Pretenţii. Decizia nr. 683/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 683/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 683/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 07 Mai 2014

Președinte - S. F.

Judecător - C. R.

Judecător - M. C.

Grefier - O. S.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 683/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurenta S. L. și pe intimata ASOCIAȚIA DE proprietari C. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu s-au prezentat părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa;

- recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru ce i s-a pus în vedere, după care:

Cauza aflându-se la prim termen de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 159­­­­1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată că recursul este formulat și motivat în termen, netimbrat.

Instanța reține că recurenta a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii. Instanța invocă excepția netimbrării cererii de recurs și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 8707/05.06.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, s-a admis in parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația De P. C. C. in contradictoriu cu pârâta S. L..

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de intreținere ca fiind rămas fără obiect .

S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la plata penalităților.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4915,51 lei cu titlu de penalități aferente perioadei 08.2007 – noiembrie 2012.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta Asociația de proprietari C. C., a chemat în judecată pe pârâta S. L. solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea pârâtei la:

- plata sumei de 5237,77 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada 01.2011 – 01.2013;

- plata sumei de 4915,51 lei cu titlu de penalități de întârziere la plata aferentă aceleași perioade.

Prima instanță a reținut că la data de 14.03.2013 cu chitanțele_ și_ reclamanta a achitat suma de 5280,19 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada 01.2011 – 01.2013 și a respins capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de întreținere ca fiind rămas fără obiect.

Plata cheltuielilor de întreținere s-a achitat integral pentru perioada in litigiu, însă nu in decurs de un an de la data intrării in vigoare a Legii 175/2010 potrivit art. II, ci la data de 14.03.2013, astfel că prima instanță nu a primit cererea de scutire de la plata penalităților.

Potrivit listelor depuse la filele 4-8 pârâta a efectuat periodic plăți care au întrerupt cursul prescripției, astfel că a respins excepția invocată in acest sens.

Adunarea Generală a proprietarilor a hotărât perceperea de penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere în cazul in care cheltuielile de întârziere nu sunt achitate la scadență, prin procesul verbal din 13.04.2008.

Prima instanță a considerat că necomunicarea procesului verbal nu constituie motiv de respingere a capătului de cerere privind plata penalităților.

Comunicarea hotărârilor Adunării Generale către membri necesită cheltuieli de expediere a corespondenței ori in condițiile in care pârâta și-a achitat cheltuielile de întreținere după circa doi ani și numai ca urmare a acționării sale in judecată, asociația nu dispune de fonduri in acest sens, având caracter non profit.

In temeiul art. 50 din Legea 230/2007 instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 4915,51 lei cu titlu de penalități aferente perioadei 01.2011 – 01.2013.

Reclamanta nu a depus chitanța cu care să facă dovada că a efectuat cheltuieli in cauză, prima instanță respingând capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. L., motivând că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 21 alin. 1 din Legea 230/2007 în care se menționează că proprietarii vor alege din cei prezenți un comitet executiv format din președintele asociației de proprietari și un cenzor sau o comisie de cenzori, precum și de disp. art. 25 alin. 4 din Legea 230/2007 conform cărora hotărârile adunărilor generale se consemnează în registrul de procese – verbale al asociației de proprietari și se semnează de către toți membrii comitetului executiv, iar procesul – verbal încheiat la 13.04.2008 este semnat doar de președinte și administrator.

S-a motivat că administratorul asociației de proprietari nu poate face parte din comitetul executiv, iar asociația nu i-a comunicat în scris hotărârile luate la adunarea generală din 13.04.2008, astfel că sunt nule aceste acte.

S-a mai precizat că penalizările calculate și solicitate au depășit valoarea debitului, fiind contrar prevederilor art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007, iar dreptul de a cere executarea silită a penalizărilor calculate până în luna martie 2010 este prescris, respectiv pentru suma de 506,38 lei.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu s-au administrat probe.

La termenul de judecată din 07.05.2014 tribunalul a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului întrucât recurenta a fost citată legal cu mențiunea de a timbra cererea de recurs cu taxa judiciară de timbru de 100 lei, obligație pe care nu a îndeplinit-o.

Având în vedere că recurenta nu a timbrat legal cererea de recurs și nici nu a formulat cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, tribunalul constată întemeiată excepția, acțiunea formulată făcând parte dintre cele supuse taxelor judiciare de timbru conform OUG 80/2013, și va anula ca netimbrat recursul urmând a menține sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția netimbrarii recursului.

Anuleaza ca netimbrat recursul declarat de parata S. L. împotriva sentinței civile nr.8707/05.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 07.05.2014.

Președinte,

S. F.

Judecător,

C. R.

Judecător,

M. C.

Grefier,

O. S.

Pentru grefier aflat în C.O. semnează grefier șef Secția I Civilă

Red.S.F.

Tehnored. M.M.D.

2 ex./04.09.2014

Judecător fond T. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 683/2014. Tribunalul IAŞI