Fond funciar. Decizia nr. 789/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 789/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 789/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 01 Aprilie 2013
Președinte - M. S.
Judecător P. T.
Judecător G. C.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 789/2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent B. V. J. și pe intimat U. I. G., intimat C. J.. DE A. A L. 18/1991, având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută parțială t.p; revendicare imobiliară -.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 25.03.2013 și pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._ din 21.09.2012 pronunțată de Judecătoria Iași s-a respins acțiunea formulată de B. V. J. in contradictoriu cu paratii U. I. G. si C. DE A. A L. 18/1991 IASI, ca neantemeiata.
Reclamantul a fost obligat sa plateasca paratului U. I. G. suma de 1200 lei cu titlul de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Prin titlul de proprietate nr._/03.07.2000 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 2 ha si 2745 mp situata pe teritoriul satului Frumusele, . paratului U. I. G. si a numitei U. I. E., printre suprafetele reconstituite fiind mentionata si suprafata de 1400 mp extravilan, situata in tarlaua 18, . fanete.
Prin titlul de proprietate nr._/30.06.2009, s-a reconstituit in favoarea autoarei reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafata de 3736 mp situata in extravilanul localitatii Madirjac, in Tarlaua 18, . fanete.
In speta, reclamantul solicita constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr._/03.07.2000 pentru suprafata de 700 mp din cei 1400 mp inscrisi in Tarlaua 18, . fanete, motivat de faptul ca paratul nu era indreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru aceasta suprafata, intrucat este pe vechiul amplasament ce a apartinut autoarei sale.
Reclamantul, ca si temei de drept al cererii formulate, a indicat in mod generic prevederile art. III din Legea 169/1997, insa, raportat la motivele de fapt expuse instanta apreciaza ca acestea se incadreaza in motivele de nulitate prevazute de pct. ii din actul normativ enuntat.
Astfel, potrivit art. III al. 1, lit. a, pct. ii din Legea 169/1997, ,, Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor L. fondului funciar nr. 18/1991, L. nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor L. fondului funciar nr. 18/1991 și ale L. nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (ii) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza L. nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a L. nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop,,.
Conform art. 14 din Legea 18/1991, terenurile cooperativelor agricole de productie situate in extravilanul localitatilor devin proprietatea cooperatorilor sau, dupa caz, mostenitorilor acestora, corespunzator suprafetelor aduse sau preluate in orice mod in patrimoniul cooperativei. Atribuirea efectiva a terenurilor se face, in zona colinara, de regula, pe vechile amplasamente.
Din cuprinsul raportului de expertiza dispus si efectuat in cauza precum si din celelalte probe administrate rezulta faptul ca suprafata de 700 mp teren ce face obiectul litigiului s-a regasit in rolul autoarei paratului si nu in rolul autoarei reclamantului, asa cum s-a sustinut prin cererea de chemare in judecata.
Mai mult, instanta retine faptul ca, potrivit probelor administrate, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament decat cel detinut de autoarea sa si nu paratului.
De asemenea, potrivit concluziilor raportului de expertiza, nu exista o suprapunere intre suprafetele mentionate in cele doua titluri de proprietate, asa cum a pretins reclamantul.
F. de aceste considerente, avand in vedere faptul ca, in speta, nu s-a dovedit existenta vreunui motiv de nulitate absoluta cu privire la titlul de proprietate al paratului si nici o incalcare a dispozitiilor imperative ale L. 18/1991, instanta va respinge actiunea formulata, ca neantemeiata.
In temeiul disp. art. 274 C.pr.civ., instanta a obligat reclamantul sa plateasca paratului U. I. G. suma de 1200 lei cu titlul de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B. V. J., criticând-o ca nelegală și netemeinică în ceea ce privește modul de soluționare a cererii pârâțului privind ovbligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată în motivele de recurs că în mod greșit instanța de fond a obligat recurentul la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, fără a avea în vedere că acțiunea inițial formulată a avut două capete de cerere, disjunse de instanța de fond, astfel încât cheltuielile de judecată trebuiau acordate pârâtului doar parțial, în măsura pretențiilor soluționate de instanța de fond.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului raportat la motvele de recurs invocate, probatoriul administrat în cauză și dispozițiiile legale aplicable, Tribunalul constată cărecursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Fundamentul obligației de plată a cheltuielilor de judecată rezultă din art. 274 Cod procedură civilă care prevede că partea căzută în pretenții trebuie obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Potrivit textului, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă din expresia „ partea căzută în pretenții”. Prin urmare, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute de cealaltă parte.
În speță, procesul a debutat în condițiile în care reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul U. G. și pârâta C. Județeană Iași de aplicare a L. nr. 18/1991 anularea titlului de proprietate emis pe numele primului pârât iar acțiunea a fost respinsă partea căzută în pretenții este reclamantul, care, prin conduita sa a determinat declanșarea procesului.
Este adevărat că acțiunea inițială cuprindea și un al doilea capăt de cerere având ca obiect revendicare, cerere disjunsă prin încheierea din 10.06.2011, însă onorariul de avocat de 1200 lei a fost achitat ulterior disjungerii, așa cum rezultă din chitanța aflată la fila 178 dosar fond, fiind evident că acest norariu privește doar cererea soluționată prin sentința recurată.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă judecătoriii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori se constată că acestea sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, însă în cauza de față nu se justifică aplicarea acestui text.
Suma de 1200 lei achitată de pârât cu titlu de onorariu de avocat nu este nepotrivit de mare raportat la pretenții și munca avocatului, în condițiile în care procesul s-a judecat timp de un an și jumătate, s-au administrat probatorii în apărare și s-au acordat mai multe termene de judecată, valoarea obiectului pricinii nefiind singurul criteriu de apreciere al cuantumului cheltuielilor de judecată datorat de partea căzută în pretenții.
Cererea intimatului privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă, având în vedere că nu s-a făcut dovada cuantumului acestor cheltuieli.
Pentru toate aceste considerente urmează ca în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă să se respingă recursul și să se mențină sentința Judecătoriei Iași ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L.
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B. Jenică împotriva sentinței civile nr._ din 21.09.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Respinge cererea intimatului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREIER,
S.M. T.P. C.G. M.A.
Red. S.M./S.M. -2ex.
30.12.2012
Judecător fond – A. I.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 646/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 2488/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
