Partaj judiciar. Sentința nr. 11/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 68/2013
DOSAR NR.3508/ 94/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.68A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.04.2013
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
GREFIER: L. I.
Pe rol se află soluționarea apelului civil, formulat de apelanta reclamantă C. G. împotriva sentinței civile nr._.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. M., O. C. și O. A., având ca obiect partaj judiciar.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când
TRIBUNALUL,
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 23.03.2012 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta C. G. a chemat în judecată pe pârâții N. M., O. C., O. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea bunurilor ce compun masa succesorală rămasă de pe urma defunctului P. G. zis O., decedat la data de 26.06.1960 în localitatea B., județul I.; să se stabilească moștenitorii cu vocație succesorală; cotele ce revin fiecăruia dintre moștenitori în calitate de copărtași; lichidarea stării de indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma defunctului.
În motivarea cererii reclamanta C. G. a arătat că este nepoata defunctului O. P., iar moștenitori cu vocație la succesiune de pe urma defunctului său bunic este ea, N. M., O. C., O. A., T. S., T. Andreana, M. G..
Reclamanta a mai arătat că succesiunea nu s-a dezbătut niciodată, neexistând nicio declarație de renunțare în ceea ce o privește pe mama sa, Kraft N., solicitând prin această acțiune să se stabilească calitatea de moștenitoare pe care o are de pe urma mamei sale Kraft N., să se stabilească masa bunurilor ce compun succesiunea defunctului P. G. zis O., să se stabilească cotele ce revin tuturor moștenitorilor, să se lichideze starea de indiviziune și să se dispună egalizarea loturilor moștenitorilor în natură sau prin acordare de sultă, conform prețurilor actualizate pentru terenuri.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri, în copie: certificat de deces emis pe numele defunctului G. P., certificat de moștenitor nr.1030/22.11.1993, declarație autentificată sub nr.1601/22.05.2006, act de vânzare-cumpărare nr.3797, proces-verbal nr.47/18.02.1942, adeverință emisă de Sfatul Popular al Comunei B., Raionul Răcari, nr.2620/1960, file din registrul agricol, adresa nr.5485/21.12.1994, adeverința nr.5592/1994, proces-verbal de punere în posesie din 13.05.1997, cerere formulată de N. M. și înregistrată la Primăria B. sub nr.5753/4.08.1999, titlul de proprietate nr._/ 26.07.2002.
La data de 13.09.2012 pârâții N. M., O. C., O. A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității de reprezentant, prescripția dreptului material la acțiune, excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Totodată au depus la dosar și un set de înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 5123/08.11.2012, Judecătoria B. a admis excepția insuficientei timbrări și a respins cererea ca insuficient timbrată.
Pentru a hotărî astfel instanța analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției insuficientei timbrării a cererii de chemare în judecată, a reținut următoarele:
La termenul de judecată din data de 8.11.2012, instanța a invocat excepția insuficientei timbrării a cererii.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, „taxele judiciare de timbru se plătesc cu anticipație”, instanța neputând discuta nicio altă problemă mai înainte de legala sa învestire sub aspectul plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Conform art. 20 alin. 2 din același act normativ, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, instanța va pune în vedere reclamanților să o achite până la primul termen de judecată, neîndeplinirea acestei obligații până la termenul astfel stabilit conducând la anularea cererii.
Instanța a constatat că, deși prin rezoluție, s-a pus în vedere reclamantei să achite taxa judiciară de timbru de 50 lei pentru fiecare moștenitor în parte, de a evalua masa succesorală și de a achita taxa judiciară de timbru de 3% din valoarea ei, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, totuși obligația impusă de instanță nu a fost îndeplinită de către reclamantă, în cauză devenind astfel incidente prevederile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997.
Față de cele expuse anterior, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997, instanța a admis excepția de insuficientă timbrare a cererii de chemare în judecată invocată din oficiu, și a anulat cererea de chemare în judecată ca insuficient timbrată.
Împotriva sentinței civile nr. 5123/08.11.2012, a formulat apel reclamanta solicitând admiterea apelului, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond ca nelegală și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la judecătorie și reluarea judecății cauzei.
În motivarea apelului s-a arătat că s-a achitat o taxă de timbru parțială urmând ca după lămurirea, cadrului procesual să se achite diferența în ceea ce privește taxa de timbru corespunzătoare numărului de moștenitori existenței; cu privire la cuantumul de 3% din masa succesorală reprezentând taxa de timbru datorată s-a arătat că nu se poate aprecia valoarea acesteia pentru că trebuie stabilit din ce se compune, urmând să achite în funcție de valoare ce se va stabili.
Apelanta reclamantă a arătat că la primul termen de judecată a depus o taxă de timbru parțială urmând ca ulterior să depună diferența însă instanța de judecată nu i-a pus în vedere acest lucru pentru termenul următor, considerând că susținerile corespund realității și că trebuie rezolvat mai întâi cadrul procesual.
Apelanta a susținut că potrivit art. 134 C. proc. Civ. „este socotită prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii” or, potrivit situației de față trebuiau introduse în cauză și alte persoane pentru a se putea pune concluzii față de toate părțile, lucru care nu s-a întâmplat, instanța trecând la anularea acțiunii ca insuficient timbrată.
A mai arătat apelanta că a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare iar instanța a refuzat să îl acorde deși nu mai solicitase nici un termen pentru lipsă de apărare sau imposibilitate de prezentare, fiind vorba la acel moment de o cauză de forță majoră.
În drept au fost invocate disp. art. 282-298 C. proc. Civ.
Deși legal citați cu copia motivelor de apel, intimații nu au depus întâmpinare.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând cererea de apel, raportat la actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de apel s-a invocat faptul că în mod greșit prima instanță a anulat cererea de chemare în judecată ca insuficient timbrată, întrucât în cauză se solicitase acordarea unui nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare, iar instanța a refuzat să îl acorde, iar pe de altă parte trebuiau introduse în cauză alte persoane pentru a se putea pune concluzii față de toate părțile.
Tribunalul reține că prin rezoluția dată la momentul primirii cererii de chemare în judecată s-a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 50 de lei pentru fiecare moștenitor, precum și a taxei judiciare de timbru de 3 % pentru fiecare moștenitor în parte, și timbru judiciar de 0,3 lei. La dosarul cauzei a fost depusă numai o chitanță de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de lei.
În drept, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc cu anticipație, instanța neputând discuta nicio altă problemă mai înainte de legala sa învestire sub aspectul plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Conform art. 20 alin. 2 din același act normativ, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, instanța va pune în vedere reclamantului să o achite până la primul termen de judecată, neîndeplinirea acestei obligații până la termenul astfel stabilit conducând la anularea cererii.
Tribunalul constată că cererea de chemare în judecată nu a fost timbrată în cuantumul stabilit de către prima instanță, motiv pentru care în mod legal și temeinic, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, a fost admisă excepția de insuficientă timbrare și anulată cererea de chemare în judecată ca insuficient timbrată.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 296 C. pr. civ., va fi respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă C. G. cu domiciliul ales la C.. Av. I. C., în București, . A, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr._.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. M., O. C. și O. A. toți cu domiciliul ales la C.. Av. L.P., în București, ., ., .-7, sector 3, ca nefondat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2013.
Președinte Judecător Grefier
M. E. A. D. L. I.
Concept red. gref. L.I
Red. Jud: M.E./2
Jud.fond :–C. E. D. - Jud.B.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 6984/2013. Tribunalul ILFOV | Pretenţii. Hotărâre din 23-04-2013, Tribunalul ILFOV → |
|---|








