Fond funciar. Decizia nr. 957/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 957/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 957/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 18 Aprilie 2013

PREȘEDINTE – D. I.

JUDECĂTOR – D. C.

JUDECĂTOR – S. C. C.

GREFER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 957/2013

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către C. Județeană Iași De F. F. împotriva sentinței civile nr. 686/06.03.2012 pronunțată de Judecătoria P., intimați fiind O. R., C. L. Todirești De F. F., Direcția S. Iași, având ca obiect fond funciar, plângere împotriva Hot. .> La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 12.04.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin actiunea civila inregistrata pe rolul Judecătoriei P. sub nr._, astfel cum a fost completata, petenta O. R. a solicitat, in contradictoriu cu C. J. I. de F. F., C. L. T. de F. F. si D. S. de F. F. I., desfiintarea Hotararii nr. 658/22.02.2011 si reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 5000 mp teren padure situat pe raza ..

In motivarea actiunii, petenta arata ca terenul in litigiu este mostenit de la bunica sa, D. M., prin defuntul sau tata, D. V.. Arata petenta ca a depus toate dovezile necesare probarii indreptatirii la reconstituire, inclusiv acte de proprietate, comisia judeteana respingand in mod neintemeiat cererea.

Prin sentința civilă nr. 686 din 6.03.2012 Judecătoria P. a admis plangerea promovata de petenta O. R., dom. in P., .. M., ., ., in contradictoriu cu intimata C. J. I. de F. F..

A desființat partial Hotararea nr. 658/22.02.2011 a Comisiei Judetene I. de F. F., cu privire la pozitia 12 din tabelul anexa, privind pe O. R., Z. M. si D. M..

A reconstituit pe numele O. R., Z. M. si D. M. dreptul de proprietate pentru suprafata de 0,50 ha teren padure situat pe ..

A reținut instanța de fond următoarele considerente:

Petenta este fiica lui D. V., fiul lui D. M. si al S. D.. Tatal petentei a decedat in anul 1950, moment dupa care S. D. s-a recasatorit cu B. G..

Prin incheierea la 24 mai 1927 a unui contract de vanzare-cumparare, D. M. devine proprietara unei suprafete de 4968 mp teren padure, teren care, mostenit fiind de catre D. M.. Dupa decesul acestuia, terenul apare ca fiind inscris in registrul agricol detinut de sotia sa – mama petentei – impreuna cu cel de al doilea sot al acesteia, B. G..

Prin cererea inregistrata sub nr. 49 din 12.09.2005, petenta O. R., impreuna cu Z. M. si D. M., au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 5000 mp teren.

Cererea de reconstituire a fost respinsa de catre comisiile de fond funciar, motivat de faptul ca nu s-a făcut dovada continuității deținerii terenului pana la naționalizare.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța constata insa indreptatita cererea formulata de succesorii defunctilor D. M. si D. M..

Petenta a facut dovada calitatilor de succesori, precum si dovada proprietatii detinute de autorii sai asupra suprafetei de teren in litigiu.

Lipsa dovezii continuitatii dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu, invocata de catre intimata in motivarea hotararii sale, nu poate fi retinuta de catre instanta de judecata ca fiind un criteriu de respingere a cererii de reconstituire formulata de catre petenta. Din moment ce s-a facut dovada existentei la un moment dat a dreptului de proprietate al autorilor sai asupra suprafetei de 5000 mp teren, fata de lipsa oricarui inscris care sa faca dovada contrarie, se poate prezuma ca pana la momentul preluarii de catre stat suprafata de teren in litigiu a continuat sa fie in proprietatea autorului petentei.

F. de cele aratate, constatand neintemeiata hotararea comisiei judetene, instanta a admis plangerea petentei si a reconstituit dreptul de proprietate pe numele celor trei moștenitori ce au formulat cererea de reconstituire,pentru suprafata de 0,50 mp teren padure pe raza .> Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Iași, cu următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie:

Greșit a fost admisă plângerea. Cererea înregistrată la Primăria comunei Todirești cu nr. 49/12.09.2005 include solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha teren împădurit situat pe raza comunei Todirești. Greșit a reținut instanța de fond îndreptățirea reclamantei la reconstituire in temeiul unui act de vânzare-cumpărare din anul 1927 deși dispozițiile legilor fondului funciar prevăd obligativitatea dovezii dreptului de proprietate cu înscrisuri din perioada de referință 1945-1990.

Nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a continuității dreptului de proprietate nici in condițiile art. 8 alin 2 și 11 alin 1 din Legea 18/1991 și nici în condițiile art. 6 alin 13 din Legea 1/2000, text de prevederile căruia nu s-a uzat.

Solicită admiterea recursului, respingerea acțiunii.

A solicitat și judecata in lipsă.

Prin întâmpinare intimata O. R. a solicitat respingerea recursului. Dovada dreptului de proprietate a autorilor săi s-a făcut cu acte. Nu a putut uza de proba cu martori pentru că vecinii terenului au înstrăinat terenurile.

Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA- DIRECȚIA S. Iași a formulat punct de vedere prin care a solicitat admiterea recursului, susținând, in genere, faptul că nu s-a probat îndreptățirea la reconstituire in condițiile Legii 18/1991 și ale Legii 1/2000.

Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează. Critica potrivit căreia instanța de fond a reținut ca îndeplinită proba dreptului de proprietate al autorilor reclamantei cu referire la actul de vânzare-cumpărare din anul 1927 este fondată, nu pentru că data actului este anterioară perioadei de referință a Legii 18/1991 ( 1945-1990) ci pentru că actele depuse la dosar nu indică împrejurarea că in această perioadă de referință dreptul de proprietate probat la nivelul anului 1927 nu mai exista in patrimoniul autorilor reclamantei.

Legea nu condiționează dovada dreptului de proprietate de acte care să dateze din perioada 1945-1990, așa cum susține recurenta. Indiferent de data actelor doveditoare este necesar ca titularul cererii de reconstituire să probeze existența in patrimoniul său ori al autorilor, după caz, a dreptului de proprietate pentru această perioadă vizată de procedura reparatorie.

Ori, actul de vânzare cumpărare din anul 1927 nu face dovada dreptului de proprietate pentru perioada de referință a legii pentru suprafața de teren de 0,50 ha teren pădure, câtă vreme in copia registrului agricol pentru anii 1951-1955 B. G.(soțul mamei petentei, D. S.) apare cu suprafața de 0,36 ha teren pădure. Această suprafață nu mai este menționată corespunzător anilor 1952,1953, 1954, 1955, iar in registrul agricol al anului 1959 nu mai apare menționată nicio suprafață de teren pădure pentru același autor (fila 58). Pentru intervalul anilor 1951-1955 sunt evidente modificările intervenite in privința întinderii suprafețelor de teren aflate in posesia gospodăriei ( de la 3,00 ha suprafață totală in anul 1951 la 6,24 ha in anul 1955), prin urmare nu există elemente pe baza cărora instanța să rețină consemnarea defectuoasă a suprafețelor de teren aflate in acea perioadă in posesia autoarei reclamantei ori faptul că s-ar fi înscris in rol mai puțin decât aceasta deținea in fapt câtă vreme suprafața cu care a figurat in intervalul anilor 1951-1955 a variat până la a se dubla.

Pentru aceste motive tribunalul constată fondat motivul de recurs conform căruia reclamanta nu probează îndreptățirea la reconstituire pentru suprafața de 0,50 ha teren pădure, rolul agricol nu menționează această suprafață de teren începând cu anul 1952, prezumția continuității dreptului de proprietate dobândit prin actul de vânzare-cumpărare din anul 1927 este vădit infirmată.

Pentru aceste motive, in temeiul art. 312 alin 3 Cod pr.civilă tribunalul va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată, va respinge plângerea reclamantei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de intimata C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași împotriva sentinței civile nr. 686/06.03.2012 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o modifică în tot.

Respinge plângerea formulată de petenta O. R. în contradictoriu cu intimata C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18.04.2013.

Președinte,

I. D.

Judecător,

C. D.

Judecător,

C. C. S.

Grefier,

G. I.

Red. și tehn./S.C.C./18.06.2013/2 ex

Judecătoria P.:P. N.-E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 957/2013. Tribunalul IAŞI