Fond funciar. Decizia nr. 1177/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1177/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 1177/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 28 Septembrie 2015

Președinte - O. L.

Judecător C. R.

Grefier L. A. A.

Decizia civilă Nr. 1177/2015

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta U. G.M. la cab. av. B. C. E. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat B. C. E. și pe intimatele C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR IAȘI și C. L. DE F. F. SCOBINȚI, având ca obiect fond funciar modificare T.P.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu s-au prezentat părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că au trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 19.05.2014 prin Încheierea nr. 36 A.S., după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare a cererii de apel.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, declarat de către apelanta U. G. M. la data de 27.02.2014 împotriva sentinței civile nr. 69 a Judecătoriei Iași, analizând cu prioritate excepția invocată, tribunalul constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 19.05.2014, dată la care cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. 1, pct. 2 Cod procedură civilă. Tribunalul reține că de la această dată nu a mai fost îndeplinit niciun act de procedură, dosarul rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților .

Potrivit dispozițiilor art. 416 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu .

Față de aceste împrejurări, tribunalul consideră întemeiată excepția de perimare, urmând să o admită și, în consecință, să constate perimat prezentul apel.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza disp. art. 416-421 Cod procedură civilă constată perimată cererea de apel formulată de apelanta U. G M. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat B. C. E. împotriva sentinței civile nr. 49 din 14.01.2014 pronunțată de Judecătoria H., sentință pe care o menține.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.09.2015.

.

Președinte,

O. L.

Judecător,

C. R.

Grefier,

L. A. A.

Red./Tehn. L.O.

5 ex./30.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1177/2015. Tribunalul IAŞI