Contestaţie la executare. Decizia nr. 727/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 727/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 727/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Martie 2013
Președinte - M. S.
Judecător P. T.
Judecător G. C.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 727/2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent I.P.J. IAȘI și pe intimat H. D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 9563/07.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-a dispus respingreae contestația la executare formulată de I.P.J. Iași în contradictoriu cu intimatul H. D..
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:
Prin cererea formulată, I.P.J. a formulat contestație la executarea silită împotriva actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare 1299/2011, cu privire la sentința civilă nr. 1877 pronunțată de Judecătoria P., în dosarul civil nr._, având ca obiect plângerea contravențională a domnului H. D., cu domiciliul procedura ales în municipiul Iași, ., ., parter. Arată că, în fapt, prin sentința civilă irevocabilă, nr. 1877/27.06.2011 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul civil nr._, Inspectoratul de Poliție Județean iași a fost obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, hotărâre învestită cu titlu executoriu la data de 13,12.2011. precizează că, referitor la acest titlu, reclamanta nu are de formulat nici o obiecție, întrucât, de fiecare dată când îi unt impuse astfel de plăți, le execută de bunăvoie, în temeiul art 371 indice 1 alin (1) C.pr.civ. reclamanta precizează că, în aceste condiții, creditorul H. D. ar fi trebuit mai întâi să solicite debitorului, printr-o simplă cerere însoțită de titlul executoriu, plata sumei de 500 lei și, dacă nu s-ar fi executat această obligație, în condițiile stabilite de art. 2 din ordonanța nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, conform căruia „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la acre debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, atunci el avea dreptul conform art. 371 indice 1 alin (2) Cod pr.civ., să apeleze la executarea silită, însă creditorul a preferat să nesocotească aceste dispoziții legale, împrejurarea care a avut ca efect stabilirea de către executorul judecătoresc a cheltuielilor de executare și comision de executare, în cuantum de 268,44 lei.
De asemenea, arată că, la data de 13.01.2012, executorul judecătoresc, în baza art 387 Cod procedură civilă, a somat I.P.J.Iași ca în termen de o zi să achite creditorului suma de 768,44 lei, nesocotind dispozițiile art. 3 din ordonanța nr. 22/2002. care statuează că „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.” În aceste condiții, având în vedere art 15 din Noul Cod Civil, care reglementează că „Nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe”, apreciază că titularul dreptului, apelând direct la executarea silită a creanței sale, a abuzat de dreptul său, păgubind contestatoarea, motiv pentru care solicită instanței să anuleze toate actele de executare silită îndeplinite în dosarul de executare nr. 1229/2011 și, pe cale de consecință, în conformitate cu art 404 indice 1 Cod procedură civilă, întoarcerea executării pentru suma de 268,44 lei, pe care a fost obligată să o achite, cu nerespectarea dispozițiilor legale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 105, 399, 400, 404, 404 indice 1 Cod procedură ciilă; art. 15, 1516, 1534 Cod civil; Ordonanța nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice și s-au depus, în dovedire, somația emisă în dosarul de executare nr. 1229/2011 din 13.01.2012, procesul verbal nr._, copia titlului executoriu, adresa de înființare a popririi, ordinul de plată nr. 17/24.01.2012, adresa nr._/05.01.2012 a Serviciului Financiar din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, precum și copii de pe ordinele de plată prin care au fost achitate creanțele către M. L., G. D. E. și Municipiul Târgului M., practică judiciară.
Prin completare la contestația la executare, I. Iași a solicitat judecarea cererii în contradictoriu cu H. D. Și B. M. L., chestiune asupra căreia instanța s-a pronunțat prin încheierea din 20 februarie 2012, în sensul neechivoc statuat de doctrină și jurisprudență, potrivit cărora executorul judecătoresc nu are calitate procesual pasivă în cererile privitoare la executarea silită, reținând calitatea de intimat doar a domnului H. D..
Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat la proces și nu a formulat întâmpinare.
B. M. L. a depus, la solicitarea instanței, dosarul de executare silită în copie certificată.
Analizând contestația la executare și cererea de întoarcere a executării, așa cum au fost ele formulate și motivate, în spiritul dispozițiilor generale și speciale ce guvernează materia dedusă judecății, prezenta instanță apreciază:
- Este de esența procedurii executării silite faptul că orice cerere admisă de încuviințare a executării silite a unui titlu executoriu - cum este situația în speță - este supusă normelor imperative conținute de dispozițiile art. 387, 3717 Cod procedură civilă sau/și a dispozițiilor art. 460 Cod procedură civilă.
- În cauza litigioasă dedusă analizei, instanța s-a pronunțat în data de 11.01.2011, admițând cererea formulată de executorul judecătoresc M. L. și încuviințând titlul executoriu constând în sentința civilă 1877/2011 împotriva debitorului I. Iași.
- Prin adresa de înființare a popririi, din data de 13.01.2012, I. Iași a fost notificat cu privire la efectele neîndeplinirii obligației de înființare a popririi pentru suma de 764,44 lei, în contul indicat la dispoziția executorului judecătoresc B. M. L..
- Coroborarea datelor menționate în procesul verbal de comunicare - 16.01.2012, a datei primirii și a înștiințării făcute de I. către B. și a datei comunicării somației - 13.01.2012 - dată în raport cu care se constată neexecutarea voluntară a obligației de plată - conduce la concluzia netemeiniciei aserțiunilor făcute de contestatoare, atât în planul incidenței dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, cât și a dispozițiilor art. 4041 Cod procedură civilă.
Astfel așa cum se afirmă chiar de către contestatoare, suma de 768,44 lei a fost virată în contul executorului judecătoresc la data de 24.01.2012, dată în raport cu care se analizează modalitatea de executare - voluntară sau silită, or, la acea dată, se pornise procedura executării silite, aspect care exclude verosimilitatea afirmațiilor făcute de contestator.
În condițiile în care la momentul comunicării somației, ca prim act de executare silită - 13.01.2012 - contestatoarea nu și-a executat obligația, declanșarea executării silite prin B. este imputabilă acesteia, ceea ce presupune cu necesitate și asumarea efectelor pecuniare ce derivă din aceasta, respectiv plata onorariului executorului - ca și cheltuieli de executare.
Din această perspectivă, apare ca fiind nerelevantă invocarea dispozițiilor art. 2 O.G.22/2002, contestatoarea nefăcând dovada lipsei de fonduri, ci, dimpotrivă, a făcut dovada disponibilității în ceea ce privește virarea sumei datorate de 768,44 lei, dar numai la momentul somării prin executor, într-un interval de 11 zile (respectiv la data de 24.01.2012).
Pentru aceste considerente, textul indicat de contestatoare nu își află incidența în speță, dat fiind că acesta privește acele situații în care executarea prin titlu executoriu nu începe sau nu continuă din lipsa de fonduri, or, în speță, I. a început executarea prin virarea banilor în contul B., la 24.01.2012 - executare care constituie o executare integrală a titlului, ceea ce atrage și plata cheltuielilor aferente executării silite.
Orice altă interpretare a normelor O.G.22/2002 modificată prin Legea 110/2007 este de natură a încălca dreptul subiectiv civil al oricărui creditor prejudiciat în ceea ce Curtea Europeană denumește (potrivit Protocolului 1, Anexa 1) a fi un bun în sensul Convenției, iar din perspectivă națională o încălcare a prezumției juris .>, referitoare la solvabilitatea permanentă a statului care deține lichidități la dispoziție.
Ca atare, prezenta instanță subliniază că propria turpitudine nu va putea fi admisă ca și temei de drept al cererii contestatoarei de întoarcere a executării silite pentr suma de 268,44 lei - sumă ce a fost achitată de I. ca titlu de cheltuieli de executor.
Pentru toate aceste argumente de facto și de jure, urmează a se respinge contestația formulată de I., în integralitatea ei - atât sub aspectul netemeiniciei pornirii executării silite, cât și sub cel al întoarcerii acesteia, ca fiind nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal care a arătat că contestatorul care a învederat că solicită admiterea recursului motivat de faptul că, creditorul H. D. ar fi trebuit mai întâi să solicite debitorului, printr-o simplă notificare însoțită de titlul executoriu, plata sumei de 500 lei și, dacă nu s-ar fi executat această obligație, în condițiile stabilite de art. 2 din ordonanța nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, conform căruia „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la acre debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, atunci avea dreptul conform art. 371 indice 1 alin (2) Cod pr.civ., să apeleze la executarea silită, însă acesta a preferat să nesocotească aceste dispoziții legale, împrejurarea care a avut ca efect stabilirea de către executorul judecătoresc a cheltuielilor de executare și comision de executare, în cuantum de 268,44 lei.
Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conținutul cererii de recurs și dispozițiile legale incidente, tribunalul reține că recursul este nefondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:
Prima instanță a fost investită de contestatorul I.P.J.Iași a formulat contestație la executarea silită împotriva actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare 1299/2011.
Din actele dosarului, Tribunalul reține că prin sentința civilă nr. 1877/27.06.2011 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul civil nr._, Inspectoratul de Poliție Județean Iași a fost obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În baza acestui titlu executoriu a fost demarată executarea silită prin formarea dosarului de executare 1299/2011 al B. M., fiind emis procesul verbal pentru stabilirea cheltuielilor de judecată și somația prin care s-a adus la cunoștința debitorului obligația de a achita suma de 768,44 lei, fapt care a fost dus la îndeplinire la data de 24.01.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul apreciază că soluția care se impune în cauză este cea a respingerii contestației la executare în condițiile în care la momentul comunicării somației, la data de 13.01.2012 contestatorul nu executase obligația de plată, declanșarea executării silite prin B. fiind imputabilă acestuia, ceea ce conduce la aplicarea dispozițiile art. 371 ind. 7 Cod procedură civilă care stabilește în sarcina debitorului obligația de a achita cheltuielile ocazionare de executarea silită.
Conform dispozițiilor 2 din ordonanța nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la acre debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Cu privire la criticile recurentului Tribunalul constată că acestea sus nepertinente și nu pot conduce la soluția admiterii recursului, motivat de faptul că nici un text de lege nu prevede în sarcina deținătorilor unui titlu executoriu obligația de a trimite o notificare prealabilă demarării executării silite.
De asemenea, invocarea dispozițiile art. 2 din ordonanța nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice nu este pertinentă având în vedere că termenul de 6 luni curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, ceea ce denotă faptul că este a fost demarată o executare silită care presupune efectuarea unor cheltuieli de executare, recurentul prezentând argumentele sale în sensul că ar fi avut la dispoziție 6 luni pentru plata de bună voie a obligatei stabilite în sarcina sa, aspect care în contradicție totală cu textul de lege indicat mai sus.
Față de toate cele reținute, Tribunalul urmează a respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. nr. 9563/07.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.PJ Iași . împotriva sentinței civile nr. 9563 din 07.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2013
Președinte, M. S. | Judecător, P. T. | Judecător, G. C. |
Grefier, A. M. |
Red. G.C.
Tehnored. C.G./M.M.D.
2 ex./14.05.2013
Judecător fond B. Ș.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 162/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 728/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
