Legea 10/2001. Sentința nr. 1960/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1960/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 1960/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24 Septembrie 2015
Președinte - M. A.
Grefier E. D. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1960/2015
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul L. T. și pe pârâții: P. M. Iași, M. Iași prin P., având ca obiect legea 10/2001 .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 17.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 24.09.2015, când,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta Lifhitz T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtii P. M. Iași și M. Iași prin P. anularea dispoziției nr.177/2015 emisă de P., atribuirea în proprietate a cotei de 1/9 din imobilul situat în Iași, ..10, constatând ca are calitatea de persoană îndreptățită în conformitate cu Legea nr.165/2013 și obligarea la emiterea unei noi dispoziții prin care să se propună acordarea de măsuri compensatorii pentru cota ce i se cuvine. Solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt ,arată reclamanta în motivarea cererii sale, a formulat în anul 2001, în conformitate cu dispozițiile legale notificarea nr.1664N/06.11.2001 prin Biroul executorului judecătoresc B. G., pentru imobilul din Iași ..10.ce a aparținut autorilor săi conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Haia Reisa Iaobovici, Senidla Meirovici, H. Barasch, A. Schvartz în calitate de vânzători și I. M. în calitate de cumpărător, autentificat de Tribunalul Iași, Secția a-III-a sub nr.1765/27.07.1916, transcris sub nr.1928/27.07.1916.
Imobilul a trecut în patrimoniul statului în baza Decretului nr.111/1951, IAR ÎN BAZA Deciziunii Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Orașului de Subordonare Iași nr.81/1954, imobilul a trecut în administrarea Întreprinderii de Locuințe și Localuri. Invederează instanței că este mostenitoarea defunctului I. M. ,calitate în care i-au fost transmise toate drepturile reale și patrimoniale pe care acesta le-a avut cu privire la imobilul situat în Iași, ..10.
În mod greșit i-a fost respinsă cererea formulată motivat de împrejurarea că nu a depus toate înscrisurile doveditoare în susținerea acesteia.
În drept ,invocă disp.art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013, art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001art.194 din Codul de procedură civilă. Depune acte în dovedirea cererii.
Legal citat,pârâtul P. M. Iași a formulat întâmpinare și a depus documentația care a stat la baza emiterii dispoziției contestate.
Analizând actele și lucrările dosarului, motivele cererii de chemare în judecată, raportat la dispozițiile legale în vigoare, instanța constată următoarele:
P. cererea adresată instanței de judecată reclamanta Lifhitz T. a solicitat anularea dispoziției nr.177/24.02.2015 emisă de pârâtul P. Iași prin care i-a fost respinsă notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001 de restituire a cotei părți ce i se cuvine din imobilul proprietatea bunicului său I. M. a carui moștenitoare este conform actelor atașate dosarului.
P. intâmpinarea formulată pârâtul a arătat că reclamanta nu a depus în termen legal toate actele necesare soluționării notificării formulate pentru a dovedi calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de 1/9 din imobilul situat în Iași, ..
În fața instanței de judecată reclamanta a suplimentat probatoriul,.Dovada dreptului de proprietate al numitului I. M. asupra imobilului menționat a fost dovedită cu Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1765/27.07.1916 de Tribunalul Iași, secția a III a, transcris sub nr.1928/1916.
De asemenea calitatea de proprietar al numitului I. M. reiese și din Matricola nr.2(impozitul pe clădiri) a Sfatului Popular al Orașului Iași, Secția Financiară.
În dovedirea calității de moștenitor reclamanta a depus în completare certificatul de deces și certificatul de moștenitor de pe urma defunctului I. M. apostilate conform Convenției de la Haga.La dosarul administrativ atașat documentației depuse de pârât există actele care dovedesc preluarea abuzivă a imobilului de către stat,astfel:procesul-verbal din 28.12.1953 al Secției Financiare a Regiunii Iași;decretul de expropriere;decizia nr.75/1954 a Secției Financiare a Regiunii Iași prin care s-a transmis în folosința Sfatului Popular Iași imobilul notificat;Deciziunea nr.81/1954 prin care imobilul a trecut în trecut în administrarea Întreprinderii de Locuințe și Localuri.
Condițiile prevăzute de art.5 din Legea nr.10/2001 sunt îndeplinite prin depunerea declarației autentificate nr.62/2014 din care rezultă că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul notificat.
În cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.4 din Legea nr.10/2001, reclamanta fiind singura notificatoare care a formulat cerere în nume propriu prin intermediul executorului judecătoresc pentru imobilul ce a aparținut bunicului său, în cotă de 1/9 potrivit dispozițiilor legale.
Reține instanța că, deși dispoziția nr.177/2015 a fost emisă pe numele a trei moștenitor, doar reclamanta din prezenta cauză a înțeles să formuleze contestație împotriva modului de soluționare a acesteia.
Astfel instanța, pronunțându-se în limitele investirii sale, va admite contestația formulată de Lifhitz T. și va anula dispoziția emisă de pârâtul P. M. Iași doar în ceea ce privește dreptul acesteia la reconstituire pentru cota ce i se cuvine conform dispozițiilor legale, art.16 din Legea nr.165/2013 și va obliga pârâtul să emită o noua dispoziție reclamantei potrivit dispozițiilor instanței.
Instanța va respinge cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu M. Iași prin P., calitate procesuală în cauză având P. M. Iași.
Cerea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta L. T. domiciliată în Israel, oraș Haifa, ./6, reprezentată convențional de av.L. P. ,cu sediul profesional în București, sector 3, ., ., . în contradictoriu cu pârâțul P. M. Iași cu sediul în Iași, . și Sfânt, nr.11.
Dispune anularea parțială a dispoziției nr.177/24.02.2015 emisă de pârât doar cu privire la reclamantă.
Constată că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire conform Legii nr.165/2013 pentru cota de 1/9 din imobilul situat în Mun.Iași,..10.
Dispune obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții prin care să se propună acordarea către reclamantă a măsurilor compensatorii prevăzute de cap.III din Legea nr.165/2013.
Păstrează restul dispozițiilor deciziei nr.177/2015 emise de pârât.
Respinge acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu M. Iași prin P..
Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată azi 24.09.2015 în condițiile art.396 alin.2 Cod de procedură civilă, iar soluția se va pune la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Grefier,
A.M.B.E.D.
RED. TEHNORED. A.M.
2 EX./28.09.2015
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1054/2015. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art.... → |
|---|








