscal o constituie comunicarea prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și doar în situația în care această modalitate de comunicare nu poate fi realizată, legea permite a se trece la modalitățile subsidiare de comunicare, urmând a fi utilizate în primul rând cele prevăzute la alin.2 ind.1 și doar în mod subsidiar și cu totul excepțional se poate recurge la comunicarea prin publicitate, conform art.44 alin.2 ind.2 din OG nr.92/2003.
În speța dedusă judecății, se observă de către instanța de fond că intimata DGRFP Iași-A. Iași, deși a recurs la modalitatea de excepție de comunicare a deciziei de impunere către contestator (respectiv prin publicitate), nu a făcut dovada faptului că a încercat a realiza procedura de comunicare conform regulii în materie și acest lucru nu a fost posibil din motive obiective, deși sarcina probei sub acest aspect îi revenea.
Cu alte cuvinte, instanța de fond subliniază că procedând la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, intimata avea obligația legală ca anterior recurgerii la această modalitate de comunicare, să încerce comunicarea acelui act conform art.44 alin.2 și 2 ind.1 din Codul de procedură fiscală și doar în situația în care comunicarea nu s-ar fi putut realiza prin aceste modalități să recurgă la varianta comunicării prin publicitate, care constituie o excepție în această materie. În plus, intimata a procedat în mod legal, fără a întâmpina dificultăți, atunci când a comunicat contestatorului somația și titlul executoriu, actele de executare fiind comunicate la domiciliul acesteia, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire ( f.42 dosar)
Pin urmare, față de considerentele expuse, Decizia de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/ 31.03.2014 nu a fost comunicată contestatoarei conform dispozițiilor legale, aceasta nefiindu-i opozabilă și neproducând efecte juridice în privința contestatoarei, astfel cum prevăd dispozițiile art.45 din OG nr.92/2003-R.
În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept sus-expuse, instanța de fond apreciază că executarea silită începută în baza Deciziei de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.03.2014 este nelegală, creanța nefiind exigibilă, conform art.662 din C., motiv pentru care s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea R. V..
În ceea ce privește susținerea intimatei DGRFP Iași-A. Iași în sensul că cererea este inadmisibilă, dat fiind faptul că decizia de impunere sus-menționată nu a fost atacată de contestator la instanța de contencios administrativ ( excepția inadmisibiliății a fost respinsă de instanță în cursul judecății, aspectele invocate în susținerea acesteia fiind calificate drept apărări de fond), se subliniază că atâta timp cât decizia de impunere nu a fost comunicată contestatoarei conform prevederilor legale, aceasta nu-i este opozabilă, astfel încât în nici un caz nu i se poate reproșa contestatorului faptul că nu a formulat contestație împotriva actului administrativ fiscal. De altfel, intimata urmează a face comunicarea deciziei de impunere către contestatoare conform dispozițiilor legale, urmând ca de la momentul acelei comunicări să curgă termenul de formulare a contestației la instanța de contencios.
În temeiul art.453 alin.1 din C., având în vedere soluția de va fi pronunțată în cauză, instanța de fond a obligat pe intimata DGRFP Iași-A. Iași la plata către contestatoare a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru aferentă capătului I de cerere- fila 24).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Raportat la dispozițiile art. 274 C.pr.civ. era necesar ca instituția initmată se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul judecării cauzei, să fi determinat aceste cheltuieli, condiții ce nu sunt îndeplinite față de apelanta din prezentul dosar.
De asemenea, nu se poate reține nici reaua credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, conform art. 45 lit.f OUG 80 din 2013 contestatorul are dreptul de a-și recupera cheltuielile reprezentând taxă de timbru printr-o simplă cerere de restituire.
Se solicuită admiterea apelului și respingerea cererii de obligare a instituției la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466-482 C.pr.civ.
Apelul a fost declarat în termen, motivat, semnat, fiind scutit de la plata taxei de timbru.
S-a depus întâmpinare, intimata solicitând respingerea apelului; ulterior a mai depus un înscris denumit „Memoriu Întâmpinare”.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, dar și sub toate aspectele, tribunalul va reține că apelul declarat de către intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Apelul a fost promovat doar în ceea ce privește obligarea intimatei Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași la plata cheltuielilor de judecată.
Primul motiv privește inexistența culpei procesuale astfel cum reiese din cuprinsul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. În cauza de față nu este aplicabil Codul de Porcedură civilă din 1865, motiv pentru care aceste dispoziții nu pot fi reținute de instanța de apel.
Culpa procesuală se reține din cuprinsul dispozițiilor art. 453 C.pr.civ., apelanta fiind partea ce a pierdut procesul, urmare a nelegalității emiterii deciziei de impunere referitoare la obigațiile de plată accesorii nr._ din 31.03.2014, în temeiul căreia s-a făcut executarea. Reaua credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu sunt necesare a fi exercitate pentru reținerea obligației de plată a cheltuielilor de judecată. Exercitarea drepturilor procesuale cu bună sau rea credință se examinează nu cu ocazia acordării cheltuielilor de judecată, ci în cadrul acțiunii prin care se solicită despăgubiri.
În ceea ce privește art. 45 lit.f OUG 80 din 2013 se apreciază că nu poate fi reținut, cu încălcarea dispozițiilor art. 453 C.pr.civ; această dispoziție cuprinde un beneficiu acordat contestatoarei ce poate fi exercitat într-un anumit termen, în anumite condiții. Acest drept ce poate fi acordat în totalitate sau parțial nu împiedică posibilitatea contestatoarei de a solicita cheltuieli de judecată și a dreptul de a-i fi admise în situația dovedirii lor. În cazul în care aceasta se îndreaptă pentru recuperarea taxei și pe această posibilitate, sunt alte instituții aplicabile în cauză, ce nu fac obictul cauzei de față.
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile 1446 din 15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de creditorul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile 1446/15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.05.2015.
Președinte, C. D. | Judecător, I. D. | |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED. – D.I./D.I.
4 EX – 02.06.2015
JUD. FOND – An M. G.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 1007/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 570/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
