Anulare act. Decizia nr. 99/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 99/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 99/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
Decizia civilă nr. 99/R
Ședința publică din 26 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. M. B.
JUDECĂTORI: G. B.
: S.-T. A.
GREFIER: M. C.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra cererilor de recurs formulate de pârâții H. M. domiciliată în Sighetu Marmației, .. 8, jud. Maramureș, V. Culița domiciliat în Sighetu Marmației, .. 25, jud. Maramureș respectiv V. S. domiciliat în Săliștea de Sus, nr. 643, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1200/27.06.2014 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect anulare act.
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 19.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1200 pronunțată de Judecătoria V. de Sus la data de 27 iunie 2014 în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de către pârâții H. M. și V. C., ca neîntemeiată, a fost admisă acțiunea civilă intentată de reclamanta P. L. F., în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților T. L. M. și Filipașcu M. B., împotriva pârâților V. S., V. C. și H. M., în nume propriu și în calitate de moștenitori ai pârâtei V. I., decedată pe parcursul soluționării cauzei, și în consecință s-a constatat nulitatea parțială a certificatului de moștenitor nr.74/20.11.2008, întocmit de notarul public U. M., în dosar succesoral nr.78/2008, cu privire la terenul de natură pășune, în suprafață de 320.000 m.p.(32 ha), situat în M. Bârjava, identificat în c.f._ B., nr.top._, s-a constatat nulitatea contractului de donație nr.2403/20.11.2008 întocmit de notarul public U. M., cu privire la terenul de natură pășune, în suprafață de 320.000 m.p.(32ha) situat în M. Bârjava, identificat în c.f._ B., nr.top._ și s-a dispus rectificarea Cărții Funciare nr._ B. nr. top._ în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâților, prin încheierile nr.8453/21.11.2008 și 8454/21.11.2008 și dispune restabilirea situației de carte funciară anterioară.
De asemenea, instanța a obligat pe pârâți să plătească reclamanților suma de 9748,14 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut faptul că prin Certificatul de Moștenitor nr. 74/20.11.2008 eliberat de BNP U. M. s-a dezbătut succesiunea după defunctul V. V., decedat la data de 3.03.1999, în masa succesorală fiind inclusă cota de 1/1 părți din suprafața de 320 000mp teren, pășune în muntele Bârjava, localitatea B., județul Maramureș, înscris în CF_ B. nr. cad_, imobil dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 1/2000 prin TP nr._/39/12.03.2008.
Prin certificatul susmenționat s-a stabilit calitatea de moștenitori legali a pârâților V. I., soție supraviețuitoare, V. S., V. C. și H. M., fii ai defunctului, fiecare în cotă parte de ¼ din bunurile ce compun masa succesorală.
La aceeași dată, prin contractul autentificat sub nr. 2403 din 20.11.2008 de către BNP U. M., pârâtul V. S. i-a donat pârâtei V. I., cota sa de ¼ părți din imobilul în suprafață totală de 320 000mp teren, pășune în muntele Bârjava, localitatea B., județul Maramureș, înscris în CF_ B. nr. cad_, imobil dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 1/2000 prin TP nr._/39/12.03.2008 și moștenire, conform Certificatului de moștenitor nr. 74/20.11.2008, emis de BNP U. M..
Prin sentința civilă nr. 2748/din 27.10.2008, pronunțată în dosar_, rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 580/R/2008 a Tribunalului Maramureș s-a admis acțiunea formulată de către reclamanții P. L. F., T. L. M. și Filipașcu B. M., în contradictoriu cu pârâtul V. S., Comisia locală B. și Comisia Județeană Maramureș și în consecință, s-a dispus anularea, în parte a titlului de proprietate nr._/39/2008 cu privire la terenul de natură pășune în suprafață de 32 ha în locul situat la locul numit Bârjava, actele de reconstituire a dreptului de proprietate fiind lovite de nulitate absolută. Prin aceeași hotărâre s-a respins petitul trecerii terenului în proprietate petenților reclamanți și excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul V. S..
Întrucât instanța a unit excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților cu fondul, excepție dirimantă care obligă analizarea ei cu prioritate, potrivit art. 137 al. 1 C pr civ de la 1865, s-a pronunțat asupra acesteia cu prioritate.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, inclusiv pentru inopozabilitatea . fost soluționată irevocabil în prezenta cauză, prin Sentința Civilă nr. 2877/2011 pronunțată în dosarul nr._, fila 76-78 din acel dosar, fără ca vreunul dintre pârâți să atace această hotărâre, în ceea ce privește soluționarea ei.
Această parte din hotărâre a intrat în autoritatea lucrului judecat, sentința 2877/2011 fiind desființată prin Decizia nr. 462/R/2013 numai în ceea ce privește soluția dată excepției lipsei interesului legitim a reclamanților de a promova prezenta acțiune, astfel încât, pârâții nu mai pot să vină în rejudecare, chiar după casarea cu trimitere, și să invoce aceeași excepție.
Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, precum este cea în constatarea nulității absolute a unui act juridic, cum este cazul în speță, calitate procesuală activă are cel care se poate prevala de interesul realizării acestora, iar calitate procesuală pasivă are cel față de care se poate manifesta interesul respectiv.
Interesul legitim reclamanților în formularea prezentei acțiuni a fost stabilit, cu autoritate de lucru judecat prin Decizia Tribunalului Maramureș nr. 462/R/2013 pronunțată în dosar_ *, filele 198-199, indiferent de soluția dată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ (DC 1101/2010) astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 1 C pr civ. această chestiune nu mai poate fi repusă în discuție.
D. urmare, având în vedere cele de mai sus, raportat la dispozițiile art. 1201 C civ de la 1864, art. 315 alin. 1 C pr civ de la 1865 și art. 88 din Legea nr.36/1995, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, instanța urmează să respingă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârâții H. M. și V. C., prin notele de ședință de la filele 22-23.
Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată. S-a constatat potrivit dispozițiilor 76 și 77 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, forma în vigoare la data eliberării actului atacat, în cadrul procedurii succesorale, notarul public stabilește calitatea moștenitorilor și legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum și compunerea masei succesorale. Calitatea de moștenitor și numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă și cu martori, iar bunurile ce compun masa succesorală se dovedesc prin înscrisuri sau orice ale mijloace de proba admise de lege.
Eliberarea certificatului de moștenitor este consecința întocmirii încheierii finale de dezbatere a succesiunii, acesta cuprinzând constatările din aceasta încheiere referitoare la masa succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din patrimoniul defunctului.
În masa succesorală rămasă după defunctul V. V. a fost inclusă cota de 1/1 părți din suprafața de 320 000mp teren, pășune în muntele Bârjava, localitatea B., județul Maramureș, înscris în CF_ B. nr. cad_, imobil dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 1/2000 prin TP nr._/39/12.03.2008.
În privința acestui imobil, instanța a constatat prin Sentința civilă nr. 2748/27.10.2008 lipsa îndreptățirii defunctului la reconstituirea dreptului de proprietate și în consecință, a dispus anularea actelor de reconstituire, respectiv a TP nr._/39/12.03.2008, apreciind că acestea sunt lovite de nulitate absolută.
Indiferent dacă sentința civilă nr. 2748/27.10.2008 le este opozabilă sau nu tuturor moștenitorilor defunctului V. S., această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat, iar bunul respectiv nu mai putea fi inclus în masa succesorală, efectele nulității operând retroactiv.
Conform efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, așa cum a fost el reglementat prin disp. art. 1200 pct. 4 din C civ, oricare dintre părți poate opune lucrul judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, chiar dacă nu există identitate de părți, cauză sau obiect. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . proces care are legătura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Principiul statuat de art. 1200 pct. 4 C civ corespunde necesității de stabilitate juridică si ordine socială, fiind interzisă readucerea in fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el putând cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii. În concordanță cu jurisprudența CEDO hotărârea judecătorească trebuie sa fie respectată si aplicată indiferent de rezultatul procesului (cauza pilot Service c.Romaniei), autoritățile neputând să repună în discuție problema soluționată printr-o hotarare definitivă (cauza Zazanis si altii c.Greciei, cauza Amuraritei c. Romaniei).
D. urmare, obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice produce efect și într-un alt litigiu, fără a fi necesară existența triplei identități de părți, cauza si obiect, în respectarea componentei res iudicata a puterii de lucru judecat.
Pe de altă parte, drepturile procesuale trebuiesc exercitate cu bună credință. Pârâtul V. S. a fost acela care s-a preocupat de îndeplinirea demersurilor pentru obținerea titlului de proprietate, promovând acțiune pentru obligarea Comisiei locale B. la plata daunelor cominatorii pentru întârzierea punerii în posesie și semnând singur procesul verbal de punere în posesie, fila 146 dos._ . De asemenea, în dosarul nr._, pârâtul nu a învederat instanței existența unor alți moștenitori ai defunctului. Titlul de proprietate și procesul verbal de punere în posesie au fost eliberate pe numele defunctului V. S., deoarece acesta a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, fiind în viață la acea dată. Certificatul de moștenitor atacat a fost eliberat după pronunțarea sentinței civile nr. 2748/2008.
Ca urmare, instanța nu poate reține existența vreunei culpe procesuale în persoana reclamanților și să dea eficiență principiului inopozabilității hotărârii judecătoresti față de ceilalți pârâți.
Nulitatea actului de proprietate, pentru lipsa îndreptățirii la reconstituirea dreptului de proprietate, produce efecte atât pentru trecut cât și pentru viitor, astfel că, bunul imobil teren în suprafață de_ mp, pășune nu mai putea fi inclus în masa succesorală a defunctului V. V. și, în consecință, după defunct nu se putea elibera Certificatul de Moștenitor nr. 74/20.11.2008, nimeni neputând transmite mai mult decât a avut, potrivit principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet (nemo dat quod non habet).
Acțiunea de anulare a Certificatului de Moștenitor nr. 74/2008 apare astfel ca o cerere accesorie cererii principale de anulare a titlului de proprietate, așa cum deja în mod corect s-a statuat în prezenta cauză. Principiul de drept a desființării actelor subsecvente actului principal privește efectele nulității actului juridic și față de terți, chiar dacă în reglementarea anterioară a Codului civil nu și-a găsit o statuare legală decât în materie de ipotecă.
Cum certificatul de moștenitor conține drepturi succesorale care nu au existat niciodată în patrimoniul autorului pârâților și cum acesta nu putea transmite un activ imobiliar pe care nu l-a deținut niciodată în proprietate, raportat la cele de mai sus și la principiile de drept deja invocate, instanța urmează să admită acțiunea introductivă și să constate nulitatea Certificatului de Moștenitor nr. 74/20.11.2008, întocmit de notarul public U. M., în dosar succesoral nr.78/2008, cu privire la terenul de natură pășune, în suprafață de 320.000 m.p.(32 ha), situat în M. Bârjava, identificat în c.f._ B., nr.top._ și a contractului de donație nr.2403/20.11.2008 întocmit de același notar și cu privire la același teren.
Ca o consecință a celor de mai sus, raportat la dispozițiile art.34. al. 1 și 3 din L.7/1996, în vigoare la momentul introducerii acțiunii, art. 907 și 908 din Noul Cod Civil, în vigoare la data pronunțării hotărârii, instanța va dispune și rectificarea înscrierii în c.f. de mai sus, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților dobândit prin Certificatul de Moștenitor nr. 74/2008 și al defunctei V. I., dobândit prin contractul de donație nr.2403/20.11.2008, dispusă prin încheierile nr.8453/21.11.2008 și 8454/21.11.2008 și a restabilirii situației de carte funciară anterioară.
În baza art. 274 c.pr.civ. instanța urmează să oblige pârâții să plătească reclamanților cheltuieli de judecată justificate prin taxa de timbru și timbru judiciar, în cuantum de 3748, 14 lei și onorariu avocațial parțial, în cuantum de 6000lei.
În ce privește onorariu avocațial, instanța va proceda la reducerea onorariului achitat în al doilea ciclu procesual, fila 67-68 dos_, de la 10 000lei la 3000 lei și din a doua rejudecare, fila 52 -53 de la 7000lei la 1000lei, raportat la prevederile art. 274 alin. 3 C pr civ. și la timpul și volumul de munca depus de cei doi avocați în cauză.
Pentru a pronunța această soluție, instanța reține că, dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei V. de Sus a avut în rejudecare trei termene de judecată, din care la două termene cauza s-a amânat fără discuții. La primul termen, cauza s-a amânat la cererea avocatului reclamantei pentru pregătirea apărării, la al doilea motivat de faptul că acesta nu a putut rămâne la a doua strigare a cauzei, pentru a pune concluzii în contradictoriu și cu reprezentanții celorlalte părți iar la al treilea termen instanța a rămas în pronunțare. În acest ciclu procesual, avocatul reclamantei a depus un răspuns la întâmpinare, la filele 47-48.
Dosarul nr._ a avut în a doua rejudecare patru termene de judecată, dintre care la două termene cauza s-a amânat fără discuții. În acest ciclu procesual, reclamanta a formulat concluzii scrise, filele 46-51, în care a reiterat aceleași aspecte din recursul ce a făcut obiectul dosarului nr._ și răspunsul la întâmpinarea depusă la filele 47-48.
Reducerea cuantumului onorariului de avocat nu impietează cu nimic raportul juridic intervenit între reclamantă și apărătorul acesteia, însă respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică este consecința însușirii sale de către instanță, prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil (Decizia Curții Constituționale nr. 452/2009, M Of 297/2009). In sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că, acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil (hot. din 26.08.2005, în cauza C. împotriva României; Hot. din 21.07.2005 în cauza S. împotriva României; Hot. din 23.02.2006în cauza S. și alții împotriva României). Așadar, raportat la amplitudinea și complexitatea activității depuse în cele două dosare, raportat și la cuantumul onorariului avocațial stabilit și încasat în celelalte cicluri procesuale, de câte 1000lei fiecare, instanța va dispune reducerea onorariului avocațial de la 19000lei la 6000lei, total.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs H. M., V. C. și V. S..
În motivarea recursului declarat de H. M. și V. C., aceștia au solicitat admiterea recursului declarat, în principal casarea hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii, iar în subsidiar modificarea în tot a sentinței civile, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, solicitând și acordarea de cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului declarat s-a arătat că prin sentința atacată s-a reținut în mod greșit faptul că sentința civilă nr. 2877/29.11.201 a fost desființată prin Decizia civilă nr. 462/R/2013 doar în parte deoarece nici în considerentele acțiunii și nici în cuprinsul considerentelor nu s-a menționat că s-a dispus casarea parțială a sentinței atacate.
Recurenții au mai arătat că un eventual recurs al pârâților ar fi părut ca lipsit de interes deoarece anterior nu se putea formula recurs împotriva considerentelor hotărârii atacate, iar chestiunea inopozabilității a fost analizată ca fiind o apărare.
S-a mai arătat că în mod greșit instanța nu s-a pronunțat asupra inopozabilității sentinței civile nr. 2748/27.10.2008 față de moștenitorii defunctului V. V.. Pentru a le fi opozabilă sentința arătată, trebuiau introduși în cauză toți moștenitorii defunctului V. V., iar nu doar o parte dintre aceștia. Mențiunile din hotărârea atacată potrivit cărora nu se poate reține nici o culpă reclamanților deoarece pârâtul V. S. nu a arătat că mai sunt și alți moștenitori ai defunctului V. V. nu sunt corecte. Astfel chiar dacă hotărârea a intrat în autoritatea de lucru judecat, trebuie respectat și principiul relativității, instanța având obligația de a respecta drepturile prevăzute de art. 6 CEDO.
Recurenții au mai arătat în memoriul de recurs faptul că instanța a analizat în mod greșit și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.
De asemenea s-a susținut că dreptul de proprietate al defunctului V. V. a fost reconstituit prin Hotărârea Comisiei Județene Maramureș cu nr. 835/2013, împotriva căreia P. L. F. și Filipașcu A. Ieronim au formulat plângere, respinsă de instanța de judecată în dosarul nr. 112/2005. Ulterior au mai fost respinse solicitările reclamanților de anulare a Hotărârii 835/2003.
În concluzie, recurenții au arătat că au fost încălcate prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., solicitând instanței de recurs analiza cererii deduse judecății sub toate aspectele potrivit art. 3041 C.proc.civ..
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9. art. 3041, art. 312, art. 315 și art. 274 C.proc.civ..
În recursul formulat de V. S., acesta a arătat că prin sentința civilă nr. 2748/2008 a Judecătoriei V. de Sus a fost respinsă solicitarea reclamanților de a se dispune trecerea terenului în proprietatea acestora, hotărârea din dosarul nr._ nefiind atacată.
În considerentele deciziei civile nr. 1101/R/30.11.2010 a Tribunalului Maramureș s-a reținut că reclamanții nu au posibilitatea de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate după I. G..
Recurentul a mai susținut că acțiunea formulată nu este o acțiune în revendicare, astfel că lipsind un astfel de petit cererea de chemare în judecată este inadmisibilă.
Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 85 alin. 1 din Legea 36/1995 în raport de celelalte dispoziții ale Secțiunii a 3-a a Procedurii succesorale s-a arătat că rezultă fără nici un dubiu faptul că textul legal nu reprezintă o normă de drept material care să reglementeze anumite motive de nulitate, ci reprezintă un mijloc procedural pus la îndemâna succesibililor, aceștia având posibilitatea de a solicita anularea certificatului de moștenitor concomitent cu stabilirea dreptului lor.
De asemenea recurentul a arătat că reiterează excepția lipsei calității de reprezentant deoarece mandatul dat de T. L. M. și Filipașcu M. B. sunt mandate date în anul 2006, iar acestea nu putea să aibă ca și obiect acte emise în anul 2008.
La data de 12.12.2014 intimații P. L. F., T. L. M. și Filipașcu M. B. au depus la dosarul cauzei întâmpinare în cuprinsul căreia au solicitat în esență respingerea recursurilor formulate în cauză.
Ulterior la data de 9 februarie 2015 la dosarul cauzei au fost depuse declarațiile autentificate sub nr. 180/04.02.2015 de BNP S. C. D. (f.55), nr. 446/27.01.2015 SPN C.-S. (f.56), respectiv 132/27.01.2015 de BNP S. C. D. (f.56) prin care reclamanții-intimați au arătat că renunță la acțiunea formulată și înregistrată sub nr. de dosar_ ,_, respectiv_ .
La data de 9 februarie 2015 la dosarul cauzei u fost depuse note de ședință prin care s-a solicitat admiterea recursurilor declarate și urmare acestui fapt să se ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată în prezenta cauză.
Recurentul V. S., prezent la termenul din data de 19 februarie 2015 a arătat că este de acord cu solicitarea reclamanților-intimați și nu solicită cheltuieli de judecată ca urmare a renunțării la judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la instanță la data de 25.03.2009 sub nr._, reclamanții P. L. F., T. L. M. și Filipașcu B. M. au chemat în judecată pe pârâții: V. S., V. I., V. C., H. M., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța în urma administrării probelor să constate nulitatea parțială a certificatului de moștenitor nr. 74/2008 întocmit de notarul public U. M. în dosar succesoral nr,.78/2008, cu privire la terenul de natură pășune în suprafață de 320.000 m.p (32 ha 9 situat în M. Bărjava identificat în c.f._, nr.top._, înscriere efectuată în favoarea pârâților și să constate nulitatea contactului de donație nr. 2403/2008 întocmit de notarul public U. M. cu privire la terenul de natură pășune, în suprafață de 32 ha situat în M. Bârjava, identificat în c.f._ B., înscriere făcută în favoarea pârâtei V. I..
De asemenea s-a solicitat rectificarea c.f-ului în sensul radierii înscrierii efectuate de OCPI V. de Sus în favoarea pârâților, prin încheierile 8453/21.XI.2008 și 8454/21.XI.2008 precum și restabilirea de c.f. anterioară
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că in calitatea pe care o are, de moștenitoare a defunctei F. I. născ. B., moștenitoare la rândul ei a autorului –proprietar de c.f. Dr. I. G., prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._, în nume propriu și mandatar al celorlalți reclamanți a solicitat anularea titlului de proprietate nr._/39/2008.
Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei la filele 55-57, reclamanții au arătat că renunță la cererea formulată și înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești sub nr._ ,_, respectiv_, iar prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei a solicitat admiterea recursului declarat, urmând a se lua act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată.
Având în vedere solicitările părților, instanța va dispune anulare sentinței atacate și va lua act de renunțarea la judecată a cererii formulate de P. L. F. în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților T. L. M. și Filipașcu M. B., având în vedere declarațiile autentificate de notarul public, declarații depuse la dosarul cauzei în recurs.
Având în vedere faptul că renunțarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, potrivit art. 246 alin. 3 C.proc.civ., instanța va obliga intimații-reclamanți la plata sumei de 1245,23 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea recurentei H. M., astfel cum a solicitat prin memoriul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de H. M. domiciliată în Sighetu Marmației .. 8 jud. Maramureș, V. C. domiciliat în Sighetu Marmației .. 25 și V. S. domiciliat în Săliștea de Sus nr. 643 jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 1200 pronunțate la data de 27 iunie 2014 de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, pe care o anulează în totalitate.
Ia act de renunțarea la judecata cererii formulate de reclamanta P. L. F. în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților T. L. M. și Filipașcu M. B., împotriva pârâților V. S., V. C. și H. M., în nume propriu și în calitate de moștenitori ai pârâtei V. I., fostă cu ultimul domiciliu în Săliștea de Sus, nr. 342, jud. Maramureș, decedată pe parcursul soluționării cauzei.
Obligă reclamanții P. L. F., domiciliată în București, ., nr. 7, sector 1, Filipașcu M. B. domiciliat în Cluj N., .. 38/35, jud. Cluj și T. L. M. domiciliată în Baia M. .. 11 ., la plata sumei de 1245,23 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei H. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
P. M. B. G. B., S.-T. A. M. C.
Red./dact./M.B.P./20.06.2015
2ex.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 76/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Servitute. Decizia nr. 69/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








