Pretenţii. Decizia nr. 167/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 167/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 167/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 11 Februarie 2015
Președinte - I. D.
Judecător C. D.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 167/2015
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelanții: G. A., G. A. L. și G. R. L. împotriva sentinței civile nr. 1587/2014 pronunțată de Judecătoria P. în contradictoriu cu intimat C. C. R., intimat S. C. DE C. DE G. 2 F. I., intimat U. JUDEȚEANĂ A COOPERAȚIEI DE C. IAȘI, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.02.2015, când datorită imposibilității constituirii completului de judecată, datorită lipsei motivate a doamnei judecător D. I., instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1587 din 12.05.2014 a Judecătoriei P. s-au anulat ca netimbrate capetele 2 și 3 de cerere privind accesiunea imobiliară formulate de reclamanții G. A., G. A. L. și G. R. L., în contradictoriu cu pârâții SCC GR.1 CONSUMCOOP R., U. JUDEȚEANĂ A COOPERAȚIEI DE C. IAȘI, și S. C. DE C. DE G. 2 FERDERALCOOP IAȘI.
A fost respins capătul 1 de cerere privind lipsa contravalorii de folosință a terenului actualizată cu indicele de inflație formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții U. JUDEȚEANĂ A COOPERAȚIEI DE C. IAȘI și S. C. DE C. DE G. 2 FERDERALCOOP IAȘI ca fiind formulat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a respins ca neîntemeiat capătul 1 de cerere privind lipsa contravalorii de folosință a terenului actualizată cu indicele de inflație formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta SCC GR.1 CONSUMCOOP R..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost aceasta întregită prin cererea adițională, reclamanții G. A., G. A. L. și G. R. L. au solicitat în contradictoriu cu pârâții C. C. R., S. C. DE C. DE G. 2 F. I. și U. JUDEȚEANĂ A COOPERAȚIEI DE C. IAȘI:
- obligarea pârâților la plata lipsei contravalorii de folosință a terenului situat în ., jud. Iași, T 13, . de 3000 de lei calculat din iulie 2011 până la data formulării acțiunii, actualizată cu indicele de inflație, precum și obligarea la plata lipsei contravalorii de folosință a terenului în cuantum de 120 de lei/lună în continuare, actualizată cu indicele de inflație, până la executarea efectivă a hotărârii ce se va pronunța;
- ridicarea pe cheltuiala pârâtei a construcției existente pe terenul mai sus identificat sau
- constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către reclamanți asupra construcției aferente terenului ai cărui proprietari sunt reclamanții, prin accesiunea imobiliară artificială.
Prin încheierea de ședință din 24.03.2014 (f.119-120) instanța de fond a anulat ca netimbrate capetele 2 și 3 din acțiune privind accesiunea imobiliară în ambele sale forme, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Uniunii dar și a pârâtei SCC Gr. 2 F. Iași, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SCC Gr.1 Consumcoop R..
Față de netimbrarea capetelor de cerere privind accesiunea imobiliară capetele 2 și 3 din acțiunea principală vor fi anulate ca netimbrate.
Față de cele de mai sus rezultă că limitele de investire ale instanței rămân cu privire la cererea privind lipsa contravalorii de folosință a terenului actualizată cu indicele de inflație.
Față de excepțiile admise prin încheierea de ședință din 24.03.2014 capătul 1 de cerere privind lipsa contravalorii de folosință a terenului actualizată cu indicele de inflație formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții U. Județeană A Cooperației De C. Iași și S. C. De C. De G. 2 Ferderalcoop Iași a fost respins ca fiind formulat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Față de cele de mai sus instanța de fond a constatat că se mai impune analiza pe fond doar a capătului de cerere privind lipsa contravalorii de folosință a terenului actualizată cu indicele de inflație formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta SCC GR.1 CONSUMCOOP R..
În fapt, reclamanții sunt proprietarii suprafeței de teren de 542 m.p. intravilan ., jud. Iași, potrivit TP nr._/ 28.08.2008 și certificatului de moștenitor nr. 15/22.12.2011 (f. 7-8, 17-18 dosar).
Potrivit sentinței civile nr. 62/ 10.01.2000 – dosar nr. 4746/1999 al Judecătoriei P., pârâta Consumcoop R. este proprietara construcției în suprafață de 109,39 m.p. cu destinația magazin și bufet din ., jud. Iași (f. 46-48 dosar).
Niciuna din părți nu a negat faptul că imobilul – construcție proprietatea pârâtei se află amplasat pe imobilul – teren proprietatea reclamanților.
Ca temei de drept pentru cererea privind lipsa de folosință a terenului aferent construcției proprietatea pârâtei SCC Gr. 1 Consumcoop R. reclamanții au invocat prevederile art. 480-487 C.civ. (de la 1864) și art. 1 Protocol 1 CEDO.
Conform art. 480-487 cod civil :”480. Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însã în limitele determinate de lege. 481. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afarã numai pentru cauza de utilitate publica și primind o dreapta și prealabilã despãgubire. 482. Proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul și asupra tot ce se uneste, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Acest drept se numește: drept de accesiune. 483. Fructele naturale sau industriale ale pãmântului, fructele civile, sporul animalelor (prasila), se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune. 484. Fructele produse de vreun lucru nu se cuvin proprietarului, decât cu îndatorire din parte-i de a plati semãnãturile, araturile și munca pusã de alții. 485. Posesorul nu câștiga proprietatea fructelor decât când poseda cu buna-credința; la cazul contrariu, el este dator de a înapoia productele, împreunã cu lucrul, proprietarului care-l revendica. 486. Posesorul este de buna-credința când poseda ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cãrui viciuri nu-i sunt cunoscute. 487. El înceteazã de a fi cu buna-credința din momentul când aceste viciuri ii sunt cunoscute”.
Conform art. 1 Protocol 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului :” Orice persoana fizica sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevãzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Ca răspuns al temeiului de drept invocat de reclamant, pârâta a invocat prevederile Decretului 244/1955 conform cărora :” Terenurile proprietatea statului, aflate în administrarea comitetelor executive ale sfaturilor populare, necesare pentru construcții unitãților cooperatiste, pot fi transmise fãrã plata și fãrã termen în folosinta acestora, prin decizia comitetului executiv al sfatului popular regional, respectiv a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, date la propunerea comitetului executiv al sfatului popular deținãtor al terenului. (…)”.
Conform art. 187 din Legea 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum :” Terenurile transmise în folosinta, pe durata nedeterminatã și fãrã plata, în vederea realizãrii de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și ale cooperației de credit, își mențin acest regim juridic pe toatã durata existenței construcțiilor respective în proprietatea organizațiilor cooperatiste”.
Conform art. 107 din legea 1/2005 :” (1) Terenurile transmise în folosință pe durată nedeterminată și fără plată în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și meșteșugărești, precum și a asociațiilor cooperatiste, existente până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate și pe care au fost realizate construcții conform legii, își mențin acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societății cooperative”.
Analizând temeiurile de drept invocate de părți, raportat la petitul acțiunii supuse analizei – lipsă de folosință – instanța de fond a constatat că cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului, actualizată cu indicele de inflație, este neîntemeiată.
Astfel, dreptul de proprietate privată are trei caracteristici esențiale: dispoziția, folosința și posesia.
Reclamanții au dispoziția, dar sunt privați de folosința și posesia terenului ce face obiectul dreptului de proprietate invocat.
Contravaloarea lipsei de folosință corespunde pentru reclamanți lipsei dreptului lor de a culege fructele terenului a cărui proprietari sunt conform titlului de proprietate nr._/2008 emis în baza legii 18/1991.
Pe de altă parte, dreptul de proprietate publică are ca dezmembrământ darea în folosință gratuită a unui bun proprietate publică către terț privat.
Cu privire la terenul în litigiu pârâta este beneficiara, prin lege, tocmai a acestui dezmembrământ al dreptului de proprietate publică, aspect reieșit din interpretarea coroborată a articolelor citate mai sus din Decretul 244/1955, Legea 109/1996 și 1/2005, primul făcând expres referire la proprietatea statului, „în administrarea” comitetelor executive.
Numai bunul proprietate publică poate fi dat în administrare și/ sau folosință gratuită.
Decizia nr. 913/2009 a Curții Constituționale invocată de reclamanți nu face decât să confirme indirect logica instanței prezentate mai sus.
Nu întâmplător decizia Curții Constituționale se referă la dreptul autorităților centrale și locale de a percepe contravaloarea folosinței terenurilor și nu se referă la dreptul proprietarilor privați de a solicita o astfel de contravaloare: Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea articolului de lege respectiv doar din prisma regimului juridic de bun din domeniul public, pentru că din legile implicate rezultă doar un astfel de regim.
Or, dacă prin lege specială pârâta este beneficiara unui drept de folosință gratuită asupra terenului în litigiu, darea în folosință gratuită este dezmembrământ al proprietății publice iar reclamanții își întemeiază cererea privind lipsa de folosință pe un titlu de proprietate privată, instanța de fond a apreciat că în speță nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 107 din Legea 1/2005 privind revendicarea terenului în litigiu.
Reclamanții susțin că au îndeplinit condiția revendicării prin cererea soluționată în baza legii 18/1991 și eliberarea titlului de proprietate nr._/2008.
Instanța de fond a apreciat că această ipoteză nu este suficientă întrucât, în principiu, în baza legii 18/1991 nu se poate stabili dreptul de proprietate asupra terenurilor ce fac parte din proprietatea publică a statului, cel puțin nu fără o hotărâre de guvern prin care terenul să fi fost scos din domeniul public și trecut în domeniul privat al statului, urmând ca ulterior acestei treceri să se poată stabili dreptul de proprietate în beneficiul persoanelor îndreptățite la reconstituire potrivit legii fondului funciar.
Dacă o astfel de hotărâre a Guvernului ar fi existat, putea fi aplicată legea 18/1991 în favoarea reclamanților, iar pârâtei nu i s-ar mai fi putut aplica legea specială 1/2005 (inclusiv cele anterioare) întrucât dezmembrământul proprietății publice ar fi încetat de drept odată cu regimul juridic de proprietate publică al terenului.
Fără a analiza valabilitatea titlului reclamanților sau al pârâtei întrucât depășește limitele de investire ale instanței, nu se poate a nu se observa o situație juridică inedită: potrivit actului civil privat (titlul de proprietate emis în baza legii 18/1991) și potrivit legilor speciale arătate mai sus (Decretul 244/1955, Legea 109/1996 și Legea 1/2005) același teren apare atât ca având regim de proprietate privată cât și regim de proprietate publică.
Față de natura juridică duală și incertă regimului juridic al terenului în litigiu, reclamanții susțin că li se cuvin fructele terenului proprietatea lor privată în timp ce pârâtul se apără invocând dezmembrământul proprietății publice de care beneficiază în mod gratuit prin lege, adică tocmai datorită legii speciale nu pot fi obligați la plata contravalorii fructelor terenului în litigiu.
Or, datorită ambiguității identității adevăratului proprietar al terenului (reclamanții sau statul român) instanța de fond a arătat mai sus că nu este întrunită în cauză condiția revendicării terenului menționată de art. 107 din legea 1/2005 ca și unică cerință de natură a înlătura gratuitatea folosinței terenului.
Din aceleași considerente de mai sus instanța de fond a reținutcă nu se poate face nici aplicarea directă a prevederilor art. 1 Protocol 1 CEDO, în primul rând pentru că reclamanții nu au făcut dovada incontestabilă a proprietății lor în defavoarea proprietății statului român și în al doilea rând întrucât nu au fost epuizate căile dreptului intern (nu s-a accesat acțiunea în revendicare, singura acțiune în cadrul căreia se pot analiza comparat titlurile de proprietate invocate de părți – privat, public).
Chiar trecând peste cele prezentate mai sus instanța de fond reține faptul că acțiunea neîntemeiată și raportat la probele și temeiurile juridice invocate de reclamanți.
Astfel, în susținerea pretențiilor lor privind lipsa de folosință reclamanții au indicat doar contractul de închiriere nr. 34/ 21.09.2009 și prevederile art. 480-487 Cod civil de la 1864.
Contractul de închiriere nr. 34/2009 a fost încheiat pe perioadă determinată: 01.10.2009 – 21.12.2009, fără posibilitatea operării tacitei relocațiuni și cu posibilitatea prelungirii duratei contractului doar în scris, cu acordul ambelor părți.
Contractul de închiriere nr. 34/2009 și-a încetat efectele la data de 31.12.2009, nefiind prelungit în nici un mod de către părți, astfel încât suma de 3000 de lei pretinsă de reclamanți ca reprezentând contravaloarea chiriei de 120 de lei calculată pe 25 de luni începând cu luna iulie 2011 nu are suport juridic. Aceeași este și situația juridică a cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 120 de lei lunar în continuare până la executarea prezentei hotărâri, nici pentru aceasta neexistând temei de drept sau contractual.
Prevederile art. 480-487 Cod civil pălesc în fața prevederilor legii speciale nr. 1/2005 cu antecesorii săi, legea specială având prioritate în aplicare, potrivit principiului omnicunoscut în drept, față de normele generale ale codului civil, iar legea specială îl apără pe pârât în fața pretențiilor reclamanților la modul detaliat deja mai sus.
În principiu lipsa de folosință se întemeiază pe prevederile art. 998 Cod civil de la 1864, însă instituția răspunderii civile delictuale nu a fost invocată de reclamanți în cauză, iar instanța de fond a reținut că este ținută de codul de procedură civilă a se pronunța doar asupra a ceea ce s-a cerut.
Pentru toate considerentele expuse, negăsind nici un argument juridic incontestabil în favoarea reclamanților dar nenumărate argumente juridice de partea pârâtei, instanța de fond a respins acțiunea privind lipsa contravalorii de folosință a terenului actualizată cu indicele de inflație formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Scc Gr.1 Consumcoop R..
Văzând și prevederile art. 453 C.p.c. instanța de fond a constatat că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții G. A., G. A. L. și G. R. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Se arată faptul că, pe parcursul întregului dosar, instanța de fond nu a păstrat echilibrul părților în proces.
Arată apelanții faptul că instanța de fond i-a lipsit de dreptul de proprietate asupra terenului, fără a se solicita acest lucru, pârâta – prin întâmpinarea depusă – necriticând în nici un fel primul capăt de cerere. Instanța de fond a depășit limitele investirii sale, apreciind că reclamanții nu au făcut dovada incontestabilă a proprietății lor, consacrând existența unui drept de proprietate publică în temeiul Decretului 244 din 1955, legii 109 din 1996 și legii 1 din 2005. Prin hotărârea dată instanța de fond le-a îngrădit nejustificat dreptul de proprietate, lipsindu-l de exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate (cauza V., precum și cauza M. contra României).
Raportat la art. 1 Lg. 244 din 1955 pârâta trebuia să depună decizia comitetului executiv al sfatului popular regional prin care li s-a atribuit terenul de sub clădirea ridicată pentru a-și justifica folosința terenului, întrucât acest act normativ – prin el însuși - nu atribuia folosința terenului.
Sentința din 2000 nu reține, în niciun moment, existența unui drept de superficie asupra terenului pentru care au titlu de proprietate.
Din interpretarea art. 107 Lg. 1 din 2005 reiese faptul că în situația în care adevăratul proprietar al terenului ocupat de construcțiile realizate de o societate corporatistă își revendică dreptul său, cooperativa respectivă nu mai beneficiază de un drept de folosință gratuită asupra terenului.
Aprecierea instanței de fond, că nu au formulat o acțiune în revendicare clasică, nu poate fi avută în vedere întrucât nu au un drept de proprietate asupra construcției iar, până la pronunțarea sentinței de fond, nimeni nu le-a contestat dreptul de proprietate asupra terenului.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței de fond în sensul admiterii acțiunii și obligării la plata contravalorii lipsei de folosință începând cu luna iulie 2011; au fost solicitat și cheltuielile de judecată efectuate la fond și în apel.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pentru următoarele motive: după ce au fost reluate parte din considerentele sentinței apelate se reține faptul că dreptul de proprietate al apelanților reclamanți a fost contestat prin întâmpinare și prin răspunsul la cererea adițională, când s-a arătat faptul că terenul pe care se află construcția nu este proprietatea acestora. S-a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive.
La termenul din 20.11.2014 instanța de apel a reținut faptul că apelul este corect timbrat, motivat, semnat, declarat în termen legal. La 8.12.2014 cauza a fost repusă pe rol pentru achitarea unei diferențe de taxe de timbru, obligație îndeplinită de apelanți.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, dar și sub toate aspectele, tribunalul va reține că apelul declarat de către reclamanții G. A., G. A. L. și G. R. L. este întemeiat, față de următoarele considerente:
Suntem în prezența unei acțiuni prin care se solicită contravaloarea lipsei de folosință a terenului situat în intravilanul satului Vascani, ., T13, . de 542 mp.
Instanța de fond a respins cererea formulată motivat de următoarele aspecte;
- deși au dispoziția terenului, sunt privați de folosința și posesia acestuia raportat la faptul că pârâta intimată este beneficiara, prin lege, a dreptului de folosință gratuită a terenului, raportat la Decretul 244 din 1955, Lg. 1/2005 și Lg. 109/1996. Darea în folosință gratuită este un dezmembrământ al proprietății publice, în timp ce reclamanții își întemeiază cererea pe dreptul de proprietate privată, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 107 Lg. 1 din 2005 privind revendicarea terenului în litigiu.
- Contractul de închiriere invocat de reclamanți nu prevede posibilitatea operării tacitei relocațiuni iar posibilitatea prelungirii duratei contractului se poate face doar în scris, cu acordul părților.
- Temeiul de drept invocat de reclamant este cel prevăzut de dispozițiile art. 480-487 Cod civil și nu al răspunderii civile delictuale; legea specială 1/2005 are prioritate față de dispozițiile invocate de reclamanți.
Apelanții reclamanți invocă următoarele motive de apel:
- Instanța de fond i-a lipsit de dreptul de proprietate asupra terenului, fără a se solicita acest lucru
- instanța de fond le-a îngrădit nejustificat dreptul de proprietate
- Raportat la art. 1 Lg. 244 din 1955 pârâta trebuia să depună decizia comitetului executiv al sfatului popular regional prin care li s-a atribuit terenul de sub clădirea ridicată pentru a-și justifica folosința terenului, întrucât acest act normativ – prin el însuși - nu atribuia folosința terenului
- art. 107 Lg. 1 din 2005
În ceea ce privește obiectul cererii tribunalul reține formularea clară
din cuprinsul cererii de chemare în judecată, independent de temeiul de drept invocat în final. În aplicarea principiului disponibilității, instanța nu poate depăși limitele obiectului fixate de reclamant, în sensul că nu poate acorda mai mult sau mai puțin decât s-a solicitat. Dacă formulările reclamantului sunt improprii, ambigui și nu se poate determina exact obiectul cererii, instanța are obligația, în baza rolului activ, să ceară părții să facă precizările necesare și să pună în discuție orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cererea de chemare în judecată deoarece investirea este făcută cu situația de fapt în întregul său – art. 22 C.pr.civ. Astfel, în exercitarea rolului activ, instanța nu este ținută de temeiul juridic al cererii, având posibilitatea de a schimba calificarea juridică dată de reclamant, în funcție de conținutul cererii. În acest sens este și practica ICCJ, Secția Civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 5279 din 20 iunie 2011.
Dacă o parte invocă greșit un text de lege judecătorul nu este ținut de textul legal respectiv, ci, după punerea în discuția părților, poate (și trebuie) să aplice dispoziția legală incidentă situației de fapt fundamentate juridic de către parte.
Principiul disponibilității alături de cel al contradictorialității și al dreptului la apărare se circumscriu noțiunii de proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind consacrat de dispozițiile art. 129 alin. 6 C.proc.civ., potrivit cărora părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea procedurii judiciare, ci pot determina conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.
În acest sens susțin și apelanții, arătând faptul că instanța de fond a
analizat temeinicia titlului lor de proprietate deși nu era investită cu acest capăt de cerere, făcând vorbire despre o revendicare clasică ce trebuia promovată.
Este evident, din cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că reclamanții apelanți solicită să fie despăgubiți pentru faptul că nu pot folosi terenul în suprafață de 542 mp motivat de faptul că pârâta are ridicată o construcție, motiv pentru care se solicită plata unei despăgubiri. Raportat la această situație este incidentă instituția răspunderii civile delictuale ce va fi analizată de instanța de apel.
Dispozițiile aplicabile în speța de față sunt, astfel cum am menționat, cele prevăzute de art. 998-999 Cod Civil, respectiv: „ Orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. ”, respectiv „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.”
Din prevederile legale menționate mai sus rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiții, și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și existența vinovăției.
În ceea ce privește existența unui prejudiciu (efectul negativ suferit de o persoană ca urmare a faptei unei alte persoane; pagubele rezultate din încălcarea unor simple interese ale persoanei vătămate)- în cauza de față acesta este reprezentat de suma solicitată de către reclamanții apelanți cu titlu de daune materiale (prejudiciu adus prin imposibilitatea folosirii terenului pentru care dețin titlu de proprietate).
Pentru a se putea obține repararea prejudiciului este necesară întrunirea cumulativă a unor condiții: prejudiciul să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât în privința existenței cât și al posibilității de evaluare.
În ceea ce privește existența unei fapte ilicite, tribunalul reține
următoarele aspecte:
În susținerea cererii s-a invocat existența titlului de proprietate emis conform legilor fondului funciar la data de 28.08.2008, sub nr._ (beneficiar al acestui titlu fiind G. V.). S-a mai invocat și existența contractului de închiriere nr. 34 din 21.09.2009.
A reținut instanța de fond incidența Decretului 244 din 1955, legii 109 din 1996 și legii 1 din 2005.
Reține tribunalul faptul că prin sentința civilă nr 62 din 10.01.2000 Judecătoria P. a admis acțiunea în constatare formulată de reclamanta F. Iași, prin reprezentanții săi legali, în nume și pentru Consumcoop R. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local R. și a constatat că Consumcoop R., prin F. Iași este proprietara spațiului de 109,39 mp construcție cu destinație de magazin și bufet în . rămas definitivă prin nedeclararea apelului.
În cuprinsul sentinței nu există stipulat un drept de superficie asupra terenului pe care se află construcția (relevant fiind dispozitivul acesteia). Suprapunerea dreptului de proprietate asupra terenului aparținând unei persoane cu dreptul de proprietate asupra construcției, aparținând unei alte persoane nu dă naștere prin ea însăși unui drept de superficie, în absența unui act juridic sau fapt juridic care să-l constituie ori a unei dispoziții legale pe care să se întemeieze. Astfel, constatarea existenței dreptului de superficie în beneficiul locatarului terenului este ilegală în absența actului juridic, respectiv a unei convenții, încheiate în formă autentică, având ca obiect nașterea acestui drept și stabilirea întinderii sale ca dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra terenului aparținând locatorului – în acest sens este și practica ÎCCJ Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4127 din 22 noiembrie 2013.
Conform art. 107 al.1 Lg. 1 din 2005 „Terenurile transmise în folosință pe durată nedeterminată și fără plată în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și meșteșugărești, precum și a asociațiilor cooperatiste, existente până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate și pe care au fost realizate construcții conform legii, își mențin acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societății cooperative”.
Textul de lege nu este aplicabil, însă reclamanților apelanți, motivat de faptul că pentru terenul respectiv există titlu de proprietate eliberat, conform dispozițiilor legale, titlu valabil, producător de efecte juridice, în baza căruia s-a încheiat și contractul de închiriere.
Curtea Constituțională, în decizia nr. 913 din 2009, constatã cã „obligarea autoritãților administrației publice centrale sau locale, prin norme imperative, de a atribui în folosințã gratuitã terenurile, "pe toatã durata existenței construcțiilor respective sau pânã la trecerea lor, cu platã, în proprietatea societãții cooperative", determinã încãlcarea dreptului acestor autoritãți de a exercita stãpânirea efectivã, directã și nemijlocitã, prin putere proprie și în interes propriu, a bunurilor imobile proprietate privatã, de a le folosi și de a culege fructele civile… De asemenea, instituirea prin Legea nr. 1/2005 a unor mãsuri prin care statul sprijinã dezvoltarea societãților cooperative, garantând un regim "care sã nu fie mai puțin favorabil decât cel acordat altor agenți economici", nu poate justifica limitarea exercitãrii de cãtre autoritãțile administrației publice centrale sau locale, în proprietatea cãrora se aflã terenurile în cauzã, a atributelor esențiale ale dreptului de proprietate, în sensul transmiterii gratuite a folosinței acestora. În aceste condiții, Curtea constatã cã prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 aduc atingere dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 privind garantarea și ocrotirea proprietãții private, în mãsura în care folosința terenurilor se face cu titlu gratuit”.
În ceea ce privește art. 187 Lg. 109 din 1996 tribunalul reține faptul că acesta privește o transmitere în folosință legală, dovedită ce nu se poate reține în cauza de față raportat la nedepunerea vreunui înscris din cele menționate expres de Decretul 244 din 1955 (relevante sunt și dispozițiile art. 4 din decret).
Deși pârâtele, prin întâmpinarea formulată, contestă acest drept al reclamanților apelanți, poziția reală a acestora izvorăște chiar din semnarea contractului de închiriere, în cuprinsul căruia recunosc calitatea apelanților de titulari ai dreptului de proprietate.
În aceste condiții instanța de apel reține și existența faptei ilicite prin îngrădirea de către pârâtă a dreptului reclamanților asupra terenului, drept ce izvorăște din titlul de proprietate emis de C.J.F.F.Iași.
Dreptul de proprietate este definit ca fiind absolut in relatie cu continutul juridic al acestuia, respectiv prin atributele acestuia: ius utendi, ius fruendi si ius abutendi, care presupune exercitarea prerogativelor mentionate mai sus asupra bunului in sensul stapanirii efective a acestuia, in materialitatea sa, direct si nemijlocit in putere proprie, in conditiile fixate de catre lege.
Totodata, caracterul absolut al dreptului de proprietate se poate traduce prin opozabilitatea acestuia erga omnes, respectiv prin imprejurarea ca titlularul acestui drept poate exercita oricare dintre atributele dreptului de proprietate fara a cere concursul altei persoane, iar limitarea exercitiului acestuia fiind data de natura constitutionala a dreptului de proprietate, care face parte din buchetul drepturilor reale principale, alaturi de dreptul de uzufruct, de uz, abitatie si superficie.
Dreptul de proprietate a fost definit ca fiind acel drept real care confera titularului atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun, atribute pe care numai acesta le poate exercita in plenitudinea lor, in putere proprie si in interesul sau, cu respectarea normelor juridice in vigoare.
În ceea ce privește perioada determinată pentru care s-a încheiat contractul de închiriere tribunalul reține faptul că art. 6 din contract prevede posibilitatea prelungirii acestuia cu acordul părților iar art. 19 prevede faptul că tacita relocațiune nu operează, locatarul fiind obligat, fără nicio formalitate, să elibereze spațiul în 5 zile de la expirarea contractului. Art. 20 prevede faptul că „În cazul rezilierii contractului din culpa locatarului (chiar și pentru lipsă de folosință) acesta datorează despăgubiri LOCATORULUI, care nu pot fi mai mici decât chiria pentru 3 luni”.
Raportat la art. 1437 și 1452 Cod Civil atâta timp cât locatarul a rămas în folosința lucrului după expirarea duratei contractului, fără ca locatorul să-l împiedice (deci cu permisiunea lui) locațiunea se consideră reînnoită prin tacita relocațiune; în acest fel se poate vorbi de întrunirea acordului ambelor părți la prelungirea contractului, așa cum prevede art. 6 din contract. De altfel, este evident faptul că art. 19 este stipulat în beneficiul locatorului.
Posesia exercitată de pârâtă și după expirarea termenului pentru care s-a încheiat contractul este reținută de tribunal din răspunsul la interogatoriu depus la fila 151 fond, unde se recunoaște că până în iulie 2011 s-a achitat chirie, deși a continuat să stăpânească bunul (pct. 3). Practic, din răspunsul la interogatoriu reiese faptul că singurul motiv pentru care a înțeles să nu mai achite chirie este faptul că reclamantul ar fi primit teren în compensare de la primărie (aspect nedovedit în cauză).
Pentru considerentele expuse, reținând îndeplinirea condițiilor necesare antrenării răspunderii civile delictuale, instanța de apel va admite acțiunea formulată de reclamanți parțial, motivat de următoarele aspecte:reclamanții au solicitat contravaloarea folosinței începând din iulie 2011; nefiind menționată data de sfârșit, și față de faptul că pârâta intimată nu a contestat folosința exercitată asupra terenului, se va avea în vedere perioada 1.07.2011-8.12.2014 (pentru care s-a putut calcula și taxa de timbru aferentă), despăgubirile fiind calculate conform contractului de închiriere, la suma de 120 lei lunar.
Nu se vor putea acorda penalități motivat de faptul că, deși se prezumă că părțile nu au modificat nimic față de contractul inițial, noua locațiunea ia naștere (în lipsă de stipulație contrară expresă) fără garanțiile contractului inițial, căci garanțiile trebuie prevăzute expres și nu pot fi prelungite peste termenul stipulat.
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de reclamanții G. A., G. A. L. și G. R. L. împotriva sentinței civile 1587 din 12.05.2014 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o va schimba în parte, în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamanții G. A., G. A. L. și G. R. L. în contradictoriu cu pârâta S.C. GR.1 CONSUMCOOP R., va obliga pârâta la plata către reclamanți a sumei de 4760 lei cu titlu de despăgubiri (contravaloare lipsă de folosință pentru perioada 1.07.2011-8.12.2014), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective (se va respinge cererea pentru perioada ulterioară) precum și la plata sumei de 343,82 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de reclamanți în fața instanței de fond (taxă de timbru – 128,82+215).
Va fi obligată intimata S.C. GR.1 CONSUMCOOP R. la plata către apelanți a sumei de 172,1 cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru achitată în apel – 108+64,1) raportat la soluția pronunțată de tribunal și la timbrajul achitat în prezentul dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanții G. A., G. A. L. și G. R. L. împotriva sentinței civile nr. 1587 din 12.05.2014 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții G. A., G. A. L. și G. R. L. în contradictoriu cu pârâta S.C. GR.1 CONSUMCOOP R..
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 4760 lei cu titlu de despăgubiri (contravaloare lipsă de folosință pentru perioada 1.07.2011-8.12.2014), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. Respinge cererea pentru perioada ulterioară.
Obligă pârâta la plata sumei de 343,82 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de reclamanți în fața instanței de fond (taxă de timbru).
Păstrează restul mențiunilor ce nu contravin prezentei decizii.
Obligă intimata S.C. GR.1 CONSUMCOOP R. la plata către apelanți a sumei de 172,1 cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru achitată în apel).
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2015.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED. – D.I./D.I.
4 EX – 27.03.2015
JUD. FOND – P. R. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 49/2015. Tribunalul IAŞI | Validare poprire. Decizia nr. 239/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
