Încetare executare silită. Decizia nr. 1749/2012. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1749/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-08-2012 în dosarul nr. 1749/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 22 August 2012

Președinte – A. C.

Judecător –L. O.

Judecător –D. C.

Grefier –M. Getuța

Decizia civilă Nr. 1749

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta I. A. împotriva încheierii din 09.11.2011 a Judecătoriei Iași) în favoarea Judecătoriei Iași, intimată ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M.. IAȘI, având ca obiect încetare executare silită suspendare provizorie a executării.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde recurentul personal și asistat de avocat C. C., lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că al dosarul cauzei s-a înaintat de către recurent prin serviciul de registratură precizări.

Interpelat fiind apărătorul recurentului precizează că cererea de recurs vizează o cerere de reexaminare.

Instanța pune în vedere apărătorului recurentului să precizeze data la care a fost pronunțată încheierea recurată.

Apărătorul recurentului precizează că recurentul înțelege să recureze încheierea din 09.11.2011 a Judecătoriei Iași..

În raport de precizările orale ale apărătorului recurentului de la acest termen de judecată instanța pune în discuție necompetența materială a Tribunalului Iași în soluționarea cererii.

Apărătorul recurentului având cuvântul solicită admiterea excepției.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberand asupra cererii de fata, constata:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Iasi la data de 14.11.2011 I. A. a declarat recurs impotriva incheierii pronuntate de Judecatoria Iasi la data de 7.11.1011.

A aratat ca i s-a incalcat dreptul la aparare, desi depusese cerere de ajutor public judiciar prin serviciul registratura pentru termenul din 7.11.2011, la ora 12, inainte de inceperea sedintei de judecata.

Recurentul a formulat si in fata instantei de contraol judiciar o cerere de ajutor public, admisa prin incheierea din camera de cosiliu la 31.05.2012, sub forma asistentei prin avocat si a scutirii de plata taxei judiciare de timbru de 5 lei si 0,15 lei timbru judiciar.

Dupa desemnarea avocatului din oficiu, recurentul prin aparator a depus o cerere precizatoare a naturii juridice a caii de atac promovate, in sensul ca cererea de recurs “a vizat si vizeaza cererea de reexaminare privind cererea de ajutor public judiciar, constand in scutirea de la plata taxei judiciare de timbru si acordarea de asistenta judiciara gratuita de catre Judecatoria Iasi in dosarul de fond”.

Se arata ca in lipsa cunostintelor juridice a intitulat cererea “recurs”, insa dorea reexaminarea incheierii prin care s-a solutionat cererea de ajutor public judiciar.

Ca instanta de judecata nu trebuia sa se pronunte pe fondul cauzei inainte de a solutiona cererea de acordare a ajutorului public judiciar.

In raport cu precizarea facuta de parte, tribunalul a pus in discutie exceptia necompetentei materiale.

Examinand actele si lucrarile dosarului, prin prisma exceptiei invocate si a dispozitiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constata ca prin incheierea pronuntata in camera de consiliu la 9.11.2011 s-a respins ca ramasa fara obiect cererea de ajutor public judiciar formulata de petentul I. A..

S-au retinut in considrentele incheierii urmatoarele:

„Prin cererea formulată la dosarul cu numărul de mai sus la termenul în data de 07.11.2011, depusă la registratură la ora 12,50 și primită de judecătorul de complet la ora 13,05 petentul I. A. a solicitat, în conformitate cu dispozițiile OUG nr.51/21.04.2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, ajutor public judiciar sub forma sub forma scutirii de la plata taxei de timbru și sub forma plății onorariului de expert.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că îndeplinește condițiile pentru a benefica de acest ajutor și a anexat cererii înscrisuri doveditoare.

Cererea a fost primită însă la dosar după pronunțarea încheierii irevocabile, date în cameră de consiliu cu privire la suspendarea provizorie a executării în dosarul de executare nr._/13.10.2011, prin care instanța s-a dezînvestit de la soluționarea cauzei.

Astfel, instanța reține că judecata cererii privind suspendarea provizorie s-a realizat în data de 07.11.2011, orele 12,35-12,40, cererea de ajutor public judiciar fiind înregistrată la instanță după pronunțare.

Cum încheierea dată cu privire la suspendare a urmat regulile de procedură impuse de dispozițiile art. 403 alin.4 C.proc.civ., aceasta nu este supusă nici unei căi de atac, astfel încât cererea petentului de acordare a ajutorului public judiciar atât cu privire la plata unui avocat din oficiu, cât și cu privire la plata taxei de timbru apare, dat fiind momentul formulării, apare ca lipsită de obiect.

Analizând însă subsidiar și pe fond cererea de ajutor public judiciar, instanța constată că reclamantul nu și-a îndeplinit nici obligațiile impuse de dispozițiile art. 14 teza ultimă OUG nr. 51/2008.

Potrivit textului de lege anterior citat: „Cererea va fi însoțită de o declarație pe proprie răspunde a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză și cuantumul acestui ajutor”.

În disprețul dispozițiilor legale, reclamantul a precizat doar o parte din dosarele în care a mai beneficiat de ajutor public judiciar, a indicat lacunar și incorect, în parte, formele pentru care a mai beneficiat de ajutor public judiciar și a precizat un cuantum incorect al acestor sume.

Pentru a concluziona în acest sens, instanța a verificat o parte din încheierile de ajutor public judiciar în programul „Ecris” al instanței.

De altfel, deși a solicitat ajutor public judiciar privitor la plata unui avocat, din oficiu, contestatorul nu a solicitat și numirea unui apărător și nici nu a făcut dovada că ar avea nevoie de asistență judiciară calificată, în sensul că nu își poate face singur apărarea, instanța apreciind că în procedura specială a suspendării provizorii, în măsura prezentării acestuia în fața instanței, îndrumările oferite cu privire la drepturile și obligațiile sale, precum și solicitările privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii ar fi fost suficiente pentru acoperirea dreptului său la apărare.

Așadar, reclamantul nu și-a îndeplinit obligația legală anterior enunțată.”

Tribunalul retine ca potrivit dispozitiilor art. 15 alin.2 si 3 din OUG nr. 51/2008 calea de atac impotriva incheierii prin care se respinge cererea de ajutor public judiciar este reexaminarea, care se solutioneaza in camera de consiliu de un alt complet, instanta pronuntandu-se prin incheiere irevocabila.

Prin urmare, competenta de solutionare a cererii de reexaminare pronuntata la data de 9.11.2011 de Judecatoria Iasi revine unui alt complet de judecata din cadrul aceleiasi instante si nu instantei superioare.

In raport cu dispozitile art. 159 alin.1 pct. 2 si in temeiul disp. art. 158 alin.3 C.p.civ., tribunalul va admite exceptia necompetentei sale materiale si va declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Iasi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași.

Declină competența de soluționare a cauzei (reexaminare împotriva încheierii din 09.11.2011 a Judecătoriei Iași) în favoarea Judecătoriei Iași

Pronunțată în ședință publică azi,22.08.2012.

P., JUDECATOR, JUDECATOR,

A.C. L.O. D.C. GREFIER,

M.G.

Red 2 ex, AC/AC

28.02.2013, Judecator fond M.-O. Z.-L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încetare executare silită. Decizia nr. 1749/2012. Tribunalul IAŞI