Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 25/2016. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 25/2016 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-01-2016 în dosarul nr. 25/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 25

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Grefier Getuța M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind cererea formulată de petenta U. T. A S. D. I. C. FERATE ORIN ÎMPUTERNICIT SPECIAL A. V.I., având ca obiect „modificări acte constitutive persoane juridice”

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 06.01.2016 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi,07.01.2016, când

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petenta U. T. a S. din I. C. Ferate solicită instanței a încuviința și aproba modificările aduse statutului și organelor de conducere.

Motivând în fapt cererea formulată, arată petenta că a dobândit personalitate juridică în baza sentinței civile a Tribunalului Iași din data de 01.11.2001 pronunțată în dosarul nr. 1/PJ/2001. Modificările statutului și a organelor de conducere s-au hotărât în cadrul conferinței Uniunii din data de 28.06.2015.

Cererea formulată nu a fost motivată în drept.

Alăturat cererii au fost depuse în original și într-un număr de două exemplare, certificate pentru conformitate cu originalul: sentința civilă nr. 1/PJ/01.11.2001 a Tribunalului Iași, Statutul Uniunii Teritoriale a S. din I. C. Ferate, procesul verbal nr. 15/10.07.2015, noul Statut al Uniunii Teritoriale a S. din I. C. Ferate, tabelul nominal cuprinzând organele de conducere ale Uniunii Teritoriale a S. din I. C. Ferate, împuternicirea acordată de petentă semnatarului cererii A. I. de a prezenta și susține la Tribunalul Iași modificările aduse statutului și organelor de conducere, declarația d-lui A. I. cu privire la sediul actual al petentei și contractul de comodat nr. 635 din data de 17.06.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma cererii formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1/PJ/01.11.2001 Tribunalul Iași a admis cererea formulată de U. T. a S. din I. C. Ferate dispunând, în temeiul art. 42 și 43 din Legea nr. 54/1991, înregistrarea Uniunii Teritoriale a S. din I. C. Ferate în registrul persoanelor juridice al Tribunalului Iași și acordarea personalității juridice.

La data de 28.06.2015 au avut loc lucrările Conferinței Uniunii Teritoriale a S. din I. C. Ferate motivat de retragerea S. RAI CT 3 Suceava, RAI CT 2 Bacău, RAI IFTE Iași, RAI CE R. și RAI IFTE Câmpulung Moldovenesc și depunerea de către Sindicatul Eurosolidaritatea CT 3 Suceava a cererii de afiliere. Cu unanimitate de voturi este aprobată afilierea Sindicatului Eurosolidaritatea CT 3 Suceava la U. T. a S. din I. C. Ferate, ce mai avea în componență doar Sindicatul RAI CT 1 Iași. S-au supus la vot componența Biroului permenent al Uniunii Teritoriale a S. din I. C. Ferate și noul Statut al Uniunii Teritoriale a S. din I. C. Ferate, rezultatul voturilor exprimate fiind materializat în conținutul noului Statut și în tabelul nominal depuse la dosar în susținerea prezentei cereri. Cu ocazia lucrărilor conferinței a fost redactat procesul-verbal nr. 15/10.07.2015.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, organizația sindicală constituită prin asociere este obligată să aducă la cunoștința tribunalului unde s-a înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în componența organului executiv de conducere (alin. 1); pentru aprobarea modificării statutului sunt aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 42-48 (alin. 2); instanța este obligată să menționeze în registrul special modificările din statut, precum și schimbările din compunerea organului executiv de conducere al organizației sindicale 8alin. 3).

La rândul lor, textele art. 43 și 44 alin. 1 din același act normativ dispun: uniunile sindicale teritoriale, constituite potrivit art. 41 alin. 4, dobândesc personalitate juridică la cererea federațiilor sau a confederațiilor sindicale care au hotărât constituirea acestora; în acest scop, împuternicitul special al federației sau al confederației sindicale va depune o cerere de dobândire a personalității juridice la tribunalul în a cărui rază teritorială își are sediul uniunea sindicală teritorială, însoțită de hotărârea federației ori a confederației sindicale de constituire a uniunii, potrivit statutului, copia certificată a statutului federației sau confederației sindicale și de copia legalizată a hotărârii judecătorești de dobândire a personalității juridice de către aceasta, rămasă definitivă; tribunalul competent prevăzut la art. 42 alin. (2) și la art. 43, după caz, este obligat ca, în termen de cel mult 5 zile de la

înregistrarea cererii, să examineze:

a) dacă s-au depus actele prevăzute la art. 42 alin. (2) sau la art. 43, după caz;

b) dacă actul constitutiv și statutele organizațiilor sindicale sunt conforme cu prevederile legale în vigoare.

Analizând actele depuse, raportat la dispozițiile legale relevante redate anterior, Tribunalul reține că cererea petentei este însoțită de toate înscrisurile necesare soluționării sale, noul Statul al petentei fiind conform prevederilor legale în vigoare. Totodată, la dosarul cauzei petenta a depus procesul verbal al Conferinței statutare încheiat la data de 10.07.2015 sub nr. 15, organ de conducere abilitat să hotărască modificarea statutului și componența organelor de conducere precum și tabelul nominal cuprinzând organele de conducere.

În considerarea celor mai sus expuse, în baza art. 49 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta U. T. a S. din I. C. Ferate, cu sediul în Iași, ., Stația Iași, Clădirea Cantina V., prin împuternicit special A. I..

Incuviințează modificările aduse statutului și componenței organelor de conducere ale Uniunii Teritoriale a S. din I. C. Ferate prin procesul verbal nr. 15/10.07.2015.

Dispune menționarea în registrul special a modificărilor din statut precum și a schimbărilor din componența organelor de conducere ale petentei în termen de 7 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii și comunicarea certificatului de înscriere în termen de 5 zile de la înscriere.

Dispune restituirea către petentă a originalului actelor depuse, copiile certificate urmând a fi păstrate în arhiva Tribunalului Iași.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi. 07.01.2016.

Președinte,Grefier,

C.M.M.G.

Red./Tehnod.C.M.

3 ex/07.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 25/2016. Tribunalul IAŞI