Obligaţie de a face. Decizia nr. 1174/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1174/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 1174/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 30 Iunie 2014
PREȘEDINTE – T. P.
JUDECĂTOR – M. M.
JUDECĂTOR – A. C.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1174/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către U.M.F. GR. T. P. Iași împotriva sentinței civile nr._ din 30 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimații B. C., . SRL prin adm. jud. General G. Expert SPRL, . G. SRL, . SRL, având ca obiect pretenții daune morale; obligația de a face .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 20 iunie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise, la solicitarea apărătorilor aleși ai părților, s-a amânat pronunțarea pentru 24 iunie 2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi când,
TRIBUNALUL
P. sentința civilă nr._/30.09.2013 Judecătoria Iași a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Universitatea de Medicină și farmacie „Gr.T.P.” din Iași în contradictoriu cu pârâții B. C., S.C. D. P. I. S.R.L. și S.C. M. P. D. G. S.R.L., a admis în parte cererea pârâtului B. C. privind cheltuielile de judecată și a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii:
„P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 10.07.2012 sub nr._, reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. P.” din Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. C., . SRL, . G. SRL, . SRL, pronunțarea unei hotărâri prin care pârâții să fie obligați în solidar la plata de despăgubiri civile în sumă de 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat reclamantei prin publicarea în cotidianul local Bună Ziua Iași din data de 28.04.2012 a articolului intitulat „Femeia care a provocat cutremurul de la U., anihilată de Finanțe”. S-a solicitat și obligarea pârâților să publice, timp de 7 zile, pe cheltuială proprie, în ziarul Bună Ziua Iași și în alte trei cotidiene naționale hotărârea judecătorească irevocabilă ce se va pronunța în cauză, obligarea pârâților să retracteze afirmațiile mincinoase din materialul publicat, în termen de 3 zile de rămânerea irevocabilă a soluției, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 500 lei/zi de întârziere, precum și obligarea pârâților să prezinte scuze publice, prin același mijloc de comunicare, pentru prejudiciile aduse imaginii și prestigiului reclamantei. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că la data de 28.04.2012 cotidianul Bună Ziua Iași a publicat, sub semnătura lui C. B., articolul cu titlul „Femeia care a provocat cutremurul de la U., anihilată de Finanțe”. Încă din titlu se întrevede caracterul compromițător al articolului, care exprimă ideea că în Universitate au avut loc evenimente, fapte, ce au determinat o distrugere, o dezbinare a instituției, așa cum sugerează cuvântul „cutremur”. Reclamanta nu înțelege rațiunea pentru care jurnalistul a legat numele Sorinei M. de numele Universității, de vreme ce aceasta este doar fosta soie a unui salariat al Universității, fără a fi fost vreodată angajată a acestei instituții. În articol se face referire la anchete serioase, confirmate de Finanțe, potrivit cărora ar exista o . afaceri necurate între această doamnă sau/și firma sa și Universitate, dar nu se prezintă vreo dovadă în acest sens sau rezultatele anchetei. În articol se afirmă, în mod nejustificat și nedovedit, că „Firma Econgres a fost abonată ani de zile la banii de la U. Iași” și că datorită calității lui „C. la U. Iași majoritatea evenimentelor din lumea medicală ieșeană au fost organizate de firma în cauză, prin contracte semnate cu instituția de învățământ superior, bineînțeles contra unor sume consistente”. Aceste afirmații pot crea în mintea cititorului imaginea încheierii unor contracte în mod subiectiv, cu încălcarea normelor imperative ce guvernează achizițiile publice. Nu doar că informațiile prezentate sunt false, dar ziarul a refuzat publicarea dreptului la replică, solicitat prin adresa nr. 8473/02.05.2012), astfel încât reclamanta a publicat dezmințirile în Ziarul de Iași. Fapta ilicită este reprezentată de grava abatere de la normele profesiei de gazetar. Reclamanta, făcând referire la jurisprudența CEDO în materia libertății de exprimare, consideră că articolul în discuție se situează în afara protecției oferite de art. 10 CEDO, încălcând drepturile reclamantei. Articolul nu cuprinde o relatare obiectivă și echilibrată cu privire la fapte și activități de interes public, informațiile oferite nu sunt reale, demne de crezare, iar din modul de scriere a articolului rezultă intenția clară de defăimare a reclamantei și nu cea de a aduce la cunoștința publicului informații de interes general. Reclamanta face referire și la angajarea răspunderii societății pârâte, în calitate de comitent, pentru fapta prepusului, angajarea răspunderii editorului fiind stabilită și de CEDO (Ozturk c. Turciei). Vinovăția părților îmbracă forma neglijenței deoarece pârâții puteau și trebuiau să prevadă faptul că prin publicarea articolului aduceau atingere dreptului la imagine al reclamantei. Reclamanta apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale. Reclamanta oferă, în cuprinsul acțiunii, o . date care să confirme reputația de care se bucură în învățământul superior românesc.
În drept, s-au invocat prevederile art. 257 N.C.Civ, art. 10 CEDO.
Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2611 lei și timbru judiciar de 5 lei pentru cererea de reparare a daunelor și cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei pentru cererea având ca obiect obligație de a face.
Pârâtul B. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare, s-a arătat că informațiile referitoare la reclamantă din cuprinsul articolului în discuție sunt tangențiale față de subiectul articolului. Acestea privesc o persoană fizică și activitățile acesteia în plan public, care fac obiectul unor informații de interes public:activități ale societăților comerciale în care a activat, controale financiare a le organelor statului. Referirile la reclamantă sunt inserate în articol pentru a crea o imagine de ansamblu a contextului în care s-a manifestat S. M. și pentru a aduce la cunoștință publică în care prin acțiunile sale a prejudiciat bugetul de stat. Faptele relatate nu creează un prejudiciu de imagine pentru reclamantă întrucât aceasta este o instituție publică, a cărei activitate nu vizează exclusiv domeniul medical și universitar, ci în cadrul acesteia se desfășoară și activitatea unor departamente conexe, cum este cel economico-financiar sau cel de comunicare, care interesează și privesc publicul. Fiind vorba de o instituție publică, finanțată de la bugetul de stat, este normal ca publicul să fie informat cu privire la modalitatea în care se gestionează aceste resurse. La momentul publicării articolului reclamanta era subiectul unor verificări din partea organelor statului, a unor dosare penale și a numeroase împrejurări care o aduceau în prim-planul opiniei publice. În acest context demersul jurnalistului de a furniza informații suplimentare, în condițiile în care se manifesta un real interes pentru activitatea reclamantei se circumscrie acestui context și implicit activității jurnalistice de investigație. Și pârâtul face referire la jurisprudența CEDO în materia libertății de exprimare.
Pârâta . SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât pârâtul B. C. nu este angajatul său, iar ziarul în care a fost publicat articolul în discuție nu aparține pârâtei.
Reclamanta, prin înscrisul de la fila 73, a declarat că renunță la judecată în contradictoriu cu pârâta . SRL.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și cea cu interogatoriul pârâtului B. C., interogatoriul regăsindu-se la filele127, 128 din dosar.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
La data de 28.04.2012 cotidianul Bună Ziua Iași a publicat, sub semnătura pârâtului C. B., articolul cu titlul „Femeia care a provocat cutremurul de la U., anihilată de Finanțe”. Articolul privește în principal implicarea Sorinei M. într-o . afaceri cu posibil caracter ilegal, iar în acest context se fac unele referiri și la legături care ar fi existat între societatea comercială în a cărei activitate a fost implicată d-na M. și reclamanta U. Iași.
Art. 30 alin. 1 din Constituția României consacră libertatea de exprimare. De asemenea, potrivit art. 10 paragraful 1 CEDO: „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Însă nici Constituția României, nici CEDO nu consacră un caracter absolut al libertății de exprimare, care este susceptibilă de anumite limitări. Astfel, art. 30 alin. 6 din legea fundamentală arată că „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine”. De asemenea, paragraful 2 al art. 10 CEDO statuează că exercitarea acestei libertăți poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constitui măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
Așadar, libertatea de exprimare exercitată de pârâți poate fi supusă unor restrângeri în măsura în care modalitatea în care ea a fost valorificată a adus atingere reputației, imaginii reclamantei. Însă, pentru a constata că exercitarea libertății de exprimare a îmbrăcat forma unei fapte delictuale, cu consecința de a restrânge această libertate, instanța, în calitate de reprezentant al autorității statale, trebuie să se conformeze și exigențelor art. 10 CEDO, astfel cum au fost ele dezvoltate de jurisprudența Curții de la Strasbourg.
Principiile privitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ingerințele autorităților statale în exercitarea libertății de exprimare spre a fi compatibile cu dispozițiile art. 10 paragraf 2 din Convenție au fost excelent sintetizate de Curte în hotărârea sa pronunțată în cauza Fressoz și Roire c. Franței, reluate apoi în mod constant practic în toată jurisprudența sa ulterioară în materie: „Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice. Sub rezerva paragrafului 2 al art. 10 din Convenție, ea se aplică nu numai pentru informații sau idei privite sau considerate inofensive sau indiferente, dar și pentru cele care contrariază, șochează sau neliniștesc; acestea sunt imperativele pluralismului, toleranței și spiritului de deschidere fără de care nu există societate democratică. Presa joacă un rol esențial într-o asemenea societate; dar dacă ea nu trebuie să depășească anumite limite ținând, mai ales, de protecția drepturilor și reputației altora, a necesității de a împiedica divulgarea unor informații confidențiale, precum și a altor valori sociale enumerate de art. 10 paragraf 2 din Convenție, ea are îndatorirea de a comunica, cu respectarea îndatoririlor și responsabilităților de rigoare, informații și idei privitoare la toate problemele de interes general; aceasta presupune, de asemenea, posibilitatea de a recurge la o oarecare doză de exagerare și chiar de provocare”.
Informațiile referitoare la activitatea unei societăți comerciale (Econgres) cu privire la care există suspiciuni că ar fi prejudiciat bugetul de stat, în contextul în care A. C., fostul soț al Sorinei M., administratorul acestei societăți, a fost implicat într-un scandal de notorietate, cu relevanță penală, legat de posibile fraude financiare în cadrul activității U. Iași, constituie, în mod cert, informații de interes public.
Instanța nu-și propune să analizeze valoare de adevăr a aserțiunilor din cuprinsul articolului în discuție, ci doar de a stabili dacă au fost respectate, de către pârâți, limitele libertății de exprimare. În acest demers, raportând reperele majore redate în paragraful precedent la situația din speța de față instanța constată, în primul rând, că articolul nu vizează în mod direct activitatea reclamantei, ci face doar unele referiri tangențiale la aceasta. Singurele referiri la reclamantă apar, în afara titlului, cu ocazia menționării faptului că „reporterii BZI au descoperit în urmă cu câteva zile șmenurile făcute printr-o societate de casă a U., iar cei de la Finanțe au confirmat ancheta efectuată de jurnaliști”, că „Firma Econgres a fot abonată ani de zile la banii U. Iași”, și că „având în vedere calitatea lui C. la U. Iași majoritatea evenimentelor din lumea medicală ieșeană au fost organizate de firma în cauză, prin contracte semnate cu instituția de învățământ superior, bineînțeles contra unor sume consistente de bani”. Însă, în ansamblul articolului, importanța acestor aserțiuni scade, ele apărând mai degrabă ca niște informații adiacente legate de activitatea firmei Econgres, la care d-na M. era administrator. Având în vedere că A. C., fostul soț al Sorinei M., a fost directorul de comunicare de la U. Iași, referirile la această instituție de învățământ superior nu apar ca fiind lipsite de orice rațiune, mai ales în contextul în care U. Iași, prin persoane din colectivul acesteia, inclusiv d-l C., era deja implicată, indirect, într-un scandal de notorietate. În acest context, nu se poate considera că informațiile referitoare la U. Iași din cuprinsul articolului menționat ar fi adus, ele însele, un prejudiciu de imagine instituției de învățământ superior. Acest prejudiciu era preexistent, decurgând din actele de urmărire penală efectuate față de persoane din colectivul U. Iași, ce au fost aduse la cunoștință publică, amănunte legate de acest caz devenind notorii, iar informațiile prezentate în articolul aici analizat erau în legătură (cel puțin indirectă, prin calitatea persoanelor implicate) cu acest scandal. Impactul pe care acest scandal l-a produs justifica utilizarea expresiei „cutremurul de la U.” din titlul articolului. Ținând cont și de importanța secundară, în economia articolului, a informațiilor legate de U. Iași, instanța nu poate reține producerea vreunui prejudiciu de imagine la adresa acestei instituții doar prin publicarea acestui articol. Aceasta cu atât mai mult cu cât, deși referirile la U. Iași din cuprinsul articolului induc o suspiciune cu privire la corectitudinea și, eventual, legalitatea unor activități din cadrul acestei instituții de învățământ, niciuna dintre aceste informații nu reprezintă o acuză clară de nelegalitate. Or, această prezentare relativ echivocă a informațiilor se circumscrie, dat fiind contextul expus, posibilității jurnalistului de a recurge la o oarecare doză de exagerare și chiar de provocare, despre care Curtea de la Strasbourg amintește în mod constant în hotărârile sale privitoare la libertatea de exprimare. De asemenea, înscrisurile de la filele 95, 118 atestă existența unor relații de colaborare între reclamantă și firma Econgres, ceea ce face ca legătura prezentată în articol ca existând între reclamantă și această societate comercială să nu fie lipsită de orice bază.
Având în vedere cele anterior expuse instanța apreciază că nu se poate reține în sarcina pârâților săvârșirea unei fapte civile delictuale prin publicarea în cotidianul local Bună Ziua Iași din data de 28.04.2012 a articolului intitulat „Femeia care a provocat cutremurul de la U., anihilată de Finanțe”. În consecință, acțiunea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată.
Întrucât acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, în baza art. 274 C.p.c. reclamanta va fi obligată să plătească pârâtului B. C. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, dovedit prin chitanța nr. 38/16.09.2013. Deși onorariul de avocat achitat este de 2000 lei, așa cum rezultă din chitanță, instanța, în baza art. 274 alin. 3 C.p.c., va obliga reclamanta doar la plata sumei de 1000 lei, ținând cont de complexitatea medie a dosarului.”
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. P.” Iași, solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivarea cererii de recurs s-au arătat următoarele:
„La data de 28.04.2012 Buna Ziua Iași, sub semnătura lui C. Boacna a publicat articolul cu titlul "Femeia care a provocat cutremurul de la U., anihilata de Finanțe".
Încă din titlu se întrevede caracterul compromițător al articolului, care exprima ideea ca in Universitate au avut loc evenimente, fapte, provocate de "femeia", însăși utilizarea cuvântului "cutremur" inducând ideea unei distrugeri, a unor dezbinări, a unor schimbări majore, în rău, în cadrul instituției.
Instanța conchide ca textul articolului nu reprezintă o încălcare a art. 10 din CEDO, ci, din contra, se încadrează in libertatea de exprimare garantata de Constituție: textul nu conține cuvinte jignitoare sau vexatorii la adresa reclamantei, limbajul este nonviolent si nejignitor.
De asemenea, se apreciază ca nu se poate interzice unui ziarist sa expună publiculuiinformațiile primite cu privire la activitatea unei persoane publice.
Însa, trebuie reținut ca nu s-a prezentat nicio dovada din care sa reiasă ca parații au primit informații care sa ateste textul articolului, iar ceea ce s-a expus nu este o informare obiectiva, ci este o poveste creata si nedovedita de către autor, care poate fi încadrata in stilul beletristic si nicidecum publicistic.
Ceea ce am criticat nu se refera la criticile aduse, ci la lipsa lor de fundament, la lipsa suportului informațional real, nu am solicitat sancționarea autorului pentru faptul ca ar fi scris un articol cu iz critic la adresa instituției sau/si a organelor de conducere, ci pentru ca s-a publicat un articol pe baza unor fapte inventate.
Ceea ce retine CEDO este dreptul ziaristului de a comunica publicului informații, însa aici, reținem ca nu s-au comunicat informații reale, ci desi informații ce vizează un interes general, prin raportare la instituția reclamanta, cu caracter inventat.
Este aberant a retine ca ziaristul nu trebuie sa se informeze si/sau sa dovedească veridicitatea informațiilor publicate. Este de esența meseriei si definit ca atare de Codul deontologic al profesiei asupra obligației de informare, de verificare a surselor. Altfel, nu ar exista nicio diferența intre un autor romancier, novelist si jurnalistul de presa scrisa.
De asemenea, in mod eronat retine instanța ca acesta este un articol singular in care imaginea Universității este pătată, direct sau indirect prin menționarea sa in articolele la care aproape s-a abonat "Buna Ziua Iasi".
Depunem alăturat câteva exemple de articole in care Universitatea este subiect de presa.
Modalitatea de redactare a articolului si informațiile furnizate publicului larg in aceasta maniera permite următoarea interpretare lingvistica, ce creionează ea însăși un prejudiciu de imagine moral adus instituției noastre:
„Titlul se bazează pe o analepsa tipica presei tabloid care urmărește senzaționalul prin scandal: analepsa prin care personajul principal apare nenumita, femeia, caută sa șocheze publicul prin recurgerea la o mentala cercetare de genul cherchez la femme, urmând, politieneste, sa-i fie dezvăluita identitatea in incipitul articolului, procedeu clasic in acest mod de a scrie presa. Scopul invocatei analepse este acela de a corela imaginea acestei, deocamdată misterioase, femei cu virtuala prăbușire apocaliptica a U., metafora cutremurului produs in instituție urmărind sa insufle cititorului sentimentul de nesiguranța si neîncredere in universitate/aspect prin care sunt lezate imaginea si valorile universității. începutul textului se face prin revelarea numelui „eroinei", SM, urmat din nou de clarificări tendențioase inserate in cadrul sintactic al unei apozitii care amesteca detalii domestic - conjugale (fosta soție) cu informații socio-profesionale (directorul de Comunicare de ia U.), Mai mult, autorul articolului apelează, in virtutea persuasiunii, la repetarea redundanta a sintagmei abreviate ; U. în primele propoziții ale textului, tocmai pentru a ataca imaginea acestei universități de prestigiu prin asocierea ei cu un scandal erotico-financiar. In continuare, limbajul devine argotic, expresie a „dispretului" de care se lasa acaparat „onestul" jurnalist care isi exprima, „doct", dezaprobarea fata de smenurile făcute printr-o societate de casa a U.. Locuțiunea adjectivala de casa are aceeași "intenție calomniatoare, fiind un epitet constituit . care ar incrimina afacerile oneroase ale U. si ale partenerilor săi. Similara ca scop este si recurgerea la personificarea Firma.... a fost abonata ani de zile la banii de la U. lasi. Conotatia malițioasa conținuta in participiul abonata, de altminteri un fel de topos (loc comun, motiv) în presa si nu numai, asociază defăimător numele valoros al instituției cu o anonima firma Econgres. Finalitatea răuvoitoare a afirmațiilor este susținuta si de următoarele „informații": cititorul este informat ca abonarea s-a făcut ani de zile, pentru ca pluralul substantivului an suna bine si impresionează asa, la modul cantitativ, la fel ca si metonimia banii de ia U., astfel incit cititorul sa aiba senzația ca s-a furat, fara sa se mai întrebe si asupra certitudinii (câți ani? câți bani?), pentru ca informațiile, nemaivorbind de dovezi, nu exista. Mai încolo in text, inca o data universitatea este implicata calomnios in jocuri de interese financiare prin faptul ca se folosesc substantive colective sau cu forme de plural (majoritatea, lumea medicala, evenimente) care proiectează instituția . nelegalitatii, întrucât aceste acțiuni ar fi fost organizate cu firma in cauza. Preferința pentru a nu numi firma si a o eticheta din nou locutional, merge in aceeasi direcție a incriminării, mai ales ca finalul este edificator prin ironia conținuta in adverbul incident (adică putea lipsi oricând) bineinteles si prin revenirea la ideea de bani, cu menținerea aceluiași mister jurnalistic asupra sumelor vehiculate, dar apreciate veros drept consistente." (Doctor in Științe lingvistice, prof. Serinella Z.-Ciocarlea).
Atât prin titlu cat si prin primele rânduri "S. M., fosta soție a directorului de Comunicare de la U. Iasi (...) Reporterii BZI au descoperit in urma cu câteva luni smenurile făcute prinț r-o societate de casa a U.. iar cei de la Finanțe au confirmat ancheta efectuata de jurnaliști." se atrage inca de la inceput atenția cititorului, care găsește in rândurile ce urmează informații din care rezulta ca, o persoana terța fata de Universitate are probleme cu o societate comerciala, a cărei administrator a fost. Nu intelegem rațiunea care a permis jurnaliștilor sa lege numele Sorinei M. de numele Universității, de vreme ce aceasta are statutul doar de fosta soție a unui salariat al Universității, fara sa fi fost vreodată angajata Universității. Asa cum afirma, s-au efectuat anchete serioase, confirmate de Finanțe, potrivit cărora, ar exista o . afaceri necurate intre aceasta doamna sau/si firma sa si Universitate. Insa, lipsesc si rezultatele anchetei si dovezile si confirmările Finanțelor.
"Scuza" paraților pentru publicarea acestui text, referitoare la necesitatea efectuării legăturii dintre firma dnei M. cu U. Iasi, datorita notorietății relației, scandalului dintre aceasta si soțul sau, angajat al Universității, dar si darorita faptul ca oricum imaginea U. Iasi era pătata de existenta dosarului penal nr._, nu reprezintă o excepție de la principiile pe care trebuie sa le respecte un jurnalist in redactarea articolelor.
Nici afirmațiile paratului Boacna la interogatoriu, potrivit cărora s-a informat din cel puțin 3 surse privind datele inserate in acest articol, inclusiv prin discuții directe cu Rectorul Universității, fiind prezentat in acest sens si un alt articol semnat de același autor, publicat in aceeași gazeta - fapt ce nu conferă veridicitate acestei informații, nu înlătura caracterul calomniator, mincinos al informațiilor publicate.
S-a încercat inducerea in eroare a instanței prin a afirma ca societatea implicata, parte in dosarul penal_ este aceeași cu cea menționata in textul articolului, insa prin extrasul din rechizitoriu si prin informațiile de pe portal.just, am dovedit ca sunt 2 societăți diferite.
Nici fotocopiile descaracte de pe internet ale unor postere de congrese din perioada 2007-2009, in care apare atat numele societății E-Congres cat si al U. Iasi nu conduc la concluzia ca intre cele 2 peroane juridice au existat contracte incheiate, prin care societatea respectivă ar fi primit "bani grei"" de la U., nu nasc doar o prezumție de colaborare.
Congresele respective sunt congresele Societăților profesionale dintr-un anumit domeniu al medicinii (așa cum reiese din textele anunțurilor), la care participa medici-cadre didactice din U. Iasi, cu colaborarea U. Iasi, cu asigurarea spatiilor (nu de fiecare data) pentru lucrările științifice, astfel se explica existența acestor link-uri pe pagina de internet a U. Iasi.
O relație contractuala, oneroasa nu poate fi prezumata, ci trebuie dovedita.
În lipsa unei dovezi pozitive din partea paraților am depus dovada negativa, necontestata de parați, din contabilitatea Universității, potrivit căreia nu au existat astfel de relații comerciale, ci din contra, societatea, ca orice tert interesat, a uzat de serviciile de tipografie si editura ale Universității si, contracost. În baza unor contracte, a beneficiat de servicii de tipărire, multiplicare.
Mai mult, reprezentantul conventional al paraților recunoaște caracterul exagerat articolului, prin chiar concluziile orale prezentate instanței.
Daca știrea viza probleme personale ale foștilor soti C. si comerciale ale firmelor deținute de cei doi, in mod absolut malițios, mincinos si defăimător s-a făcut legătura dintre aceștia si Universitate, sub simplul pretext ca C. A. este salariat al Universității. Desi in primele rânduri ale articolului sunt prezentate fapte tara legătura cu subscrisa, se punctează prin aceea ca "Firma Econgres a fost abonata ani de zile la banii de la U. lasi".
Daca BZI ar fi efectuat cu adevărat anchete profesioniste si nu partintoare sau închipuite, ar fi aflat ca intre Universitate si Econgres SRL, precum si celelalte firme deținute de foștii soti C., nu au fost incheiate vreodată contracte, lipsind astfel ideea unei plați către acestea, plați la care ne duce cuvântul "abonata".
În rândurile ce urmează se arata ca datorita calității lui C. la U. lasi, majoritatea evenimentelor din lumea medicala ieșeană au fost organizate de firma in cauza, prin contracte semnate cu instituția de învațământ superior, bineînțeles contra unor sume consistente.
Total nedovedit, neadevarat, simple afirmații, care pot crea in mintea cititorului imaginea unor incheieri de contracte in mod subiectiv, cu incalcarea principiilor si normelor imperative ce guvernează achizițiile publice, atrăgând asupra Universității o negura a nelegalitatii.
FALS!!! Daca jurnaliștii, in urma așa - zisei anchete, au descoperit acele multe contracte, bănoase, semnate intre firmele acestora si Universitate, urmează a le prezenta in instanța de judecata, însa subliniem, acestea nu au exista si nici nu exista si nu vor exista!!!
Nu numai ca informațiile prezentate sunt mincinoase, dar ziarul a refuzat publicarea dreptului la replica (solicitat prin adresa nr. 8473/02.05.2012), motiv pentru care, in vederea apărării drepturilor si intereselor sale, Universitatea a apelat la publicarea dreptului la replica, a dezmințirii, in paginile altui ziar local, Ziarul de lași.
Apreciem asupra îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale a paraților, fapta ilicita a acestora constând in publicarea unui material de presa cu conținut nereal si întocmit cu încălcarea regulilor minime de deontologie profesionala, prejudiciul fiind determinat de atingerii integrității, imaginii si renumelui prestigiului reclamantei, rezultatul, efectul negativ, legătura de cauzalitate precum si vinovăția paraților, publicarea unor informații cu conținut grav făcându-se fără o minima verificare prealabila si cu încălcarea deontologiei profesionale.
Prepușii au săvârșit o abatere grava de la normele profesiei de gazetar, nesocotind prevederile art. 2 si 3 din Codul Deontologic al Ziaristului si Rezoluția nr. 1003/1993 adoptata de Adunarea parlamentara a Consiliului Europei.
Obiectul acțiunii va trebui analizat prin raportare la art. 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la libera exprimare, stabilind însa si limitele acestei libertăți.
În concepția autorilor Convenției, dreptul la libera exprimare reprezintă o noțiune generica, deoarece cuprinde, in sine, doua libertăți, respectiv libertatea de opinie si libertatea de informare, sub aspectul acestei ultime libertăți situându-se si activitatea mass-media.
Sub acest aspect, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit ca, prin prisma îndatoririlor si responsabilităților inerente exercițiului libertății de exprimare, garanția pe care art. 10 o confera ziariștilor cu privire la relatarea unor probleme de interes general este subordonata condiției ca cel interesat sa acționeze cu buna credința, in așa fel încât sa ofere informații demne de crezare in respectul deontologiei profesionale specifice ziariștilor.
Numai prin respectarea îndatoririlor si responsabilităților ce ii revin, presa îndeplinește funcția sa esențiala ., fără a depăși anumite limite, mai ales in ceea ce privește necesitatea respectării reputației si drepturilor altor persoane.
Curtea a admis totuși ca libertatea de exprimare a ziariștilor presupune o posibila doza de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecățile de valoare pe care le formulează, in sensul ca nu s-ar putea pretinde unui jurnalist sa poată formula judecați de valoarea critice numai cu condiția de a putea sa le demonstreze realitatea. Insa, tot Curtea a decis ca, si atunci cand o declarație a unui ziarist constituie o judecata de valoare, o asemenea judecata făcuta fara nicio baza factuala poate sa apare ca excesiva si, deci. sa se situeze in afara protecției conferite de art. 10 privind libertatea de exprimare.
Acest articol se situează, prin conținutul sau, in afara protecției art. 10 din CEDO, încălcând drepturile reclamantei.
Scrierea este caracterizata de rea-credinta si de nesocotire a normelor deontologiei profesionale, ziaristul nu a adus la cunoștința cititorului realitatea factuala si nici procedura legala prin care se poate incheia un contract pentru organizarea unui eveniment, constatam ca s-a creat publicului un prejudiciu si, inevitabil si reclamantei, publicul fiind indus in eroare cu privire la aceste proceduri.
Urmează sa constatati ca articolul contestat nu cuprinde o relatare obiectiva si echilibrata cu privire la fapte si activități de interes public, iar informațiile oferite nu au fost reale, demne de crezare, cu rea-credinta, autorul articolului, sub pretextul obținerii unor documente, prezentând un mélange de informații nereale, nefondate, nedocumentate, cu unele reale (ca C. A. este salariat al Universității), din modul de scriere a articolului rezultând intenția clara de defăimare a reclamantei si nu cea corespunzând deontologiei profesionale, de a aduce la cunoștința publicului informații de interes general.
Alegațiile din articolul contestat cuprind afirmații nedovedite, chiar mincinoase si nu suni coroborate cu elemente pertinente.
Asa cum Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit in cauza C. & M. împotriva Romanei, atunci cand afirmațiile litigioase sunt examinate in lumina articolului publicat si reiese ca ele cuprind imputații factuale precise la adresa pârtii lezate, ele exced noțiunii de judecați de valoare, cum ar fi complicitatea la demiterea ministrului.
Desi prin apărările formulate de parați afirma ca publicarea articolului nu are caracter ilicit, lipsind intenția de a defăima instituția reclamanta, din Iecturarea sa rezulta cu totul altceva, cu atat mai mult cu cat articolul este insotit de imaginea corpului principal al U. Iasi.
Caracterul ilicit si culpa provin din modul de redactare al articolului.
Este evident, pornind de la cele prezentate anterior, si legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu. In ceea ce privește acordarea dreptului la replica reclamantei, parata recunoaște in instanța refuzul sau de a-l publica, apreciindu-l cu conținut nereal.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin hotărârea din 07.05.2002, pronunțata in cauza Mc Vicar contra Regatului Unit al Marii Britanii, a statuat ca "ziariștii trebuie sa acționeze cu buna credința, in scopul de a prezenta informații corecte si verificate, in acord cu etica profesiei de ziarist".
Decizia civila nr. 62/10.01.2001, CSJ:
„Într-adevăr, stabilirea și cuantumul despăgubirilor pentru prejudicii aduse onoarei sau demnității unei persoane, presupun o apreciere subiectivă din partea judecătorului care. însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective, rezultând din cazul concret dedus judecății, gradul de lezare al valorilor sociale ocrotite. să aprecieze intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. Cum reclamanta deține o poziție socială și profesională deosebit de respectabilă in cadrul comunității publicistice și literare, fiind membru marcant al unor organisme recunoscute și respectate ale societății civile, având in vedere gravitatea deosebită a prejudiciului cauzal onoarei și demnității sale. dublat și de prejudiciul de imagine ce i-a fost pricinuit în mediul social în care își desfășoară activitatea, cât și fața de publicul cititor, se apreciază că suma de 50 de milioane de lei acordată de instanțele de fond și de apel cu titlu de despăgubiri morale este mult prea mică față de valoarea reală a acestui prejudiciu. Desigur, instanța supremă are în vedere nu numai gravitatea afirmațiilor făcute de pârât prinți un important mijloc de comunicare în masă din țară (cotidianul „IN. dar și calitatea pârâtului de jurnalist, de formator de opinie, calitate care presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică și deontologie profesională, folosirea unui limbaj cultivat și reverențios, nejignitor și nonviolent. C. jurnalistul, ca formator de opinie, prin exercițiul cotidian. îndeplinește o funcție socială, având și obligația de a-i proteja pe alții contra injuriei, calomniei, violenței verbale. De aceea, pentru considerațiunile arătate și pentru acoperirea în mod just. echitabil și echilibrat a prejudiciului. Curtea va majora cuantumul daunelor morale la 400 de milioane de lei. In speță, articolul in discuție nu este un pamflet cu caracter satiric, ci un articol prin care pârâtul și-a exprimat in mod public opinia despre înfățișarea reclamantei ca femeie, despre calitatea sa de publicist și om de cultură, negându-i aceste din urmă două calități, folosind expresii jignitoare, calomnioase și vexatorii, fără ca ele să fie argumentate prin idei. informații ori comentarii critice. Folosirea unor artificii literare nu schimbă cu nimic caracterul denigrator al afirmațiilor făcute prin intermediul presei. întrucât defăimarea unei persoane se poate realiza chiar dacă informația respectivă este prezentată la adăpostul convenabil al pamfletului. Libertatea de exprimare nu poate și nu trebuie să fie absolută, deoarece o libertate absolută se transformă în contrariul ei. Dreptul la liberă opinie și exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale firești, neputând prejudicia drepturile și interesele legitime ale celorlalte persoane. Afirmația conform căreia reclamanta nu ar fi tăcut dovada că a suferit o vătămare nu poate fi nici ca primită, atâta vreme cât ea reprezintă o încercare a recurentului de a obține exonerarea de răspundere speculând dificultățile de ordin probatoriu pe care. aparent, ea implică demonstrarea existenței și întinderii unui prejudiciu moral.
Fapta ilicită. Limite interne și limite externe ale dreptului la liberă exprimare. Din datele speței rezultă fără îndoială caracterul injurios al afirmațiilor editorialistului pârât referitoare la reclamantă. Este indiscutabil că, vizând în mod direct calități fizice, intelectuale și profesionale ale persoanei reclamantei, și numai în mod cu totul vag și marginal opera sa. comentariile incriminate ale pârâtului nu puteau reprezenta o critică literară. Cât privește stilul pamfletar al editorialului - pe care, de altfel, instanța supremă il neagă - acesta nu ar fi avut în nici un caz. aptitudinea de al exonera de răspundere pe autor. Din punct de vedere juridic, un articol denigrator este o faptă ilicită, chiar dacă. din punct de vedere literar, el reprezintă un pamflet. Pentru a califica fapta ilicită, instanța supremă a apreciat că prin afirmațiile sale pârâtul a depășit «limitele firești» ale libertății de exprimare. In sprijinul acestei teze, se citează hotărârea Lingens a Curții Europene a Drepturilor Omului, prevederile constituționale potrivit cărora libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea și dreptul la propria imagine a unei persoane, imperativul constituțional al exercitării eu bună-credință a drepturilor fundamentale și practica franceză în materia abuzului de dreptul la liberă exprimare. Rezultă că în opinia instanței supreme, insulta reprezintă o formă de exercițiu abuziv al dreptului la liberă exprimare. Limita impusă libertății de exprimare de dreptul altuia la propria imagine, la protecția demnității, onoarei și reputației sale decurge în primul rând din textul expres al art. 30 alin. 6 din Constituția României. Textul constituțional nu limitează numai exercițiul dreptului, ci insăși întinderea acestuia: «Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea și viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine». Observăm că criteriul limitei este unul obiectiv, iar nu unul subiectiv. Dacă prin afirmațiile sale o persoană prejudiciază onoarea, demnitatea ori reputația altuia, atunci indiferent de intenția ori scopul lor. acele afirmații sunt ilicite. Ele se află în afara limitelor externe ale dreptului la liberă exprimare. In consecință, afirmațiile incriminate ale pârâtului nu concretizează exercițiul unui drept, fie și abuziv, ci reprezintă pur și simplu o faptă săvârșită fără drept, ipso facto ilicită, care va antrena răspunderea civilă delictuală a autorului dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții necesare angajării sale.
Prezumția existenței prejudiciului moral și a legăturii sale de cauzalitate cu fapta ilicită în cazul actelor de defăimare. In teoria răspunderii civile delictuale este unanim admis că. de regulă, sarcina probei îndeplinirii condițiilor răspunderii pentru fapta proprie revine reclamantului-victimă. potrivit art. 1169 C. civ. Invocând această regulă pârâtul a arătat că în speță reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit și nici a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Utilizând un raționament care nu este singular în practica noastră judecătorească referitoare la repararea prejudiciului moral. Curtea Supremă a respins obiecțiile pârâtului, constatând numai că fapta săvârșită era «de natură a leza demnitatea, reputația și onoarea reclamantei», că «sancționarea de către lege a unor fapte sociale de natura celor săvârșite în speță instituie implicit o prezumție conform căreia ce a cărui onoare și demnitate au fost supuse pe nedrept oprobriului public, a suferit un prejudiciu de ordin moral» și că «rezultă... în mod evident existența raportului de cauzalitate între faptă... și vătămarea adusă reclamantei prin atingerea demnității și onoarei acesteia.».
Reparație integrală și reparație adecvată. In finalul argumentării, completul de recurs a recunoscut în schimb că funcția reparatorie a acestui tip de răspundere prezintă limite și inconveniente atunci când fapta ilicită a antrenat prejudicii morale: «la aprecierea judecătorului rămâne doar găsirea unei forme adecvate și. pe cât posibil suficiente, de reparare a acestui prejudiciu și de protejare a valorilor morale vătămate. Din acest punct de vedere, obligarea recurentului la plata unei despăgubiri bănești răspunde numai parțial acestei cerințe, deoarece nu oferă decât o compensare limitată a suferințelor îndurate» (s.n - K.D.). Repararea prejudiciului moral nu trebuie însă redusă la acordarea de despăgubiri bănești. Dimpotrivă, prejudiciul moral dedus judecății in speță este unul dintre acele prejudicii morale care sunt susceptibile și de reparație în natură sub forma publicării hotărârii judecătorești de sancționare a autorului defăimării. De altfel, instanța supremă a menținut soluția instanțelor de fond prin care pârâtul a fost condamnat să suporte costul acestei publicări în trei cotidiene naționale. Unii autori au susținut că, luând în considerare caracterul adecvat al acestei forme de reparare, acordarea unei reparații bănești suplimentare nu se justifică. Considerăm că soluția contrară, promovată de decizia pe care o analizăm, este corectă axând în vedere cel puțin două argumente, in primul rând. este statistic improbabil ca toți cei care au citit editorialul denigrator să citească și hotărârea de sancționare a autorului acestui editorial. Cititorul ocazional de presă care a receptat editorialul nu va recepta (cel mai adesea) și hotărârea reparatorie, chiar dacă, după aproape doi ani. aceasta este publicată în trei cotidiene naționale. în al doilea rând. chiar dacă s-ar presupune că imaginea reclamantei ar 1! integral restabilită prin publicarea hotărârii, nu trebuie să uităm că. în timpul scurs între apariția articolului și publicarea hotărârii de sancționare, imaginea reclamantei a fost afectată în mod nelegitim. Prejudiciul moral suferit de reclamantă în această perioadă nu poate fi înlăturat. P. urmare, singura soluție pentru a compensa efectele defăimării pe care reclamanta le-a receptat anterior publicării hotărârii reparatorii, rămâne acordarea unei compensații bănești de natură să îi ofere victimei o satisfacție substitutivă."
Evoluția reparării prejudiciilor morale în doctrină și jurisprudență. Răspunderea civilă pentru daunele morale s-a conturat pe tărâm delictual încă din dreptul roman, prin așa-numitele delicte private ce erau sancționate cu amenzi (actio in injuriarum). Această răspundere a continuat a fi exclusiv delictuală și în dreptul medieval, în care delictele au fost îmbinate cu păcatele (delictual ., ca în dreptul roman, tot cu amenzi. în dreptul modern, răspunderea civilă pentru daune morale a fost un timp numai delictuală, pentru ca, mai târziu, să se admită și răspunderea contractuală pentru daunele morale. în dreptul actual din majoritatea țărilor europene, daunele morale sunt preponderent delictuale, domeniul delictual fiind domeniul tradițional al daunelor morale, iar răspunderea civilă delictuală fiind răspunderea de drept comun în raport cu răspunderea contractuală pentru daune morale, la vremea respectivă a fost adoptat un sistem mixt de reparare a daunelor morale, prin mijloace nepatrimoniale - publicarea hotărârii judecătorești de condamnare a autorului daunei, obligarea celui care a proferat calomnia sau insulta într-un ziar. de a o retracta în același ziar - ori prin intermediul despăgubirilor bănești. (ASPECTE PRIVIND REPARAREA DAUNELOR MORALE ÎN JURISPRUDENȚA INSTANȚELOR NAȚIONALE ȘI JURISPRUDENȚA CEDO, Judecător M. C.,Tribunalul D.)
Referitor la aceste aspecte, Codul deontologic al ziariștilor elaborat de Clubul R. de Presa prevede faptul ca ..ziaristul are datoria primordiala de a relata adevărul, indiferent de consecințele ce le-ar putea avea asupra sa, obligație ce decurge din dreptul constituțional al publicului de a fi corect informat" si ca ..poate da publicității numai informațiile de a căror veridicitate este sigur, dupa ce in prealabil le-a verificat, de regula, din cel puțin 2 surse credibile". Mai mult. ..ziaristul nu are dreptul sa prezinte opiniile sale drept fapte".
Consideram, in final, ca numai citind articolul si se demonstrează prejudiciul moral ce a fos1 adus reclamantei, intrucat orice persoana care citește acest articol, lasand deoparte limbajul suburban, ramane cu convingerea ca reclamanta incalca legislația achizițiilor publice si face plați in mod discreționar doar catre anumite societăți, cu caracter nelegal.
În ceea ce privește angajarea răspunderii societății parate, va rugam sa o rețineți ca intemeiata, in condițiile angajării răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, ziarul fiind editat de societatea parata, aceasta fiind ținuta sa răspundă pentru prejudiciile cauzate persoanelor prin intermediul acestor articole.
Angajarea răspunderii editorului a fost stabilita si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Astfel, in Decizia Ozturk contra Turciei, Curtea a decis cu valoare de principiu ca, daca este adevărat ca editorul nu se asociază întotdeauna, in mod obligatoriu, opiniilor exprimate in lucrarea sau articolul publicat, nu este mai puțin adevărat ca, prin punerea la dispoziția autorului a suportului publicării unui text, participa la exercițiul libertății de exprimare, astfel ca, indirect, editorul este ținut de aceleași îndatoriri si responsabilități pe care însuși autorul si le asuma prin difuzarea opiniei sale publicului.
Pentru a fi in prezenta unui discurs jurnalistic legitim, care sa se bucure de protecția art. 10 din Convenție, este necesar sa se stabilească ca ziaristul a urmărit sa isi indeplineasca cu buna credința sarcina de a informa opinia publica asupra unor chestiuni de interes public si nu a fost determinat in demersul sau de existenta vreunei animozități personale sau de intenția de a leza in mod gratuit si nejustificat reputația pârtii lezate.
Vinovăția paraților exista in speța si îmbracă forma neglijentei, deoarece parații nu au prevăzut, desi puteau si trebuiau sa prevadă faptul ca prin publicarea articolului analizat au adus o ingerința dreptului reclamantei.
Spre deosebire de răspunderea penala si cea contravenționala, care au un caracter aflictiv. punitiv, si care sunt menite a-l sancționa (sau chiar pedepsi) pe cel care a incalcat legea, răspunderea civila delictuala a fost reglementata pentru a indeplini o funcție reparatorie, ea nefiind menita a-l sancționa pe autorul faptei ilicite, ci a acoperi sau a repara un prejudiciu. De asemenea, fundamental in ce privește răspunderea civila este principiul conform căruia aceasta răspundere este menita a acoperi o paguba si nu a asigura un castig.
Curtea a stabilit că protecția oferită jurnaliștilor de art. 10 din Convenție este subordona/ă condiției exercitării dreptului cu bună-credință, în sensul de a comunica informații în acord cu respectarea deontologiei jurnalistice care, în cazul furnizării de informații de către terțe persoane, presupune o mai mare rigoare și o atenție deosebită înainte de publicarea informațiilor.
Astfel, presa are obligația de comunica publicului informațiile și ideile referitoare la aspecte politice și alte subiecte de interes general, cu respectarea limitelor impuse de respectarea dreptului la reputație și a drepturilor altei persoane.
În vederea aprecierii existenței unei nevoi sociale imperioase, aptă a justifica o ingerință în exercitarea dreptului la liberă exprimare, trebuie realizată o distincție între fapte și judecăți de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, demonstrarea exactității judecăților de valoare poate prezenta anumite dificultăți. într-adevăr, atunci când este vorba despre conduita unei terțe persoane, se poate dovedi dificilă realizarea distincției dintre fapte și judecățile de valoare, acestea din urmă putând deveni excesive dacă sunt complet lipsite de bază factuală.
În acest sens, Curtea a subliniat faptul că, în ipoteza unei imputații factuale referitoare la o persoană determinată, prin indicarea numelui și a funcției acesteia, autorul trebuie să demonstreze existența unei baze factuale suficiente în cadrul procedurii declanșate împotriva sa.
Cu toate acestea, Curtea a reamintit că protecția oferită jurnaliștilor de art. 10 din Convenție este subordonată condiției exercitării dreptului cu bună-credință în sensul de a comunica informații în acord cu respectarea deontologiei jurnalistice. Mai mult, în cazul furnizării de informații de către terțe persoane se impun o mai mare rigoare și o atenție deosebită înainte de publicarea acestora.
În ceea ce privește dreptul la liberă exprimare consacrat de art. 10 din Convenție, acesta beneficiază în prezent și de o reglementare expresă în Noul Cod Civil, respectiv în art. 70. potrivit căruia orice persoană are dreptul la liberă exprimare, exercitarea acestui drept putând fi restrânsă numai în cazurile și limitele expres prevăzute de art. 75 din același cod. Conform acestui din urmă text. nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în secțiunea a 3-a (dedicată reglementării dreptului la viață privată și la demnitatea persoanei umane) atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Alineatul 2 al art. 75 C.civ. stabilește că exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor indicate.
De asemenea, în ceea ce privește dreptul la viață privată, art. 71 alin. 2 C.civ. specifică faptul că nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul sau fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 C.civ.
În consecință, revine instanțelor naționale sarcina de a stabili în funcție de circumstanțele cauzei, prin raportare la principiile consacrate în jurisprudența Curții Europene în materia dreptului la liberă exprimare reglementat de art. 10 din Convenție și a dreptului la viață privată prevăzut de art. 8 din Convenție, dacă exercitarea dreptului la liberă exprimare poate fi restrânsă pentru protejarea dreptului la viață privată al altei persoane.
Cu toate acestea, art. 74 C.civ. prevede, cu titlu de exemplu, sub rezerva aplicării art. 75 C.civ., anumite fapte sau împrejurări care pot fi considerate ca atingeri aduse vieții private, ipotezele de la lit. c) - i) reprezentând activități specifice domeniului jurnalistic.
Referitor la mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale, Codul civil instituie reguli specifice atât de ordin material, cât și procesual, prin reglementarea distinctă cuprinsă în Titlul V al Cărții I, respectiv art. 252 - art. 257.
Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr.T.P." din Iasi este o reputata instituție de invatamant superior, care a scris istorie in invatamantul medical si care dovedește in istoria parcursului sau recent o magnifica creștere a increderii populației si a instituțiilor in activitățile educaționale pe care le intreprinde. Atat rezultatele evaluărilor naționale si internaționale cat si rezultatele economice (ca instituție finanțata din venituri proprii) o dovedesc. Indiferent de componenta organelor sale de conducere, de criticile aduse acestora, Universitatea nu are dreptul sa ii fie pătata imaginea si știrbită increderea si integritatea.
Evaluare instituționala efectuata in anul 2011, in conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2011 si ale Ordinelor MECTS nr. 5262/2011, 4072/2011, 4174/2011, HG nr. 789/2011. a avut ca rezultat clasarea U. Iasi in prima categorie a universităților.
Raportul C. - Coaliția pentru Universități Curate plasează U. Iasi pe locul 9 din 42. la capitolul "Scor transparent si corectitudine administrativa", cu un punctaj intre 25 si 30, din max de 30, care, de altfel nu a fost acordat niciunei din universități.
Raportul SAR - Societatea Academica din România atesta ca, in "Topul integrității Universităților romanești", U. Iasi ocupa locul 9 din 42, conchizand asupra evoluției instituționale.
Pentru toate aceste considerente, va solicitam a admite recursul, a modifica sentința si, pe fond, a admite acțiunea.”
Alăturat cererii s-au depus xerocopiile unor articole publicate în presă.
Intimatul B. C. a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
A precizat în esență intimatul că instanța de fond a analizat în mod corect atunci când a apreciat importanța secundară a informațiilor despre U. din conținutul articolului, precum și contextul în care articolul a fost publicat.
În conținutul hotărârii pronunțate se reține foarte corect că prejudiciul de imagine față de instituția publică era deja produs ca urmare a implicării persoanelor aflate la conducerea universității în dosare de urmărire penală, intens mediatizate. Articolul contestat nu face decât să relateze informații despre persoanele implicate în acest scandal și care au avut legătură directă atât cu producerea prejudiciului de imagine sau chiar au fost cele care l-au creat. Nu se face dovada unui prejudiciu de imagine adus recurentei. Imaginea recurentei în mediul academic, rezultatele sale universitare și științifice nu sunt afectate în urma publicării acestui articol. Calitatea sa de instituție de învățământ superior nu o exclude și nu o protejează de articole de presă și de investigații jurnalistice.
Ar însemna, în caz contrar, să considerăm că pentru orice instituție de prestigiu, anumite carențe, acțiuni sau evenimente mai mult sau mai puțin reprobabile din activitatea sa să nu poată fi relatate în presă pe considerentul că îi afectează imaginea.
Acest principiu afectează în mod direct activitatea presei, iar în societatea modernă rolul presei este tocmai acela de a informa publicul cu privire la acțiuni pozitive sau negative din activitatea unei instituții cu scopul de a semnala carențele, de a le posibil remedia prin acțiunea organelor statului sau dimpotrivă de a le confirma valența pozitivă.
La fondul cauzei a fost administrat un probatoriu complex care confirmă veridicitatea informațiilor din conținutul articolului. Toate informațiile sunt corecte, pertinente, de natură a fi aduse la cunoștința publică și se încadrează în limitele libertății de exprimare permise presei.
În această fază procesuală s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, Tribunalul constată nefondat recursul promovat în cauză.
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, în cadrul analizei prezentei cauze, nu se poate stabili valoarea de adevăr a mențiunilor din cuprinsul articolului în discuție ci doar dacă prin publicarea articolului nu s-au depășit limitele libertății de exprimare.
În ceea ce privește poziția jurnalistului în relatarea evenimentelor publicate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidențiat în nenumărate rânduri rolul indispensabil de „câine de pază” care revine presei într-o societate democratică. CEDO a arătat că deși „presa nu trebuie să depășească anumite limite, ținând în special de protecția reputației și drepturilor celuilalt, totuși îi revine sarcina de a comunica, pentru îndeplinirea sarcinilor li responsabilităților sale, informații și idei asupra unor chestiuni politice, precum și asupra altor subiecte de interes general”.
Curtea a subliniat (cauza C. și M. împotriva României) că „rolul ziariștilor de investigații este tocmai acela de a informa și de a atrage atenția publicului asupra unor asemenea fenomene, de nedorit pentru societate, din momentul în care aceștia intră în posesia informațiilor pertinente”.
În speță, instanța constată că, deși textul și titlul articolului sunt redactate într-un stil mai provocator, totuși dezbat un subiect de interes general pentru comunitatea locală, respectiv corectitudinea unor activități din cadrul U. Iași.
Așa cum a susținut și pârâtul, numele personajului feminin din articolul incriminat, precum și situația creată de aceasta (ca urmare a denunțării la DNA a soțului său), erau de notorietate, organele în drept făcând acte de cercetare penală cu privire la o . infracțiuni de corupție vizând fondurile europene. Aceste situații au fost larg prezentate în presă, în jurnalele de știri, numele diferitelor personalități din cadrul U. Iași fiind intens vehiculate.
În această situație, constată instanța că reclamanta nu justifică existența vreunui prejudiciu de imagine produs prin publicarea articolului care, așa cum a reținut și instanța fondului, „nu vizează în mod direct activitatea (U. Iași), ci face doar unele referiri tangențiale la aceasta”.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul va respinge recursul, menținând sentința Judecătoriei Iași.
Instanța va respinge cererea intimaților privind cheltuielile de judecată, a căror dovadă nu s-a făcut cu nici un act fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. P.” din Iași împotriva sentinței civile nr._/30.09.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Respinge cererea intimaților de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.06.2014.
Președinte, P. T. | Judecător, M. M. | Judecător, C. A. |
Grefier, G. I. |
Red. M.M.
Tehnored. M.M.D.
2 ex./27.11.2014
Judecător fond Ș. A. P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1178/2014. Tribunalul IAŞI | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 1176/2014.... → |
|---|
