Rectificare carte funciară. Sentința nr. 3556/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3556/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 3556/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 05 Noiembrie 2014
Președinte - E.-C. P.
Grefier I. B.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3556/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ORGANIZAȚIA U. DE A. P. IRIGAȚII "A." SOLONEȚ NORD BIVOLARI P. B. L. și pe pârât S. R. - P. M. FINANȚELOR P. - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. IAȘI, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18 octombrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 28.05.2014, reclamanta Organizația U. de A. pentru Irigații „A.” Soloneț Nord Bivolari a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., ca prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauză, să se dispună rectificarea înscrierilor din cartea funciară nr._, UAT Bivolari,în sensul radierii dreptului de proprietate ce a fost înscris în favoarea pârâtei S. R., domeniul public, cu privire la imobilul teren extravilan, categoria curți construcții, în suprafață de 427 m.p., situat în ., tarlaua 88, ., identificat la momentul de față, cu nr. cadastral_, înscris în cartea funciară_ UAT Bivolari.
Motivand in fapt cererea formulata se arata ca ORGANIZAȚIA U. DE A. P. IRIGAȚII „A." SOLONEȚ NORD BIVOLARI, cu sediul în ., a fost înființată prin Ordinul OR 110 din 23.05.2006 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor își Dezvoltării Rurale, fiind înscrisă în Registrul național al organizațiilor de I îmbunătățiri funciare la data de 24.05.2006 și având atribuit Codul de identificare fiscală_, conform certificatului de înregistrare fiscală din 05.06.2006.În prezent, organizația funcționează în conformitate cu actul constitutiv și statutul autentificat cu nr. 778 din 30 martie 2006, având ca președinte pe B. L..
Sustine reclamanta invocand art. 7 alin. (3) din Legea nr. 440/2001, că dreptul de proprietate privata pe care, la data adoptării menționatei legi, statul îl deținea asupra
infrastructurii de îmbunătățiri funciare - irigații amplasată pe teritoriul reclamantei organizatie a utilizatorilor de apă pentru irigații, a fost transferat la cerere, fara plata, în favoarea O.U.A.I. ,.A." SOLONEȚ NORD BIVOLARI, în temeiul Ordinului nr. 386 din 21.05.2007 emis de către Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a procesului-verbal de predare-primire a infrastructurii de îmbunătățiri funciare aparținând domeniului privat al statului nr. 2582 din 14.06.2007.
Considera reclamanta ca, începând cu data de 14 iunie 2007, reclamanta O.U.A.I. „A." SOLONEȚ NORD BIVOLARI este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului teren extravilan, categoria curți construcții, în suprafață de 427 m.p., situat în ., tarlaua 88, ., pe care este amplasat SPP 1b.
Sustine reclamanta ca s-a constatat că terenul pe care se află infrastructura de îmbunătățiri funciare - irigații compusă din mijlocul fix stație de pompare de punere sub presiune, a fost înscris în cartea funciară în favoarea Statului român, domeniul public (invocându-se o pretinsă includere în domeniul public al statului și înscriere în inventarul bunurilor domeniului public al statului aprobat prin HG nr. 1705/2006 Anexa 3), după cum urmează: teren extravilan, categoria curți construcții, în suprafață de 427 m.p., situat în ., tarlaua 88, ., identificat la momentul de față, cu nr. cadastral_, înscris în cartea funciară_ UAT Bivolari.
Chiar dacă există un document intitulat „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului" din administrarea Filialei lași a Agenției Naționale a îmbunătățirilor Funciare unde sub semnătura directorului de filială mijlocul fix in discuție ar fi inventariat în domeniul public drept SPP 1b cu nr. MF 1J3099 cod de clasificare 8.1 G, sustine reclamanta ca acesta situatie este infirmata de adresa nr. 2002 din 30.08.2013, emisă de Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare - Filiala de îmbunătățiri Funciare lași, unde se arată că până la transferul fără plată, conform legii către asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații, bunurile din compunerea infrastructurii de îmbunătățiri funciare pentru irigații au făcut parte din domeniul privat al statului.
Considera reclamanta ca înscrierea în menționata carte funciară este efectuată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, dat fiind că în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 440/2001, lucrările din amenajările de irigații, formate din stații de pompare punere sub presiune, rețelele interioare de irigații formate din conducte și canale, precum și echipamentul mobil de udare (care la momentul respectiv se găseau în administrarea Societății Naționale Îmbunătățiri Funciare — S.A.), erau incluse în domeniul privat al statului.
La art 7 alin. (2) din aceeași lege se precizează expres care anume bunuri din ansamblul lucrărilor de irigații fac parte din domeniul public al statului Din oroborarea celor două texte legale reiese că:
-tot ceea ce înseamnă lucrări existente de la priza de apă și până la . pompare și punere sub presiune constituie obiect al dreptului de
proprietate publică al statului; iar
- incepând cu stația de pompare și punere sub presiune și până la echipamentul mobil de udare constituia proprietate privată a statului la momentul adoptării Legii nr. 440/2001.
Sustine ,prin urmare, ca prin încălcarea dispozițiilor legale evocate, s-a făcut întabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului român – domeniu public .
Chiar daca imobilul figureaza in H.G. nr. 1705/2006, considera ca acest act nu are cum să atribuie apartenența bunului la domeniul public, atâta timp cât printr-un act normativ cu forță juridică superioară -lege, adoptată anterior menționatei hotărâri de guvern - se atestă în mod indubitabil că bunuri din categoria celor vizate de speța de față nu aveau cum să fie incluse în domeniul public al statului.
Mai mult, dispoziția din Legea nr. 440/2001 este în concordanță cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, lege în a cărei Anexă, la pct. I. 16. se arată că fac parte din domeniul public al statului „canalele magistrale și rețelele de distribuție pentru irigații, cu prizele aferente"
P. urmare, începând cu data de 14 iunie 2007, titularul dreptului de proprietate asupra imobilului teren extravilan categoria curți construcții, în suprafață de 427 m.p., situat în ., tarlaua 88, ., pe care este amplasat SPP 1b, este reclamanta O.U.A.I. „A." SOLONEȚ NORD BIVOLARI, iar înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului R. cu titlul de drept de proprietate publică este nelegală, fiind făcută cu prejudicierea dreptului
In drept s-au invocat dispozițiile art. 907, 908 din Codul civil, în conformitate cu care când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia, care printre altele, privește radierea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.
Pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași în baza mandatului_/05.06.2014, a solicitat respingerea cererii invocând excepția inadmisibilității acțiunii.
Arată pârâtul că nu există o hotărâre judecătorească definitivă care să constate că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, invocând decizia nr. 3583/10.09.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției de inadmisibilitate, arătând, în esență, că acțiunea în rectificare promovată nu este întemeiată pe motivul adus în discuție de pârâtă și că acțiunea în rectificare poate fi introdusă și concomitent cu acțiunea de fond conform dispozițiilor art. 908 alin. 4 Cod civil, nefiind reglementată de lege o acțiune distinctă precum acea la care face referire art. 907 alin. 3 Cod civil.
Arată, de asemenea, reclamanta că nu a contestat caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică și nici procedura de efectuare a inventarului bunurilor din domeniul public și nici nu a reproșat că la adoptarea H.G. 1705/2006 s-ar fi încălcat norme de tehnică legislativă.
Însă, susține reclamanta, din coroborarea dispozițiilor articolului 7 alin. 2 din Legea 440/2001 cu cele ale punctului I.16 din Anexa la Legea 213//1998 rezultă că terenul în litigiu nu a fost obiect al proprietății publice.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri la solicitarea ambelor părți.
* * *
Analizând ansamblul probator administrat din perspectiva dispozițiilor legale incidente în cauză, Tribunalul constată următoarele:
În mod prioritar, văzând art. 224, 248, 390 NCPC, Tribunalul a supus dezbaterilor contradictorii excepția inadmisibilității acțiunii invocată în întâmpinare de pârâtul S. R. prin reprezentant.
Tribunalul constată că excepția inadmisibilității se impune a fi admisă, fata de temeiul de drept al cererii deduse judecatii . Astfel se retine ca art 907 cod civil prevede:
„(1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.
(2) P. rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.
(3) Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic.”
Art.908 dispune:
„ (1) Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă:
1 înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui;
2. dreptul înscris a fost greșit calificat;
3.u mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea în cartea funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordanță cu situația juridică reală a imobilului.
(2) Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarația autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă.
(3) Când dreptul înscris în cartea funciară urmează a fi rectificat, titularul lui este obligat să predea celui îndreptățit, odată cu consimțământul dat în formă autentică notarială pentru efectuarea rectificării, și înscrisurile necesare, iar în caz contrar, persoana interesată va putea solicita instanței să dispună înscrierea în cartea funciară. În acest din urmă caz, hotărârea instanței de judecată va suplini consimțământul la înscriere al părții care are obligația de a preda înscrisurile necesare rectificării.
(4) Acțiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost admisă acțiunea de fond, când este cazul. Ea poate fi formulată atât împotriva dobânditorului nemijlocit, cât și împotriva terților dobânditori, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, în condițiile prevăzute la art. 909, cu excepția acțiunii întemeiate pe dispozițiile alin. (1) pct. 3 și 4, care nu poate fi pornită împotriva terților care și-au înscris vreun drept real, dobândit cu bună-credință și printr-un act juridic cu titlu oneros sau, după caz, în temeiul unui contract de ipotecă, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare.”
În condițiile în care titlul în baza căruia s-a înscris dreptul de proprietate a Statului R. nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu se poate solicita radierea dreptului de proprietate printr-o acțiune în rectificarea cărții funciare. Tribunalul retine ca in actiunea în rectificare de carte funciară nu se poate examina și compara valabilitatea titlurilor proprietarilor tabulari.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că prin acțiunea în rectificarea înscrierilor în Cartea Funciară se poate cere îndreptarea sau suprimarea unor înscrieri necorespunzătoare făcute în cuprinsul acesteia, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a imobilului, această acțiune având, de obicei, un caracter subsidiar, fiind grefată pe o altă acțiune având ca obiect constatarea nulității sau anularea unui act, simulația sau rezoluțiunea acestuia. Înalta Curte a reținut că este inadmisibilă acțiunea în rectificarea mențiunilor din cartea funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului tabular, în condițiile în care titlul în baza căruia s-a înscris dreptul de proprietate nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.(Decizia nr. 3583 din 10 septembrie 2013 pronunțată în recurs de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect rectificare CF)
Tribunalul noteaza ca in cartea funciară nr._, pentru imobilul teren viran în suprafață de 427 mp figurează în calitate de proprietar S. R., terenul în discuție aparținând domeniului public conform H.G. 1705/29.11.2006. Instanța notează că titlul, în baza căruia a fost intabulat dreptul de proprietate, nu a fost desființat si prin urmare produce efecte juridice depline.
H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului este emisă în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată și al art. 20 alin. 2 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul acesteia.
Tribunalul constată că în prezenta cauză reclamanta neagă dreptul de proprietate publică asupra imobilului, invocându-și propriu drept de proprietate asupra acestuia.
Tribunalul notează că analiza susținerilor reclamantei impune o comparare a titlurilor fiecărei părți. Ori, această operațiune nu poate fi realizată în procedura aleasă de reclamant.
În considerarea celor anterior expuse, Tribunalul urmează a respinge cererea ca inadmisibilă ,in baza art .248, 390 N.C.P.C
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât.
Respinge ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta Organizația U. de A. pentru Irigații „A.” Soloneț Nord Bivolari, cu sediul în ., reprezentată de avocat T. D. – C., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași, cu sediul în municipiul Iași, .. 26, județul Iași.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la sediul Tribunalului Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 05 noiembrie 2014.
Președinte, E.-C. P. | ||
Grefier, I. B. |
ed. E.C.P.
4 ex./24.04.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 892/2014. Tribunalul IAŞI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1414/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|








