Fond funciar. Decizia nr. 303/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 303/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 303/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 07 Martie 2014
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. I.
JUDECĂTOR – D. C.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 303/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către M. M.-I. împotriva sentinței civile nr. 2712 din 11.10.2013 pronunțată de Judecătoria P., intimați fiind O. I.-M., C. Județeana Iași P. A. L. Nr.18/1991, G. A., C. M., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 14 februarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 21 februarie 2014, 28 februarie 2014 și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 2712 /11.11.2013 pronunțată de Judecătoria P. s-a respins ca neîntemeiate excepția netimbrării, excepția lipsei calității procesuale active și excepția inadmisibilității, s-a respinge ca fiind lipsită de obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a numitului G. I., s-a respins, astfel cum a fost precizată, acțiunea formulată de reclamanta M. M. I., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat M. T., cu sediul în Iași, .. 15, ., . cu pârâții C. județeană Iași și O. I. M. ( decedată în cursul judecății) și continuată în contradictoriu cu moștenitorii G. A..
Instanța de fond a constatat că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. 2144/866 din 26.04.2011 reclamanta M. M. I. a chemat în judecată pe pârâții O. I. M. și C. județeană Iași solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/22._ privitor la suprafața de circa 3,50 ha teren situat in sola 21, .>
In motivarea acțiunii se arată că prin sentința civilă nr. 2065/2005 a Judecătoriei P. C. locală Stolniceni P. a fost obligată să pună în posesie pe D. S. cu suprafața de 5,00 ha teren pe vechiul amplasament situat pe raza comunei Stolniceni P., C. județeană Iași fiind obligată să emită titlul de proprietate.
Cele două comisii de fond funciar au refuzat să pună în executare hotărârea judecătorească motivat de faptul că ADS ar refuza să predea terenul și să încheie protocolul de predare-primire.
D. S. a decedat la data de 24.06.2008, reclamanta fiind unica moștenitoare, calitate în care a solicitat instanței înlăturarea respectivului obstacol din calea procedurii de reconstituire. Astfel, prin sentința civilă nr. 2005/2008 a Judecătoriei P. s-a dispus obligarea Comisiei județene Iași la solicitarea ADS-ului și apoi transmiterea către comisia locală a terenului în suprafață de 5,00 ha în vederea punerii în posesie și întocmirii titlului de proprietate. Ulterior, prin încheierea nr. 639/2009 a Judecătoriei P. s-a dispus obligarea Comisiei locale Stolniceni P. și a Primarului comunei Stolniceni P. la plata unei amenzi civile de 20 lei pe zi întârziere în favoarea statului. Urmare a acestei încheieri, arată reclamanta, comisia locală i-a adus acesteia la cunoștință că pe vechiul amplasament este întocmit titlul de proprietate nr._ din 22.03.2004, emis pe numele O. I. M., astfel cum rezultă din procesul verbal nr. 1032/2010.
Având în vedere momentul emiterii titlului de proprietate al pârâtei, reclamanta arată că în mod neîntemeiat și cu rea credință a fost reconstituit dreptul de proprietate de către comisia comunală. La momentul emiterii titlului de proprietate pe numele pârâtei era obligatorie reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, iar pârâta și autorii săi nu au deținut teren în . autoarea reclamantei.
În drept, reclamanta invocă prevederile art. III alin.1 lit.a pct. ii din Legea nr. 169/1997, coroborat cu prevederile art. 2 alin.1 din Legea nr. 1/2000.
Pârâta O. I. M. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, motivat de faptul că în cuprinsul sentinței civile nr. 2065/2005 a Judecătoriei P. nu s-a precizat expres amplasamentul suprafeței de 5,00 ha teren ce revine reclamantei. În respectiva cauză nu s-a administrat proba cu expertiză tehnică topografică prin care să se identifice respectivul amplasament, iar sentința civilă nr. 2065/2005 a Judecătoriei P. nu îi este opozabilă.
Totodată, menționează că în cazul în care reclamanta înțelege acțiunea promovată ca având caracter de revendicare imobiliară, aceasta are obligația de a indica valoarea bunului revendicat și de a achita taxa de timbru aferentă.
Pe fondul cauzei, pârâta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Arată pârâta că sentința civilă nr. 2065/2005 pe care pârâta își întemeiază acțiunea de față are la bază un proces verbal de punere în posesie nedatat și ale cărui aspecte legate de autenticitate nu au fost verificate. De asemenea, se arată că afirmația reclamantei legată de încunoștințarea primită din partea primarului comunei Stolniceni P. în legătură cu vechiul amplasament care i s-ar cuveni reclamantei dar care a fost atribuit pârâtei nu a fost probată.
Mai arată pârâta că bunica acesteia, S. D. (născută P.) a deținut, contrar susținerilor reclamantei, peste 630 ha teren arabil până la aplicarea prevederilor L. nr. 187/1945, precum și 50 ha teren pe raza comunei Stolniceni P. până la data aplicării decretului 83/1949. Pârâta arată că reclamanta nu a făcut dovada fostului amplasament la care ar fi îndreptățită, iar suprafața de teren înscrisă în procesul verbal de punere în posesie a reclamantei nu se referă la același amplasament cu cel înscris în titlul de proprietate contestat. P. motivele arătate, pârâta solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
La termenul din 07.06.2011 instanța a respins excepția netimbrării acțiunii și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active.
La data de 06.12.2011 a decedat pârâta O. I. M., reclamanta solicitând, într-o primă etapă, introducerea în calitate de succesor în drepturi a mandatarului acesteia, G. I..
Ulterior, la data de 29.05.2012 reclamanta solicită introducerea în cauză, în calitate de pârâte, a numitelor C. M. și G. A., moștenitoare ale defunctei așa cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 4/06.02.2012.
În rejudecare au fost solicitate relații de la cele două comisii de fond funciar.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma normelor legale aplicabile, instanța a reținut următoarele:
La data de 22.03.2004 a fost emis titlul de proprietate nr._ pe numele O. I. M. pentru suprafața totală de 50 ha teren, din care suprafața de 16,79 ha teren arabil extravilan situat în tarlaua 21 .>
Titlul a fost emis în baza cererii pe care titulara a formulat-o la data de 12.12.1997 prin care solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren care au aparținut bunicii sale, D. S. ( născută P. ) și tatălui său, M. P. I..
Dreptul de proprietate a fost stabilit prin hotărârea nr. 177/27.10.2000, solicitanta fiind înscrisă în anexa nr. 38 cu suprafața de 50 ha teren.
La data de 06.12.2011 pârâta O. I. M. a decedat, iar conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 4/06.02.2012 a lăsat ca moștenitori pe C. M. și G. A., în calitate de fiice.
În favoarea autoarei reclamantei, D. S., prin hotărârea nr. 6849/21.07.1991 a Comisiei județene Iași s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 5,00 ha teren pe raza comunei Stolniceni P., jud. Iași.
Prin sentința civilă nr. 2065/2005 a Judecătoriei P. s-a dispus, obligarea Comisiei locale Stolniceni P. să o pună în posesie pe numita D. S. cu suprafața de 5 ha teren, pe vechiul amplasament situat pe raza comunei Stolniceni P., C. județeană Iași fiind obligată să emită titlul de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 2005/2008 a Judecătoriei P. s-a dispus obligarea Comisiei județene Iași la solicitarea de teren de la ADS și transmiterea către comisia locală a terenului în suprafață de 5,00 ha în vederea punerii în posesie și întocmirii titlului de proprietate.
Prin încheierea nr. 639/2009 a Judecătoriei P. C. locală Stolniceni P. și Primarul comunei Stolniceni P. au fost obligați la plata unei amenzi civile de 20 lei pe zi întârziere, în favoarea statului până la executarea obligației impuse prin sentința civilă nr. 2005/2008.
Prin sentința civilă nr. 1410/29.05.2009 a Judecătoriei P. s-a dispus modificarea titlului de proprietate nr._/2004 ( titlu contestat în prezenta cauză), în sensul că a dispus excluderea din suprafața de 16,79 ha teren arabil extravilan situat în tarlaua 21 . unei suprafețe de_,392 mp teren, urmând ca această suprafață să fie inclusă în titlu la categoria teren intravilan.
Față de această împrejurare, instanța a constatat că la data introducerii acțiunii de față titlul de proprietate contestat nu mai exista în forma inițială, acesta fiind modificat prin sentința civilă nr. 1410/29.05.2009 a Judecătoriei P..
Mai mult, reclamanta contestă titlul cu privire la suprafața de 5 ha teren situat în tarlaua 21 ., prin sentința nr. 1410/29.05.2009 s-a dispus excluderea din suprafața totală de 16,79 ha teren situat în această locație a unei suprafețe de_,392 mp teren, adică o suprafață de peste 5,8 ha teren.
Din relațiile solicitate de la comisia județeană și cea locală a rezultat că până în momentul de față dispozițiile sentinței civile nr. 1410/29.05.2009 nu au fost puse în executare efectivă, titlul nefiind încă modificat în fapt.
Prin urmare, instanța a constatat că reclamanta solicită a se constatat nulitatea absolută a unui titlu de proprietate care nu mai există în prezent în forma sa inițială, fiind dispusă modificarea acestuia prin hotărâre judecătorească, hotărâre ale cărei dispoziții nu au fost încă aduse la îndeplinire faptic. În aceste condiții, instanța nu poate aprecia asupra legalității titlului inițial( acesta fiind cel contestat), titlu care nu mai există în plan juridic, acesta fiind modificat.
În consecință, este necesar ca mai întâi să fie puse în executare efectivă dispozițiile de modificare ale titlului, iar mai apoi, în cazul în care în opinia reclamantei vor subzista motivele invocate, se poate promova o acțiune similară prin care să se solicite constatarea nulității absolute a titlului modificat.
Este însă foarte probabil ca punerea în executare efectivă a dispozițiilor sentinței civile nr. 1410/29.05.2009 să conducă la stingerea litigiului întrucât din procesul verbal încheiat la data de 02.08.2011 de către comisia locală în baza sentinței menționate anterior se observă că suprafața de 11,2073 ha teren situat în tarlaua 21 . s-a propus a fi trecută în titlul nr._/2004 este învecinată cu D. S. ( vecin care nu apare în titlul nemodificat, ceea ce înseamnă că cel mai probabil, comisia locală a exclus din suprafața totală de 16,79 ha tocmai terenul în litigiu.
În ceea ce privește excepția netimbrării, aceasta a fost respinsă întrucât cererile având ca obiect constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sunt scutite de plata taxei de timbru.
Instanța a respins și excepția inadmisibilității invocată de defuncta O. I. M. prin întâmpinare.
Având în vedere cererea depusă de reclamantă la data de 29.05.2012 prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâte a moștenitoarelor defunctei O. I. M., respectiv C. A. și G. A., precum și precizările făcute prin avocat la termenul din 03.04.2012, instanța a respins ca fiind lipsită de obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a numitului G. I. invocată din oficiu în primul ciclu procesual.
Conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauza de către expert M. V., vechiul amplasament ce a aparținut autoarei reclamantei, D. S. este inclus în terenul înscris în titlul de proprietate nr._/2004.
În aceste condiții, instanța a apreciat că reclamanta își justifică interesul și, implicit, calitatea procesuală activă în cauză, astfel că excepția lipsei calității procesuale active invocată de defuncta O. I. M. prin întâmpinare va fi respinsă.
Față de cele reținute, întrucât reclamanta a înțeles să solicite constatarea nulității absolute a unui titlu care nu mai exista în forma sa inițială la data promovării acțiunii, acesta fiind modificat printr-o hotărâre judecătorească care însă nu a fost încă adusă la îndeplinire ( și care prin aducerea la îndeplinire ar putea să conducă la stingerea litigiului prin excluderea din suprafața totală de 16,79 ha teren situat în tarlaua 21 . a porțiunii de 5 ha teren în litigiu), instanța a respins, astfel cum a fost precizată acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții C. județeană Iași și O. I. M. ( decedată în cursul judecății) și continuată în contradictoriu cu moștenitorii G. A. și C. M..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. M. I..
Recurenta a arătat că la data emiterii titlului de proprietate contestat era obligatoriu reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament iar autorii pârâtei O. I. M. nu au avut teren în acel loc, respectiv P 165/1 T21.
Recurenta invocă sentința civilă 2012/2012 prin care a fost reconstituit dreptul autoarei sale și susține că sentința primei instanțe este nelegală. Se arată faptul că modificările unui titlu de proprietate nu are aceleași efecte cu anulare titlului de proprietate iar prin sentința civilă nr. 2012 nu s-a dispus scoaterea din titlul pârâtei a terenului proprietatea sa.
Recurenta învederează că suprafața terenului al cărui amplasament trebuie modificat este mult mai mică decât suprafața întregii parcele 165/1 iar în lipsa continuării prezentului demers juridic, nu i-ar rămâne la dispoziție decât variante reparatorii.
A solicitat admiterea recursului.
Legal citate intimatele G. A. și C. M. au depus întâmpinare.
Intimatele au solicitat în baza art. 413 Noul Cod de proc.civ. suspendarea judecării cauzei având în vedere că titlul contestat a fost înaintat OCPI în vederea rectificări, conform adresei 4340/17.09.2013. în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, sentința primei instanțe legală și temeinică. Intimatele au arătat că recurenta nu deține nici un titlu asupra terenului în litigiu care a fost legal atribuit altui proprietar .
În recurs nu au fost administrate alte probe.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art. 304 ind. 1 C. proc.civ. Tribunalul constată recursul întemeiat.
Din considerentele hotărârii recurate rezultă clar că raționamentul primei instanțe ce a determinat pronunțarea hotărârii se circumscrie aspectelor reținute prin sentința civilă 1410/2009 a Judecătoriei P..
Prin această sentință, instanța a reținut că prin hotărârea 1996/2008 C. Județeană de fond funciar P. a respins contestația reclamantei pârâtă în cauza de față deoarece dreptul de proprietate a fost reconstituit deja, fiind emis titlul de proprietate_/22.03.2004 – titlu contestat în prezenta cauză.
A reținut instanța că reclamanta O. este îndreptățită să primească suprafața de teren intravilan pe care s-a aflat conacul boieresc ce a aparținut autoarei sale și a dispus rectificarea titlului de proprietate în sensul că din suprafața totală de 16,79 ha teren arabil extravilan situat în T 21P 165/1, va fi exclusă suprafața de_,392 mp teren ce va fi inclusă în titlu la categoria intravilan.
Sentința nu a fost pusă în executare.
Acțiunea formulată de pârâta intimată O. I. M. a avut ca scop lămurirea amplasamentului suprafeței de 6 ha teren pe care s-au aflat conacul și acareturile autoarei sale. Instanța de fond a apreciat nejustificat faptul că excluderea suprafața de 5 ha teren din totalul de 16,79 ha, dispusă prin sentința civilă nr. 1410 și includerea la categoria intravilan ar soluționa juridic acțiunea reclamantei recurente. Prima instanță nu a verificat vechile amplasamente ale terenurilor ce au aparținut autorilor pârâților și nici nu a sesizat că T 21 P 165/1 ar o suprafață mult mai mare decât 5 ha ce formează obiectul cauzei de față.
Atât timp cât nu s-a identificat cu exactitate suprafața de teren în litigiu și vechile amplasamente ale autorilor, nu se poate stabili dacă sentința civilă nr. 1410 are vreo relevanță în soluționarea cauzei și nici nu se poate aprecia cu privire la motivul de nulitate a titlului de proprietate.
Mai mult, sunt reale susținerile recurentei cu privire la diferența dintre dispoziția de modificare a titlului de proprietate și cea de anulare a aceluiași act.
În raport de aceste considerente, va fi admis recursul și conform art. 312 al. 3 teza a II-a Cod proc.civ. cauza va fi reținută spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiza topo cadastrală.
Domnul expert va identifica suprafața de teren din litigiu ( schiță și vecinătăți) cu indicarea categoriei de folosință și apartenenței extra - intravilanului comunei și va preciza în raport de rolurile agricole ale autorilor părților, cui i-a aparținut. Se va preciza, astfel, dacă titlul de proprietate al pârâților a fost emis pe vechiul amplasament al autoarei lor. Va fi identificată și suprafața de_,392 mp situată în T 21 P 165/1 cu privire la care, prin sentința civilă 1410/2009 ( fila 20 volum I, rejudecare.), s-a dispus excluderea din extravilan și includerea în intravilan, specificându-se dacă există vreo corespondență cu terenul în litigiu.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L.
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a judecății formulată de către intimatele G. A. și C. M..
Admite recursul declarat de către reclamanta M. M.-I. împotriva sentinței civile nr. 2712 din 11.10.2013 pronunțată de Judecătoria P., pe care o casează in parte, in privința soluției asupra cererii de chemare in judecată.
Reține cauza spre rejudecare in vederea administrării de probe noi (expertiză topo-cadastrală).
Stabilește termen de judecată la data de 11.04.2014, cu citarea părților.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate, respectiv cele relative la excepții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 7.03.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
T.D.D.I.D.C.I.G.
RED. TEHNORED. D.C./B.E.D.
2 EX./07.04.2014
JUD. FOND. S. A. -.I.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 318/2014. Tribunalul IAŞI | Anulare act. Sentința nr. 1039/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








