Contestaţie la executare. Decizia nr. 428/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 428/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-02-2012 în dosarul nr. 428/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 13 Februarie 2012
PREȘEDINTE - O. L.
Judecător I. D.
Judecător M. S.
Grefier D. C.
DECIZIA NR. 428/2012
Pe rol fiind soluționarea recursului privind pe intimat DIRECȚIA G. DE A. A M. C. BUCUREȘTI, recurent AGENȚIA NAȚIONALĂ DE A. F. -DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUD. IAȘI - ADMINISTR.FINANȚELOR PUBLICE și pe intimat R. A. DE T. P., intimat U. A. T. A M. IAȘI - P. PRIMAR, având ca obiect contestație la executare suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 06.02.2012 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 1828 din 25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă cererea privind suspendarea executării silite, formulată de către contestatoare, precum și excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silită, cu privire la creanțele menționate în procesele-verbale enumerate în adresa nr._/5.07.2010, emisă de către intimată.
A fost respinsă ca tardiv formulata contestația la executare promovata de contestatoarea intimata RATP IAȘI împotriva executării silite a bunurilor imobile identificate si sechestrate prin procesele- verbale mentionate in adresa nr._/05.07.2010 emisa de organul de executare competent, a fost admisă cererea de chemare in judecata a Unității A.- Teritoriale Municipiul Iași prin Primar, a fost admisă cererea de intervenție in interes propriu formulata de Municipiul Iași si s-a dispus anularea formelor de executare silita imobiliara constând in procesele-verbale de instituire sechestru enumerate in adresa nr. ACM_/05.07.2010.
P. aceeași sentință a fost obligată Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului lași - Administrația Finanțelor Publice pentru C. Mijlocii la plata către intervenientul Municipiul lasi a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, instanța de fond a reținut că, în speță, contestatoarea nu a achitat cauțiunea în procent de 10% ce i s-a pus în vedere în legătură cu cererea de suspendare a executării, astfel că a dispus respingerea acestei cereri.
Excepția prescrierii dreptului de a cere executarea, cu privire la toate creanțele înscrise în procesele verbale de sechestru pentru bunuri imobile, cu excepția creanțelor înscrise în procesul verbal nr._/15.03.2006 a fost apreciată ca fiind neîntemeiată prima instanță reținând că, din fișele sintetice totale pe surse, depuse la filele 149-158 volum 2 dosar, rezultă că debitoarea a efectuat sporadic plăți benevole (a se vedea fila 277, pentru anul 2004 și fila 322, pentru anul 2004). Instanța de fond a arătat că, aceste acte voluntare de plată, îndeplinite de către debitoare, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia,au întrerupt de asemenea, termenul de prescripție, în înțelesul art. 133 din O.G. nr. 92/2003, acesta reluându-se după fiecare plată benevolă, drept pentru care excepția nu poate fi admisă.
Referitor la excepția tardivității, aceasta a fost apreciată ca și întemeiată, prima instanță reținând că intimata a declanșat procedura de executare silită împotriva debitoarei contestatoare, în anul 2002 prin identificarea bunurilor imobile aflate în inventarul debitoarei și emițând somații de executare silită, începând cu 6.12.2002, toate actele de executare ce au urmat după inițierea procedurii execuționale, fiind comunicate debitoarei prin predare directă, cu semnătura reprezentantului său legal și cu aplicarea ștampilei.
Instanța de fond a arătat că, termenul de 15 zile nu poate fi calculat de la data primirii adresei nr. nr._/5.07.2010 deoarece, debitoarea nu a luat cunoștință de actele de executare pe care le contestă, prin această adresă, ci prin aceasta, intimata i-a adus la cunoștință aspectul numirii unui expert.
De asemenea, cererea de intervenție a fost apreciată ca și întemeiată, reținându-se în esență că, din întreg ansamblul probator administrat în cauză rezultă că intervenientul este proprietarul tuturor celor 12 imobile menționate în procesele verbale de sechestru, ele având regim juridic de proprietate privată – a se vedea H.C.L. nr. 547/23.12.2009 și anexele sale, aceeași situație rezultând și din H.C.L. nr. 139/31.03.2003.
Reține prima instanță că, aceste hotărâri au fost luate de către administrația publică locală în concordanță cu dispozițiile art. 14 alin. 2 din O.G. nr. 53/2002 că, în calitatea sa de proprietar, Municipiul Iași a încheiat contracte de concesiune a transportului public local cu contestatoarea și că toate bunurile imobile menționate în procesele verbale de sechestru au intrat în patrimoniul M. Iași anterior anului 1990, când s-a înființat R. autonomă contestatoare, ele fiind expresia fizică a cotei repartizată M., din venitul național în vederea dezvoltării.
Instanța de fond a concluzionat că, intimata a identificat și sechestrat bunuri imobile cu nerespectarea prevederilor art. 129 alin. 2 și 154 alin. 1 din O.U.G. nr. 92/2003, precum și ale art. 58 alin. 1 di O.U.G. nr. 11/1996, instituind aceste măsuri execuționale asupra unor bunuri ce nu îi aparțin contestatoarei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat intimata Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului lași - Administrația Finanțelor Publice pentru C. Mijlocii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivare, recurenta intimată a arătat în primul rând că, hotărârea instanței de fond este pronunțată cu încălcarea formelor de procedură pentru că nu i-au fost comunicate cererea de chemare in judecata a UAT Municipiul lasi si a cererii de interventie in interes propriu formulata in cauza de Municipiul Iași.
Recurenta a preciza că, prin faptul că instanța de fond nu a procedat la comunicarea acestor cereri i-a provocat o vătămare, ce constă în încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor de procedura îndeplinite de instanta de fond.
În continuare, recurenta a arătat că hotărârea primei instanțe este și netemeinică deoarece, în mod greșit s-au anulat procesele-verbale de sechestru imobiliar, instanta de fond apreciind in mod eronat si fara o argumentație juridică solidă că toate bunurile ar fi intrat în patrimoniul M. Iași anterior anului 1990.
Expunând situația de fapt, recurenta a precizat pe de o parte că, procesele-verbale de sechestru mentionate in adresa nr._/05.07.2010 sunt acte de executare emise în acord cu prevederile in materie executional fiscala aplicabile la data instituirii sechestrelor, iar pe de altă parte că, din probatoriu administrat la dosarul cauzei, reiese cu certitudine că mobilele sechestrate prin cele 12 procese-verbale contestate in speța se aflau la data instituirii sechestrelor in proprietatea debitoarelor RATC, S.C. AUTOBUZUL S.A., RATEC sau RATP care si-au însușit procesele-verbale de sechestru prin semnarea si stampilarea acestora de către reprezentanții sai legali.
De asemenea, se mai arată că, la aplicarea sechestrului imobiliar nu s-au formulat obiectiuni de către debitoare cu privire la dreptul lor de proprietate, nu s-a contestat in termenul egal masura instituirii sechestrelor imobiliare, astfel incat actele de executare prin care s- au indisponibilizat cele 12 bunuri imobile sunt legale, valabile si produc efecte juridice dar și faptul că, ulterior instituirii sechestrelor, prin HCL nr. 547/23.12.2009 retinuta de instanta de fond, imobilele au fost incluse in inventarul domeniului privat al M. Iași care si-a intabulat dreptul de proprietate asupra acestora abia in anul 2010.
Susține recurenta că, instanța de fond era obligată să indice concret înscrisurile din care rezultă dreptul de proprietate al M. lasi la data instituirii sechestrelor, asupra fiecărui imobil in parte cu atât mai mult cu cât, anterior s-a procedat la vânzarea la licitație a unui bun imobil apartinand RATP lasi si avand o situație juridica similara celor 12 bunuri ce fac obiectul sechestrelor contestate in speța.
Recurenta a cocnluzionat solicitând instanței de recurs să constate că eventualul drept de proprietate al M. Iași asupra bunurilor sechestrate nu are nicio relevanță în cauză, acesta fiind dobândit ulterior instituirii sechestrelor.
Un al motiv de recurs se referă la netemeinicia soluției privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată deoarece, pe de o parte nu s-a dovedit culpa sa procesuală iar pe de altă parte acestea se acordă părții care a câștigat definitiv procesul, condiții ce nu sunt îndeplinite.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiie art. 304 pct-le 5 și 9, ale art. 3041 și ale art. 312 alin 3 Cod procedură civilă.
Intimații, legal citați, au formulat întâmpinări.
Astfel, intimata R. A. de T. P. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică .
Cu privire la primul motiv de recurs, intimata arată că acesta este nefondat deoarece pe de o parte, nu a existat o cerere de intervenție în interes propriu formulată de Municipiul Iași iar pe de altă parte, chiar dacă recurenta nu ar fi primit cererea de introducere în cauză nu ar opera nulitatea pentru că această cerere cuprindea aceleași motive invocate prin contestația la executare.
Și al doilea motiv de recurs a fost apreciat ca și nefondat, intimata învederând faptul că în mod greșit recurenta susține că bunurile ar fin intrat în proprietatea municipiului prin HCL nr. 547/23.12.2009 deoarece acest lucru s-a efectuat prin HCL nr.139 din 31.03.2003 dar și împrejurarea că dreptul de proprietate al unității admnistrativ terioriale a fost recunoscut chiar de către recurentă la momentul încheierii proceselor verbale de sechestru. De asemenea au fost enumerate înscisurile care, potrivit intimatei dovedesc dreptul de proprietate al intimatei.
La rândul său, intimatul municipiul Iași a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Intimatul susține că, nu poate fi primită pretinsa încălcare a contradictorialității și a dreptului la apărare - prin necomunicarea cererii de intervenție formulată de Municipiul Iași deoarece i-a fost comunicată recurentei contestația la executare în care RATP Iași precizează faptul că are doar un drept de administrare.
Intimatul a mai precizat de asemenea că, din probatoriul administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că RATP Iași deține doar dreptul de administrare asupra bunurilor proprietatea municipiului Iași.
În final s-a arătat și faptul că sumele înscrise în titlurile executorii pentru care au fost instituite sechestrele în anul 2002 enumerate în adresa ACM_ / 05.07.2010, au fost stinse.
Intimatul a atașat întâmpinării, în copie, raportul de expertiză contabilă efectuat în dosarul nr._/245/2010 al Judecătoriei Iași.
P. notele de ședință depuse la 14 noiembrie 2011, recurenta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește, motivat de faptul că, începând cu data de 01.01.2011, RATP Iasi are calitate de mare contribuabil iar potrivit art. 5 din OPANAF nr. 2730/2010, contribuabiliii mari au fost preluasți în administrare de Direcția Generala de A. a M. C. București din cadrul ANAF București, așa încât, începând cu data de 01.01.2011, RATP Iași se află administrarea fiscala a Direcției Generale de A. a M. Contribui ANAF București.
Recurenta susține că potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala, organul fiscal competent este organul fiscal abilitat sa administreze datoria fiscala a RATP lasi a cărei realizare este vizata prin executarea silita contestata, respectiv Direcția Generala de A. a M. C. București din cadrul ANAF București.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea instanței fiind depuse la dosar inventarele bunurilor cuprinse în anexele la HCL nr. 547/23.12.2009 și HCL nr.139 din 31.03.2003 .
La termenul din 6 februarie 2012, instanța a acordat părților cuvântul pe excepție și pe fondul cauzei.
Conform dispozițiilor art.137 alin 1 Cod procedură civilă, urmează ca instanța să soluționeze cu prioritate excepția invocată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma obiectului acțiunii, instanța apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:
În primul rând, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată ( pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății .
Cu alte cuvinte, calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în procesul civil .
Astfel, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cat și pe cea pasivă.
După cum se poate observa, intimatele au solicitat, printre anularea formelor de executare silită imobiliară identificată prin adresa nr._/5.07.2010.
Astfel, raportat la acțiune și la dispozițiile legale redate anterior, cum recurenta a emis actele de executare a căror anulare se solicită, rezultă că, în speță, există identitate între recurenta intimată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății .
De altfel, la data introducerii contestației, administrarea fiscală a contestatoarei era asigurată de către recurentă .
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține că recursul petentului este întemeiat, față de următoarele considerente.
P. contestația înregistrată sub numărul_, debitoarea R. A. DE T. P. IAȘI, a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBNLICE A JUDEȚULUI IAȘI – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII IAȘI, să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea formelor de executare silită imobiliară identificată prin adresa nr._/5.07.2010, să se constate intervenită prescripția dreptului de a cere executarea silită, cu excepția creanțelor înscrise în procesul verbal nr._/15.03.2006 și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a acestei sentințe, să se dispună suspendarea executării.
Ulterior, la termenul din 30 august 2010, contestatoarea intimată a depus o cerere de introducere în caută a M. Iași – prin primar, in calitate de intervenient, cerere admisă ulterior de către instanța de fond ca și cerere de intervenței în interes propriu.
Conform codului de procedură civilă, art. 399 alin 1 teza I-a și alin 2: „ (1) Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui acte de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare…De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 281¹, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege .(2) Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.” ; art. 129 alin 5 prevede: „Judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca partile se impotrivesc;”
Convenția Europeană Pentru Drepturile Omului prevede în cuprinsul art. 6 alin 1: ” Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-u temen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, …;”
În primul rând, instanța de control judiciar constată că, prin prezentul recurs se contestă doar soluția luată cu privire la cererea de intervenție precum și existența unei vătămări produse prin necomunicarea aceleiași cereri, controlul judiciar urmând a se realiza asupra acestor probleme, conform limitelor investirii.
Astfel, din hotărârea instanței de fond, rezultă fără dubiu că aceasta a fost pronunțată, în parte, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile dar și a principiului rolului activ al judecătorului, consacrat de dispozițiile art. 129 alin 5 Cod procedură civilă.
Așa cum am arătat mai sus, la termenul din 30 august 2010, contestatoarea intimată a depus o cerere de introducere în cauză a M. Iași – prin primar, in calitate de intervenient, cerere admisă la termenul din 3 septembrie 2010 de către instanța de fond, ca și cerere de intervenței în interes propriu, fără ca aceasta să fi fost comunicată recurentei intimate și fără a fi pusă în discuția contradictorie a părților, aspect ce rezultă fără echivoc din încheierea de ședință pronunțată la acest termen .
Or, în condițiile art.129 Cod procedură civilă, instanța avea obligația să stabilească în mod corect cadrul procesual dedus judecății prin stabilirea obiectului acțiunii și a părților procesului civil, bineînțeles cu respectarea principiului disponibilități. Este adevărat că instanța nu poate introduce părți în cauză peste voința reclamantei deoarece este de principiu că nu se poate autosesiza și că limitele judecății sunt date de partea care inițiază judecata, dar această limitare nu înlătură obligația de a pune în discuție și de a stabili corect cadrul procesual, în caz contrar încălcându-se principiile procesului civil referitoare la egalitatea părților, la contradictorialitate dar la dreptul de apărare .
Procedând astfel, sentința instanței de fond este lovita de nulitate, deoarece, în procesul civil, părțile au posibilitatea legala de a participa in mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea si dovedirea drepturilor proprii, cât si prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice si de a-si exprima poziția fata de masurile pe care instanța le poate dispune.
Aceste drepturi legale ale participanților la judecata sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității, căruia instanța, la rândul ei, trebuie sa i se supună, iar pentru asigurarea acestuia avea obligația de a pune in discuția părților toate aspectele de fapt si de drept pe baza cărora va soluționa litigiul, în speță cererea de introducere în cauză a M. Iași (ce trebuia comunicată în vederea disuctării acesteia conform art. 57 al.4 C.pr.civ.). Nerespectarea acestui principiu, care asigura implicit si respectarea dreptului la apărare, este sancționata cu nulitatea hotărârii.
În jurisprudenta CEDO, principiul egalitatii armelor semnifica tratarea egala a partilor pe toata durata desfasurarii procedurii în fata unui tribunal, fara ca una din ele sa fie avantajata în raport cu cealalta parte din proces. Acest principiu – unul din elementele notiunii mai largi de proces echitabil – impune fiecarei parti sa i se ofere posibilitatea rezonabila de a-si sustine cauza sa în conditii care sa nu o plaseze într-o situatie de net dezavantaj în raport cu „adversarul” ei (cauza Ankerl contra Suediei, hotarârea din 18 februarie 1997; cauza Niderost – Huler contra Suediei, hotarârea 1997-I/24 noiembrie 1997). De asemenea, dreptul la o procedura contradictorie, implica, în esenta, posibilitatea pentru partile unui proces de a lua cunostinta de toate piesele si observatiile prezentate judecatorului si de a le discuta (cauza M. contra Frantei, hotarârea din 6 iunie 2000).
De asemenea, prin soluționarea acestei cereri fără a fi pusă în discuția contradictorie a părților a fost încălcat și principiul referitor la dreptul la un proces echitabil, principiu ce presupune respectarea si aplicarea principiului contradictorialității, cât si a dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, judecătorul are îndatorirea sa faca respectate si sa respecte el însuși principiul contradictorialității si celelalte principii ale procesului civil.
Pentru aceste considerente, urmează a fi admis recursul declarat de Direcția Generale a Finanțelor Publice a Județului lași - Administrația Finanțelor Publice pentru C. Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 1828 din 25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință ce va fi casată în parte.
Astfel, va fi reținută pentru rejudecare cererea de chemare în judecată a M. Iași în calitate de intervenient în interes propriu și, în vederea repectării dreptului la apărare al părților și al principiului contradictorialității, urmează a se fixa termen la 20.02.2012, ora 12.00, pentru când se vor cita părțile, recurenta cu duplicat de pe cererea de chemare în judecată a M. lași de la filele 168 -171 dosar fondși cu mențiunea depunerii întâmpinării. Cu ocazia rejudecării urmează a fi avute în vedere și celelalte motive de recurs referitoare la netemeinicia sentinței privind dreptul de proprietate al municipiului Iași și la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, urmează a fi menținut restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu contravin prezentei decizii.
În final, instanța reține faptul că, nu putea fi redus termenul de amânare a pronunțării, având în vedere pe de o parte faptul că nu există o asemenea reglementare în codul de procedură civilă iar pe de altă parte că amânarea pronunțării a fost dispusă printr-o încheiere, dar și faptul că pierderea unei eventuale finanțări nu poate justifica o astfel de cerere cu atât mai mult cu cât, intimatele au rămas în pasivitate mai bine de 8 ani, în condițiile în care, executarea silită a început în anul 2002, așa cum s-a reținut mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului lași - Administrația Finanțelor Publice pentru C. Mijlocii.
Admite recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului lași - Administrația Finanțelor Publice pentru C. Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 1828 din 25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o casează parțial și în consecință:
Reține spre rejudecare cererea de chemare în judecată a M. Iași în calitate de intervenient în interes propriu și acordă termen la 20.02.2012, ora 12.00, pentru când se vor cita părțile. Se va cita recurenta cu duplicat de pe cererea de chemare în judecată a M. Iași de la filele 168 -171 dosar fondși cu mențiunea depunerii întâmpinării.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 13 Februarie 2012.
Președinte, O. L. | Judecător, I. D. | Judecător, M. S. |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 16.02.2012
JUD. FOND – M. R.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 530/2012. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 512/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
