Pretenţii. Decizia nr. 1619/2013. Tribunalul IAŞI

Greșit a apreciat instanța de fond că termenul de prescripție pentru cererea de obligare la plata penalităților nu a fost întrerupt prin notificarea depusă la dosar și mai ales prin plățile efectuate atât în contul debitului principal cât și în contul accesoriului-penalitățile, așa cum reiese din desfășurătorul pe care-l atașează cererii de recurs. Instanța nu a avut in vedere disp. art. 1 din Decretul 167/1958 conform cărora accesoriul urmează principalul.

In ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța a omis a se pronunța cu privire la onorariul provizoriu de expert ce a fost achitat de către reclamantă. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, obligarea pârâtei la plata debitelor așa cum au fost solicitate, cu cheltuieli de judecată.

P. întâmpinare Municipiul Iași a solicitat respingerea recursului declarat de către recurenta Asociația de Proprietari . de fond a reținut corect implinirea termenului de prescripție pentru penalitățile de întârziere anterioare datei de 31.01.2008. În ceea ce privește omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de acordare a onorariului provizoriu pentru expert susține că recurenta are calea prev. de art. 281² Cod pr.civilă, invocarea acestei omisiuni nu poate fi primită pe calea recursului.

A solicitat și judecata in lipsă.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate in limita criticilor expuse prin cererile de recurs tribunalul constată următoarele:

Recursul declarat de către Municipiul Iași este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce urmează.

Critica potrivit căreia suma la care a fost obligat cu titlu de penalități de întârziere este superioară sumei datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere, contrar legii, este neîntemeiată.

Potrivit ART. 49 alin 1 din Legea 230/2007 „Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.” Potrivit textului citat raportul dintre suma cheltuielilor de întreținere și suma penalităților se realizează nu global, prin compararea sumelor totale acordate in litigiu cu acest caracter ci in relație cu fiecare lună pentru care calculul penalităților s-a operat. Sintagma „suma la care s-au aplicat” are in vedere ca suma penalităților să nu depășească suma cheltuielilor de întreținere in raport de care s-au calculat, așadar raportul cheltuieli-penalități corespunzătoare fiecărei luni.

Analizând acest raport potrivit expertizei întocmite de către dl. expert M. V. D. tribunalul constată că regula înscrisă in art. 49 alin 1 din Legea 230/2007 a fost respectată. Diferența dintre totalul sumei acordate cu titlu de cheltuieli de întreținere respectiv totalul sumei acordate cu titlu de penalități se datorează faptului că acestea sunt raportate la intervale de timp diferite.

Pentru aceste motive recursul declarat de către municipiul Iași va fi respins ca nefondat.

Recursul declarat de către Asociația de proprietari . pentru considerentele ce urmează.

Motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond a reținut greșit ca incidentă prescripția dreptului la acțiune pentru cererea de obligare la plata de penalități anterior lunii noiembrie 2007 este fondat.

Cu declarația aflată la fila 14 dosar fond denumită „angajament” din 24.02.2009 pârâtul V. C. se angajează să achite suma de 8287,16 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante, din care penalizări 4619,70 lei, in 6 rate lunare, respectiv până la data de 31.08.2009, până la stingerea efectivă a debitului restant și a penalizărilor aferente.

V. C. este titularul obligației de plată a cheltuielilor de întreținere pentru spațiul locativ deținut in temeiul contractului de închiriere nr. 2605 din 3.10.2007 încheiat cu Consiliul local al municipiului Iași (fila 46 dosar fond) care înscrie in art. 22: „chiriașul are obligația de a achita către asociația de proprietari cheltuielile privind întreținerea curentă și cota parte ce îi revine din cheltuielile comune.”

Potrivit art. 16 alin 1 lit.a) di Decretul 167/1958 „ Prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cãrui acțiune se prescrie, facuta de cel în folosul cãruia curge prescripția.”

In considerarea textului citat declarația pârâtului V. din 24.02.2009 reprezintă o recunoaștere expresă a datoriei de la acea dată față de asociația de proprietari recurentă in speță, inclusiv penalitățile de întârziere, prin urmare întrerupe termenul de prescripție cu privire la acestea. Recunoașterea dreptului reclamantei este valabilă chiar dacă la data de 24.02.2009 termenul de prescripție era împlinit pentru penalitățile anterioare datei de 24.02.2006, în acest caz fiind aplicabile regulile de la renunțarea la prescripție. Câtă vreme cel care a executat de bunăvoie obligația după împlinirea termenului de prescripție nu are dreptul de a cere restituirea prestației, chiar dacă la data executării nu știa despre împlinirea termenului prescripției, cu atât mai mult recunoașterea expresă a dreptului supus prescripției după împlinirea termenului de prescripție valorează întrerupere in sensul art. 16 alin 1 lit. a) din Decret 167/1958.

De altfel paratul V. a declarat și in fața instanței de fond (fila 51) că recunoaște sumele pretinse prin acțiune dar dorește o eșalonare a debitului. La termenul din 8 iunie 2011 ( fila 54 ) a declarat că a plătit o parte din sume și va mai plăti.

Pentru aceste motive Tribunalul constată fondat motivul de recurs potrivit căruia greșit s-a reținut de către instanța de fond incidența prescripției dreptului la acțiune pentru sumele ce reprezintă penalități de întârziere anterioare lunii noiembrie 2007.

În temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin 3 Cod pr.civilă tribunalul va admite recursul, va modifica sentința, va respinge excepția de prescripție a dreptului la acțiune pentru penalitățile de întârziere corespunzătoare perioadei 02._, perioadă pentru care tribunalul va obliga pârâtul la plata sumei rezultată din raportul de expertiză și care, cumulată cu ceea ce s-a acordat prin sentința recurată, este de 7819,66 lei pentru perioada 02.2001 – septembrie 2010.

Pe cale de consecință va fi reformată și dispoziția privind limita in care va fi admisă și cererea de chemare in garanție.

Și cel de-al doilea motiv de recurs formulat de către recurenta asociația de proprietari . fondat. Suma de 600 lei reprezentând onorariu provizoriu pentru expert ( fila 59 dosar fond) nu a fost inclusă in suma acordată acesteia cu titlu de cheltuieli de judecată. Limita in care instanța de fond a acordat reclamantei cheltuieli de judecată este explicată prin considerente de limita in care pretențiile acesteia au fost admise. Soluția de admitere a recursului declarat de catre Asociația de proprietari in privința penalităților de întârziere inlătură, insă, aplicarea dispozițiilor art. 276 Cod pr.civilă, astfel încât prin efectul dispoziției de obligare a paratului la plata penalităților de întârziere pentru întreaga perioadă dedusă judecății devin incidente disp. art 274 cod pr.civilă in raport de care reclamantei i se datorează integral plata cheltuielilor de judecată.

Nu sunt aplicabile disp. art. 282¹ Cod pr.civilă .

Acordarea in parte a cheltuielilor de judecată solicitate nu reprezintă o situație juridică echivalentă cu omisiunea soluționării cererii, singura care permite aplicarea art. 282¹ Cod pr.civilă.

Pentru acest motiv in temeiul art. 312 alin 3 cod pr.civilă sentința va fi modificată și sub acest aspect, reclamantei fiindu-i acordată cu titlu de cheltuieli de judecată și suma de 600 lei reprezentând onorariu provizoriu expert.

In temeiul art. 274 Cod pr.civilă intimatul V. C. și intimatul-recurent Municipiul Iași prin primar vor fi obligați la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată in recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta Asociația de Proprietari . civile nr. 9903/11.05.2012 pronunțata de Judecătoria Iași, sentința pe care o modifica in parte, in sensul ca:

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la penalitățile de întârziere aferente perioadei februarie 2001- octombrie 2007.

Obliga paratul Municipiul Iași, reprezentat de Primar sa plătească reclamantei suma de 7819,66 lei, reprezentand penalitati de intarziere aferente perioadei februarie 2001- septembrie 2010 si suma de 600 lei onorariu provizoriu de expert.

Obliga chematul in garanție V. C. sa plateasca Municipiului Iași, reprezentat de Primar suma de 7819,66 lei, reprezentând penalitati de întârziere aferente perioadei februarie 2001- septembrie 2010 si suma de 600 lei, onorariu provizoriu de expert.

Menține dispozițiile primei instanțe referitoare la respingerea exceptiei lipsei calității procesuale pasive a paratului Municipiul Iași, la admiterea capătului din cererea principala si din cererea de chemare in garanție având ca obiect cheltuielile de întreținere in suma de 3567,38 lei, precum si dispoziția privind diferența de onorariu expert in suma de 590 lei.

Respinge recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de paratul Municipiul Iași, reprezentat de Primar.

Obliga pe intimații V. C. si Municipiul Iași, reprezentat de Primar sa plătească recurentei Asociația de Proprietari . 250 lei, onorariu avocat in recurs.

Irevocabila.

Pronunțata in ședința publica azi, 26.06.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

A.C C.E.C. T.D.

Cu opinie separată în ceea ce privește

recursul Asociatiei de Proprietari, în sensul

admiterii acestui recurs doar în ce privește

cheltuielile de judecată (600 lei onorariu), cu

menținerea tuturor celorlalte dispoziții ale

sentinței recurate, inclusiv cele privind admiterea

excepției prescripției dreptului la acțiune.

Red. și tehn./T.D./9.10.2013/2 ex

Judecătoria Iași:I. O. I.

Tribunalul Iași /Secția I Civilă

Dosar nr._

Opinie separată

Opinie separată a judecătorului C. C. E. în ceea ce privește recursul Asociației de Proprietari, în sensul admiterii acestui recurs doar în ce privește cheltuielile de judecată (600 lei onorariu), cu menținerea tuturor celorlalte dispoziții ale sentinței recurate, inclusiv cele privind admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune.

P. cererea de recurs, reclamanta Asociația de Proprietari a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut ca incidentă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cererea de obligare la plata penalităților de întârziere anterioare lunii noiembrie 2007.

Contrar opiniei majorității, consider că este legală și temeinică soluția instanței de fond de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la penalitățile pentru întârzierea la plata cheltuielilor de întreținere aferente perioadei februarie 2001 – octombrie 2007.

Astfel, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 (în vigoare la momentul sesizării instanței), „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”, iar potrivit art. 3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani.

Potrivit disp. art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, „prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită”, iar conform art. 12, „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”.

Pentru perioada februarie 2001 – octombrie 2007 erau incidente, potrivit principiului aplicării legii în timp, prevederile art. 31 din Regulamentul Cadru al Asociațiilor de Proprietari aprobat prin Legea nr. 114/1996, art. 13 din O.G. nr. 85/2001 și art. 49 din Legea nr. 230/2007, care stabileau că penalizările pentru întârzierea plății cotelor de întreținere, nu vor fi mai mari de 0,2 la sută pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica pentru fiecare cotă de întreținere lunară numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma cotei de întreținere lunare la care s-a aplicat.

În speță, față de dispozițiile legale anterior citate, rezultă că pentru sumele pretinse cu titlu de penalități de întârziere pe perioada februarie 2001 – octombrie 2007 termenul de prescripție se împlinea succesiv, lunar, conform art. 3 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958, pentru fiecare dintre aceste sume.

În consecință, având în vedere momentul sesizării instanței (31.01.2011), consider că în mod corect instanța de fond a reținut că s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani pentru penalitățile de întârziere aferente perioadei februarie 2001 – octombrie 2007 (devenite scadente anterior datei de 31.01.2008).

De asemenea, apreciez că în speță nu este incidentă nici una din cauzele de întrerupere a prescripției prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Potrivit art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Astfel, pentru a avea efect întreruptiv de prescripție, recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie trebuie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.

Or, în speță, pârâtul Municipiul Iași, prin Primar, în folosul căruia curge prescripția, nu a recunoscut dreptul a cărui acțiune se prescrie. Angajamentul de plată din data de 24.02.2009 depus la dosar, invocat de reclamantă, aparține pârâtului V. C., care are calitatea de chiriaș, și nu pârâtului Municipiul Iași, prin Primar, care are calitatea de proprietar al imobilului și care se află în raporturi juridice cu Asociația de Proprietari.

În consecință, atât timp cât pârâtul Municipiul Iași, prin Primar, în folosul căruia curge prescripția, nu a recunoscut dreptul a cărui acțiune se prescrie, consider că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958.

De asemenea, nici notificarea invocată de recurentă nu are efect întreruptiv de prescripție, neîncadrându-se în cauzele de întrerupere prevăzute limitativ de art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Pentru aceste considerente, reținând că în speță nu a intervenit nici o cauză de întrerupere a prescripției, apreciez că în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la penalitățile pentru întârzierea la plata cheltuielilor de întreținere aferente perioadei februarie 2001 – octombrie 2007.

Judecător,

C. C. E.

Red./tehnored. C.C.E.

2 ex., 17.10.2013