Fond funciar. Decizia nr. 730/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 730/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 730/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Martie 2013
Președinte - C. C. S.
Judecător O. L.
Judecător M. A.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 730/2013
Pe rol judecarea contestația în anulare formulată de contestatoarea C. A. împotriva dec.civ.nr.2675/10.12.2012 a Tribunalului Iași, intimat U. AL. I. C., intimat C. M. G. G., intimat C. M. M., intimat C. I. M. - V., intimat C. A. A., intimat C. N. I., intimat C. O. MOȘTENITOARE A D. C. M, intimat C. M. MOȘTENITOARE A D. C. M, intimat C. I. A., intimat T. I. V., intimat I. N., intimat D. N. M., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea asistată de avocat V., consilier juridic D. A. pentru intimata U. Al. I. C. Iași,lipsă fiind ceilalți intimați.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care; interpelate fiind părțile prezente învederează instanței că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestația în anulare formulată de contestatoarea C. A. .
Avocat V. pentru contestatoare solicită instanței ca având în vedere actele și lucrările dosarului, probele administrate în cauză, motivele invocate și textele de lege aplicabile, să dispună admiterea contestației în anulare, anularea deciziei civile nr. 2675/ 10. 12. 2010 a tribunalului Iași, respingerea recursurilor Universității Al. I. C. Iași și a Prefectului Județului Iași și menținerea sentinței civile nr. 6294/20. 04. 2010 a Judecătoriei Iași, în sensul restituirii și punerii în posesie a contestatoarei cu suprafața de 3,7430 ha teren situat în Iași ., în T68 și redată în schița anexă a răspunsului la obiectivul formulat de experții R. P. și A. C., schiță ce face parte din hotărârea pronunțată în contradictoriu cu P. județului Iași și U. Al. I. C..
Solicită a dispune obligarea intimatei U. Al. I . C. la plata cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic D. pentru intimata U. Al. I. C. Iași, având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare pentru considerentele expuse în întâmpinarea formulată și înaintată la dosar. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față:
Prin decizia civilă nr.2675 din 10.12.2010, Tribunalul Iași a admis recursul declarat de U. „Al.I.C.” Iași și recursul declarat de P. Județului Iași împotriva sentinței civile nr. 6294/20.04.2010 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins plângerea formulată de reclamanții C. M. G. G., C. M. M., C. I. M.-V., C. A. A., C. Gh. A., C. N. Iom, C. O. și C. M. împotriva Ordinului nr.290/28.02.2007 emis de P. Județului Iași.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut următoarele:
„Motivul de recurs formulat de U. Al.I.C. potrivit căruia instanța de fond a reținut greșit aplicarea dips. art. art. 24 alin. (12), (14), (2) si (3) din Legea nr. 1/2000 este întemeiat. Acestea reprezintă sediul materiei pentru retrocedarea terenurilor forestiere, text inaplicabil in speță cel putin prin raportare la disp. art. 315 alin 1 cod pr.civilă și ele anterior enunțate .
Câtă vreme instanța de casare a stabilit coordonatele legale in care trebuie cercetată cauza instanța de fond era limitată la aprecierea legalității Ordinului contestat prin raportare la acestea și orice alte elemente de fapt ori de drept conexe.
Ori, potrivit art. 34 din Legea fondului funciar „Terenurile fara construcții neafectate de lucrari de investiții aprobate potrivit legii sau cu lucrări ce au fost deteriorate, distruse si nu mai prezintă nici o valoare de întrebuințare, preluate in orice mod, inclusiv cu titlu de donatie, considerate proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 si ale altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz.”
Probatoriul administrat in rejudecare, respectiv expertiza tehnică judiciară întocmită de către expert in silvicultură N. M. stabilește că suprafața de teren ce face obiectul cauzei nu face parte din parcul dendrologic „Grădina Botanică” Iași instituit prin HCJ nr. 8/1996, hotărâre care se referă doar la suprafața de 72,25 ha administrată de Grădina Botanică anterior anului 1980, dată la care s-a preluat de către aceasta suprafața in cauză de la Institutul Agronomic. Nu constituie nici rezervație naturală nici monument la naturii. Nu s-au executat aici nici macar lucrări de intreținere. Se menționează că trecerea suprafeței in administrarea Universității Al.i. C. Iași s-a făcut in baza unui Decret Lege, nr. 409/1955, abrogat prin legea 158/2004.
Expertiza tehnică judiciară întocmită de către expert O. G. stabilește că nu rezultă, din actele contabile prezentate, ca pe suprafața in litigiu U. Al.I. C. Iași ori Grădina Botanică să fi făcut investiții pe această suprafață. Lucrările de combatere a eroziunii solului sunt lucrări de îmbunătățiri funciare. Dovada investițiilor prezentate prin fotografii argumentează reținerea ca lucrări de investiții efectuate de Grădina Botanică Iași, ele fiind efectuate prin planul de investiții a lucrărilor de combatere și stabilizare a alunecărilor de teren și drenarea izvoarelor de către Oficiul de Gospodărire a Apelor. Se impune, prin restituirea terenului, menținerea categoriei de folosință actuală, mutarea speciilor de plantații aici existente nu poate conduce la dispariția lor ci, cel mult, la pierderea câtorva exemplare.
Raportat la cele două expertize instanța de fond reține îndreptățirea reclamanților la reconstituire, sens in care opinează și experții.
Tribunalul apreciază insă că nu sunt îndeplinite condițiile pentru restituirea terenului, analizate atât din perspectiva art. 34 din Legea 1/2000 cât și prin raportare la art. 5 din Legea 18/1991.
Condițiile art. 34 din Legea 1/2000 nu sunt îndeplinite.
Mai intâi, este stabilit-prin considerentele reținute de instanța de casare- faptul că la data intrării in vigoare a Legii 1/2000, chiar a Legii 18/1991, terenul in litigiu nu se afla in proprietate statului ori a unităților administrativ teritoriale, ci in administrarea Grădinii Botanice și a Universității Al.I C. Iași.
Nici condiția ca terenul să fie liber de construcții, lucrări de investiții sau cu lucrări ce au fost deteriorate nu este îndeplinită.
Expertul judiciar desemnat pentru efectuarea expertizei agricole constată că pe acest teren au fost efectuate lucrări de imbunătățiri funciare(defrișare, nivelare, drenare, plantare cu specii de arbori și arbuști specii ierboase, lemnoase, leguminoase). Nu are relevanță constatarea expertului specialist în silvicultură, N., privind faptul că niciuna dintre investiții nu este specifică Grădinii Botanice. Se reține că terenul este acoperit de vegetație de tip forestier pe cca 30%, cu arbuști pe cca 30% și restul căi de acces și iarbă. Nu are de asemenea relevanță faptul că asupra terenului nu s-au executat plantații de specii rare.
In baza acestor constatări nu poate fi reținută teza potrivit căreia nu există lucrări de investiții( există lucrările de combatere a eroziunii solului) care nu pot fi încadrate categoriei de lucrări distruse ori care nu mai prezintă nici o valoare de întrebuințare.
In plus Tribunalul nu este învestit pentru a analiza modalitatea in care U. Al.I.C. Iași gestionează activitatea de cercetare științifică asupra terenului in litigiu, fiind evident accentul pe care și experții și intimații il pun pe componenta materială/economică a acestei activități.
Raportarea experților și a intimaților doar la încadrarea terenului in litigiu in conceptul de parc dendrologic este inutilă și excesivă pentru că legea nu limitează terenurile exceptate doar la această categorie.
Este fără îndoială că lucrările CES(singurele probate cu evidență, reflectate in constatările d-lui expert O.) conferă terenului o „valoare de întrebuințare „ cu titlu economic, esențială. Însăși reclamanții au susținut in cererea adresată comisiei municipale (fila 30 dosar fond inițial) că asupra terenului Grădina Botanică nu a efectuat nicio investiție datorită faptului că terenul din zonă este supus alunecărilor. Tot astfel, valoarea de întrebuințare avută in vedere de legiuitor este subliniată de însăși concluziile expertului O. potrivit cărora in ipoteza restituirii terenului aceștia „pot efectua construcții de suprafață ce nu vor afecta lucrările CES și se obligă să păstreze destinația actuală a terenului, care are rol de protecție a mediului prin consolidarea versanților, cu respectarea prevederilor regulamentului rezervațiilor floristice[….] păstrându-se zona verde, cu specii de foioase, rășinoase, arbuști, toate contribuind la îmbunătățirea calității mediului, menținerea echilibrului ecologic, și a genofondului autohton, plante ornamentale ambiante favorabile, reducerea poluării, îmbogățirea cu oxigen, combaterea eroziunii și alunecărilor”
In acest mod, concluziile expertului nu numai că justifică valoarea de întrebuințare a terenului in sensul art 34 din Legea 1/2000 dar justifică și încadrarea terenului in categoria de terenurilor de interes public stabilită prin art. 5 Legea 18/1991(alin 1 ), exceptată de la stabilirea dreptului de proprietate.
Instanța de casare indică corelarea art. 2, mai exact a conceptului de terenuri cu destinație specială cu art. 5 din Legea 18/1991 pentru a se stabili dacă terenul in litigiu intră in această categorie și, prin urmare, dacă este exceptat de la procedura stabilirii dreptului de proprietate. In analiza aplicabilității acestor texte Tribunalul constată că art. 2 din Legea 18/1991 nu include o enumerare limitativă a terenurilor cu destinație specială( așa cum rezultă din sintagma „și altele asemenea „ așa cum și art. 5 alin 1 din Legea 18/1991) conține determinarea terenurilor domeniu public pe de o parte prin enumerarea terenurilor stabilite de legiuitor ca fiind de interes public respectiv prin determinarea criteriilor după care se poate stabili același regim juridic, respectiv „terenurile[…]care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.”
Este adevărat că terenurile aflate in administrarea Grădinilor botanice nu au o reglementare individuală, in considerarea funcției științifice și sociale complexe pe care acestea o au prin definiție. Prin urmare Tribunalul are de stabilit regimul juridic al terenului in speță, ca parte componentă a suprafeței de cca 100 ha aflată in administrarea Grădinii Botanice Iași prin raportare la categoriile juridice reprezentative pentru situația sa.
Legea 84/1995, insistent invocată de către recurenta U. Al.I C. Iași in susținerea recursului său, nu exceptează terenurile aflate in administrarea sa, prin art. 166, de la actele de reconstituire, așa cum s-a dispus expres in alin 4 indice 6 din Legea 84/1995.
Cu toate acestea, aplicarea art. 34 din legea 18/1991 in corelație cu disp. art 5 din Legea 18/1991, astfel cum stabilește decizia de casare nu implică doar încadrarea acestuia in noțiunile de parc dendrologic ori cele care au o protecție legală special. Tribunalul constată că terenul revendicat de reclamanți nu este parc dendrologic, nu este zona naturală protejată, monument al naturii, parc național ori arie naturală protejată. Cu toate acestea nu poate fi negat interesul public deservit de către activitatea Grădinii Botanice ( prin finalitatea cercetării științifice căreia ii este destinat) și nici uzul public, in condiții speciale, a spațiilor acesteia (spații de recreere, odihnă, repere turistice consacrate). De aceea nu se poate refuza încadrarea acestui teren in categoria juridică a terenurilor de domeniul public prin raportare la criteriile stabilite in art 5 alin 1 din Legea 18/1991 pentru determinarea acestora.
Potrivit acestui text, in redactarea sa inițială „ Aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, cai de comunicații, rețele stradale și parcuri publice, porturi și aeroporturi, terenurile cu destinație forestierã, albiile râurilor și fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare și al marii teritoriale, țãrmurile Marii N., inclusiv plajele, terenurile pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apãrãrii sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.”
Modificarea adusă textului prin Legea 47/2007, respectiv adăugarea aliniatului 3 prin care terenurile pe care sunt amplasate și parcuri publice nu pot fi dezafectate din domeniul public decât in cazuri de excepție pentru lucrări de interes național este . speță pentru că a intervenit după data formulării cererii reclamanților de reconstituire, insă ea nu face decât să sublinieze funcția juridică a aliniatului 1 din Legea 18/1991, de excludere din sfera terenurilor supuse restituirii a celor care aparțin domeniului public după enumerarea aici făcută ori după criteriul de determinare înscris.
De aceea, situația terenului, așa cum este ea relevată prin cele două expertize efectuate in rejudecare scoate terenul din categoria științifică a parcului dendrologic insă nu și din categoria juridică a terenurilor de interes și uz public.
Nu are relevanță modalitatea trecerii in folosința Grădinii Botanice, dacă acesta s-a făcut legal ori nu, pentru că aria de aplicare a art. 5 alin 1 din Legea 18/1991 corelată cu art. 34 din Legea 1/2000 este determinată de situația de fapt a terenului căruia legiuitorul ii conferă o anumită semnificație, in rezolvarea concursului dintre dreptul la reconstituire a foștilor proprietari și interesul statului de conservare a valorilor cu funcție publică.
In fine, nu se aplică speței de față dips. art. 9 din Legea 1/2000, asupra căruia intimata C. insistă in întâmpinările formulate și pe care instanța de fond le.-a reținut incidente in speță fără o analiză relevantă de conținut. Alineatul 3 din acest articol face vorbire despre aplicabilitatea dispozițiilor alineatului 1 și terenurilor folosite la data intrării în vigoare a legii de unitățile de învățământ cu profil agricol sau silvic.
U. Al. I. C. nu este o unitate de învățământ cu profil agricol sau silvic.
Orice confuzie in acest sens este înlăturată de alineatul 3 al aceluiași articol in care se face vorbire explicit de universități, in reglementarea unei alte ipoteze (dreptul de proprietate pentru ceea ce acestea dețineau cu titlu de proprietate in anul 1945).
Tot greșit reține instanța de fond caracterul definitiv reparatoriu al Legii 247/2005 in justificarea soluției pronunțate și pentru înlăturarea apărărilor Universității Al.I.C. Iași, absolutizând acest rol, deși legiuitorul - extinzând progresiv aria persoanelor și terenurilor care intră sub incidența măsurilor reparatorii - nu o face.
Pentru aceste motive, Tribunalul constată că suprafața de 3,7430 ha este exceptată de la actele de reconstituire prin raportare la alin 1 al art. 5 din Legea 18/1991, așa cum corect invocă ambii recurenți. Reținerea acestui motiv de recurs ca fondat face inutilă analiza celorlalte motive de recurs, subsidiare determinării regimului juridic al terenului.
Este irelevantă invocarea actelor de constituire in favoarea unor terți pentru alte terenuri situate in perimetrul Grădinii Botanice. Judecătorul este ținut să judece prin raportare la lege(art.124 alin 3 din Constituția României). Obligația de aplicare consecventă și unitară a legii in privința unor spețe similare nu poate înfrânge principiul înscris in Constituția României cu atât mai mult cu cât nu s-a probat identitatea situației juridice in care se află terenul in speță comparativ cu situația terenurilor asupra cărora s-a dispus reconstituirea in favoarea altor persoane.
S-a reținut deja in decizia de casare lipsa de relevanță a invocării deciziei Curții de Apel B. datorată obiectului diferit al cauzei.
Nu in cele din urmă Tribunalul constată nefondată susținerea intimatei C. de încălcare a art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Ordinul contestat..
In jurisprudența sa Curtea a statuat(cu caracter de principiu în cauza Malhous impotriva Republicii Cehe) că există o diferență intre simpla speranță de restituire, oricât de rezonabilă ar fi ea și speranța legitimă care trebuie să aibă o natură mai concretă decât simpla speranță și trebuie să fie întemeiată pe o dispoziție legală sau o hotărâre judecătorească. Reținerea de către autoritățile naționale a neîndeplinirii unei condiții legale pentru restituire exclude arbitrariul prin aplicarea dreptului intern și,implicit, speranța legitimă la restituire. Cu alte cuvinte, in cazul in care decizia de a nu reconstitui un drept de proprietate este pronunțată in cadrul unei proceduri corecte, întemeiată pe o lege rezonabilă, nu este considerată ca încălcare a dreptului de proprietate.
Acestea sunt coordonatele in privința cărora instanța de fond a dat o interpretare eronată probelor administrate precum și temeiurilor de drept incidente in cauză, cu nerespectarea in parte a aspectelor de fapt și de drept dezlegate prin decizia de casare, contrar disp. art. 315 alin 1 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 312 alin 1 și 3 Cod pr.civilă, Tribunalul va admite recursurile, va modifica în tot sentința recurată, va respinge plângerea formulată de reclamanți împotriva Ordinului Prefectului nr. J.. Iași nr. 290/2007”.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamanta C. Gh. A., invocând următoarele:
I.Hotărârea Tribunalului lași este nelegală întrucât hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor privitoare la competență. Prin depășirea limitelor investirii și încălcarea art.315 C.pr.civ., motiv de contestație în anulare prev.de art.317 alin 1 pct 2 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 1582/26.06.2009 a Tribunalului lași, Secția civilă s-au admis recursurile declarate de recurenții prefectul județului lași și Univ."AI.I.C." prin reprezentanți legali împotriva sentinței civile nr. 1829/26.06.2008 a Judecătoriei lași pe care a casat-o și a trimis cauza la Judecătoria lași pentru efectuarea unei expertize agricole spre a se stabili dacă terenul solicitat se află în perimetrul declarat ca fiind rezervația naturală sau monument al naturii din cadrul Grădinii Botanice a Univ."AI.I.C." lași.
Din expertizele efectuate a rezultat că terenul din litigiu nu face parte din arii protejate, rezervație naturală sau parc dendrologic.în cadrul suprafeței din litigiu nu se află nici un exemplar din specii protejate de legislația în vigoare.Nu s-au făcut lucrări de investiții și nici măcar lucrări de întreținere în această zonă.În legislația noastră nu sunt prevăzute interdicții de
restituire pentru terenurile din categoria celor similare terenului său.
A. 4 al art.315 Cod procedură civilă dispune câ:"atât la judecarea recursului cât și la judecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs, dispozițiile art.296 C.pr.civ.sunt aplicabile în mod corespunzător".
Instanța de trimitere cât și instanța de recurs nu-și pot depăși investirea dată de conținutul cererii de recurs formulată în primul ciclu procesual și nici nu pot să examineze aspecte de fapt și de drept care nu au făcut obiectul judecății în primă instanță sau casării în recurs.
În rejudecarea căii de atac instanța trebuie să aibă în vedere motivele de fapt și de drept din cererea care a investit prima oară instanța de recurs și s-a dispus casarea, neputându-se cerceta critici pe care instanța de recurs nu le-a reținut în hotărârea de casare cu trimitere.În consecință, instanța de recurs trebuie să se restrângă la examinarea recursului în limitele motivului de casare pentru care s-au făcut probe și nu se poate extinde la alte aspecte care nu au făcut obiectul deciziei de casare.
Instanța de recurs avea obligația să se restrângă la examinarea recursurilor în limitele motivelor de casare fără să se extindă la alte aspecte care nu au făcut obiectul deciziei de casare.
Din probe rezultând că terenul solicitat nu face parte din perimetrul Grădinii Botanice a Universității „Al.l.C." lași prevăzute în art.4 și anexa nr.1. din Legea nr.5/2000 și HCG.nr.8/1994..
Instanța recunoaște acest fapt, dar reține că nu are relevanță dacă terenul este obținut legal sau ilegal de către Univ."Al.l.C." lași, face parte sau nu din perimetrul Grădinii Botanice(pag.14 alin 2 din sentință și pag. 15).
Esențial potrivit deciziei Tribunalului este faptul că prin ordinul nr.290/2007 al prefectului județului lași s-a respins cererea intimaților privind reconstituirea suprafeței de 37.430 mp teren situat în lași, ., având în vedere faptul că terenul se află în administrarea Univ."AI.I.C.", respectiv în perimetrul Grădinii Botanice.
Un asemenea motiv evidențiază nelegalitatea hotărârii și că instanța refuză să restituie terenul preluat abuziv de stat pe motiv că există referatul Comisiei Locale de Fond Funciar și ordinul prefectului care resping cererea de restituire.
Ori art.54 din Legea nr. 18/1991 prevede posibilitatea atacării cu plângere a ordinului prefectului sau a oricărui act administrativ, al unui organ administrativ, când acesta este dat cu încălcarea legii.
Instanța justificând hotărârea sa prin interesul public și uzul public în condiții speciale crează o categorie nouă de terenuri, permițând instanței se rețină că fac parte din domeniul public, terenuri care nu au fost nominalizate prin lege ca făcând parte din domeniul public al statului, ceea ce înseamnă un alt abuz.
Terenul a fost preluat abuziv de stat, mai întâi de către GAS Copou(adresa nr.5451/04.03.1964), apoi de Institutul Agronomic "I. lonescu de la B." în administrarea operativă, după care pe baza avizului dat de Consiliul Local lași a fost transferat în administrarea operativă a Universității "Al.l.C." lași.
Această circulație a terenului nu a produs vreo schimbare cu privire la dreptul de proprietate, terenul rămânând în continuare proprietate de stat astfel cum rezultă din conținutul ordinului nr. 104/1980 ce face trimitere la dispozițiile decretului nr.409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului.
Terenul fiind dat în administrarea Universității "Al.l.C.", aceasta dreptul de administrare asupra terenului în numele statului.
Terenul revendicat a fost dobândit de autorul nostru C. N. prin actul de răscumpărare nr._/26.03.1936 și nu prin actul din anul 1910 care privește altă suprafață de teren.
Calitatea lor de moștenitori ai defunctului proprietar a fost dovedită nefiind contestată de Comisia Locală de Fond Funciar, cum nu a fost contestată nici proprietatea autorilor.
Conform art.36 alin 5 din Legea nr. 18/1991 "terenurile fără construcții neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii din intravilanul localităților aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor decretului nr.712/ 1966 și a altor acte normative speciale se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere.
Instanța de fond reține corect că terenul a fost preluat de stat ulterior anului 1989, aparținând un timp .(fila 43 din dosar) iar în baza Hotărârii Consiliului Județean lași nr._/710/02.10.1991 și a deciziei nr.4522/24.02.1993 a fost trecut în administrarea Universității "Al.l.C." lași.
Ori Legea nr. 18/1991 a apărut la 19.02.1991 și a intrat în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial nr.37/20.02.1991, deci înainte de transmiterea terenului în administrare Universității" Al.l.C." lași.
Prin urmare, terenul fiind transmis în administrare Universității " Al.l.C." lași după apariția Legii nr. 18/1991, dispozițiile art.36 alin 5 din Legea nr. 18/1991 sunt aplicabile deoarece la . legii terenul se afla în administrarea statului prin Consiliul Local.
Curtea de Apel B. prin decizia civilă nr.462/R/2005 pronunțată în dosar nr.509/R/2005 într-o cauză similară privind U. Al.l.C. lași și pârâtele G. A. și Enâchescu I. s-a pronunțat în sensul că terenul din lași, ., cerut de Grădina Botanică lași, aparținând Universității Al.l.C. lași nu constituie proprietatea acesteia, U. nefâcând dovada că-i deține cu titlu de proprietar.
În consecință, solicită să se constate că hotărârea a fost dată de către judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență conform art.158, 159 C.pr.civ.
II. Hotărârea este nelegală întrucât dezlegarea dată pricinei este rezultatul unei greșeli materiale, motiv de contestație în anulare prev.de art.318 C.pr.civ.
Instanța de recurs prin decizia recurată dintr-o eroare materială nu a observat că prin hotărârea nr._/02.10.1991 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor lași și decizia nr.4522/24.02.1993 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor lași s-a admis cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 37.430 mp care și în prezent în vigoare, iar prefectul județului lași prin ordinul nr.290/28.02.2007 invocând aceste acte i-a respins cererea pentru motivul că terenul nu se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului lași, ci în administrarea Univ."AI.I.C." lași.
Efectiv cererea sa nu este o cerere de anulare a ordinului prefectului, ci o cerere de completare a acestui ordin adresată Univ."AI.I.C." lași, deținătorul acestui teren în sensul reconstituirii definitive și delimitării acestui teren a car posesie o solicit pentru întreaga suprafață.
Prin decizia civilă nr. 1582/2009 Tribunalul lași a casat cu trimitere sentința civilă nr.8129/26.06.2008 a Judecătoriei lași întrucât s-a reținut ca fiind necesară completarea materialului probator cu o expertiză agricolă având ca obiective: stabilirea faptului dacă terenul ce face obiectul cererii de
Raportul de expertiză O. reține că pe suprafața de teren în litigiu Univ."AU.C." nu a făcut investiții, singurele lucrări fiind cele de combaterea eroziunii solului, lucrări prezentate de expert ca fiind de întreținere.
Schimbarea unor exemplare din speciile existente pe un alt amplasament nu va conduce la dispariția lor, ci eventual la pierderea câtorva exemplare.
Instanța de recurs interpretând greșit actul juridic supus judecății ordinul prefectului nr.290/2007 în sensul că a respins plângerea pe motivul că nu îndeplinește condițiile pentru reconstituirea dreptului de proprietate în loc să constate că prin ordinul prefectului s-a respins plângerea deoarece competența de soluționare revenea Univ."AI.I.C." a săvârșit în mod evident o eroare materială motiv de contestație în anulare prev.de art.318 Teza I Cod procedură civilă.”
Până la primul termen contestatoarea și-a modificat contestația în anulare precizând următoarele:
„ Terenul în suprafață de 3,7430 ha situat in lași, ., în T68 și redat în schița anexă a răspunsului la obiectivul, formulat de experții R. P., A. C. între punctele 1, 2, 2", 2", 3", 3", 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 1, schița anexă ce face parte din hotărârea pronunțată în contradictor cu P. județului lași și Univ."A..l.C." lași, în sensul că a fost preluat abuziv de stat anterior anului 1989, în anul 1964 Primăria lași prin adresa nr.5431/04.03.1964 recunoscând că terenul nostru este în proprietatea statului respectiv IAS Copou, prin hotărârea nr._/70/01.10.1999 a Comisiei Județene de Fond Funciar și decizia nr.4522/24.02.1993 a aceleași comisii(anexele 5 și 6) ni s-a recunoscut și reconstituit dreptul nostru de proprietate pentru suprafața de 37.430 mp(3,74 ha)în acțiuni, echivalent arabil aflat în administrarea ., din care în fizic 0,5 ha.
Univ."AI.I.C.", respectiv Grădina Botanică nu are un act de administrare asupra acestui teren, terenul fiind proprietatea lor.
Hotărârea nr._/70/01.10.1991 a Comisiei Județene de Fond Funciar lași și decizia nr.4522/24.02.1993 a aceleași comisii confirmă dreptul lor de proprietate asupra terenului și reconstituirea dreptului nostru de proprietate pentru suprafața de 3,74 ha și nu atestă vreun drept de administrare al Univ."AI.I.C."lași sau că face parte integrantă din Grădina Botanică așa cum se reține prin decizia civilă nr.2675/10.12.2010 a Tribunalului lași.
Este de neînțeles cum Tribunalul lași prin decizia contestată (pag. 3 alin 7 și 8) a reținut pe baza înscrisurilor menționate - Hotărârea nr._/70/01.10.1991 a Comisiei Județene de Fond Funciar lași și decizia nr.4522/24.02.1993 a aceleași comisii pe baza cărora ni s-a recunoscut dreptul de proprietate, iar prefectul județului lași confirmă reconstituirea dreptului nostru de proprietate pe suprafața de 3,7430 ha teren a reținut că „terenul se află în administrarea Univ.AI.I.C. lași, făcând parte integrantă din Grădina Botanică lași în baza Hotărârii Consiliului Județean lași nr._/710/02.10.1991 și a deciziei nr.4522/24.02.1993 și că terenul a fost preluat de stat ulterior anului 1989, aparținând un timp .(fila 43 din dosar și a fost preluat în 1980, prin transfer de Univ."AI.I.C."lași fila 44 din dosar)", când în aceste înscrisuri nu există un cuvânt despre preluarea ori transferul terenului sau administrarea operativă acordata Univ."A..l.C.".
Instanța de recurs reținând situația de mai sus care a influențat soluția
procesului a săvârșit o eroare gravă în sensul art.318 C.p.c.”
Analizând contestația în anulare Tribunalul reține următoarele:
Deși în mod formal contestatoarea C. A. își întemeiază contestația în anulare pe dispozițiile art. 317, alin.l, pct.2 și art. 318 teza I din Cod procedură civilă, în realitate motivele dezvoltate ale contestației în anulare nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de articolele menționate mai sus, nefiind formulate în accepțiunea condițiilor de admisibilitate ale acestora.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac pusă la dispoziția părților prin prevederile art.317 și următoarele Cod procedură civilă pentru a retracta o hotărâre judecătorească în cazurile limitativ prevăzuse de lege.
Relativ la primul motiv al contestației în anulare invocat de
contestatoare, respectiv că ar fi incidente prevederile art. 317 alin. 1 pct. 2
3 Cod pr.civ., se constată că potrivit prevederilor menționate mai sus «hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivul indicat mai sus, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.».
Așa cum rezultă din gestiunea dosarului de recurs al cauzei înregistrate sub nr._, nu rezultă vreo nesocotire a normelor procedurale relative la competența instanței de recurs.
Recursul promovat de pârâtă a fost judecat de o instanță
judecătorească competentă ( instanța de recurs a Tribunalului Iași este cea competentă în a soluționa hotărârile recurate ale Judecătoriei Iași date în cauzele de fond funciar- art. 2 alin. 3 C.pr.civ. situație achiesată și de contestatoare având în vedere atitudinea acesteia pe toată perioada judecării recursului.
Pentru a îndeplinii condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare, pentru motivul invocat care are caracter limitativ și de strictă interpretare, contestatoarea trebuia să facă referire expresă la neregularitățile procedurale vizate în mod expres de art. 17 alin (1) pct.2C.pr.civ. (încălcări de ordine publică privitoare la competență), nu la alte aspecte care exced acestora, indiferent de natura lor.
Din probele existente la dosar nu rezultă vreo nesocotire a normelor procedurale de competență ale instanței. Recursul a fost soluționat de o instanță competentă respectiv de Tribunalul Iași care soluționează recursurile promovate împotriva hotărârilor pronunțate de Judecătoria Iași în cauzele de fond funciar, prin urmare nu s-au dovedit încălcări ale normelor de ordin public referitoare la competență.
Rezultă din motivarea contestației în anulare că ceea ce critică contestatorea sunt greșeli de judecată de apreciere a probelor ori revendicarea unor astfel de situații exclud sfera motivelor limitativ prevăzute de lege pentru exercitarea unei astfel de cereri.
In ce privește cel de la doilea motiv și anume al unor greșeli materiale -conform art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă „Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale."
Invocarea unor astfel de motive trebuie să aibă în vedere greșeli evidente involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date din dosarul cauzei.
Art. 318 Cod procedură civilă poate fi folosit ca un motiv pentru promovarea contestației în anulare în sensul existenței unor greșeli de procedură și nu de drept substanțial.
Contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial care țin de fondul cauzei.
În decizia atacată instanța de recurs a făcut o justă analiză a hotărârii pronunțate, de instanța de fond. Astfel, referitor la cererea privind completarea Ordinului Prefectului, Tribunalul a reținut a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 34 din Legea nr. 1/2000. Mai întâi a stabilit a stabilit că la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2000 și a Legii nr.18/1991,terenul nu se afla în proprietatea statului sau a unităților administrativ ale ci în administrarea Grădinii Botanice și a Universității Al. I. C.. Terenul nu era liber de construcții.
De asemenea expertiza efectuată în cauză a ajutat la calificarea terenului ca făcând parte parte din categoria terenurilor de interes public stabilite prin art. 5 din Legea nr. 18/1991 exceptat de la stabilirea dreptului de proprietate .
Contestatoarea susține că este vorba despre o altă greșeală materială când se reține de instanță că nu are relevanță dacă terenul este în perimetrul Grădinii Botanice sau este limitrof sau mențiunile referitoare la modalitatea de preluare a terenului.
Ori aceste aspecte vizează fondul cauzei și nu sunt greșeli materiale așa cum sunt ele reglementate de prevederile art.318 Cod procedură civilă, respectiv greșeli evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei.
Față de cele reținute mai sus contestația în anulare nu este fondată și urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C. A. împotriva deciziei civile nr. 2675/10.12.2012 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27.03.2013.
Președinte, C. C. S. | Judecător, O. L. | Judecător, M. A. |
Grefier, I. B. |
Red. S.C.C.
Tehn. S.C.C.
2 ex./28.05.2013
J.. fond: T. Doinița
| ← Fond funciar. Decizia nr. 728/2013. Tribunalul IAŞI | Partaj judiciar. Decizia nr. 672/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
